MAI VIU CA NICIODATĂ, CENACLUL AȘTEAPTĂ MESAJELE VOASTRE! PRIETENI SUSȚINEȚI CENACLUL!
Muncim și cântăm. Nu ne permitem jumătăți de măsură în evoluția noastră, din respect pentru publicul nostru frumos. O parte din cenacliști au fost astă seară la demisolul Bisericii Sf. Ioan Iacob, pentru a pregăti concertele de duminică și luni. Păcat că nu am filmat această repetiție. A fost unică, mai ales datorită strădaniei tuturor colegilor noștrii. De la Andrei, care și-a luat la modul cel mai serios rolul de secretar în primire, până la Nelu Ivan care a dat forță cântecelor noastre, totul a fost minunat.
S-au făcut repetiții la piese noi. Și e bine că s-au făcut așa cum s-au făcut. Adică, cu candoare, cu pasiune, cu entuziasm.
Colegii s-au respectat între ei și s-au aplaudat la fiecare cântec interpretat.
Iar Vlăduț a fost și el plin de vitalitate
În sfârșit secretariatul(Andrei) și tehnicul (Leonard) au dat dovadă de implicație și seriozitate.
ULTIMĂ ORĂ!
ȘI TOTUȘI LA CISNĂDIE ÎN SALĂ
Deoarece, luni de la ora 17, sunt prevăzute temperaturi foarte scăzute, concertul de la Cisnădie, anunțat inițial a se desfășura în aer liber va avea loc în Sala Mătasea Roșie. Vom reveni cu amănunte!
ȘI TOTUȘI LA CISNĂDIE ÎN SALĂ
Deoarece, luni de la ora 17, sunt prevăzute temperaturi foarte scăzute, concertul de la Cisnădie, anunțat inițial a se desfășura în aer liber va avea loc în Sala Mătasea Roșie. Vom reveni cu amănunte!