Binecuvîntarea părintelui Nicodim Bujor

Duhul Înţelepciunii, Duhul Răbdării, al Blîndeţii, al Gîndului Curat… toată Darea cea Bună şi tot Darul Cel Desăvîrşit de la Dumnezeu, Pogorîndu-se de la Părintele Luminilor!, să te acopere pe tine copilul meu!”…

duminică, 5 iulie 2015

CUM A AJUNS LACRIMA SĂ FIE UMBRĂ: Jurnal de vacanță

La Borșa...


Părintele Ioan Vidican
Din toate drumurile noastre rămâne o amintire. Un microbuz, o călătorie, o curte, un om, un concert... Cioburi de iubire... Și visul frumos al unor oameni, care plecând să colinde țara, cu pricesne și cântece patriotice, din când în când își mai regăsesc umbra... Și lacrima...
...
Părintelui Vidican îi port acum amintirea. L-am uns cu mir de la Sfântul Efrem cel Nou și l-am întinerit în moarte. Parcă a zâmbit... Mi-am adus aminte de serile de mai, când venea în sesiune la Cluj, iar eu îl găzduiam în micuțul apartament din cartierul Mărăști. Stăteam serile în balcon și repetam cu voce tare la canoanele și dogmele sfinților Părinți. Era ca un copil docil și entuziast. Și Doamne, ce frumos era...
Acum pare el însuși o umbră. Pe umerii unui sfânt sau pe inima noastră. O umbră care ne răcorește tristețile. Mi-aș fi dorit să mai ajung cu cenaclul pe la Arcalia, acolo unde oamenii, am constatat chiar ieri lucrul acesta, nu ne-au uitat. Cenaclul Lumină Lină, micul batalion de iubire și de jertfă națională.  Și poate că așa, speriată de cântece moartea nu l-ar mai fi prins...
La Ploiești
Ce seară ciudată. Și umbra e tot mai greu de găsit. Umbrele fug mereu de noi, de iubire, de timp. Umbrele care doar noaptea se mai văd în chipul nostru. Și smerite se așează întotdeauna după noi, ca niște îngeri care vor a ne proteja. De fapt, umbrele nu sunt umbre, ci lacrimi... Lacrimi și nimic mai mult... Lacrimi ce-și caută proprii ochi...

UMBRA
În mireasmă de cer și în timp de cristal,
Pe o frunză stă umbra și tăcerile plâng,
Sub o cruce de nuc, pe un deal din Ardeal,
Aș dori într-o zi ca un dor să mă strâng.

Umbra mea, umbra mea, după tine alerg,
Nu te văd, nu te strig, dar te caut sfârșit,
Și aș vrea de pe drum să te înalț, să te șterg,
Că mi-ai fost nenoroc  sau un înger smerit.

Când mi-e bine, aud vești că  raiul e mic,
Când mi-e greu, câte-un har mă ajută să zbor,
Și absurd, tulburat, parcă-mi sunt inamic,
Vai, presimt un fior, și de umbră mi-e dor.

Dar, ce lucru ciudat, umbra mea, s-a topit,
Unii spun, că de mult ea s-a scurs în pământ,
Ca să-mi fie de leac, în dureri s-a sfârșit,
Și prin rai a ajuns, umbră nouă de sfânt.




vineri, 3 iulie 2015

De la Romică, la Părintele Lazăr și la moții din Apuseni- Jurnal de vacanță

Se scriu paginile greu în perioada dintre concerte. Unde mergem? Oare ce mai face Nelu Ivan? Pe unde mai e Romică? Când ajunge Părintele Alexandru la Hoghilac... E cald și e pustiu. Parcă ar fi toamnă. Și uite așa îmi vine un dor de Cioceni, acolo unde ultima oară când am fost era toamnă, puțin frig și lumea parcă prea obișnuită cu noi... Dor teribil... Și de părintele Lazăr și de doamna Adriana, și de toată ospitalitatea lor...
foto cu regretatul Părinte Vidican...

   Ieri a plecat la cer Părintele Vidican din Arcalia... acolo unde am fost cu Cenaclul și aruncam apă cu găleata fântânii... Ce om minunat părintele. A dorit să mai ajungem la dânsul cu cenaclul și s-a scuzat că ultima dată nu a putu veni ca să ne vadă. Avea o înmormântare... Acum merg eu la înmormântarea lui, cu regretul că dacă ar fi venit la Șirioara ne-am fi văzut...

  Scriu greu vara... Nu știu ce concerte să programez... Mi-e teamă să nu obosim, dar statul pe loc e mult mai obositor... Și încă suntem tineri... Vreau să merg la Târgu Jiu, la Bistrița, la București, la Părintele Lazăr... Să cântăm, să plângem împreună și să fim români adevărați... Să spunem oful Ardealului...auzi că ne-au luat străinii toate pădurile, îmi povestea azi dimineață la Arieșeni un moț... Și am lăcrimat în suflet...
Mi-e dor de Cenaclul... Iertați, că nu puteam să tac...

LA APUSUL SOARELUI
-poem scris la moartea lui Nelu VIDICAN- preot român din Arcalia


Era mai mult decât un om,
Poate un înger de iubire,
În curtea sa creștea un pom,
Și o fântână de simțire.

Zâmbea și eu credeam că zbor,
Așa fac îngerii pesemne,
Când oamenii mai un dor,
Și-n curtea lor un car cu lemne.

Între altar și Dumnezeu,
Creștea un lan de crini și pace,
Când îl priveai nu-ți era greu,
Știai că lacrima nu tace.

Eu îi spunem: Părinte Ioan,
Mai cheamă-mă să vin la tine...
Și el mi-a spus: Te aștept cu drag,
Nu întârzia, că cine știe...
Și iată, vara a venit,
Un clopot bate peste lună,
Și el, pe toți ne-a părăsit,

Și plec spre el cu o cunună...


miercuri, 1 iulie 2015

TOTUL VA FI BINE- o nouă poezie a Părintelui Cătălin

Imagini pentru parintele nicodim bujorDrama marilor neîmpliniri e lipsa de Dumnezeu. Dar nu acel Dumnezeu al gardurilor și al parazăpezilor, al temerilor și al autoapărării, ci Dumnezeul cel Bun, al iubirii. O să mă considerați nepatristic, dar vă spun că Sfinții Părinți au vorbit dincolo de garduri, de porți înzăpezite și de lustru stelelor. Ei, drăguții, n-au lustruit niciodată candela ca să lumineze mai bine. Au lăsat-o în seama teologilor falși să o facă. Sfinții Părinți nu au stat în strane, nici ascunși după coloanele bisericilor ca să facă chetă la îngeri, ei doar au iubit și atât...
Părintele Nicodim, omul simplu pe care l-am cunoscut, mergea pe stradă cu Iisus, vorbea la masă cu Sfântul Calinic și zâmbea noaptea cu Maica Domnului. Calm, vesel, blând, copilăros în toate... Pe stradă se oprea îi ÎL privea... L-a întrebat o dată: Câți ani mai stai Doamne lângă mine? nu te supăra că te întreb, dar eu sunt un mare mincinos și știu că nu mai ai răbdare...
Și Dumnezeu i-a răspuns: Totul va fi bine! Nu plec!... Unde să mă duc? Cum să las crucea Ta?
Și de atunci Iisus e mereu cu El... Niciodată departe... iertați, dar nu e doar o metaforă... 

Taina

Tăceam, și Dumnezeu tăcea,
Mergea pe cale lângă mine,
Străini, stingheri, ce vreme grea,
Știam că totul va fi bine.

El s-a oprit și a oftat,
Eu lăcrimam cu dor în sine,
Parcă și cerul s-a mișcat,
Știam că totul va fi bine.

Iubeam, dar nu puteam să spun,
Era prea mult pentru oricine,
Am vrut pe îngeri să-i adun,
Știam că totul va fi bine.

Mi-a dat un semn, un zâmbet lin,
Un crin din zările senine,
Eu nu aveam decât un spin,
Știam că totul va fi bine.

Și atunci, sublim, într-un sfârșit,
Mi-a spus că totul va fi bine,
Eu am tăcut si te-am privit,
Și am rămas doar lângă Tine.

marți, 30 iunie 2015

ZIUA PĂRINTELUI CĂTĂLIN DUMITREAN SĂRBĂTOARE DE SUFLET A CENACLULUI LUMINĂ LINĂ

Emoţie, stare sublimǎ de înălţare sufleteascǎ, o atmosferǎ divinǎ ne-a învǎluit de la începutul
concertului, în aceastǎ minunatǎ Bisericǎ de pe bulevardul Mihai Viteazu care poartǎ hramul “Înǎlţarea Domnului” şi “Sfântul Ierarh Nicolae” unde este preot paroh Pǎrintele Achim Bǎcilǎ, care, prin cuvântul minunat al sfinţiei, sale a fǎcut o frumoasǎ prezentare activitǎţii Pǎrintelui Cǎtǎlin Dumitrean şi i-am cântat cu toţii din suflet La mulţi ani! Apoi au început în forţǎ:”Unde sunt acum Românii?/Întrebaţi-vǎ şi voi/ C-au ajuns aici străinii să conducă peste noi..” urmatǎ de sublima piesǎ a domnului Nelu Ivan “Somn Divin”:Obosit e astǎzi Dumnezeu/ Sǎ-L iubim la bine şi la greu…câtǎ sensibilitate, completatǎ de poezia domnului Mihai Enescu “Sǎ vǎrsǎm o lacrimǎ, gândindu-ne la pǎrinţi… câtǎ bucurie în aceastǎ searǎ a zilei de 30.iunie 2015, ne-am reunit din
nou cu toţii, părintele Petru Vamvulescu, părintele Iosif Toma, părintele Ioan Mǎnişor cu doamna preoteasǎ, părintele de la Mateiaş, părintele Ghiorghiţǎ din Viscri,  ne-au onorat cu prezenţa, ca nişte prieteni dragi ai părintelui Cătălin, urându-i La mulţi ani! Multe bucurii duhovniceşti, sănătate şi putere pentru a duce mai departe misiunea cenaclului.
Surpriza serii au fost fetiţele Casiana cu glasul ei cristalin recitând creaţia proprie “De ziua ta părinte, noi te iubim cu toţii..” iar Ana cu minunatul”Da, da, da, la speranţǎ spuneţi da/ Nu, nu, nu oameni nu mai spuneţi nu”; a debutat domnul Vasile Chira cu folclor autentic din Maramureş.

Fiecare ascultǎtor şi-a umplut sufletul de mireasma de luminǎ divinǎ ce se revǎrsa din versurile şi melodia cântecelor Cenaclului Luminǎ Linǎ. Toţi membrii cenaclului au fost  la înălţime: părintele Cǎtǎlin, fondatorul cenaclului şi sǎrbǎtoritul serii, părintele Petian, Nelu Ivan, Mihai Doda, Andrei Lazǎr, părintele Alexandru Dǎnilǎ, Romică Harsanyi, Andreea Tecar, Sorin Popa, doamna Mihaela Pal, Ştefan Ion, Vali Raţiu, Florin Loloiu, fiecare cu rolul lui bine stabilit, au contribuit la reuşita concertului.
 A asculta glasul părintelui Cǎtǎlin Dumitrean alǎturi de părintele Petru Vamvulescu, cântând “O Mǎicuţǎ Sfântǎ”, înconjuraţi de prieteni dragi şi admiratori ai
Cenaclului Luminǎ Linǎ, înseamnǎ a înota în luminǎ, a te încǎrca de fericire, a rǎmâne uimit în faţa tainei iubirii şi a frumosului divin.
Altfel spus a asculta Cenaclul Luminǎ Linǎ, în aceastǎ splendidǎ zi de sǎrbǎtoare, însemnǎ a ne întâlni mai uşor şi în fiecare clipǎ cu Dumnezeu.
Precedatǎ de ziua Sf. Apostoli Petru şi Pavel de bucuria imensǎ de a-l avea din nou printre noi pe pǎrintele Petru, de a fi prezenţi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie sǎvârşitǎ  de sfinţia sa alǎturi de pǎrintele Iosif şi de pǎrintele Antonio, aceastǎ zi de 30 iunie 2015, zi binecuvântatǎ în care, ascultându-i pe toţi cei care au cântat în cinstea Pǎrintelui Cǎtǎlin, ne-au purificat, ne-au curǎţat sufletul încǎrcându-l de frumos. Cântecele patriotice ne-au reamintit ca Ortodoxia fără
Românism poate fi distrusa, am cântat din suflet: Capul de la Torda, Măi Ardeal şi în final Imnul Cenaclului. A fost Minunat! Mulţumim din suflet părintelui Cǎtǎlin Dumitrean, cǎruia îi dorim: La mulţi şi binecuvântaţi ani! Multă sănătate şi bucurii duhovniceşti, deasemenea, tuturor celor care au fǎcut posibil acest concert sublim.


Trǎiascǎ Cenaclul Luminǎ Linǎ cu al său folos duhovnicesc, care se datoreazǎ Maicii Domnului şi Sfinţilor!

Monica Armenciu

joi, 25 iunie 2015

MARGINALII DE SUFLET LA TURNEUL ITALIAN

 AMINTIRILE UNOR OAMENI FRUMOȘI!
   Turneul italian, dincolo de o oarecare aglomerație a concertelor, patru în trei zile, a rămas în urma noastră cu amintiri frumoase și interesante. În stațiunea Bibione, la malul Mării Adriatice, cenaclul Lumină Lină a încercat câteva zile de odihnă, dar nu a fost posibil. Efervescența membrilor săi, aproape copilărească, dar de foarte mult bun simț, a dus la aglomerarea unor obiective turistice, astfel încât odihna preconizată s-a cam dus pe apa sâmbetei. Dar și așa a fost frumos. Bună dispoziție, cuvinte de duh mai la fiecare pas și din când în când și ceva soare.

X
  Nota 10 pentru șoferii noștri. Nea Vasile a fost la înălțime, la fel și Ovidiu, pe mâinile lor încăpând siguranța și eficacitatea noastră. Vasile, rapidist înflăcărat, a adus de multe  ori subiectul fotbal în actualitate, trezind sentimente aprinse în fiecare suflet. Să precizăm că în microbuz au fost și steliști, și dinamoviști, și gaziști și craioveni. O mică Românie și un microb incurabil: fotbalul...

X
Creștinii din Udine ne-au scris că nu au știut de acest concert, că pur și simplu merita să fie mai bine monitorizat. Afișele la concertele noastre, au fost făcute pe format mic și probabil de aici lipsa de spectatori ca la ultimul concert. Nu știu ce să zic? Poate că a fost și o oarecare teamă, de a nu crea un al doilea mare concert, mai ales că acest cenaclu, atinge puncte sensibile la nivel patriotic și duhovnicesc. În general, românii din diasporă, atunci când vin la concerte, sunt puși în fața unor adevăruri destul de greu de suportat. Mulți s-au deznaționalizat, foarte mulți și-au schimbat numele sau își botează copiii cu nume de import, alții încep să vorbească stâlcit limba noastră sfântă, iar alții nici nu vor să audă de țară. Puși în fața acestor adevăruri, unii români-italieni preferă să nu le audă și să-și vadă de treaba lor. Adică să muncească și să supraviețuiască. Dar oare nu e totuși prea puțin?...

X
   În general, forța Cenaclului Lumină Lină rezidă din rugăciune. Pe măsură ce lipsește rugăciunea sau liturghiile, forța cenacliștilor scade. Pot apare discuții, nemulțumiri, ispite, oboseală și o oarecare tensiune. Am încercat în acest turneu să dăm o oarecare libertate de conștiință colegilor din cenaclu să vedem cât se roagă fiecare în parte, dar am făcut și dimineața rugăciuni de obște, în micul paraclis improvizat într-o bucătărie. La final am cerut colegilor să rămână pe acest drum frumos, să meargă duminica la liturghie în parohiile lor, chiar dacă nu avem concerte, să se roage acasă și să nu uite că numai așa putem rămâne împreună fără alte ispite. Și mai ales să postească până în ziua de 29 iunie... M-am bucurat că miercuri seara, unii dintre ei, au venit și la Sfântul Maslu la Biserica T.B.C. e semn că au înțeles ce le-am cerut, mai ales acum când am devenit așa de apropiat de sufletul lor și aceasta înseamnă un semn de respect și față de mine, pentru că m-am făcut una cu ei.

X
 Superbă poezia scrisă de Părintele Constantin Pascariu. Am găsit-o pe email azi dimineață și m-a bucurat profund. Cursivă, din inimă, ea are meritul de a fi sinceră și plină de iubire. Am încercat să o copiez dar încă nu am reușit. Cât de repede pot, dacă o primesc într-un alt format electronic o să o public. Merită!

X
Multe scrisori online primim din Italia. Păcat că pagina de facebook a fost suspendată timp de zece zile. Nu știm de ce, dar asta a fost. Oricum e bine și fără facebook. Ba chiar foarte bine.
X

Cred că Italia rămâne o țară a blândeții. Și a surâsului. Cine zâmbește învinge...

marți, 23 iunie 2015

TURNEUL CENACLULUI LUMINĂ LINĂ ÎN ITALIA!




Primele zile și seri în Italia, au fost un bun prilej de discuții libere între membrii Cenaclului, cântece și reactualizări de compoziții mai vechi, cu Sorin Popa și Nelu Ivan primi soliști și înflăcărați în exprimări lirice. În prima seară a asistat și minunata noastră gazdă, Părintele Constantin, pe balconul larg a casei de odihnă, loc improvizat ad-hoc, ca scenă sau sală de mese.  Să remarcăm faptul că miercuri seara a avut loc un adevărat recital gen-Mircea Vintilă, cu Sorin Popa melodios, activ și plin de candoare.

X
Când ai un Romică în grup, nu ai cum să te plictisești. Cuvintele sale pline de haz, explozii de sinceritate și humor, au fost gustate zile în șir de toți cei din grup. Sâmbătă a fost de fapt și ziua de naștere a scumpului nostru coleg, prilej de voie bună la o felie de tort și o cupă de vin dulce într-o ambianță deosebită, datorită faptului că Părintele Constantin ne-a purtat pașii la una din cele mai bune crame naționale din Italia. Aici am cântat gazdelor o piesă în limba română și faimosul O SOLE MIO-gest ce a stârnit ropote de aplauze și admirație din partea gazdelor...

X
Zilele au fost și frumoase și reci. A plouat, a fost cald, am simțit briza mării și frigul muntelui, am dormit ore în șir în microbuz, deoarece deplasările spre spectacole au fost destul de lungi. Obosiți, uneori cu bateriile fizice epuizate, am pus capul de geamurile laterale și am ațipit instantaneu. Ne-am întors mai mereu noaptea de la concerte, spre exemplu după spectacolul de la Villafranca am ajuns acasă abia după ora trei. Dimineața trezire, mic dejun în grabă, luat bagajele de necesitate și fuga la microbuz, spre a pleca mai departe. Dar a fost frumos, pentru că orice jertfă își are o împlinire. Iar acest sentiment nu poate fi înlocuit nici de odihnă și nici de alte bucurii pământești.

X
La Verona ne-am întâlnit cu faimoasa casă a lui Shakespeare. Aglomerație însă foarte mare, sute de turiști intră în fiecare minut într- curte ce nu are mai mult de treizeci de metrii pătrați și unde te
încearcă o stranie senzație de sufocare și ireal. Ai impresia că ești în gura unui furnal sau foarte aproape de craterul unei lave vulcanice. Mii de aparate foto, telefoane în exercițiul filmării și strigăte de admirație, te aduc în starea nefericită de a dori cât mai mult susurul unui izvor de munte de pe culmile carpatine. Dar Verona e totuși frumoasă...

X
La concertul de la Villafranca am fost uimiți să vedem sute de români entuziaști în a primi cântecel noastre. Concertul nu a venit cu noutăți pentru noi, dar pentru cei care ne vedeau întâia dată a fost totul deosebit. Au cântat din inimă, s-au exprimat cu evlavie, cu forță artistică și am simțit în vocile lor că nu și-au pierdut dragostea de țară. Un concert în nota marilor reușite ale Cenaclului Lumină Lină, fapt datorat și colegilor, care s-au străduit să ofere publicului toată măsura talentului lor. Uniți și pe scenă și afara ei, membrii cenaclului, au luat aminte la faptul că se află în fața unor oameni singuri și destul de înstrăinați de pământul propriilor înaintași. Așa că, prin vocile lor, dar și prin ajutorul puternic al harului dumnezeiesc, au cântat cu iubire, cu pace și cu devotament. Minunat!

X
Plini de ospitalitate s-au dovedit românii din italia. Avem pentru dânșii numai cuvinte de laudă. Parcă îi văd acum aievea pe toți cei din anturajul preoților, consilieri, credincioase ale bisericilor unde m fost primiți, cu câtă dragoste ne-au omenit, cu bucate alese, specifice acestei perioade de post, dar
pregătite cu dragoste și talent.  Le mulțumim frumos și le purtăm o duioasă amintire.
X
La  toate concertele noastre au fost prezenți români din alte localități. Auzind despre prezența noastră, citind informațiile pe internet, prieteni  din întreaga Italie de Nord, au venit cu mic cu mare ca să ne asculte și să simtă fiorul național al cântecelor noastre. Frumos gestul dânșilor și mai ales, fără a exagera cu nimic, la această oră consider că cenaclul nostru are o din ce în ce mai mare apetență la români, numărul amicilor adevărați înmulțindu-se pe zi ce trece. Iar în Italia ei sunt mulți și consistenți.

X
Toți colegii din grup, deși nu le-a fost ușor cu oboseala s-au autodepășit. În general, firi diferite,
dragostea de cântec religios și național i-a determinat să treacă peste orice temeri , și să considere că darul lui Dumnezeu i-a adus în Italia. Împreună și la bine și la greu. Desigur, ispite au fost și în firea dânșilor, poate dorința de a fi mai mult într-un singur punct, poate voința de a cânta mai mult, poate felul diferit de a vedea unele lucruri sau chiar modul de repartizare a pieselor în concert. Sincer, nu știu dacă în sufletul lor au fost și nemulțumiri. Și, dacă ele ar fi existat, e omenește să fie și așa ceva. Dar, iubirea și prietenia au învins întotdeauna, iar grupul a rămas un grup frumos și sincer. Eu cred în continuare în camaraderia lor.

X
Drumul de sâmbătă la Bassano, în parohia Părintelui Cristian Mănăștureanu, a fost făcut mai mult prin localități, deci nu pe autostradă, prilej de a admira felul curat în care se practică agricultura în

Italia. Totul la boloboc, de la terasamentul liniilor de cultură, până la epurarea ultimilor fire de iarbă. În rest , multe biserici, monumente și opere de artă medievală, și mai ales o lume în general relaxată. Păcat însă câ nu sunt ortodocși. Ar fi avut aproape perfecțiunea. Dar, darurile sunt împărțite...
X
Concertul de la Bassano a purtat parcă chipul Părintelui Cristian, adică un duh ardelenesc incandescent. Am pornit fix la ora 18 și am terminat după mai bine de două ore, având în față chipuri însuflețite de mii de lacrimi. Nespus de frumos.


X
Cel mai frumos concert a fost totuși cel de la Prata, unde totul a fost impecabil. Lume multă, Părintele Constantin cu inima vibrând la fiecare cântec, români descătușați în sentimente naționaliste incandescente, iată imaginea unui spectacol pe  care cu greu îl vom putea uita. Comunitatea din Prata a fost la înălțime, iar noi ne-am simit acasă. A meritat efortul nostru comun, al gazdelor și al oaspeților, pentru a naște un astfel de moment, cred că unic în diaspora românească. Și spun unic, gândindu-mă la faptul că nu a fost doar un eveniment comunitar, ci unul cu mari implicații mistice, adică cu prezența Maicii Domnului în mijlocul nostre...
X

Vom reveni și cu o altă cronică, unde sper să vă pot scrie cât mai multe amănunte din acest minunat turneu... Acum Cenaclul Lumină Lină s-a întors acasă...

joi, 18 iunie 2015

Darul cuvântului

Pune, Doamne, strajă gurii mele
(Psalmi 140, 3)


Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să locuiască și să crescă în inima noastră: numai atunci vom putea aduce folos și-i vom putea ajuta pe cei din jurul nostru. Când o să ne pătrundem deplin de cuvântul lui Dumnezeu, acesta ne va înmuia inima, ne va îmblânzi obiceiurile, ne va liniști gândurile tulburate și ne va umple de dragoste, care se va răsfrânge în fiecare cuvânt și în fiecare faptă a noastră. 
Cel mai mult avem nevoie să ne păzim gura. Uitând de urmările spuselor noastre, cât de ușor scăpăm, nestăpânindu-ne, câte o vorbă necugetată , care poate jigni, răni sau, îndeobște, aduce vătămare aproapelui!
Darul de a vorbi creștinește li se pare de neatins multora. Chiar și cu cele mai bune intenții, adeseori ni se întâmplă, din lipsă de chibzuință, să atingem o rană deschisă și să pricinuim durere chiar acolo unde vrem să aducem o mângâiere. Trebuie să ne rugăm fără încetare ca limba noastră să se supună pe deplin Domnului, să ne rugăm ca în clipele grele Duhul Sfânt să ne învețe ce trebuie să spunem, și atunci spusele noastre vor putea lucra în chip binefăcător.

Viața noastră nu ne va fi niciodată fără folos, dacă vom învăța să slujim lui Hristos prin ceea ce spunem, să întrebuințăm spre slava Sa minunatul dar al cuvântului.


Sursa :„Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu”




marți, 16 iunie 2015

SĂ NE RUGĂM PENTRU CENACLUL LUMINĂ LINĂ


Să ne rugăm, prieteni buni pentru Cenaclul Lumină Lină, să le călăuzească Dumnezeu paşii, să-i apere să-i ocrotească, de tot ce-i rău să îi ferească.
Doamne Dumnezeul nostru, dăruieşte sănătate şi putere de muncă fiecărui membru al Cenaclului Lumină Lină, care se jertfeşte pentru binele semenilor şi umple de bucurie şi nădejde sufletele lor, că “Tu eşti Viaţa, Nădejdea şi Învierea noastră.”
Se cuvine să aducem mulţumire Domnului nostru Iisus Hristos pentru tot ce am primit, dar şi pentru această bucurie pe care o aduce în sufletele oamenilor Părintele Cătălin Dumitrean, care pe lângă harul său de îndrumător de suflete, de om al lui Dumnezeu, duce misiunea cenaclului tuturor românilor de atâţia ani pe drumurile ţării, dar iată cum are ocazia şi în afara ei. Acum, se bucură  de concertele cenaclului românii din Italia.
Maica Domnului ne iubeşte pe toţi, astfel şi noi suntem datori să răspundem acestei iubiri înmulţind talantul pe care l-am primit fiecare, atât cât ne stă în putinţă  să lucrăm la răspândirea binelui prin cuvântul bun spus, cântat sau scris la vreme, pornit din inimă rod al unui simţământ creştin, al unui gând înalt.

 Pentru compatrioţii noştrii, pentru fraţii noştrii din Italia care duc lipsă de astfel de concerte, cum oferă Cenaclul Lumină Lină, Domnul vrea să îmbogăţească sufletul lor aşa cum am citit de curând, în cartea Fiecare zi un dar de la Dumnezeu :”Binecuvântaţi cunoscând că la aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea. Din ceea ce primim de la Dumnezeu trebuie să vină ceea ce le dăm oamenilor. Însuşindu-ne cele ale lui Dumnezeu, vom putea să ne ajutăm semenii. Ştiind că suntem chemaţi la binecuvântare, nu pentru că am fi meritat-o, ci doar în Iisus Hristos, cum să nu dăm şi altora din ceea ce am primit şi cum să nu răspundem la diferite nevoi ale oamenilor prin cuvinte şi fapte?....

Să iubim, aşadar, fiindcă suntem iubiţi de Dumnezeu; să dăm, fiindcă ni se dă; să binecuvântăm, fiindcă El binecuvântează.”
Încurajaţi-i prieteni, prin mesajele dumneavoastră.

Fie ca Maica Domnului, care i-a binecuvântat prin Sfintele Ei lacrimi, chiar înainte cu 2 zile de plecare şi Sf. Ioan Rusul a cărui pomenire am săvârşit-o de curând  să apere  Cenaclul Lumină Lină.


Monica Armenciu

vineri, 12 iunie 2015

CÂȚI PRIETENI FRUMOȘI MAI AM...

Scria undeva Jules Renard: Ce puțini oameni știu să privească ceva frumos, fără 
preocuparea de a spune: AM VĂZUT CEVA FRUMOS!
Povesteam mai zilele trecute cu unii colegi din Cenaclul Lumină Lină de oportunitatea de a continua să prezentăm bucuriile drumurilor și a locurilor cu care ne întâlnim în drumurile noastre, postând fotografii în caruselul FACEBOOK,  sau pur și simplu să mai rărim aceste expuneri, și să ne concentrăm mai mult pe actul în sine al admirației propriu-zise. Textul lui Jules Renard, parcă ne-a dat și mai mult apă la moară, atrăgându-ne atenția că prea mult concentrați la ideea socializării pe FACEBOOK, entuziasmându-ne în a arăta prietenilor online ce minunate lucruri avem în față, riscăm să ne pierdem noi capacitatea admirativă sau să ratăm trăirea efectivă a clipei de frumos.
Desigur aici părerile pot fi pro și contra. Eu admit ambele variante și pe aceea a celor care spun că nu există acest pericol, dar parcă sunt tentat să cred că e destul de justificată și varianta că prea preocupați de postări să nu trăim întru totul clipele de frumos.
Un munte, o apă, un oraș, fie el și italian, o cetate, o floare, le poți admira doar iubindu-le. Iar iubirea presupune intimitate și mister. Spunea cineva că sărutul unor îndrăgostiți, dacă este făcut în public, dincolo de candoarea pe care o simt cei implicați, este totuși un mod vulgar de a-ți epata sentimentele. Cu alte cuvinte, un fel de împărți cu strada ceea ce trăiești și primești tu. Și, sunt tot mai sigur, că viața în sine s-a schimbat foarte mult, că însăși nevoia de comunicare a devenit tot mai pronunțată, și aceasta, din momentul în care oamenii nu mai dezvoltă o relație de rugăciune cu Dumnezeu. Apărând singurătatea, semenii noștri se aruncă în încercări opulente de a relaționa cu alți oameni, pe care-i numesc foarte ușor PRIETENI, dar cu care de fapt nu au dezvoltată o sinceră relație de comuniune. Prietenia, gen FACEBOOK, deși este resimțită de marea majoritate a oamenilor drept o chestiune de suprafață, este totuși practicată, uneori chiar cu disperare de foarte mulți.
Și aș mai îndrăzni să afirm că, noi, dacă am fi creștini practicanți, nu am avea nevoie de astfel de mijloace de socializare. Rugăciunea și harul Sfântului Duh ne-ar fi îndeajuns ca să dezvoltăm prietenii durabile. Iar prietenul se cunoaște mai ales când ești la greu, încercat de o supărare, de o frământare sau de o boală primejdioasă. Atunci el este lângă tine, nu prin poze, ci prin dragoste și frumos...

Să fi lângă semen, la bine la greu,
O floare să-i pui peste ochi și pe rană,
E semn că prin tine, de fapt Dumnezeu,
Coboară din ceruri, potire de mană.

Să nu ceri nimic, doar să asculți și rabzi,
Când prietenul tău are lacrimi pe față,
Mai mult tu atuncea, cu suflet să arzi,
Trimite-i un dor și o speranță de viață.

Pe drumuri de cruci, poate chiar în pustiu,
De vrea cineva ca să-i dai ajutor,
Oprește-te un timp, să nu spui că-i târziu,
Și întinde un leac, sau măcar un fior.

Să fi ce ești tu, o scânteie de har,
Iubire de rai  ce-a pornit din mister,
Prin tine, de fapt, se mai naște un dar,

Și așa vei păși ca un înger spre cer.

marți, 9 iunie 2015

CENACLUL FLACĂRA-CENACLUL LUMINĂ LINĂ- PÂNĂ UNDE NE ASEMĂNĂM...


Imagini pentru cenaclul flacăraImagini pentru cenaclul flacăraAm avut de multe ori tentația să fac comparații și judecăți subiective între Cenaclul Flacăra și Cenaclul Lumină Lină. Mi-am mărturisit de multe ori și în mod deschis admirația față de genialul Adrian Păunescu și fenomenul pe care l-a declanșat la nivelul maselor de români, și am în memoria personală anii 1982, 1983, 1984 și 1985 adică perioada în care am fost martor la spectacolele cenaclului de atunci. Am mers până la a fi fascinat de opera maestrului, dar și de celebritățile folk pe care le-a lansat de-a lungul anilor: Șeicaru, Hrușcă sau Victor Socaciu... Nu ascund nici faptul că, m-am inspirat destul de puternic din viața Cenaclului Flacăra, pentru a da existență Cenaclului Lumină Lină..
Imagini pentru cenaclul flacăra
Imagini pentru cenaclul flacăraVrea însă să fac și câteva dezvăluiri cutremurătoare vis a vis  de sentimentele pe care le-am încercat la desființarea Cenaclului Flacăra în anul 1985 și mai apoi la lipsa de interes a publicului românesc  după reinventarea lui 1990. Pot spune că, participând pe diferite căi la spectacolele post-revoluționare ale Cenaclului lui Adrian Păunescu m-am întrebat cu suferință: UNDE SUNT ACUM ROMÂNII? Și lista de întrebări dureroase a continuat: De ce nu mai vin oamenii la cenaclu? De ce nu mai cântă marii folkiști și fără bani? De ce Hrușcă, Șeicaru și atâția alții au condiționat prezența la concerte doar în funcție de interesele pecuniare și mai niciodată  din inimă... Am avut o mare dezamăgire să înțeleg că artiștii nu pot oferi mai nimic fără a fi plătiți... Că patriotismul este pe bani... Că Eminescu se cântă pe bani... Și poate de aceea, unii dintre ei, au alunecat în experiențe bahice aducătoare de moarte, alții au trecut ușor de la Ștefan cel Mare la cântece de chef și de prostituire morală.

Imagini pentru cenaclul lumina lina
Imagini pentru cenaclul lumina linaCenaclul Lumină Lină a fost și va fi întotdeauna altceva. Și de aceea am încercat ca doar în mică parte, vezi scena și o oarecare prezentare a concertului, să-i dau chipul Cenaclului Flacăra. Cenaclului Lumină lină cred că i-am dat chipul meu, chipul lui Nelu Ivan, chipul lui Romică, chipul lui Alexandru, chipul lui Șefan Ion, chipul lui Andrei Lazăr, chipul lui Sorin Popa, chipul Andreei etc... Chipuri frumoase, cu virtuți, poate și cu defecte umane, dar fără măști de circumstanță... Chipuri făcute parcă idea spre a-i sluji lui Dumnezeu... Și aici aș mai adăuga și chipul lin al prieteniei curate și dezinteresate... 
Ce pot spune acum despre Cenaclul nostru? Este foarte greu să vorbesc, pentru că trebuie să vorbesc și despre mine...L-am format din nimic și l-am adus, cu toții, după 300 de exprimări la vocația consacrării sale misionare. Un cenaclu creștin pentru oameni. Un cenaclu românesc pentru români. Cu bune, cu greutăți, cu stângăcii, cu exprimări tumultuoase, cu exprimări sublime, cu creații diverse, cu pietate, cu bun simț, cu miracole, cu pasiuni, cu duioșii, cu complexe, cu sfială, cu sfințenie și mai ales cu NOI...
Imagini pentru cenaclul lumina lina


În prag de un mare turneu, așa sperând a fi sejurul italian, mi-e drag să mă gândesc la toți colegii mei. Îi simt fideli cauzei și mă rog lui Dumnezeu ca ei să nu se schimbe niciodată. Să rămână fiecare cu chipul lor...

duminică, 7 iunie 2015

CENACLUL A REVENIT LA SIBIU! - VINOVAȚII FĂRĂ VINĂ: NOI, PRIETENI...


Rău mă dor ochii mă dor-cântă la unison sala și cenaclul. Emoția atinge cote înalte. Îl văd și pe vestitul Părinte profesor Vasile Mihoc cum ascultă cutremurat acest cântec. Și totul pare un vis...
Cum să vă descriu revenirea într-un concert al Cenaclului Lumină Lină la Sibiu? Să folosesc oare aceleași cuvinte specifice articolelor noastre memorialistice? Nu cred sincer că voi putea... Mi-e atât de greu să fiu banal, mai ales acum la această oră de duminică seara, când din casa mea, scriu și retransmit oarecum retrospectiv frumusețea unei zile scumpe...

Sincer, dacă nu ar fi fost Părintele Mihai, și nu ar fi avut astăzi hramul, noi nu am fi cântat... Obosiți, după câteva drumuri lungi, ne-am reîntâlnit totuși ca să nu ne pierdem prietenia... Sună frumos, nu? Dar acesta este adevărul... Părintele Mihai ne-a chemat la un test de fidelitate. Într-o sală din Sibiu, cu un public entuziast și cu multă bunătate. La o masă cu hrană și spirit... și iată-l pe Nelu Ivan cu doamna Mirela, veșnic tineri și frumoși, pe Romică...bucuros de revedere, pe toți ceilalți la un loc... precum mușchetarii de odinioară... Toți pentru unul și unul pentru toți...
... Pricesne, cântece patriotice, aplauze, lume ridicată în picioare, iubire de neam, duh de cruce și stare de înviere... Toate la Sibiu... Și un singur vinovat: PRIETENIA... VĂ MULȚUMESC PRIETENI... MAI MULT NU SCRIU... PĂRINTELE CĂTĂLIN



sâmbătă, 6 iunie 2015

AMINITIRILE CENACLULUI (I) LACRIMILE BUNICUȚELOR DE LA ERNEA

9 OCTOMBRIE 2011 
Mi-aduc aminte de un spectacol la Ernea – Dumbrăveni. Eram deja, conform obiceiului nostru, cu o oră îninte de concert, în sala nu prea mare a Căminului Cultural din localitate. Ne pregăteam de concert, întindeam cablurile, puneam stativele, acordam instrumentele, în general tăcuți și entuziaști. Deodată ușa sălii se deschide încet și trei bătrânele și un moș intră înăuntru. Văzându-ne parcă au un moment de uimire. Nu înțeleg prea bine ce se petrece, dar nu ezită în a se așeza pe o bancă.
Eu mă aflu pe scenă și încerc să configurez o poezie despre oamenii de aici. Pur și simplu nu aveam o idee de care să mă leg, sau cum s-ar spune, eram neinspirat. Și deodată, privirea îmi cade mai atent pe acești țărani. Observ că sunt cu toții trecuți de șaptezeci de ani, dar sunt frumoși. Fețe imaculate, aproape fără rid. Nicio urmă de falsitate, așa cum se cosmetizează pline de mândrie doamnele de la oraș. Doar o grimasă liniștită și caldă. Ochii lor par veniți de undeva din cer. Stau fixați parcă  într-un singur punct. Nu au aceea indiferență a omului de la oraș. Nu par răniți nici de curiozități clevetitoare, așezați și atât...
Noi începem să dăm primele acorduri și le propun colegilor un cântec despre Maica Domnului, așa ca să vedem cum sună. Și începem cu O MĂICUȚĂ SFÂNTĂ... La refren ne lăsăm purtați de aripile superbe ale incantației și explodăm pur și simplu în microfoane: NU LĂSA MĂICUȚĂ SĂ PIERIM PE CALE/ CĂCI NOI SUNTEM FII LACRIMILOR TALE/... Un har divin ne emoționează la culme. O simțim pe Maica Domnului chiar acolo, coborâtă pe pământ ca să ne asculte murmurul sfios. Dorul de rai ne revine și în fața ochilor avem parcă însăși grădina paradisului. Nu ne mai simțim într-o sală mică de concerte, într-un sat necunoscut din Ardeal. Timpul, locul și condiția umană sunt abstractizate, iar totul pare ireal...
Deschid apoi ochii și încerc să mă opresc din reverie...Abia acum observ efectul pricesnei ... Oamenii din fața mea, plângeau... Năframele celor trei bunicuțe se umpluseră de lacrimi. În palmă țineau o batistă udă de iubire... O duceau din când în când la ochi și apoi, după ce-și ștergeau plânsul, o puneau ușor peste gură, parcă vrând să-și ascundă oftatul. Vorbindu-le prin cântec de Maica Domnului, ele, dragele noastre femei, la fel cu bătrânelul care le însoțea, au simțit că cerul a coborât în inima lor... Și au trăit odihna raiului, gândindu-se și la faptul că, noi suntem lacrimi ale Născătoarei de Dumnezeu, mântuirea nu mai poate fi doar o iluzie...

A fost clipa în care, cel ce scrie aceste rânduri, a simțit nevoia să ducă acest cenaclu în cât mai multe biserici și săli de concerte. Și mai ales la sate, acolo unde încă mai găsești poporul român autentic. Neamul românesc cu lacrimile sale. Nu lacrimi de disperare, nu lacrimi de ciudă, nu lacrimi de invidie și de dușmănie... Lacrimi de iubire, de evlavie și de recunoștință... Totul pentru Maica Domnului...

vineri, 5 iunie 2015

PRIMELE INFORMAȚII DESPRE TURNEUL ITALIAN AL CENACLULUI

Imagini pentru CENACLUL IN ITALIAZile fierbinți și gândurile spre un frumos turneu italian, care va începe luni 15 iunie și va dura exact o săptămână. Timp ideal pentru misiune creștin-națională, dar și pentru o lecție deschisă de istorie și civilizație europeană.
Imagini pentru VERONA
VERONA
-          Vom fi prezenți în mai multe orașe. Concertele sunt deja afișate în dreapta paginii, dar vom vizita și câteva locuri importante pentru istoria Italiei. Revenim la Sfântul Anton în Padova, mergem în Verona pe urmele vechiului Colosseum, locul unde istoria devine și casă a prezentului, și vom fi cu pașii noștri și pe țărmul Mediteranei. Prilej de meditație, rugăciune și pace sufletească.
Imagini pentru villafranca di verona
Villafranca di VERONA
-          Mulți semeni și-ar dori să facă parte din echipa cenaclului, mai ales că iată sunt oportunități deschise de a vedea lumea. Însă, credibili și beneficiari ai acestui proiect nu pot fi decât cei ce s-au angajat să trudească concert după concert în ambianța misionară a Cenaclului. De aceea, am refuzat, propunerile de a lărgi echipa turistică a cenaclului, rămânând la cei ce sunt membrii efectivi ai cauzei noastre. Doamne ajută!
Imagini pentru CENACLUL IN ITALIA-          Plecarea se face luni 15 iunie, la ora 15. În prima seară dormim la Mânăstirea Hodoș-Bodrog lângă Arad, gazdă tradițională a drumurilor noastre externe. Vom ajunge acolo probabil în jur de ora 21, iar apoi, a doua zi dimineața, cât mai devreme pornim spre Italia.
-          Concertele noastre vor fi mediatizate puternic la Radio Trinitas, având și un corespondent special, pe domnul Mircea Toma- cunoscut redactor al postului Patriarhiei Române.
Imagini pentru padova italia
PADOVA
-          Părintele Constantin Pascariu- gazda noastră de suflet- s-a preocupat ca totul să fie foarte bine, mai ales că sfinția sa a fost punctul de plecare a acestui nou turneu italian, al doilea în șapte luni de zile, fapt pentru care îi mulțumim anticipat și promitem zile de neuitat.
-          Colegii preoți din Villafranca di Verona, Bassano și Udine, sunt și dânșii pe poziții, cu eforturi organizatorice deosebite, ei înșiși fiind preoți deosebiți, oameni care nu s-au dat la o parte spre a oferi ceva în plus comunităților pe care cu pasiune le păstoresc. Și lor le promitem că vom face tot ce ne stă în putință ca să fie frumos și să ne mai cheme...

-          Suntem consecvenți crezului nostru de a nu precupeți nici un efort pentru ca Maica Domnului să fie lăudată de inimile noastre, iar identitatea românească să ne fie prilej de mândrie și bucurie eternă.