luni, 25 februarie 2019

LA MULȚI ANI SORIN POPA!!!- ȘI O SCRISOARE PENTRU DRAGII MEI COLEGI! VĂ ROG CITIȚI (PĂRINTELE CĂTĂLIN)

DUPĂ PETROȘANI, MEDIAȘ...IUBIRE
Sunt fericit să vă scriu din nou și să vă spun că vă iubesc dragi colegi, mai ales după emoționantele concerte de la Petroșani și Mediaș. Sfios am fost la început de drumuri, acum aproape zece ani, când nu vă cunoșteam pe toți cei de astăzi, dar, așa a binevoit Dumnezeu, cu fiecare să am un dor, o speranță și o lumină lină. 
Vedeți, cât este de întunecată valea pământească, cu diavolul care ne lovește în inimi, în talent, în lacrimi, ca să ne oprească dăruirea?  Nu este simplu să fim ai lui Dumnezeu? Și oare de ce am avut aceste succese publice de ieri și alaltăieri, dacă nu din har? Pentru că acest Cenaclu a fost îngăduit și binecuvântat ca să existe. Și el a făcut atât de mult bine oamenilor.
CONFESIUNEA MEA
Vă fac o confesiune publică, deși nu știu dacă veți avea răgazul să mai citiți. Se citesc greu astăzi textele fără fotografie și fără senzațional. Dar, cine știe, peste ani poate că aceste cuvinte vor valora ceva mai mult decât astăzi. De aceea vă spun că sunt ceea ce sunt și aceasta este mărturia mea, doar datorită Bunului Dumnezeu, și deci vă rog mult să nu-mi puneți în spate succesele cenaclului. Ele sunt, așa frumoase cum sunt datorită Lui, și datorită vouă-, tuturor celor care ați urcat vreodată pe scena acestui cenaclu.
Voi, colegii mei, sunteți niște oameni buni și înzestrați cu multe calități. Cenaclul v-a devenit casă și iubire. Cenaclul v-a luminat talentul și v-a scos pe scenele mari ale țării, în fața a mii și mii de oameni deosebiți, și fără a jigni pe alții, priviți atent ce oameni compun publicul nostru. Priviți spre fețele și palmele lor. Priviți ce domni și ce doamne, ce români frumoși avem în față. Oameni care la această oră vi se închină cu recunoștință pentru simplu motiv că voi veniți în fața lor și vă exprimați bucuria de a cânta.
CE ȘTIU OAMENII DESPRE NOI?
Oamenii care ne iubesc, care ne privesc și care ne aplaudă știu cel mai bine cine este acest Cenaclu. Mai bine chiar decât o știm noi cei ce formăm echipa luminoasă a cenaclului. Duminica, la Brașov, la Petroșani sau la Mediaș, ei lasă din odihna lor, se îmbracă frumos și vin la concerte ca să ne asculte dorurile. O mie la Brașov, trei sute la Petroșani și poate tot atâția la Mediaș. Ca să nu mai vorbim de alte concerte... Ei știu că voi veniți și le dăruiți ceva frumos. Ne ascultă fascinați, apoi fericiți și pleacă acasă liniștiți că mai există o speranță de bine în România. 
Publicul nostru ne face onoarea de a ne asculta. Publicul nostru ne face cinstea de a ne simți și noi artiști. Publicul nostru ne cumpără CD-urile, mirurile, pentru ca noi să mai avem un litru de motorină în plus săptămâna viitoare. Mai ales că într-o lume a banilor aruncați pe nimicuri și pe lucruri pierzătoare de suflet, nici un sponsor nu a venit vreodată să-și investească bănuții în demersul nostru. Dar Dumnezeu mi-a dat minte și oameni care, alcătuiesc infrastructura cenaclului, și uite așa am putut să găsesc banii care să ne ducă din loc în loc, din biserică în biserică, din suflet la suflet. 
VĂ DAU INIMA MEA!
Dacă aș fi putut să fac mai mult aș fi făcut și v-aș fi dăruit și vouă mai mult. Ca artiști meritați un ban în plus, dar eu nu am decât o inimă pe care dacă vreți o puteți împărți cu drag. Vă aparține vouă familiei mele, oamenilor buni și frumoși care cântați lângă mine.

Am fost întrebat de cineva dacă sunt ispite și am spus că toate au trecut ca fulgerul pe lângă urechile și dorurile mele. Nimic nu m-a învins. Pentru că eu am crezut în acest cenaclu. Și, nu este așa cum se spune că mi-ar fi fost greu. Nu, nu mi-a fost greu de loc și nu am răbdat nimic. Pentru că eu iubesc, iar când iubești nu stai mereu să calculezi iubirea. Nu am fost oprit de nimeni ca să iubesc așa cum știu eu. Și am știut să iubesc frumos. Și vă voi iubi mereu cu drag, indiferent de câte analize mi se vor face din partea celor care încă caută iubirea. Căci de aceea sunt un om fericit. Vă iubesc pe toți la fel. Vă iubesc liber. Vin la concerte din iubire și nu din rațiuni omenești. Aș veni și pe jos, dacă aș ști că acest cenaclu există undeva și eu am șansa doar ca să-l privesc. Așa cum la vârsta de zece ani vindeam sticle și borcane pentru a face rost de bănuți, și pentru a merge ca să ascult mesajele cântecelor Cenaclului Flacăra!
SĂ NE IUBIM MAI MULT!
Acum ce să mai spun, decât că e timpul ca să ne iubim mai mult. Să vă iubiți unii pe alții. Să vă lăudați, să vă spuneți vorbe tandre și prietenoase. Uite chiar azi e ziua colegului nostru Sorin Popa. Un om smerit și bun coleg. De exemplu poate ar merita din partea voastră spontan un buchet de flori, un cântec, o postare. Și nu pentru că spun eu, nu nu vreau să vă forțez iubirea, dar oare un om care a stat lângă noi aproape șase ani, cu care am cântat împreună, cu care am dormit laolaltă, cu care am mâncat din aceiași farfurie, cu care am stat în autobuz mii de kilometrii sau îngenunchiați alături de dânsul la Icoane, oare ce bine s-ar simți când noi îi vom spune un La Mulți Ani! Și nu doar un ”like” de complezență... 
LA MULȚI ANI NEA SORINE!

Da, LA MULȚI ANI NEA SORIN!
 EȘTI UN OM MINUNAT! 
ȘI voi fi astă-seară acasă la domnia ta, pentru că eu nu mă duc la aniversări ca la nuntă, după principiul darului, ”ai dat-îți dau, n-ai dat-nu-ți dau” ci după principiul iubirii, unde niciodată nu este prea mult. Și, îți mai spun ceva, nici din ”interes” nu vin, că am nevoie la ”Cenaclu” de domnia ta, chiar dacă am nevoie și e cert lucru acesta. Eu vin la tine din dragoste și voi veni ani de zile după ce nu va mai exista acest cenaclu...
Nea Sorine, și dumneata, și toți ceilalți colegi, îmi sunteți dragi ca oameni. Și ca buni creștini. Că DOAR pentru alți oameni am făcut și noi, poate mult, poate puțin, ca să cântăm pe scene, asta este o altă poveste. Plata va fi în Ceruri mare. Dar dincolo de scene, dincolo de interese, dincolo de orice, eu iubesc omul, pe tine, pe voi, pe toți; și de aceea niciodată nu pot să mă gândesc la nimic altceva decât că sunteți niște oameni minunați! Cu toții!
VĂ IUBESC ȘI LA MULȚI ANI!
MERGEM MAI DEPARTE CU IUBIRE!

sâmbătă, 9 februarie 2019

CE MAI FACE CENACLUL LUMINĂ LINĂ SAU CE MAI GÂNDIM CÂND NU CÂNTĂM...




Poate vă întrebați, poate e doar o curiozitate sau poate, cine știe, este și un mod de a ne spune inima, ce se mai întâmplă cu Cenaclul Lumină Lină? Răspunsul nu ar fi prea greu de dat, pentru că deși, eu însumi, ca preot, ca om , ca orice, retras de multă vreme de pe conturile FACEBOOK, din dorința de a trăi o viață mai simplă, sunt informat că dumneavoastră totuși aveți date destul de actuale despre colegii mei, mai ales că pe paginile de socializare viața merge mai departe.

În ceea ce mă privește, mă simt mulțumit
fără prea mult tumult mediatic. Îmi mențin ideea că Cenaclul creat de mine, a fost un stimulent bun și o scenă ideală pentru oameni extrem de talentați. Și mă bucur sincer că eu, Părintele Cătălin Dumitrean, cu ajutorul lui Dumnezeu, am contribuit la luminarea geniului lor.
Am pornit cu cenaclul dintr-o necesitate misionară acum zece ani de zile. Am avut un plan, un ideal, o dorință de face ceva gratis pentru români. Nu mi-am vândut imaginea publică pe bani, nu am cerut beneficii materiale pentru a putea cânta mari cântece naționale, nu am fost un extremist al ”propriilor creații”, nu am vrut să mă individualizez, să devin vedetă, idol sau lider. Am vrut să-mi număr anii vieții cu prețul unei jertfe. Și sacrificiul meu s-a numit Cenaclul Lumină Lină.

Am trăit creștinismul
public al cenaclului cu toată inima și acest fapt mi-a dat impulsul ca să


pot merge până la capăt cu acest ideal. Nu îi spun proiect, pentru că nu pot cădea în limbajul de lemn - e adevărat uzual- al zilelor ce le trăiesc. Îi spun misiune și atât. Evident, alături de câțiva oameni excepționali din punct de vedere al caracterului și al talentului muzical nativ. Nu am trădat cenaclul pentru nici o altă ofertă, și să nu credeți că nu am avut propuneri de a deveni o ”stea”- ce trist sună- dincolo de echipa mea. Mi s-au făcut elogii individuale periculoase, mi s-a sugerat că pot avea un viitor măreț și într-o formulă solitară, că am voce, că sunt bun, că de ce mă ”complic” prea tare cu atâta ”efort”, dar am surâs și am mers mai departe fericit că totul este așa... Mi-am asumat niște oameni, am crezut în ei și i-am învățat să creadă, la rândul lor, în Cenaclul Lumină Lină. Le-am spus și ei au înțeles că dragostea mea pentru ceea ce fac și pentru ei este una sinceră, că șansa de a fi cenaclist este un dat divin, că oriunde altundeva își vor pune talentul la treabă, pe bani sau fără bani poate fi ceva bun, dar la întâlnirea cu Hristos, într-o zi ”de apoi” vor fi felicitați mai ales pentru acest sacrificiu. 



Și este
atât de frumos să fi cenaclist. Să cânți în biserici, în săli pline de oameni onești, să nu-ți arunce nimeni batista sau banul pe țambal, să nu te oblige nici un patron de ”pab” la ordinea discografiei, să fi tu însăți, să fi demn, să fi în slujba adevărului.
Am crezut în acest cenaclu și mai cred. Nu mai am forța de la începuturi, dar lucrurile azi merg de la sine și așa este bine. Cenaclul a prins contur, a devenit un nume destul de greu pe piața muzicală românească și merge cu toată forța înainte. Respectul față de viața privată a colegilor m-a determinat să reduc numărul concertelor, deși îi văd dornici de cântec și în timpul lor liber, dar, se vede foarte limpede că, fiecare apariție a noastră să însemne un eveniment. Mă uitam la concertele care vin, trei la număr: Petroșani, Mediaș-invitați-dar tot în familie- și Sadu și știu că vor fi trei evenimente majore. O să vedeți...

Să nu se creadă că am obosit. Sunt doar atent cu vorbele mele și mai cumpătat în aparițiile  internet. Altădată era invers. Publicam mult și aveam concerte mai puține. Acum scriu mai puțin, dar lansările publice ale cenaclului sunt focare de tun, salve de artilerie nemuritoare, adevărate emulații de spiritualitate și cultură. Fiecare cu sute de suporteri, cu organizări excepționale și cu amintiri unice. De aceea cenaclul nu poate obosi, așa cum nici în rai, așa se spune, după moarte, nu ne vom plictisi de atâta bine. Doar dracii cică s-au blazat de prea multă lumină și iubire. Și au ajuns cine au ajuns...

Organizarea fiecărui concert este un adevărat cros pentru mine și echipa mea. Închipuiți-vă fiecare deplasare câte presupune. Noi facem prototipul afișului, organizarea mașinilor, editarea materialelor propagandistice, editarea colportaj, discuri, stabilirea soferilor, a grupului, a mesei, a cazărilor. Nu una, ci aproape 500. Cum le-am făcut? Cu entuziasm - am să vă răspund simplu și onest. Cu dragoste de a face ceva pentru neam. Cu bănuții drămuiți la maxim, numai Dumnezeu știe cum, cu nopți nedormite, cu emoții firești. Mă trezeam noaptea și mă întrebam cu ce echipă merg la Iași, sau la București, sau la Alma, sau la Cluj. Cine va lipsi, cine mă va anunța că a intervenit vreo slujbă, vreun protocol, ceva și nu mai poate veni. Cu grija de a nu se defecta vreo mașină,  un microfon la vreun cântec, spre a nu se trezi supărarea vreunui coleg, cu frământarea de a scoate banii de motorină din anunțurile cu CD-uri, știut fiind faptul că un cenaclu misionar trebuie să rămână filantropic. Că nu pot cere bani de la oameni simpli, pentru simplul motiv că eu îl aduc pe Hristos în fața lor. Și totuși, cu ajutorul unor colegi minunați, care m-au înțeles, m-au sprijinit și nu m-au părăsit, am ajuns aproape cinci sute de spectacole minunate.
Cenaclul e bine. Eu sunt la fel de bine și mă pregătesc pentru Petroșani. Mă rog la Maica Domnului să nu ne lase și să ne dea tuturor pace și binecuvântare.

Părintele Cătălin