DE LA ÎNGERII DIN JURUL MEU, LA OAMENII CU CARE TRĂIESC...
DRAGII MEI CITITORI
Mă simt dator să spun că
acum este o atmosferă frumoasă în cenaclul nostru. Parcă există mai multă
responsabilitate și atenție față de posibilele scăpări. La București am
fost realmente impresionat de atașamentul și dăruirea cenacliștilor. Ponderați,
calmi, reținuți la vorbă, deciși pe scenă, toți au fost parcă la unison. În
sfârșit o echipă.
TRECUTUL NE-A ÎMPOVĂRAT
Mărturisesc celor ce mă
citesc acum, că am avut cel mai greu început de an. Eram realist că trebuie să
opresc existența cenaclului. Mă aflam la capătul puterilor sufletești. Mă
simțeam greu încercând să schimb mentalități, sau să/i fac pe cei din grup să comunice
mai bine unii cu alții.
Umbrele unor foști
membrii din trecut, scindau încă unitatea grupului. În deplasări, pe microbuz,
se formaseră bisericuțe, unii erau prieteni doar cu telefonul mobil, se închideau în ei, în orice
caz se vedeau că se detașează de grup și au o altă lume, părând a face ceva
forțat. M-am gândit atunci ca e mai bine să le las libertatea de a alege singuri ceea ce
vor. Mi-am dat însă seama că trebuie să accept unele limite umane, și să nu mai
cer prietenie acolo de unde ea nu poate veni ușor. Să-i consider doar colegi de
misiunne, angajați, dar numai atât. Păcat, pentru că dacă stau să mă
gândesc mai bine, prin mine Dumnezeu le-a dăruit un drum drept în viață... Și uite așa am fost gata să opresc cenaculul
din drumul său.
Sponsori, niciodată pentru cenaclu...
Ambientul- firma sponsor-
ne-a lăsat repede deoparte. Și cât de mult ne mai bucuraserăm de ei... Ziceam, uite că mai sunt și oameni care investesc în credință... Efectiv, nu știu de ce nu ne-au mai ajutat. Nu ne-au crezut ca fiind un partener de anvergură. Deși toți cei prezenți
la concerte, reprezentanții dânșilor, raportau la centru, că au fost uimiți de linia noastră și de felul în care facem atmosferă fierbinte prin comunități. Domnul director Ciolan însă nu ne-a văzut niciodată la treabă.
A făcut doar cât a putut. Cred că, visul de a avea un sponsor e totuși o
utopie. Nu mai există sponsori, și aici nu mă refer la o donație de 50 de lei,
ci la un organism care să plătească costurile unor astfel de acțiuni. Cu toate
relațiile pe care le am, cu toate prieteniile posibile și imposbile, nu am
găsit nici în ziua de azi un astfel de ajutor. Și, atunci, când nu există un
astfel de ajutor, desigur că te întrebi, dacă nu cumva Dumnezeu nu ne lasă ca
să ne nevoim mai mult. Adică să scoatem noi din buzunar banii necesari pentru
această nobilă misiune creștinească.
Acum e mai bine
Oamenii se respectă între
ei. Avem calitate și un mare câștig: Domnul Ioan Ivan. Efectiv un om al lui
Dumnezeu. Onest, creștin ortodox, român adevărat și cu mare spirit de echipă. A
funcționat bine la București și noul tandem feminin, Adina-Cristina, iar Romică
crește pe zi ce trece. La el mai e de lucrat la sincronizarea cu instrumentul.
Alexandru se acomodează tot mai mult cu grupul, iar Andrei începe să intre bine
pe melodii și să nu se mai menajeze deloc. Frumos! Ștefan e la locul lui, adică
calm, și parcă intră și el un pic mai bine în atmosfera comunională a grupului, iar
Leonard a revenit cu elan, stăpânire de sine și dorință de a fi folositor
tuturor. Mihai e așa cum e, cu bune, cu problemele sale, dar e un om de folos,
iar pe Dan îl așteptăm să fie mai mult al nostru, mai ales că este un om
deosebit și plin de bunăcuviință. Mai este și Andreea, care promite mult,
Cosmina, fidelă și de mare folos cenaclului, Angela care are o voce frumoasă,
dar și o familie ce trebuie întreținută, și uite așa Cenaclul Lumină Lină există
și supraviețuiește.
Ce va mai fi?
Deocamdată sper. Aștept reacții de la prieteni... Aștept
mereu minuni... Am apreciat mesajele de încurajare ale oamenilor pe internet, și mai ales
faptul că unii mi-au ținut moralul mereu. Nu mi-a fost ușor, nu mi-este simplu.
Văd că uneori oamenii sunt reținuți la a face ceva pentru misiunea creștină. Le
au pe ale lor... Dar, mi-e greu să cred că într-o zi va trebui să pun capăt
acestui fenomen spiritual, care este Cenaclul Lumină Lină. Nu sunt un om lipsit
de realism. Îmi dau seama că în felul acesta, viața unui orgnism misionar e
destul de scurtă. Ea există doar atâta vreme cât un om se încăpățânează să creadă în reușita lui... Dar când puterile
fizice, sufeltești și materiale ale acestui om scad, cel mai bine este să tragem
linie și să dăm istoriei trecute entuziasmele noastre. Așa a murit și Cenaclul Flacăra,
așa s-au sfârșit atâtea și atâtea mii de inițiative frumoase în istoria acestui trist popor. Din pricina faptului că, sfârșind sau obosind conducătorul, toți ceilalți și-au văzut mai departe fiecare doar de treburile lor. De fapt, atât au putut... Unii erau numai simplii oameni...
