„Bucurați-vă, căci azi nu mai plâng, azi sunt bucuros!”
„Dumnezeu
poate să lucreze și să ne inspire numai așa cum binevoiește, în
dragostea Sa, în milostivirea pe care o are față de noi, ca să nu
plecăm de la Biserică fără a trage concluziile necesare, într-un
moment în care, iată, ne apropiem de post și în care ni se
dezleagă încă o dată mintea, spre a căuta mai degrabă, ce avem
de facut în perioada în care vom intra, cea a Postului Mare [...]
Parabola
„Fiului Risipitor” este cunoscută, este elocventă, este de-a
dreptul izbitoare, pentru fiecare conștiință, pentru gramul acela
de conștiință pe care cred că-l mai avem, cum l-a avut și fiul
risipitor [...]
Fiul
risipitor a venit la tatăl, știind că-l va ierta, avea această
speranță. Și tatăl, se spune atât de frumos, îl aștepta.
Închipuiți-vă un bătrân, bun la suflet, pe care nu l-a durut
faptul că i-a luat jumătate din avere, l-a durut faptul că i-a
luat jumătate de inimă. Și inima lui era de atunci ruptă, nu mai
bătea așa cum bătea până atunci, bătea cu jumătate de vlagă
și în fiecare seară ieșea bătrânul afară la poartă, să se
uite dacă nu cumva, în zare, se va întoarce el. Și seara probabil
ieșea iarăși și se întorcea puțin dezamăgit în casă, dar cu
nădejde, că poate mâine, poate vine mâine [...]
Și tatăl, în momentul în care fiul s-a întors, a spus: Bucurați-vă căci azi nu mai plâng, azi sunt bucuros. Azi e zi de bucurie, azi nu mai are nimeni voie să se întristeze, s-a biruit păcatul, s-a biruit tristețea, s-a biruit fărădelegea, s-a biruit înșelăciunea, toate s-au îngropat, nici boli nu mai sunt. Și s-a făcut larmă mare, și au fost chemate și rudele, și vecinii și toți cei dragi, și slugile toate, s-au simțit și ei stăpâni în ziua aceea. Mai puțin unul, unul singur. Era mai ortodox decât ortodoxia...e ortodoxul... Nu era musulman, nu era catolic sau evanghelic, să lovească ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, era chiar ortodox, un drept, un om al rugăciunii și al postului, cu o înfățișare smerită, și era fratele celui care se întorsese. Omul acesta își făcea toate datoriile. Dar, când a văzut că iubirea întrece limita, s-a gândit la lege, s-a gândit la canoane, s-a gândit la Sfinții Părinți, și spus: „O să-i arăt eu acuma tatălui, ce spun Sfinții Părinți.” [...] ”
Și tatăl, în momentul în care fiul s-a întors, a spus: Bucurați-vă căci azi nu mai plâng, azi sunt bucuros. Azi e zi de bucurie, azi nu mai are nimeni voie să se întristeze, s-a biruit păcatul, s-a biruit tristețea, s-a biruit fărădelegea, s-a biruit înșelăciunea, toate s-au îngropat, nici boli nu mai sunt. Și s-a făcut larmă mare, și au fost chemate și rudele, și vecinii și toți cei dragi, și slugile toate, s-au simțit și ei stăpâni în ziua aceea. Mai puțin unul, unul singur. Era mai ortodox decât ortodoxia...e ortodoxul... Nu era musulman, nu era catolic sau evanghelic, să lovească ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, era chiar ortodox, un drept, un om al rugăciunii și al postului, cu o înfățișare smerită, și era fratele celui care se întorsese. Omul acesta își făcea toate datoriile. Dar, când a văzut că iubirea întrece limita, s-a gândit la lege, s-a gândit la canoane, s-a gândit la Sfinții Părinți, și spus: „O să-i arăt eu acuma tatălui, ce spun Sfinții Părinți.” [...] ”
