CENACLUL LUMINĂ LINĂ!

CENACLUL LUMINĂ LINĂ MULȚUMEȘTE FRUMOS TUTUROR CELOR CARE VIZITEAZĂ ȘI EMPATIZEAZĂ CU STAREA DE SPIRIT A ACESTUI BLOG!

luni, 4 martie 2013

O problemă: Cine iubeşte până la jertfă cenaclul?

Nu ştiu dacă mă citiţi, dar vă spun totuşi...
    Abia  acum vă spun SINCER că nu ştiu ce să scriu. Ce să mai spun despre concertul din Veseud, acum la 28 de ore de la încheierea lui? Mai ales că, mă abţin, să nu cumva să lăcrimez în faţa laptopului, la gândul că sunt poate chiar eu unul din singurii oameni care a mai crezut sincer, la un moment dat, în soarta viitoare a cenaclului. Şi acum, o să vă las să mă contraziceţi. Cu argumentele dumneavoastră… Şi să ziceţi, păi cum aşa? Doar şi noi am…
   Acum două luni şi ceva, unul din prietenii cenaclului mi-a scris un email plin de lacrimi. Ceva de genul: „Trebuie să facem ceva! Să venim cu soluţii concrete. Mi-e ruşine că nu pot să fac ceva, dar de acum…!” I-am răspuns simplu: „Mulţumesc! Aştept!” Şi am aşteptat să facă ceva… Să-mi aducă un concert, un leu, o roată de microbuz… Dar nu a mai venit… Nu a mai scris nimic… Abia după o lună mi-a mai spus: "Nu v-am mai sunat, că nu am...!" Mda, te cred...
   Altcineva mi-a scris: „Cenaclul e viaţa noastră nouă!” Bun… Am aşteptat ca cel ce a zis aceasta să-mi arate cum arată o viaţă nouă… Dar, când a fost vorba de „fapte” mi-a spus: „Stiţi, am serviciu şi nu mă pot învoi să vin cu voi...!” Mersi… Şi sofismele atât de frumoase au continuat şi la alţii...… Mai ales atunci când te obişnuieşti cu ele şi crezi în realitatea lor... Şi când aştepţi în fiecare seară un email în plus care nu mai vine, o invitaţie la un concert, un leu, o roată de microbuz, ceva... Dar, concret…
   
  Nu mai spun de lecţiile pe care le-am primit de la oameni care sunt sigur că nu au crezut niciodată în ceea ce spun. Şi care, nu au avut timp, vai, nici măcar de o explicaţie... Mai ales pentru că, la testul de existenţă al cenaclului, când prin decembrie provocam lumea, pe internet, ca să-mi spună: CE FACEŢI VOI FAMILIA, PRIETENII, SUPORTERII, PENTRU VIITORUL CENACLULUI? – mai nimeni nu a răspuns concret…
Cu un leu, cu o roată de microbuz, cu ceva…
   La Veseud am renăscut. E adevărat că tot cu ajutorul unor oameni. De care am tras, pe care i-am cointeresat chiar şi material ca să mă ajute, să stea alături de mine şi să nu mă mai judece... Mai ales, pentru că, în acest articol sunt din nou obligat să mă „laud”. Da, e adevărat: MĂ LAUD!  Dar hai să vă spun şi de ce... Pentru ca, nu cumva cineva când se va apuca să mai facă un astfel de cenaclu, să nu spună că nu i-am spus…

 P.S. Există o persoană, care în fiecare lună pune deoparte 50 de lei din micul salariu personal, pentru binele cenaclului. Şi mi-i  aduce la biserică: "Poftiţi părinte, e norma mea de fidelitate...." Nu vă dau numele ei, dar cu siguranţă nu e membru al cenaclului. Dar, simte nevoia de fiecare dată să facă ceva.  Şi deşi, cu aceşti 50 de lei nu rezolvă mare lucru, şi deşi mă gândesc că ar mai putea veni măcar încă de cel puţin de 20 de ori aceşti 50 de lei, de la "casnicii" cenaclului, totuşi acest unic gest e cel care, uneori, mă determină să merg mai departe. Iată de ce, iubiţilor, am fost  duminică prezenţi la Veseud. Nu pentru meritele noastre, ci pentru că atâta vreme cât există o astfel de persoană, merită să mergem oriunde în ţară şi să nu murim ca cenaclu. Chiar dacă, unora, li se pare greu, sau că e un fel de obligaţie, până când va mai ţine ea... 
   Ce spuneţi? Aştept răspunsul peste vreo trei luni... Când probabil voi auzi, ceva de genul: "Ştiţi, v-aş fi răspuns, iubesc mult cenaclul, dar..."
   
A, apropo...Decât să vă supăraţi şi să spuneţi " De mine aţi scris aici Părinte", mai bine aţi veni şi voi cu ceva concret...  Cu un leu, cu un concert, cu o roată, sau chiar cu ceva mai mult. Semn că totuşi aţi înţeles ceva... Aceasta e până la urmă jertfa...
Părintele Cătălin