marți, 25 februarie 2014

PĂRINTELE CĂTĂLIN SCRIE DESPRE CELE CINCI ZILE ALE TURNEULUI DIN GERMANIA

NU A FOST GREU, A FOST DIN DUMNEZEU!
Fotografiile vorbesc de la sine. Sau  spun foarte puțin în plus despre ceea ce a fost la Munchen și Konstanz. Și, poate că,  tocmai aici e jertfa noastră, în a da impresia că suntem niște oameni obișnuiți. Ceea cede fapt și suntem, doar că avem aparte și un mic amestec de misiune și trudă în fenomenala noastră annvergură numită: CENACLUL LUMINĂ LINĂ!

Așa a fost la Munchen... Frumos... Un drum lung... Apoi Konstanz... Închipuiți-vă mii și mii de kilometrii bătuți în cinci zile. Și aproape 60 de ore de stat în autocar. Cam o jumătate de zi pe zi... În condiții de drum istovitor, de ploiae, de vânt, de soare, de bucurie, de cântec, de somn pe spătarul scaunului, de tăcere, de vorbe, de lumină lină...
UN MIC COMANDO ROMÂNESC
Nu ne plângem de nimic. Ne bucurăm că am putut sluji neamului și lui Dumnezeu. Cu acest mic grup de “comando”,dispus să bată lumea în lung și în lat, pentru a promova credința și românismul. I-am văzut firești. Și veseli și îngândurați. Dar un foc divin i-a motivate, pe toți membrii cenaclului, să nu-și negocieze eforturile. Și au făcut treabă bună. Au deschis inimile celei diasporei românești și a bunilor compatrioți din Germania.

M-am gândit că putea fi și altfel. Dar, a fost așa cum trebuie șicum e bine să fie. O atmosferă serioasă, cu vorbe de duh înțelepte, cu bun simț, pe toată durata deplasării. Niciun exces verbal, nicio slavă deșartă, și mai ales, mă bucur că, atât eu, cât și ceilalți colegi am renunțat la veleitarisme. Cred că Maica Domnului s-a bucurat de atitudinea noastră. Un grup care are șanse mri ca să mai facă lucruri bune pentru neam și pentru Biserica lui Hristos. Eu așa presimt…
MUNCHEN, PRĂINTELE ALEXANDRU ȘI GAZDELE FRUMOASE
Am mai scris că la Munchen a fost o atmosferă caldă. Părintele Nan Alexandru a fost exceptional de primitor. S-a îngrijit de toate ca să ne fie sejurul plăcut. Datorită sfinției sale și credincioșilor din jurul său am uitat de oboseală, de griji, de emoții… Părintele a pus mult sulfet în organizarea acestui concert. Și lumea a fost mulțumită.Am deposit și micile problem tehnice, datorită unei suparsolicitări a rețelei de electricitate, și am stârnit lumea la cântec, la emulație patriotică și la discernământ national. Românii au înțeles mesajul nostru și parcă au revenit cu toată inima acasă… În dorurile lor aprinse…
PELERINAJ LA SFÂNTUL EFREM ȘI SFINȚII COSMA ȘI DAMIAN

Nu ne-am plimbat prin Munchen de dragul de a vedea ceva nou. Am fost la două biserici în care se găsesc moaștele Sfântului Efrem cel Nou și a Sfințior Cosma și Damian. Ne-am închinat și am intrat în toate bisericile din centrul Muncheanului. De fapt, rugăciunile ne-au însoțit mereu. Pe drum, la masa, înainte de concert și în așternutul puținelor ore de odihnă. La vamă, la întoarcere, vameșii ne-au “izbăvit” de chinul contolului, tocami după ce ne rugasem cu toții ca să trecem mai repede de această încercare. Și, ca o minune, nici măcar documentele nu ne-au mai fost verificate… De aceea, mulțumim lui Dumnezeu pentru toate…
ROMICĂ ȘI MEDIAȘUL AU TRECUT ÎN ELVEȚIA
Dacă nu era cu noi Romică, drumul ne-ar fi fost mult mai greu. Cu vorbele sale de duh, el a însuflețit atmosfera și a oferit bucurie peste oboseală. Haz de bună cuviință. Și  mai ales, mândria sa de medieșean  care a dormit sâmbătă spre duminică noaptea, prin prisma circumstanțelor de cazare, în partea elvețiană a orașului Konstanz. Romică are un duh bland și trăiește cu optimism viața. Să-I dea Dumnezeu sănătate…

La fel, să subliniem efortul colegilor Cristian Țopea și Ionică Domnariu, care au venit cu avionul direct la concertul din Munchen. Și au avut o prestație deosebită. Colegialitatea lor a rămas de acum proverbială. Și Dumnezeu le va răsplăti jertfa…
KONSTANZ ȘI BLÂNDUL PĂRINTE IONEL NEMEȘ
La Konstanz românii au făcut un exceptional concert. Ei, cei din fața noastră, oamenii care au cântat cu frenezie și lină patimă cântecele cenaclului. Mai reținuți la început, pe urmă și-au dat drumul și am simțit că parcă chiar acolo, la Konstanz, noi suntem în România. Undeva pe o colină din Ardeal, acolo und eîncă ciobanii mai doinesc cu vechile cântece de dragoste de plai. 
Părintele Ionel a fost un dar de la Dumnezeu. Un preot bland, iubitor de țară, de valori, de ortodoxie. L-am simțit curat și bun la suflet. L-am văzut iubindu-ne și despărțindu-se cu greu de noi. Ca și toți ceilalți credincioși din jurul său. A vrut să fie un concert luminos și a fost mai mult decât atât. A fost o lecție de iubire națională și de evlavie pentru Maica Domnului…

Mulțumim gazdelor primitoare și frumoase la suflet… Să ne revedem cu colindul… Dacă va fi de la Dumnezeu…

vineri, 21 februarie 2014

CENACLUL LA MUNCHEN.... PAGINI DE JURNAL...

Munchen. Să încercăm să scriem frumos. E foarte greu să spui ceva blând, cu condiția călătorului  ostenit de drum și de miracolul supraviețuirii. Pentru că, oriunde am fi, la Sibiu, la Budapesta, la Munchen, nu locul trebuie să ne ajungă și să ne înalțe în slavă deșartă, ci noi să sfințim locul, mulțumind Maicii Sfinte că existăm.
Deși sunt în Munchen nu vreau să creez iluzia unui om suprapus condiției umane. Nu am acea laudă pe care o avea românul, care înainte 1989 se parfuma cu ideea de a călători în Germania. Azi lucrurile nu mai sunt așa. Între timp am călătorit mult prin lume și am înțeles că lumea e altfel...
...
Venirea la Munchen a fost și lungă, și curată, și grea. Drumul amestecat de soare și ploaie. Apoi sosirea după aproape 10 ore de stat în microbuz. La care mai adăugăm cele încă 10 pe care le-am făcut până la Budapeste. Deci aproape o zi întreagă în mașină. Cu rugăciuni sfioase, cu tăcere, cu capul lipit de sticla geamului(încecând să ațipim), cu cântece de neam, apoi iarăși cu tăcere și ochii rezemați de sticla ceasului.
Pe Părintele Nan Alexandru l-am găsit la spovedit. Își face treaba cu multă ccredință și cu entuziasm. E apropiat oamenilor, deși e destul d epuțin timp preot  în Munchean. Mai întâi a trudit ani și ani de zile în Elveția. Acum și  aici, a format o comunitate frumoasă, lângă osteneala aleasă a Părintelui Basarab.  Oamenii îl iubesc, îl ascultă și îl prețuiesc.
Ajunsi așadar la Munchen, am fost primiți cu multă ospitalitate. Gazdele noastre, vreo douăzeci de persoane ( unde au fost repartizați apoi la odihnă membrii cenaclului) ne-au dăruit o binecuvântată cină de post. Apoi, în semn de mulțumire le-am cântat Preasfântă Maică și Fecioară, pentru a descoperii cu uimire  că știau cu toții această priceasnă. Maica Domnului era cântată la Munchen, cu aceeași evlavie cu car e lăudată la Nicula, la Sâmbăta, la Sibiu și pretutindeni...
Am plecat spre odihnă și am privit cu mulțumire către cer. Încă o zi în care binele, blândețea și nădejdile în a face lucruri frumoase au învins. Suntem la Munchen,  dar ducem țara în suflet.
 Și Dumnezeu ne duce pe noi...
...
MICI GÂNDURI DIN BUDAPESTA
(public și un mic jurnal din trecerea cenaclului prin capitala Ungariei)
Plouă în Budapesta. Cerul vrea să-mi vorbească și nu știu ce. Un fel de hrisov, alcătuit din melancolie și pace, se desface asupra mea. Îi prind aievea colțul și îl  atrag spre  mine. Apoi citesc în gânduri, în îngeri și în milă.
În acest timp microbuzul cu cenaclul își desface drum spre înainte. Noi mergem mereu înainte și niciodată înapoi. Scriem mici pagini de istorie, așa cum școlarul își așează în vocabular fiecare cuvânt nou. În limba română cuvintele se nasc din eroi. Nu există niciun cuvânt fără de Avram Iancu, de Ștefan cel Mare sau de Mihai Viteazul. Eu așa am învățat propria-mi limbă, cu cartea de istorie pe masă și cu mila sfinților din icoane...
Ieșim din Budapesta. Totul pare grandios, dar nu găsesc nicio lacrimă. Dunărea însăși pare învechită și amară. Și plouă, plouă mult, plouă greu...
...
Drum prin lume. Ungaria, Austria, Germania... Ducem spre românii din diasporă cântecele noastre înlăcrimate. Uitarea și nostalgia de a fi român. Ce tragic și complex destin. Să ne naștem pe cel mai blând loc din lume și să încărunțim așa de repede. Să fim înfiorător de duioși și  să ne căutăm mereu și mereu identitatea.
Sincer  acum pot să spun și să scriu și cuvintele: Eu nu mă tem numai de judecata păcatelor mele, ci mai tare mă tem de judecata neamului meu. De felul în  ,care, la plinirea lumii eshatologice, vom fi întrebați de ce n-am ascultat de glasul Mioriței. Oaia lină care ne cerea să nu murim oricum, ci încărcați de eroism și virtute. Poate că această Mioriță, e însăși Maica Domnului, și noi niciodată nu am știut asta, acceptând fratricidiul, lașitatea și împăcându-ne cu soarta de învinși. ..
...
Poate că peste cinci ani, noi și cântecele noastre nu vom mai spune nimic. Posibil să fim priviți doar ca o dulce amintire, cel mult cu îngăduința cu care ierți un copil care și-a permis să vorbească neîntrebat în timpul orelor de școală. Se vor pune stigmate și vor fi voci care să ne reamintească că nici măcar pe pajiștile ortodoxiei nu am ajuns, deci cu atât mai puțini pe vârfuri... Posibil... Pentru că lumea nu a înțeles nimic din Jertfa Crucii. Și de la Golgota încoace, îngerii cu măști de om se reped pe fiecare iubire ca să-i distrugă esențialul și memoria.
Noi am fost mereu esențiali. Pentru că, în felul nostru am iubit. Drumurile noastre, vă rog să nu le numărați niciodată kilometrii pentru că ne-ați jigni, au fost mereu spre inimi. Cu țara, cu vorba istoriei, cu lămurirea ochilor din Icoană. Altceva nu am vrut... Nu ne-am luat la trântă cu nimeni, nu am înlocuit sporul harului din liturghii, nu am dat heruvii la o parte, nu am scris cu cretă pe porți de liniște, nu am oferit vise beligeranților mondiali. Am iubit, am cântat, am mărturisit...
...