joi, 7 martie 2013

PĂRINTELE CĂTĂLIN VĂ SPUNE:LA MULȚI ANI!

  8 MARTIE! LA MULȚI ANI!
  Un gând frumos pentru această zi! Suntem cu cenaclul la București. La invitația domnului doctor Codruț Munteanu. Am fi dorit să ținem un concert chiar în clinica MUNPOSAN, edificiu construit și condus chiar de domnul doctor,care este în același timp unul din cei mai competenti specialiști ai României în chirurgie endocrină. 
   


Ieri am vizitat clinica MUNPOSAN, unde mi-am făcut și o serie de investigații de rutină. Domnul doctor: Părinte Cătălin, vă implicați foarte puternic în toate, vibrați până la ultima celulă și e bine să ne asigurăm că totul e în regulă... Și iată-mă vizitând ca pacient acest spital, și observând o organizare cu totul și cu totul deosebită. Nu mai vorbesc de primirea specială care mi s-a făcut, o serie întreagă de medici fiindu-mi puși la dispoziție spre a vedea de sănătatea mea. Cu această ocazie le mulțumesc din suflet și apreciez toate sfaturile pe care le-am primit. Și să nu uit, spitalul beneficiază de un paraclis frumos și plin de sfinte moaște.
   
Am aflat cu această ocazie că vom cânta în altă locație, la SALA BARON din Cartierul Titan, concertul urmând să înceapă la ora 17. 
   Acum însă mă gândesc să transmit LA MULȚI ANI, tuturor celor care astăzi serbează ziua de 8 MARTIE. 

    Mamelor în primul rând și tuturor femeilor creștine care nu și-au uitat menirea de a recompune cumva, prin felul lor de a se smeri, de iubire și de blândețe, însăși CHIPUL MAICII DOMNULUI pe acest pământ.
   
  Nu am să mai reiau discuția despre temeinicia acestei sărbători, DE 8MARTIE,  care se știe prea bine că se naște la începuturile ei dintr-o motivație eminamente laică. Propun să lăsăm la o parte această temă și să nu supărăm pe nimeni astăzi. Și, nu aceasta cred că e, la urma urmei, principala problemă a neamului românesc... 
  Mă gândesc că ar fi bine să dispară chiar de tot și cât mai repede astfel de discuții, ca să ne vedem de treburi mai importante. Să sărbătorim ziua de azi și orice alte sărbători, însă în mod creștinesc și cu asta consider că am spus totul. Poți să sărbătorești ziua de Paști, Nașterea Domnului, Anul Nou, dar fără nici un gest creștinesc. Cum de fapt se întâmplă. Și atunci ce ai făcut...? 
Hai să mai lăsăm oftica dogmatică și să spunem cu inima curată: 
LA MULȚI ANI MAMELOR, FEMEILOR ȘI TUTUROR CELOR CARE NU AȚI UITAT DE DUMNZEU!
PĂRINTELE CĂTĂLIN