Cum o fi trecut aşa de repede şi concertul acesta? Mă întreb, mă frământ şi mai că m-aş întoarce şi pe jos înapoi până la Veseud. Lângă Părintele Iulian şi Maria, lângă oamenii aceia minunaţi care au cântat din tot sufletul cântecele Cenaclului Lumină Lină. Acum e târziu, cronica scriind-o la aproape două ore după terminarea concertului.
Un spectacol plin de patriotism şi iubire nedisimulată faţă de Maica Domnului.
Revăd şi acum parcă filmul evenimentului de la Veseud. Primirea deosebită ce s-a făcut nouă, bucuria gazdelor, sala care a început să se umple de oameni, primele cântece ale fetelor noastre, dăruirea cenacliştilor şi aplauzele dezlănţuite ale publicului.
Au fost la înălţime toţi!
Echiapa Cenaclului: Părintele Petru Vamvulescu, Ştefan, Mihai, Alexandru, Andrei, Leonard, Cristian, Nelu, Romică, Cosmina, Cristina, Andreea şi micuţa Ana.
Frumoase pricesnele, interpretate de Romică din Mediaş şi de Alexandru. Superbă "Mioriţa" cântată de Părintele Petru şi modul echilibrat în care fetele s-au potrivit la cântecele închinate Maicii Domnului.
Concetul s-a desfăşurat în Căminul Cultural al satului, pentru ca apoi, după terminarea celor peste două ore de program, să continuăm un recital şi în biserică. A fost minunat!Ana cea mică a împurpurat obrajii privitorilor cu cântecul "Cuvine-se să fie" şi ne-a dat şi nouă un bun stimulent pentru recitalurile care au urmat.
Înainte de concert am scris o poezie specială pentru aceşti oameni minunaţi, care o să fie publicată pe blogul de poezii.
ŞI ACUM CÂTEVA FOTOGRAFII CARE VORBESC DE LA SINE DE FRUMUSEŢEA INEGALABILĂ A CENACLULUI LUMINĂ LINĂ!