DIN CICLUL ”SĂ NE AMINTIM FRUMOS!”: AZI...DRUMUL SPRE MUNCHEN...

Mi-am adus aminte de un drum făcut cu Cenaclul Lumină Lină în Germania. Rețin așezarea din microbuz, cu părintele Mihai în față, cu Nelu Ivan și doamna Mirela în spate și tot așa până la faimoasa ”bancă veselă” cu Părintele Alexandru Dănilă și Romică în rândul 5 din spatele șoferului. Romică era în mare formă, iar microbuzul înghițea kilometri cu viteza luminii, ascultând și el parcă înveselit cuvintele de duh ”scoase”, nu știu din ce inimă mare, de colegul nostru. Nu aveai timp să respiri și iarăși Romică mai făcea câte o observație plină de duh. Iar când microbuzul nu putea ocoli câte o groapă se auzea imediat faimosul refren: Maintu! Manitu! -adică un fel de imitație umoristică a zdruncinării prin care treceam.

Încercam să adormim fiecare pe rând, dar imediat auzeam câte o remarcă faină la vederea peisajelor prin care treceam și toți deschideam ochi, curioși ca niște copii. Apoi Nelu Ivan lua chitara și balul era deschis. Bună dispoziție, farmec și multă iubire. Urma Sorin Popa cu repertoriul ”Mircea Vintilă”, deschis de la Lordul John la sublimul ”Un te duci tu mielule”. Și de aici începea parodia, râsul și sunetele ancestrale imitatoare de mile, ieșite din arta unicat a dragului Romică. Umor de clasă. Zâmbet de prestigiu și mai ales multă frățietate...

Nici nu știu cum am ajuns la Munchen. Vasile șoferul știe numai cum a putut să fie atât de atent la volan, ”suportând” năstrușniciile noastre... El, Vasile, omul care iubește la infinit Cenaclul...
Și toți eram acolo... Frumoși, mai tineri, mai curați la inimă și evident ca o mare familie...
Cenaclul Lumină Lină...

Părintele Cătălin    

ATUNCI...am scris un poem.. L-am regăsit în arhiva cenaclului...Poate o să vă placă:

”PĂCATUL” DE A FI ROMÂN

(POEZIE SCRISĂ ÎN DIMINEAŢA DE MIERCURI 19 FEBRUARIE)

Mi-a fost lăsat un testament de suflet,

Să-mi fie neamul leac şi căpătâi,

Să n-am alt gând şi lacrimă pe cuget,

Doar ţara să o pun pe loc dintâi.

Şi-mi este România rană sfântă,

Durerea ei este durerea mea,

Nimic din lume nu mă mai încântă,

Şi-aş vrea să sufăr zilnic pentru ea.

Mi-au spus venetici vorbe măsluite,

Că-n alte ţări sunt bogăţii  pe mal,

Că îngerii au aripi nesfârşite,

Că aş putea să fiu universal.

Mi-au spus şi sfinţii că în cer e tihnă,

Că aş putea să fiu în rai stăpân, 

Să-ncerc să scap de ţară, ca de vină,

Dar eu prefer păcatul de român.

Şi nu îmi vând nici legea creştinească,

Doar o trăiesc aşa cum mi s-a dat,

În cruci pe deal cu Ţara Românească,

Iubind Moldova, suferind Ardeal.

Iar dacă plec, călătorind prin lume,

Să nu mă credeţi laş şi poftitor,

Căci Dumnezeu va şti să mă îndrume,

Să mă întorc acasă cu mult dor.

PÂINE ȘI SARE ÎN CASELE DUMNEAVOASTRĂ! CENACLUL AR VREA SĂ VĂ INTRE ÎN CASE...

M-au rugat dragii mei colegi, Părintele Doru Gheaja și Nelu Ivan să țin mai departe aprinsă flacăra creației poetice și a amintirilor legate de concertele Lumi

nă Lină. Și tare m-a pus pe gânduri acest lucru. Nu știam dacă este momentul social ca să reaprind această candelă, mai ales că trăind în contextul înlăcrimate de astăzi, s-ar putea spune că trecutul este trecut, iar lacrimile unui neam nu pot fi șterse cu poeme. Și totuși, meditând mai atent la îndemnul dânșilor am constat că la urma urmei doliul și lacrima au parte de mângâiere și nemurire mai ales atunci când noi ne continuăm vocația mărturisitoare și gena creaționistă, mergând mai departe...
Lumea ne așteaptă să fim ceea ce suntem... Lumea așteaptă cu dor ca Părintele Doru Gheaja să le aline inimile cu glasul său și tare mă bate gândul ca să găsim într-o seară o formă de transmisie live din casa părintelui și a celorlalți membri ai cenaclului. la comun, așa cum eram odată. Fără suprapuneri stilistice, fără identități separatiste, fără niciun câștig de slavă deșartă. Adică să fim una. Vă dați seama ce model de unitate de grup am oferi acestei societăți bolnave, care acum nu este capabilă să strângă rândurile la greu... Vă dați seama câtă mângâiere ar fi pentru cei ce iubesc cântecele noastre. Și mai ales cât de important ar fi ca să demonstrăm că pandemia nu a ucis misiunea Cenaclului Lumină Lină, nu n-a dezbinat și nu ne-a transformat în supraviețuitori de ocazie. În forma sa de ieri, de azi și de mâine, dacă lucrurile vor continua la fel de greu în țară, cu izolare,cu bolnavi, cu morți și spectacole închise, Cenaclul Lumină Lină se va dovedi în scurt timp nu numai că a fost un spectacol vital supraviețuirii morale a poporului român, ci mai ales că el o să fie absolut necesar revenirii la normalitate a neamului românesc. După ce vor trece necazurile intuiesc o mare sete de spirit, o mare foame de cultură și Cenaclul va fi din nou chemat în sute de locuri pentru a șterge urmele suferinței și a închide rănile molimei prin care trecem. O să vedeți că nu exagerez...
La această oră vă anunț că voi fi cât se poate de des lângă dumneavoastră. Respectând postul, respectând doliul, respectând ținuta lirică a perioadei duhovnicești în care suntem, o să încep în zilele următoare să reiau șirul amintirilor marilor spectacole și să vă aduc aminte că noi am ars cu putere pentru Biserică și neam. Dar ca o pasăre Phoenix, aripile noastre se deschid din nou și vom reveni în casele dumneavoastră dăruind speranță. Atâta vreme cât sunt sănătos spiritul Cenaclului va fi viu. Iar colegii noștri, dacă aparțin acestui spirit, care funcționează cu multe binecuvântări duhovnicești, sunt rugați să se realinieze în linia mărturisitoare. Suntem prezenți! Maica Domnului ne este alături. 

MĂICUȚĂ

Azi noapte cutremur în visele mele,

Pământul și moarte înghit o lumină, 

Dar cine oprește urzelile rele,

E Maica cea Sfântă, lumina cea lină.

Deschid o fereastră, scrutez dimineața,

Afară e totuși o zi mai senină,

Dar cine ne ține și lupta, și viața,

E Maica speranței, lumina cea lină.

Vin vești peste lume că moartea vrea parte,

Tribut la păcate ce nu se termină,

Dar cine va închide a bolilor carte,

fecioara Maria, lumina cea lină.

Iar seara când puneți în candele mirul,

Coboară iubirea spălând orice vină,

În inimi, în case, mai plin e Potirul,

Și-n veci să renască lumina cea lină.  

JURNAL 24 MARTIE: DOARE, DAR NU CEDĂM!

  Mă gândesc la sufletele celor ce pleacă... Ei au nevoie de rugăciunea voastră... Iată motivația ca să fiți altruiști și să faceți ACATISTUL CELOR ADORMIȚI... Acasă, cu o lumânare aprinsă. ca dovadă că vă pasă și de ei... Deocamdată, la ora când scriu sunt 8...

  Mă gândesc la bătrânii care nu mai au pe nimeni. Statul le-a promis asistență pe timp de pandemie, da pe bază de dosare bine verificate. Adică la cei care nu maiu au copii.. Dar cum dovedești că cei care au copii au și asistența fizică și sufletească a copiilor? Lor cine le aduce o pâine? Pentru că, din start, ei  vor fi excluși dela daniile primăriilor? Iar O.N.G.-URILE CREȘTINE au ordin să înceteze activitatea. Tocmai acum... principiul ”scapă cine poate, dar mai ales EU” RĂMÂNE DIN PĂCATE VALABIL. o, unde sunt acum O.N.G.-urile domnului Soros care strigau toată ziua pe stradă că vor să facă asistență socială? Unde sunt angajații multinaționalelor care ieșeau primii la mitinguri anti-Biserică? Vă spun eu unde sunt: ACASĂ! SE ASCUND ȘI DAU LECȚII DE ASISTENȚĂ UMANITARĂ PE FACEBOOK...

  Acum iese la iveală tot ceea ce avem în suflet. Domnul Moise -cel care lupta acum câțiva ani ca să scoată icoanele din școli- a stat la pândă, a găsit ”problema” cu lingurița și s-a pus pe procese. Aud că deja a dat vreo trei episcopii în judecată. Asta e grija lui ”umanistă” acum. ”Lingurița” ucigașă, spaima societății românești și examenul picat al credincioșilor de ocazie...  Asta îl doare pe el. Asta în frământă, având frustrarea că a pierdut ultimile meciuri cu ”credința”... Doamne iartă-l! Chiar mă rog pentru întoarcerea inimii lui...

Mă gândesc la slujitorii bisericii care acum au șansa să dovedească că nu au lucrat ”în Biserici” doar pentru bani. Acum ei sunt acolo, la datorie, fără să se teamă de moarte, fără să se eschiveze, fără să se autoizoleze dela Sfânta Liturghie... O să-i vedeți slujind și sănătoși. O să-i vedeți singuri cu sfinții din Icoane și ci voi veți fi de acasă alături de ei..

”În momente grele ale istorie iasă la iveală duhovnicii mari”-spunea pustnicul Nicodim, adică acei păstori de suflete cărora le arde de Hristos, de slujbe, de Biserică și de enoriași. Păstorul cel bun va fi prin toate mijloacele lângă turmă. Și va fi în locul pus de Dumnezeu ca să-i slujească. În Biserică. locul unde nimeni nu moare. HRISTOS A ÎNVIAT!

PARINTELE CATALIN

JURNAL - LUNI 23 MARTIE: CORONAVIRUS DE LA TOMA LA IUDA...

Aș vrea să vă întăresc în credință. Aș vrea să vă știu bine și să vă spun că nu trebuie să vă temeți de nimic. Pentru că Maica Domnului este vie și nu va lăsa pe nimeni. De acord, repet încă o dată, că nu e de joacă cu acest virus ucigaș. Sunt ferm convins că măsurile de prevenție nu sunt măsuri de claustrare, ci doar de salvare a vieții. Voi creștinii, nu trebuie însă să credeți că vi se face o nedreptate stând acasă. De vină suntem toți. Păcatele noastre ne-au adus aici și iată că Dumnezeu ne-a respectat ”libertatea”...

Da... Am vrut să fim ”liberi” de orice prejudecată. Am vrut să păcătuim și am păcătuit liber, deși știam marea majoritate cel 10 porunci. Am vrut să dăm libertăți ”minorităților” din prea multă generozitate și iată acum că suntem  ”liberi”... Am vrut să stăm duminica acasă, fără Biserică și cine ne-a oprit? Am stat ca să ne demonstrăm că suntem ”liberi”..  Acum stăm cu toții acasă ca să nu murim... Și e bine să nu murim... E bine să mai avem timp de pocăință...

Dumnezeu nu a fost un ”tiran”. A fost un democrat prin excelență. Ne-a respectat ”libertatea”. Am vrut să nu pună presiune pe noi până când vom fi ”pregătiți” ca să ne spovedim, să ne cuminecăm, să venim la Biserică, acum iată  că s-a împlinit dorința noastră...
Acum corifeii anti-Biserică ne strigă că nu suntem ”umaniști”, ne fac preoților dosare penale și că vrem să îmbolnăvim lumea. Acum creștinii se îndoiesc că EUHARISTIA poate paraliza virusul... Și poți științific să demonstrezi că nu este așa? Nu poți? Niciodată nu s-a putut demonstra o astfel de lucrare sfântă, cu toate că niciodată nu s-a putut demonstra nici că a murit cineva din cauza Euharistie... dar asta e... Nu putem să ne luăm la trântă cu necredința . este imposibil. Necredincioșii au multă cerbicie în ”părerile” lor. dacă mai pui acum și faptul că toți sunt disperați că ar putea muri, îți dai seama ce iese dacă tu apari cu”religia” ta. Nebunie e puțin spus...Iar ateii conduc lumea. Legea este la ei. Puterea e în mâna lor. și cine are legea are și ”dreptatea” legii și logicii... Din păcate...
Oricum pe linguriță nu stă virusul și pe deasupra Domnul. Cine s-a îndoit iertate să-i fie păcatele. O slăbiciune așa cum a avut și Iuda. O slăbiciune așa cum a avut și Toma... Și ei aveau. să nu uităm, ”logica” lor... Și în sine erau convinși că aveau dreptate trădând și îndoindu-se pentru un scop ”umanitar”... Doar că în timp ce Toma s-a întors, Iuda nu s-a pocăit... A căutat să creadă că Hristos nu e Domnul și că la Cina cea de Taină s-a împărtășit doar cu ”pâine și vin”... Și a murit...

Părintele Cătălin 

JURNAL DE VINERI- 20 MARTIE- SCOPUL CORONAVIRUS: SĂ NE URÂM UNII PE ALȚII!

   Acest ”virsache care umblă ca un hoțoman”-vorba Părintelui Calistrat - nu are drept ultim scop doar moartea sau îmbolnăvirea semenilor, ci pur și simplu dorința de a stârni ura între noi... 
  Vedeți cum acționează diavolul? Vedeți cum se înșurubează printre gândurile noastre?...
Și de fapt unde am ajuns? Fratele cu sora se resping pe motiv că unul este ”conștient” și altul ”inconștient”. Copiii evită să ducă medicamente bătrânilor ca nu cumva să le pună viața în pericol. Săracii fără adăpost sunt uitați, mai ales că de acolo ar veni cel mai mare focar de infecție... Vecinii se uită suspect unii spre alții, văzând că unul merge prea des ”în oraș” după făină și altul stă acasă și așteaptă miracole... Necredinciosul se ridică contra ”bisericosului” că tocmai acum i-a venit celuilalt ”prostia” ca să pupe icoane. Evidend când și ”posibilul Hristos” sau când ”totul” este virusat... Politicianul frustrat se aruncă asupra ”celui la putere” că nu este în stare să ”gestioneze” criza... În ideea că odată și odată tot or să fie alegeri, și acum se nasc ”eroii”...Profesorii îi atacă pe medici, intelectualii pe polițiști, polițiștii fac exces de zel, procuratura pregătește noi arestări cu mascați, etc, etc, etc...
Miroase a ură. Amenințarea ”din cauza ta o să mor eu” stârnește panică și visceralități dure. Suntem ”reeducați” zilnic să gândim așa. Samarinenii nu mai sunt milostivi, ci sfătuiți să lase leșurile pe cărare. Paravanul este singura soluție. Frica ne stăpânește. Frică, că murim. Pregătiți sau nepregătiți... Nepregătiți pentru ce? A, pentru lumea de dincolo? Dacă totuși există rai și iad și vom merge la judecată... Hm, la asta chiar nu ne-am mi gândit... Off... Nu-i așa că e greu? Totul pare complicat...

SOLUȚIA DE AZI: 
SFÂNTUL LUCA DCOTORUL CRIMEII

  Ura  însă nu ne aparține. Altruismul este condiția fiecărui creștin.  Când am spus rugăciune, eu am spus că așa e mai bine să ajuți zeci de mii sau poate milioane de semeni... Postările pe facebook pe câți ajută... Eventual 100-200 de posibili și imposibili cititori... Eventual... Dar oare noi numai atâta putem? iarăși cădem în depresii și avem gânduri înjumătățite despre puterea noastră? Of, prietene... De câte ori nu ți-am tot spus...Rugăciunea ta se poate duce direct la Maica Domnului. Și poate chiar TU, păcătosul cel mai mare, omul care se teme să țină o carte de rugăciuni în mână, vei fi cel care o convingi pe Născătoarea de Dumnezeu că e cazul să intervină mai direct în istorie...

Pe net circulă un film creștin cu Sfântul Luca al Crimeii... Vă rog să-l priviți și apoi mai vorbim... o să vă vindecați de frică. Vă promit. Acum aveți timp... Terapia cu Dumnezeu merge mai departe... Și viața...
Vizionare cu folos!

Părintele Cătălin

JURNAL (II) JOI 19 MARTIE. SLAVĂ ȚIE DOAMNE PENTRU TOATE!

În vreme de molimă, de necaz, de orice supărare, Părintele Paisie ne dădea sfatul ca orice s-ar întâmpla să zicem așa: ”Slavă Ție Doamne, pentru toate!” Și astfel noi îl îndatorăm pe Dumnezeu. Este un mod psihic de accepta crucea, orice ar fi și orice s-ar întâmpla cu noi. Pentru că, la urma urmei cine oare poate opri voia lui Dumnezeu. Iar ACCEPTAREA este acum cheia suportabilității oricărei nenorociri...

Desigur, oamenii sunt desacralizați. Acceptă foarte greu situația și voința lui Dumnezeu. Vedeți cât de greu suportă unii ca să le spui sau să le scrii ceva de rugăciune. Și mai ales să le atragi atenția că este bine pentru ei ca să se roage. Și nu din moralism ieftin o faci asta, ci din dragoste pentru viața lor... Și acum când suntem toți cu cuțitul la os, ei nu conștientizează că numai Dumnezeu poate opri nebunia în care am intrat.Așteaptă știri și minuni făcute de oameni. Și primesc în continuare vești rele. Chiar foarte rele. S-au învățat să nu vină la Biserică, să nu se roage, să nu postească. S-au învățat să caute soluții ”maxime” în știință și refulări în distracții. Mai repede ar face acum sport, ar cânta din balcoane, sau ar aplaude ”solidari” micile victorii umane, decât să se pună în genunchi și să ceară iertare lui Dumnezeu pentru tot ce au făcut rău în viață. Ei, singuri ei și nu alți...

Din păcate culegem ceea ce am semănat. Iată rezultatul păcatelor. Iată urmările desfrânării și a răutății cu care ne taxăm zilnic pe alți. Iată la ce a dus ura și tehnologia făcută nu pentru progres sufletesc ci pentru distracție. Iată rezultatul homosexualității. Iată consecința avorturilor... Și, credeți-mă, nu îmi place deloc să spun aceasta...

Continuăm însă să fim inconștienți. Nu noi creștinii care încă ne ținem de Hristos...Ne ascundem de teamă în case... Corect... Așa e bine... Dar nici nu facem ceva mai mult ca să strigăm la Dumnezeu, să-l impresionăm cu evlavia nostră, sau ne rugăm din suflet... Încă suntem mândri...Scriem prostii pe facebook și căutăm ”vinovați”. Așteptăm vaccinul salvator și acesta nu mai vine... O, biet pământ! O biată lume bolnavă de teamă! Nici măcar nu îți dai seama că acolo unde este frica este și diavolul. Iar buncărele nu te protejează cu nimic. O ai pe Maica Domnului atât de aproape și nu îi spui nimic din ceea ce te doare...  parcă nu ai citit niciodată un paraclis...Ai apă sfințită în casă și o ții deoparte... Ai mir și îl ascunzi în dulap... Ai icoane sfinte și le umpli de duhoarea vorbelor tale ... Of lume, lume...Nu te va salva nici politicianul, nici televizorul și nici doctorul... Nici măcar ceea ce tu numești”stare pozitivă”... Nu ești pozitiv deloc... Doar la suprafață mimezi ceva, așa cum italienii cântă în balcoane și uită că ochii lor ar fi mai bine să privească dincolo de nori... Spre cer... Spre Hristos... Și să strigăm cu toții din suflet: Doamne iartă-ne!
Părintele Cătălin

JURNAL ÎN VREME DE SUFERINȚĂ (I)

   Mi-am luat în serios, în aceste zile identitatea de păstor de suflete, și mai în serios ajungând la concluzia că fii duhovnicești, prietenii , colegii din cenaclu sau suporterii cenaclului poate aveți nevoie de cuvântul meu. Nu stau pe facebook pentru că evit dialogurile tari și polemicile. Dar mă reîntorc în această căsuță simplă a blogului și din perimetru biroului meu vă voi scrie cât de des pot. Deci, dacă simțiți nevoia ca să aveți un cuvânt de întărire îl veți găsi aici. Totul este să intrați cât de des puteți și să citiți ceea ce consider că este bine să vă scriu...

MOARTEA VA FI BIRUITĂ!

Nu veți muri! Să fiți tari și să vă reîntoarceți la rugăciunea particulară. Am văzut că în Italia lumea iese pe balcoane seara și cântă. Este un gest frumos, comunional și umanitar. Eu însă vă îndemn să fiți și mai puternici, practicând rugăciunea personală. Cântecul este bun ca remediu, ca stare psihică de moment, chiar și ca instrument misionar. Eu însumi l-am practicat în cenaclu. Dar din păcate el este totuși efemer. Ține atâta vreme cât îl rostești. Apoi el se stinge ușor, ușor și frica îți revine în suflet. Deci, oare nu ar fi mult mai bine ca să ne rugăm? oare nu suntem în stare ca măcar acum, la ceas greu pentru istorie, noi să facem ceva mai mult. Să vorbim fiecare cu Dumnezeu, așa cum îi place lui Dumnezeu? Cu rugăciune....

    Nu sunt un exclusivist. Cântați și vă rugați... Faceți măcar acum experiența rugăciunii ”de acasă” toți cei care ați uitat de rugăciune. Spargeți în sfârșit gheața reținerii de a vă ruga, chiar dacă până acum nu ați fost niște rugători temeinici. Dar puteți să începeți și să vedeți ce bine vă va fi. Mai întâi îngenunchiați și luați o carte de rugăciuni în mână... Stați seara la lumânare și citiți rugăciuni... O să vedeți ce duh de pace va intra în inima voastră; și mai ales cât de mult va ține el. Spargeți odată gheața timidității în fața rugăciunii. Aveți curajul de a vă ruga. Luați cărțile de rugăciune și așteptați-L pe Hristos să vină lângă voi când veți citi. Va veni...
   
   Alte popoare au pierdut rugăciunea particulară. Alții nici nu mai știu că ea există. Italienii, dragii de ei, se retrag acum în așa-zise soluții psihice eliberatoare. Un fel de autosugestie colectivă că totul va fi bine.  Nu e rău... Dar, oare, întreb ca și Iisus: ”Poate orb pe orb să conducă? Nu vor cădea oare în aceeași groapă?” Deci, după ce ani de zile am imitat umanismele occidentale și soluțiile lor psihice ”pozitive”ca modele de viață nouă pentru noi, acum e timpul să punem în valoare cea mai tare armă a psihicului: RGĂCIUNEA!  Să ne reîntoarcem la ceea ce făceau bunicii noștri... La candelă și la rugăciune...

Putere!

Cu Dumnezeu înainte!

Nu vom muri!

Părintele Cătălin

18 martie

SIBIU

”CENACLUL SE PRIMENEȘTE”- DIALOG DE CARACTER CU PĂRINTELE CĂTĂLIN

Vesti bune!
Cenaclul Lumină Lină este în plină primăvară. Și dezghețul înseamnă primenire, efort, bucurie...
Cenaclul Lumină Lină a stat de vorbă cu mai mulți aspiranți la un loc în marea echipă a Cenaclului. Părintele Cătălin a purtat o serie de dialoguri cu diferiți semeni dornici să-și încerce valoarea în cadrul spectacolelor noastre. Iată ce ne-a declarat Părintele:

” Se știe că cel mai greu lucru din lume este să reformatezi o echipă. Valabil și în sport acest lucru. Cum din păcate capacitatea unor colegi de echipă nu mai este aceeași ca în anii trecuți, ”generația de aur” a cenaclului dând semne răzbite de primenire, încercăm să aducem oameni noi care să se adauge celor ce n-au obosit.

-Este o oboseală psihică sau fizică?
-Vă referiți oare la astenia de primăvară, la greutatea misiunii noastre sau chiar și la membrii cenaclului ?
-Vă întreb de nevoile sfinție voastre pentru că vă văd foarte preocupat de ceva timp,dați telefoane, postați pe facebook. luptați din toate puterile să formați o echipă zdravănă. Deci, bănuiesc că nevoi practice vă determină la aceste noi achiziții?
- Da, nu am ce face. Misionarul creștin are o patimă. Nu este consecvent, motivat fiind de ”interese” mai superioare unui cântec ”la țară” cu cenaclul. și atunci el dă semne de îngheț, de distanță, ba chiar de astenie.. echipele de misionare par puternice, dar în spatele formării lor este o muncă enormă...
Sunt nevoit să aduc și forțe proaspete, dar și să mă bazez pe cei care deja au vechime și experiență. 

-Nu dormiți noaptea de gândurile că Cenaclul trebuie să fie viu.
- Da, pentru că este nevoie de el. Păcat că acest cenaclu nu înseamnă viață veșnică pentru toți. Dar, să nu uităm că suntem un popor care oscilăm între a veni sau nu la Sfânta Liturghie. Ce poți să pretinzi, mă refer la continuitatea misionară a unor semeni, care în primul rând nu se roagă, nu postesc, sunt laicizați. Vedeți, doar când avem un semen bolnav mai avem dor de Biserică. În rest, cât suntem tari, Biserica e doar serviciul nostru. 

-Dar nu aveți oameni care să vă mai ridice povara?
-Am, dar tot nu vor putea să trăiască ceea ce simt eu, care am născut acest cenaclu. Fiecare ține la progenitura lui-ca să zic așa. Priviți pe fiecare cum își face reclamă la propriul proiect și uitați-vă la modul în care prezintă proiectul în care nu este 100% implicat. Ca să facă ceva în plus, trebuie atenționat, trebuie rugat, trebuie tras de mânecă tot timpul. Altfel el uită.. Îi spui: ”Dragă și tu ești în acest proiect!”... Iar el se uită mirat la tine... ”A, dar eu numai colaborez!”... Adică cum măi omule, tu numai colaborezi... Vedeți, așa facem și cu Biserica. Zicem: ”Biserica a greșit că nu dă de mâncare la săraci”... Dar tu..tu oare nu faci parte din Biserică? Și. deci cum să avem o Biserică forte, când proprii fii o consideră o mamă de ocazie...

-Cenaclul?
- Cenaclul nu este nici mamă și nici tată de ocazie. ”Vin când vreau, mai bine să zic că nu vin și să vin”-zicea cineva. De acord, ai probleme dar măcar poți intra în dialog cu mama...Să zici: ”Mamă, tată, acum mă doar stomacul și nu pot veni”...

-Sunt grele adevărurile acestea.
-Toate adevărurile unt grele Cristi. E preferabil să nu le spui. Te pui bine cu omul și vezi ce iasă. Da mie nu-mi place să trăiesc în provizorat. Mor de durere când văd cum sunt dus cu vorba de oameni care nu au puterea să se arate așa cum sunt. Și tac. și trag de timp. Și dau impresia că stau lângă tine de dragul tău...Pe mine nu mă doare că unii nu gândesc ca mine, dar este greu să stai ani de zile lângă un prieten și să constați că el a stat cu tine doar pentru că erai cine erai. Și tu de dădeai de ceasul morții să-i faci bine. Ce naivi suntem uneori...Sfânta și smerita naivitate... Și mai este ceva... Notează... sau înregistrează pe acest telefon pe care îț ții în fața mea...Nu îmi plac oamenii care au ajuns să fie soldații lui Hristos și se comportă ca și cum sunt angajații lui Hristos. Nu pun un pic de suflet în ceea ce fac... Totul se reduce la bani.. Eu mă așteptam ca zeci de preoți și de credincioși să dorească să meargă în misiune. Nu neapărat cu Cenaclul, dar să știe de ce s-au făcut preoți... În parohiile lor e jale, tocmai pentru că lume anu merge la funcționari... De ce nu sunt căutați ca duhovnici, măcar de unul din parohia vecină. V-ați pus vreodată problema asta...
- Nu au timp poate,  au familie, obligații?
- Asta e sofismul lor imbatabil. Poți să le spui că nu e așa? Eu nu zic că nu sunt părinți deosebiți și chiar responsabili, și acum nu vorbesc de cenaclu, poate că în cenaclu ne cazul, vorbesc de sacerdoți.deci când s-au făcut preoți trebuiau să știe că soarta lor va fi poporul. Atâta vreme cât un preot face totul pentru familia lui, dar sărmanii din parohie nu au ce mânca, eu zic că acel preot nu este preot de vocație. A ajuns preot doar pentru că a făcut o școală și cineva l-a ajutat să ”pună mâna pe o parohie”... Dar oare eroii noștri cum au găsit timp să moară pentru familii și țară. Oare cum găseau timp să facă și familii, să meargă și la război, să meargă și la secerat, la arat, la hore, la Biserică? Eu nu cred că mai avem misionari veritabili. Doar ocazionali. cu excepția evident a celor care există și aici îi includ și pe colegii mei care au avut caracter să stea lângă mine până la capăt.

-Ce înseamnă CARACTERUL?
- A nu te folosi de un om, de un grup, de Biserică doar cât timp ai un interes. A recunoaște că ești dator lui Dumnezeu pentru pâinea pe care ți-a pus-o odată în mână. mai albă sau mai neagră. Cât timp ai gustat din acea pâine înseamnă că Dumnezeu a vrut să nu mori de foame. Și ți-a dat ce a putut.

- Aveți în cenaclu însă misionari adevărați.
-Da, am o echipă de caracter. Dar ma nevoie de întăriri. este trebuință de soldați cât de mulți, pentru că Cenaclul nu mai este o joacă locală. Cenaclul nu este ”pasiunea” noastră de a cânta. Cenaclul am spus se face ”în frac”. Nu amestecăm misiunea cu berile și blidele. Cenaclul nu este sentimentalism la trei pahare de țuică. Eu nu pun mâna pe inimă la inimă după ce am băut un pahar de vin. Nu-mi permit să amestec Duhul Sfânt și eroii cu lacrimogenitatea produsă de alcool. Am demnitatea de a fi trubadurul lui Dumnezeu. De luat aminte.