duminică, 16 noiembrie 2014

BAZNA- CONCERTUL 266 AM ALES IUBIREA DE PACE...

ORA 22
Scriu... Poate pentru mine și încă un om...doi...trei... Nu știu cine ar avea ceva de învățat din cronicile concertelor mele... Ard însă de recunoștință pentru Maica Domnului... Cea care mi-a dat posibilul unei zile imposibile... Zile în care românii au fost mai împărțiți ca niciodată... În ce? În false iluzii, că un om le va dărui fericirea... Uitând de Dumnezeu, criticând preoții și Sfânta Biserică... O zi  a dezunirii, adică a infernului...

Iar eu am fost la Bazna cu minunatul nostru cenaclu... Ce zi mare am trăit... Ce ore de vis... Nimic lumesc...totul divin... Acolo în frumoasa biserică a Baznei... locul în care România a fost mai autentică decât cea pe care o vedem toată ziua... Cu Nelu Ivan puțin răcit, dar plin de jertfelnicie... Cu Vali Rațiu și Florin, prietenii mei de bun simț creștin-instrumentiști care vor să dăruiască lui Dumnezeu ce au mai bun, cu același Ștefan, cu Andrei motivat de inimă și exact în toate, cu Alexandru-în bună formă de voce și cu inimitabilul Romică...
Acum scriu greu... Mă obosește politica... Și dincolo de ea, cu televizorul stins... mă întorc la Bazna... La tratamentul condiției umane... Locul în care ȚARA încă nu minte... Locul în care politica a murit...

 Rămâne doar ISTORIA ETERNĂ, DUMNEZEU ȘI NOI!

ORA 20
Am ALES Bazna...E ora 20 și scriu aceste rânduri fără a mă gândi la oamenii care vor conduce România, ci numai la Dumnezeu... Dumnezeu care a fost cu noi la Bazna, ca să alegem opțiunea cea veșnică...
Îmi  bate inima când scriu aceste rânduri, pentru că a fost atât de simplu, de curajos și de frumos... Cu oameni care au preferat să se rupă de cotidian, dar nu de istorie și de esența vieții, adică de dumnezeire...
Am VOTAT cu poporul român... Cu Evanghelia iubiri și a împăcării, într-o țară dezbinată de politicieni...
Am cântat din inimă și a rezultat un concert curat. Oamenii s-au simțit bine și ne-au lăsat să-i purtăm spre Cer... Acolo unde e patria noastră cea bună..
Vom reveni...







vineri, 14 noiembrie 2014

PENTRU CEI CE ÎNCĂ NU POSTIȚI!

DE CE SĂ MAI POSTIM?

Întrebarea corectă ar fi: De ce a venit Hristos pe pământ? Și răspunsul ar fi, simplu: “Pentru NOI și pentru mântuirea noastră!”

Sunt aproape 2000 de ani de când oamenii nu înțeleg evenimentul  Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Se fac că nu văd și nu pricep ce a fost atunci. Rămân la nivel de MOȘ CRĂCIUN, adică la o minimalizare a consecințelor dramatice pe care le-a adus ÎNTRUPAREA DOMNULUI…

Ce pricepe omul din acest POST? O înfrânare, fără logică pare a spune omul… Adică, o privare de la carne, de la lactate, de la bucuriile care dau “vla” pântecelui și papilelor gustative. Și înfrânarea este acceptată, cel mult în condițiile în care omul consideră că ar avea ceva SĂNĂTATE de câștigat pe seama acestui POST… Omul nu vede cum dracii fug de el, atunci când renunță la mâncarea de animal, la băutură, la clevetire, la desfrânare, la multă vorbire…

BICI PESTE DIAVOLI
Postul nu e dietă. E bici peste diavoli. E întoarcerea spatelui către păcat, către iluzia că făcând ceea ce ne place avem fericire . Postul este cărare sigură spre Rai. Postul înseamnă curățirea cărnii de impurități, și loc liber pentru ca Duhul Sfânt să intre în om…

Deci, de ce s-a ÎNTRUPAT IISUS HRISTOS? Răspunsul, tocmai l-ați aflat. Ca să ne înfrânăm de la rău, de la greu și de la materie. Și să mergem mai ușor spre RAI!

miercuri, 12 noiembrie 2014

AM FOST LA BRAȘOV...ÎN 3 REVIN...SPER ÎMPREUNĂ CU COLEGII...


Am fost singur la Brașov... Și m-am reîntâlnit la un dialog vibrant, la o rugăciune, la un cântec cu minunații prieteni ai Cenaclului Lumină Lină- Suntem invitați să revenim în 3 Decembrie la Brașov... Beneficiari: În primul rând vor fi prezenți zeci de oameni cu dizabilități... Dar accesul va fi general pentru oricine...
- Ar fi greu să nu participăm atunci... Mai ales că suntem misionari și vom merge să cântăm la cei mai necăjiți dintre oameni...
- Membrii Cenaclului sper să fie prezenți.... 
- Ieri, am simțit dragostea oamenilor pentru cenaclul Lumină Lină... Timp de 7 ore au venit la Biserică sute și sute de oameni... A fost impresionant...
- Brașovul este o vatră caldă pentru cenaclul nostru... Sunt sigur că vor urma alte momente minunate în acest loc...
- Ca să mă revanșez față de colegi, după efortul lor de la Valchid, ca să le dau și un prilej de respiro, acum am fost doar eu singur... Dar mi-au lipsit colegii...
Mulțumesc Părinte Robert Tătulea!

luni, 10 noiembrie 2014

FAMILIA CENACLULUI MEREU ÎNVINGĂTOARE!

Noi suntem frumoși!
Acum cinci ani doar speram, și nu zic că era mai rău... Fiecare membru al cenaclului, de ieri, de alaltăieri și de oricând a dat tot ce a putut.. Dar acum citesc din scrierile voastre pe FACEBOOK, cuvinte de genul „Colegul meu din Cenaclul...”, „Familia cenaclului”, „ne-a lipsit dragul nostru coleg” și sunt fericit... Fericit pentru că nu le mai scriu eu, ci voi... Colegii și familia mea... Aveți sentimentul apartenenței la un grup...Iar  acest lucru e minunat...

Voi mă faceți fericit... Constat că investiția sufletească în CENACLUL LUMINĂ LINĂ  dă rod bogat... Și oamenii ne simt... Pe unde  mergem ei se bucură de ceea ce facem noi... Și ne simt unitatea... Și dorința de a ne dărui... Cu orice preț...

Acum câtva timp nu înțelegeam de ce posesorii de conturi FACEBOOK nu postează mai multe despre grupul din care fac parte... Evident, gândindu-mă la colegii mei... Într-un fel înțelegeam... „Prietenii” din grupul de „prieteni” nu le prea înțelegeau opțiunea PRO-CENACLUL LUMINĂ LINĂ... Pentru o poză cu un concert reușit al Cenaclului se dădeau vreo trei LIKE-URI... Ca dovadă ca „prietenii” nu se bucurau de reușita misiunii patriotice și PRO-HRISTOS... În schimb s-ar fi dat o sută de LIKE-URI la o poză cu un grătar, cu o bere și cu “chestie ” nostimă... Dar „ei” nu ne-au învins... Iar noi suntem tot împreună... Tot mai aproape unii de alții... Și acest lucru este minunat...
CU ȘI FĂRĂ FACEBOOK...
Chiar acum mă gândesc câte LIKE-URI primiți dacă aveți curajul de a posta pe contul vostru acest mesaj... Vorba lui Brâncoveanu: RĂMÂN CREȘTIN!
Mulțumesc că existați, dragi colegi!


duminică, 9 noiembrie 2014

CENACLUL LA COTA 265 FĂRĂ PĂRINTELE CĂTĂLIN, DAR ÎN ACELAȘI MOD MINUNAT DE EXPRIMARE SUFLETEASCĂ!


SALUTĂM CU BUCURIE CONCERTUL 265
La Valchid a fost frumos... Așa povestesc cei care au avut privilegiul de a fi prezenți la povestea 265 din existența Cenaclului Lumină Lină... Pentru că, eu nu am fost și regret enorm de mult acest lucru...
Mi-a fost greu să nu fiu pe scenă lângă dragii mei colegi, dar m-am rugat cu toată inima ca ei să fie în mare formă, ceea ce de fapt s-a și întâmplat... Fiind naș de botez al micuței Antonia, am rămas să îndeplinesc obligațiile elementare ale încreștinării unui suflet, dar am auzit că a fost un concert frumos...
Început cu IMNUL ROMÂNIEI, s-a dat parcă semnalul deșteptării naționale și publicul a explodat în aplauze. Apoi cântecele au curs de la sine pline de fervoare și dinamism... Aceeași atmosferă ca pretutindeni, aceleași glasuri minunate: Nelu Ivan, Alexandru, Romică, Andrei, Sorin, Dumitru, Ștefan etc... Adică oamenii care au înțeles că numai dăruind vei dobândi... La capătul unui astfel de concert s-a schimbat întreaga stare de spirit a celor din Valchid, comunitate care, cu ocazia hramului bisericii, a avut parte și de un simpozion și de prezența unor invitați deosebiți, marea majoritate formând publicul care a audiat acest concert...

Da, acum sunt mai liniștit... La Valchid am fost și eu oarecum pe scenă... În inima și starea de spirit, mereu aceeași, a dragilor mei colegi... Vă mulțumesc și vă port în rugăciuni!
Părintele Cătălin



sâmbătă, 8 noiembrie 2014

MESAJ DE SUFLET DE LA PĂRINTELE CĂTĂLIN...

Dragii mei colegi
Mâine e o zi mai deosebită pentru voi și pentru mine. Cenaclul va cânta pentru prima dată în ultimii trei ani fără inițiatorul său, și acest fapt îmi trezește o stare mai ciudată, mai specială, mai grea...
Fiind gazdă la hramul Bisericii T.B.C. , dar și naș de botez al micuței Antonia, fiica Părintelui Emilian din Broșteni, am ales să vă las pe voi singuri pe scenă, dar cu duhul și trăirile mele în inima voastră...

De fapt, spiritual nu voi lipsi și nu am cum să lipsesc... Voi fi în glasul plin de frumusețe spirituală a dragului nostru Nelu Ivan, în zâmbetul inegalabil și întregitor al minunatului Romică, în melancolia veselă a fratelui Alexandru Dănilă, în simțirea sensibilă a dragului meu Andrei, sau poate chiar și în blajinul Sorin Popa, omul care pune căciula demnității pe orice chip de român...
Voi fi acolo și voi aștepta vești de la voi... Să nu uitați să-mi scrieți și să postați pe FACEBOOK fotografii sugestive, prin care de la distanță să refacem pentru prietenii de departe atmosfera acestui concert...
Alexandru! Așa a fost să fie... Chiar la Valchid și îmi cer iertare... Dar, îți promit că nu e ultimul nostru concert la Valchid... Așa să cântați de frumos, pentru ca părintele și satul să vă readucă cât mai curând acolo... Și să fiu și pe scenă... În semn că sunt cu voi...puneți o masă și un scaun pe scenă... Semn că nu sunteți singuri ... Și vă promit un mare recital... Fiți puternici și hotărâți! Fiți Cenaclul Lumină Lină!
Curaj! Doamne Ajută!


TÂRNAVA, CASĂ FRUMOASĂ! CRONICA DE SUFLET...

Concertul de la Târnava a fost asemenea zborului unei păsări ce pleacă toamna spre meleaguri mai calde. Adică blând și sfios. Cu oameni așezați în gânduri și parcă dispuși la o cumințenie de început de veac. Într-o formulă înjumătățită, Cenaclul Lumină Lină a dat tot ce se putea da, pentru ca Maica Domnului să fie
mulțumită, și pentru ca oamenii care ne privesc să simtă că sunt aproape de cer... Nu știu cât am reușit, nu știu cât de mult au simțit credincioșii din Târnava dăruirea noastră, dar eu cred că a fost frumos...
Nu mai vreau să scriu cuvinte mari... Îmi ajunge să spun că a fost bine și că misiunea Cenaclului merge mai departe, în orice condiții, fideli crezului nostru de a fi aproape de oamenii curați ai acestui popor. Poate că,tocmai de aceea, cântecul NICIODATĂ interpretat de Nelu Ivan a fost atât de potrivit cu contextul în care am desfășurat noi concertul...
Oamenii din Târnava au părut sfioși la primul cântec...dar apoi au aprins atmosfera, astfel că la cântecele patriotice ne-am simțit foarte apropiați de atmosfera din marile concerte ale cenaclului nostru... Da, mi-au plăcut foarte mult acești oameni, care m-au făcut să-mi înving starea precară de sănătate și să  pot coordona programul recitalului nostru...

Recunoștință aleasă pentru Dalia și familia Alb. Oameni calzi și ospitalieri. Creștini implicați în viața bisericii și a misiunii creștine, de care avem mare nevoie, spre a desfășura și alte lucruri frumoase și de folos comunității.. În sfârșit, de Părintele Halmaghi am mai vorbit și scriu și acum câteva cuvinte. Mi se pare un om extraordinar. Un trăitor adevărat. L-am văzut cu cât har a slujit Sfânta Liturghie și cu câtă putere a vorbit de poporul român, încât simt nevoie să-i mulțumesc adânc. Este preotul ideal și poate omul în care mai respiră istoria și timpul faptelor mărețe...


Mulțumim Târnava... Mulțumim tuturor prietenilor buni de acolo... Ei vor fi mereu o CASĂ BUNĂ pentru Cenaclul Lumină Lină!

joi, 6 noiembrie 2014

Vă mărturisim adevărul:De ce nu merge Cenaclul la Pitești, Brăila, și în alte locuri...

Cititorii ne scriu și ne invită să mergem în cât mai multe locuri...
Ne dorim și noi lucrul acesta, dar există câteva piedici, pe care împreună le putem trece...Dacă desigur vă doriți cu adevărat ca noi, Cenaclul Lumină Lină să ajungem la dumneavoastră:
1.       Organizatorii trebuie să existe. Un om, un preot, o parohie sau o asociație.
2.       . Organizatorul trebuie să ne invite. Să ne sune, să ne scrie și să fie dornic ca noi să fim acolo...

3.       Organizatorul trebuie să asigure, o sală de concert, o locație, o biserică și alte posibilități de cazare primire a delegației cenaclului.

4.       Organizatorul să facă o bună propagandă concertului, pentru a da posibilitatea la cât mai mulți români să se bucure de acest eveniment.

EXEMPLE NEGATIVE
-          În trecut am fost invitați de foarte mulți preoți din județul Prahova, din Pitești, din Moldova, dar nici una din invitații nu s-a materializat. Deși, Cenaclul Lumină Lină nu are intenții artistic-financiare, organizarea unui concert costând mai puțin de o masă în familie, totuși mii de oameni au fost privați de a crește duhovnicește și de a se bucura de un eveniment ortodox-românesc absolut, datorită comodității și lipsei de onoare a unor organizatori, depărtați de Duhul lui Hristos și de dorința de a-și vedea comunitatea împlinită.

-          Ne pare rău că, fără a minimaliza păcatele ardelenilor, din nefericire Moldova este aproape inexistentă pe circuitul de exprimare al Cenaclului Lumină Lină. La fel și Oltenia și alte centre importante din Muntenia.

Din fericire însă, ca să vedeți că există și în Țara Românească exemple de preoți organizatori adevărați, chiar aseară s-a reconfirmat intenția muntenilor din Priboieni-Argeș de a reveni cu Cenaclul Lumină Lină în 7 decembrie acolo,ceea ce vom și face.
-          Așteptăm opțiuni clare și limpezi pentru a primi invitații!

-          Părintele Cătălin Dumitrean

duminică, 2 noiembrie 2014

NU ȘTIU CE E ÎN LUME...E DUMINICA MEA...

În curtea Spitalului T.B.C. din Sibiu, între câțiva brăduți și pomi înmiresmați de aburul toamnei, stă smerită o bisericuță de lemn. Blândă, sfioasă și plină de cugetare limpede, într-însa la această oră se găsesc sfinte moaște făcătoare de minuni de la cel puțin douăzeci de sfinți... Iar lumea vine de câteva zile la închinare, nu în număr copleșitor de mare, dar cu hotărârea pelerinului care este hotărât să guste din merele cerului ori de câte ori este invitat în Eden...
Mi-am petrecut prima duminică fără cenaclu, în această oază de iubire și am acceptat provocarea scrisului, abia spre orele înserării, atunci când cu degetul pe aparatul mobil am fotografiat din proximitate  bisericuța... Până aici nimic spectaculos... Dar intrând în chilie, la doi pași de bisericuță, locul de unde vă scriu, mi-am pus întrebarea firească, dacă nu cumva această zi calmă aș fi putut să o consider o zi irosită... Pentru că, repet, la această oră, de obicei, cântam cu Cenaclul Lumină Lină în bisericile  patriei...
Un fior verde mi s-a așezat pe umărul drept și nu am mai așteptat răspunsul... Gândindu-mă la provocările pe care le aduc viitoarele deplasări ale Cenaclului Lumină Lină, mi-a venit gândul că această zi face parte din iconomia divină a odihnei truditorilor... O zi în care Dumnezeu a decis să mai stăm pe acasă și să ne liniștim oasele îmbălsămate de iubirea drumurilor lungi... Am rămas așadar acasă, dar nu am ieșit din febra iubirii... Din lina lumină și din vâltoarea gândurilor de luptă națională... Am rămas la veghe lângă acești superbi sfinți care își odihnesc și ei oasele mistice, spre a ne oferi nouă lumina speranței... Am rămas gândindu-mă că trebuie să rămân, să mă înarmez mai bine cu lancea cântecului patriotic, cu platoșa demnității și cu epitrafirul pricesnelor mariologice, spre a-mi pregăti pasul spre o nouă țintă: VIITORUL!
În rest, ce să vă spun, nu știu ce este în lume... Cine cu cine votează... Aceasta e totuși duminica mea... Da... 
De astăzi începe viitorul... Al meu, al țării și al Cenaclului Lumină Lină... Suntem PREZENȚI!



joi, 30 octombrie 2014

AM VĂZUT CE PRIETENI AM...

a
Astăzi a fost zi de test... De dimineață, știind că vin sunt moaștele sfinților la T.B.C. parcă îl auzeam pe Sfântul Nicolae al Serbiei zicându-mi: "Azi e o zi mare pentru tine! O să-ți afli prietenii... Nu aceia care te fac înger, nu aceia care te fac drac, nu aceia care râd cu tine, nu aceia care plâng cu tine... Prietenii" Și m-am trezit năuc...
Acum iată e seară...
Și îmi vine să vă scriu cu drag, așa ceva..

DRAGII MEI PRIETENI:

Mulțumesc mult prietenilor care au distribuit tema cu venirea moaștelor Sfântului Nicolae Velimirovici... La Sibiu... În sfârșit am văzut ce prieteni am...
E frumos când mai avem prieteni. Nu prieteni de LIKE, ci prieteni de faptă... Faptă bună... Ca să ne facă pe plac diavolul ne dăruiește “prieteni”... Din aceia care ne laudă, din aceia care vorbesc toată ziua la telefon, cu blugi, cu bani de restaurant în buzunar și care îți aruncă LIKE-urile atunci când pui câte o poză Șic”…
Genul de poze ȘIC:
-fotografie cu tine la o masă ( pe masă se vede Berea, pachetele de țigări, coca-cola, și alte telefoane  mobile…
- fotografie cu tine pe malul mării, pe o stâncă cu valuri, pe piatra unui munte, pe pajiștea cu flori... Totul e estetic... Nimic nu e Șic...
- fotografie ortodoxistă... Cu tine lângă un călugăr... Te legitimezi direct cu îngerii, ca și cum ai depășit „lumescul”  și „lumeștii”... De acum ai acces doar la Părintele Arsenie, la monahii din vestite mânăstiri, pe care desigur că îi “asculți” orbește…
- fotografie cu Părintele Arsenie Boca… E nelipsită… E pe masă, pe valiză, pe sobă, pe frigider, pe aragaz, la piept… pe FACEBOOK… Dă bine… E OK! Tic de care încă nu te-ai depărtat… E OK…
- fotografie cu tine în bar… lângă o mașină străină…lângă un cățel…lângă un grătar care arde (vezi Doamne, să dăm sentimental de abundență națională)…
- fotografie cu vedete…Dacă vor să te țină de după umăr când îți trec prin cale…

Fotografii la care nu aveți prieteni…

Când faceți ceva sincer și din inimă. Când faceți o faptă bună… Dacă cântă pentru Hristos… Acolo prietenii nu au acces… Nici de LIKE… Nici de ce vrei tu… Sunt obosiți… Sunt apatici și ironici. Nu mai ești pe linia lor… Nu mai ai acces la “firesc”… Te-ai „pocăit” în opinia lor... Adică, nu mai ești întreg la minte... Și uite așa vine despărțirea... Pe INTERNET ȘI ÎN VIAȚĂ....

marți, 28 octombrie 2014

LA IERNUT NEAMUL ROMÂNESC MI-A DAT LINIȘTE ȘI SPERANȚĂ... (CONCERTUL 263)


Irepetabilul Iernut. Îmi cer scuze față de blândul Iernut, pentru că, a trebuit să aștept ziua de marți ca să am răgazul de a scrie câteva rânduri-cronică a concertului de la Biserica Sfântul Nicolae. Părintele Silviu  Feier, o gazdă minunată și un om al amănuntului bine pus la punct, împreună cu ceilalți preoți și cu întreaga comunitate, au dat dovadă de ospitalitate încă de la prima descindere a noastră la ora 15, astfel că erau întrunite premizele unui mare eveniment cultural-național și spiritual.

Mărturisesc că duminică eram puțin osteniți după frumosul concert de la Luduș. Credeam că o să ne fie și mai greu la al doilea concert, dar ne-am înșelat. La începutul concertului au fost emoții multe. Și noi și publicul ne dezmeticeam mai greu. Pricesnele curgeau limpede, cu căldură sufletească, lumea cânta ușor, dar încă nu era acea atmosferă pe care ne-o doream... Dar apoi totul a erupt, precum lava unui vulcan... Încă de la primul cântec patriotic, DIN ȚARA MOȚILOR, s-a realizat o atmosfera unică și irepetabilă. Aplauze, cântece interpretate cu toată biserica, ce mai, o stare de spirit formidabilă. Parcă simțeam că țara s-a întors acasă...
Părintele și părinții din biserică erau vizibil transfigurați... Cântau alături de noi, alături de minunații lor creștini și păreau împliniți... Iernutul devenise vatră românească autentică, loc de preamărire a istoriei și de devenire a prezentului... Am continuat să menținem această atmosferă aproape trei ore... Nu ne-a fost greu, pentru că am întâlnit un spirit naționalist autentic și liniștitor... Îi vedeam pe strămoși intrând în inima noastră...  Pe toți acei eroi care, odinioară, chiar aici la Iernut,și-au dat sângele pentru demnitatea neamului nostru românesc... 

Oboseala trecuse. Monotonia de la începutul concertului se spulberase definitiv, iar lumea era frumoasă... Ochii se împânzeau de lacrimi, iar cântecele am dorit să nu se mai sfârșească... Pe noapte, am plecat greu din Iernut... Cu ferma promisiune că vom reveni după Sfintele Paști, la anul viitor, spre a face un concert mai mare în aer liber... 
La Iernut parcă am fost nu într-o lume, ci într-un colț de poveste... Iernutul m-a liniștit și m-a făcut a simți casa poporului meu... Un sălaș de istorie și de iubire cerească... Mulțumim Iernut... Ne e deja dor de tine!

luni, 27 octombrie 2014

Frumosul LUDUȘ...IREPETABILUL IERNUT...


Frumosul Luduș... Concertul de care aveam nevoie, ca de o respirație blândă de ortodoxie și românism...
Cum a fost la Luduș? Imaginile și filmările puse pe FACEBOOK ar putea oarecum spune câte ceva, dar foarte puțin despre minunații oameni pe care i-am întâlnit acolo... Și amintirea faptului că la finalul concertului, în timp ce Nelu Ivan cânta CÂT MAI SUNTEM CÂT MAI SUNT/ MÂNGÂIAȚI-I PE PĂRINȚI, doi copiii trăind la culme mesajul cântecului, s-au dus la mama lor și au îmbrățișat-o... În lacrimi...
Acesta a fost Ludoșul... Oraș românesc... Cu spirit patriotic curat...
La 9.30 biserica era arhiplină... Toată Sfânta Liturghie a fost un moment divin... Apoi a venit concertul... Și o explozie de evlavie a curs peste inimi... Ne opream noi înșine din cântec și savuram dragostea de neam a ludoșenilor... Oameni frumoși și așezați în reperele bunului simț... Un concert pe care l-am terminat parcă prea repede... Cu Părintele Protopop, minunata gazdă, care avea parcă șapte inimi și ne încuraja ca să dăruim publicului totul... Totul... Totul pentru ortodoxie și neam... Tot ce avem noi și tot ce am primit de sus... De acolo de unde Dumnezeu, în această duminică superbă de sfârșit de toamnă, a binevoit ca să coboare, spre bucuria noastră... În Luduș... La ardeleni... La românii, care încă mai cred în demnitatea istoriei noastre naționale...
Mulțumim Luduș... Fiți fericit Părinte Protopop... Drumul nostru comun nu s-a încheiat...

MÂINE VA APARE O CRONICĂ MAI AMPLĂ DESPRE CONCERTUL DE LA IERNUT...

sâmbătă, 25 octombrie 2014

PĂRINTELE CĂTĂLIN: JURNAL LA LUDUȘ...



Seară de pace la Luduș... Cenacliștii s-au retras în camere și așteaptă ziua celor două concerte de mâine... La Luduș și la Iernut... Ce locuri sfinte, pe care încă se mai simte sângele cald al eroilor români căzuți în al doilea război mondial. Vă rog să mă credeți că am un sentiment de dulce neliniște. Mă simt ca niciodată mai dator poporului român, în încercarea mea neputincioasă de a face ceva pentru România anului 2014... An trist... An cu alegeri și atâta ură româno-română... An în care politicienii miros a minciună, iar poporul plânge întuneric, desculț și amăgit de atâtea promisiuni...
La Luduș nu pot adormi... Chiar dacă se schimbă ora  și noaptea e mai lungă... Și pe colegii mei îi simt frământați... Vor să se dăruiască și așteptarea li se pare grea... Ei cei care au lăsat case, distracții, plăceri, pentru a fi aici...

 Mi-e rușine că sunt atât de neputincios, că fii românilor au renunțat la marile idealuri patriotice, că sfințenia nu ni se pare o caracteristică a firii noastre și uite așa suntem fără rădăcini... Că totul se învârte în jurul banului... Dragostea, moartea, viața și ziua de mâine... Că lumea nu vrea ceva mai mult... Că orice neavenit de aiurea poate să vină și să poruncească orice în această țară... Că nopțile sunt lungi... Tot mai lungi...
Lu Luduș parcă îmi vine a plânge de dor... De dor de neam... De dor de cer...  În această cameră caldă de pensiune, în care organizatorii ne-au așezat cu iubire... Sperând că odihna noastră de acum poate fi cauza unui frumos concert mâine... La Luduș și la Iernut...
Noapte bună!


Și un poem scris pentru a fi citit mâine la concert:
LA LUDUȘ


De-atâta greu cât e în țară,
De-atâta rană peste veac,
Am inima mereu amară,
Dar Ludușul îmi pare leac.

Și cât Ardealul meu de sânge,
Râvnit mai e de ce haini,
Aici în Luduș pot a plânge,
Și ochii mei devin senini.

De sub cupola milenară,
Acestei vetre de creștini,
Jurăm cu drepta pentru Țară,
Să nu o vindem la străini.

Dar Luduș, loc de oseminte,
Din cel de-al doilea război,
Promite sfinte legăminte,
Ardealul să-l păstrăm în noi.

Și vai de cei ce-și lasă firea,
Acei ce  uită dinadins
De trei cuvinte: România,
Ortodoxie, românism,

Și iată ce sublimă veste,
Ce-a fost și ce va fi mereu,
Aici în Luduș, ca într- iesle,
Din cer coboară Dumnezeu.

miercuri, 22 octombrie 2014

ȘTEFAN ION SAU CUM VORBESC EU RAR DESPRE CEI DRAGI...

Rar vorbesc de cei cu adevărat dragi sufletului meu... De obicei pe dânșii îi nedreptățesc cel mai mult... Îi mustru, le cer performanțe grele, le spun în față vorbe pe care nu le merită și îi las să creadă că nu îmi stau pe inimă... 
Despre ei nu scriu multe în cronicile mele... Și le ocolesc meritele... Dar aceasta nu este decât un sfios mod de a-mi apăra în fapt vulnerabilitatea  ce o am  față de dânșii. Pentru că, de fapt ei îmi sunt cei mai dragi și mai apropiați duhului meu... Mă apăr însă de greul sentimentelor din mine "atacându-i"... Și la propriu și la figurat... Punându-i la muncă și cerându-le totul... Totul sau nimic... Așa ca în marile romane de inimă albastră...

Despre Ștefan Ion, colegul meu din Cenaclul Lumină Lină nu prea pot vorbi limpede... Pentru că, deși îl respect, și nu am aparențe de șef, ca să ridic cumva tonul la el, și dacă am făcut-o vreodată îmi cer iertare, cu el este totuși destul de dificil să vorbești. De ce? Nu prea știu, deși îmi doresc foarte mult să vorbim... La o primă vedere pare taciturn și nedeprins cu socializarea... Iar noi părem două firi contrarii... Unul care vorbește foarte mult, și unul care tace... Și totuși, el este omul cu care am colaborat cel mai mult, cel mai corect și cel mai bine... Un coleg adevărat... Un sufletist greu de dibuit la o primă vedere, dar de fapt un dăruitor prin excelență... Cu inimă mare, mare de tot...
L-am cunoscut în împrejurări simple... Venea pe la Biserică cu Fratele Bălan( actualul său socru) și apoi, fiind pus într-o împrejurare să realizez un concert la TBC cu Cenaclul Lumină Lină ( în forma sa minimală de început) am început colaborarea. Mi-a fost recomandat cu căldură de Părintele Iosif Toma, că știe să cânte la orgă și m-ar putea ajuta... Așa am început să cântăm... Restul a venit de la sine...
I-am propus după un oarecare timp și colaborarea cu Radio Trinitas, iar Ștefan a acceptat, a pus osul la treabă și pot spune că a fost un excelent autodidact... S-a perfecționat cu fiecare emisiune, cu fiecare zi petrecută în fața computerului în studioul Sfântul Andrei Șaguna... Văzându-i corectitudinea și abnegația l-am menținut alături de mine. Și eu, și el, Și Dumnezeu și oamenii au avut de câștigat... Relația de muncă s-a întărit, iar lucrurile bune au iești la iveală... De asemenea și caracterul său deosebit l-a pus în postura de a nu mă lăsa niciodată la greu... Nu s-a plâns, nu a cârtit, și am înțeles că mă respectă pentru tot ceea ce măcar încerc să fac... Cu realizări mai bune sau mai puțin bune...
Uneori credeam că nu-l înțeleg. Erau moment când noi doi dialogam greu... Pe mașină, la servici... El părea că se închide într-o lume numai a lui, dar de fapt eu mă înșelam. Ștefan, în tăcere, își pregătea dăruirea de pe scenă și de aceea el este acela care stătea în spatele multor reușite ale cenaclului...
Nu știu dacă va citi vreodată acest material. Poate că totuși da, iar atunci îi spun că pentru mine el e de mult un frate adevărat... Un alt fel de frate... Nu de mamă, nu de "Oaste", ci de bucurie... Ceva ne-a legat indestructibil... Ceva ce poate nici el nu prea știe, nici eu nu prea înțeleg pe deplin... Acel ceva pe care "primii creștini" îl aveau în conștiință, duhul de a face ceva frumos pe pământ...
Îți mulțumesc Ștefan! Să mergem mai departe... Oamenii lui Hristos nu se opresc niciodată din drum... Oricât de greu le-ar fi uneori...

duminică, 19 octombrie 2014

BRAȘOV! ELITA ROMÂNISMULUI NOSTRU!

Revederea membrilor Cenaclului Lumină Lină a fost din nou o adevărată sărbătoare. O săptămână fără concerte, pare lungă și nesfârșită. La Sibiu, pe strada Dealului, ne-am revăzut, ne-am îmbrățișat și am pornit din nou la drum... Veseli, zglobii, plini de efervescență. Cântece pe drum... Nelu Ivan ține ritmul, iar Andrei și ceilalți țin isonul... Cântăm cu drag, recităm poezii, ne aducem aminte de momente emoționante din concertele trecute... Dulci și suave amintiri... Unice și irepetabile...
Iată-ne și la Brașov... Microbuzul condus cu mare măiestrie de domnul Vasile cotește scurt pe străduța de dinaintea Bisericii Adormirii Maicii Domnului și intră în curtea locașului de cult. Gazdele ne-au așteptat cu brațele deschise și cu multă bucurie. Le-am simțit iubirea și fericirea de a se reîntâlni împreună cu noi...
La ora 15.00 am luat hotărârea de a face concertul în aer liber... Zis și făcut... Am tras cabluri, am montat microfoanele și am început repetițiile... Lumea era deja foarte multă... Iar pe ritmul repetiției noastre, majoritatea cântau împreună cu noi...semn că numai la Brașov concertul
începe întotdeauna mai repede... Ce oameni minunați!
Îl revăd pe părintele Robert. Inimos, cald și plin de ospitalitate. Și eu și dânsul avem emoții... Presimțim un concert curat și blând... Pentru că, Maica Domnului este aici cu noi... La Brașov...
Începe și concertul nostru. Incredibil cât de mulți oameni vin să cânte alături de noi. Și Nelu Ivan împreună cu Andrei dau tonul pricesnei RIDICAT-AM OCHII MEI LA CERURI împreună cu RUGĂCIUNEA PĂRINTELUI ARSENIE... Apoi vine cântecul LA UMBRA CRUCII TALE și valuri de voci minunate pătrund în văzduhul cerului românesc... Exuberanța oamenilor nu ne surprinde, dar ne dă un avânt incredibil pentru  tot restul spectacolului și urmează două minunate ore de cântec...
Cântecele curg line și blânde... A MAMEI RUGĂCIUNI ȘI JOS SUB CRUCEA RĂSTURNATĂ... Lacrimi, lacrimi multe și soarele continuă să rămână aproape de noi... Nu e frig, pentru că oamenii sunt calzi... Parcă nu mai vor să se miște din această veritabilă grădină de vară. Și peste ei, aducem fiorul cântecelor  folclorice cu un binom artistic inedit SĂRACĂ-I INIMA MEA, alături de LA INIMA CEA BOGATĂ... De acum zâmbetul și bucuria învinge orice fel de amintire a morții sau a durerilor care există pe pământ... De aici până la explozia cântecelor naționale nu mai este decât un singur pas... Îl facem și cântăm cu PATRIA în inimă. Atmosfera este incredibilă... Sute și sute de oameni se desprind din imanentul imediat al condiție precare în care trăiește astăzi ROMÂNIA și încep să se simtă extraordinar... Iată românii adevărați! Sunt aici la Brașov! În patria liberă a exprimării demnității naționale... Cu ARDEALUL ȘI BASARABIA în dor... Cu Avram Iancu în cântec și în destinul divin al mărturisirii noastre...

Brașov! Spunem superb! Spunem asta pentru totdeauna! Plecăm spre casă împliniți și fericiți! Mulțumim Brașov! Cinste vouă, dragi și calzi români!

vineri, 17 octombrie 2014

PĂRINTE ROBERT, VENIM!

Melancolia e ruptă din rai. Stare bătrână de spirit, așa precum izvoarele cad peste pietre albe, așa cad și amintirile peste inima mea...
Mi-aduc aminte de Brașov, la ultimul concert de la Biserica Adormirii Maicii Domnului, acolo unde anul trecut, în decembrie Cenaclul Lumină Lină a poposit, la invitația bunului părinte Robert Tătulea... Mi-aduc aminte că spațiul era destul de limitat, dar concertul a fost frumos... Am început cu o jumătate de oră mai repede, pentru că, deja, Biserica era arhiplină... Plin în curtea bisericii, plin pe străduța exterioară locașului de rugăciune... Și mulți oameni frumoși... Toți calzi, toți blânzi, toți primitori de străini... Mi-era sufletul plin de splendoare și toți colegii mei au prins aripi de zbor...
Revenim la Brașov. Ne gândim și la concertele viitoare... La Iernut, la Luduș etc... Mă gândesc că, am scris ultimul articol, chiar pe această pagină a blogului, și poate că cei ce nu l-au citit nu îmi cunosc trăirile din timpul zilelor când nu este cenaclu... Sau, poate că le cunosc și nu au nimic de obiectat... Nu am vorbit cu colegii mei de o săptămână dar cred că împărtășim aceleași doruri comune... Poate că eu sunt puțin mai exhibat în a vorbi lumii... Nu știu dacă e bine, dacă e de folos, dar m-am obișnuit așa... Să-mi las dorurile la vedere... Să cred că alții vor prinde pace și curaj citindu-le... Că ele pot fi o pagină de zidire sufletească și de coborâre a cerului în inimă... Căci numai vorbind putem iubi... Atât neamul românesc, cât și Împărăția Cerurilor...


Părinte Robert, venim! Suntem NOI! CENACLUL LUMINĂ LINĂ! 

miercuri, 15 octombrie 2014

DUPĂ VISCRI... AȘTEPT BRAȘOVUL! LA LUPTĂ!


După Concertul de la Viscri, vă mărturisesc că sunt și mai vulnerabil în ceea ce privește subiectul “Țara mea ”… Văd România ca fiind bătaia de joc a tuturor speculanților politici și îmi vine să fac ceva mai mult pentru dorurile ei… Nu putem să asistăm la această degenerare etică a României, la acest parșiv politicianism practicat de absolut toate grupările partidice, la aceste patimi spirituale care au intrat în firea noastră și să nu facem nimic…
După Viscri îmi vine să plec în fiecare zi la drum cu Cenaclul meu…

După Viscri mi-e dor imens de toți confrații mei luptători… De Nelu Ivan, de Alexandru, de Romică, de sibieni… Of, de ce nu e Mediașul chiar aici, la mine pe strada Avram Iancu… Da, mi-e dor și de Avram Iancu… El trebuie reîntrupat, regenerat, refolosit ca mentor de redeșteptare națională pentru ca să ridicăm neamul la luptă…

După Viscri, vreau să le spun preoților că angajamentele față de neam nu sunt doar formale… Nici față de Dumnezeu, și nici față de popor… Ei trebuie să ridice lupta națională… Nu să primească bani de la guverne pentru repararea de biserici… Guverne care le cumpără astfel tăcerea…


După Viscri merg la Brașov entuziast… La Părintele Robert Tătulea, minunatul meu prieten și fost coleg de clasă… Cu gânduri albe și pline de slovă românească… Ca să scriem și pe inimile brașovenilor imnul retrezirii naționale… La drum!

luni, 13 octombrie 2014

LA VISCRI A ÎNVIAT DIN NOU NEAMUL ROMÂNESC!


Viscri! În sfârșit pot spune că i-am găsit pe români la ei acasă... În România... În acest minunat Viscri, locul în care Cenaclul Lumină Lină a doborât recordul de iubire și de identitate absolută, în urma concertului de ieri...
Ziua s-a însuflețit de dimineață, când după Sfânta Liturghie, primul nucleu al Cenaclului a fost rânduit să energizeze sufletele oamenilor cu pricesne sensibile. Am lăcrimat împreună cu Maica Domnului în cântecul ce ne numește pe noi oamenii, fii lacrimilor sale... Lacrimi, lacrimi, lacrimi... Părintele Gheorghiță, excelentul nostru organizator, lăcrima și el, la auzul pricesnelor, și totul anunța o seară deosebită...
La ora 16 fix, Cenaclul Lumină Lină a dat startul concertului... Și încă de la prima piesă LA UMBRA CRUCII TALE, lumea a început să cânte... Cu dor, cu iubire, cu tărie... Ce a urmat e greu de redat în cuvinte. Chiar acuma când scriu, la aproape o zi de la terminarea concertului, am o bucurie mare, mare de tot... Mă simt fericit să scriu aceste rânduri și nu izbutesc, să găsesc cuvintele cele mai potrivite pentru a vorbi de acest cenaclu...

Mă uitam la un moment dat la colegii mei... Erau însuflețiți... L-am privit pe Nelu Ivan și am înțeles din privirea sa că totul este bine... Că suntem împliniți ca oameni, ca misionari, ca iubitori de cer și de neam... Nu am mai avut sentimentul morții neamului românesc, ci pe acela al învierii sale... Mi-au dat și mie lacrimile pe drumul spre casa... Obosit, extenuat, lucid și plin de iubire... 
Viscri însemnase totul... Sau aproape totul... Borna 260 pe drumul Golgotei neamului românesc... Cu oamenii săi absoluți și plini de farmec natural... Cu patriotismul sincer al acestor țărani, cărora aș vrea să le sărut cu smerenie dreapta și fruntea brăzdată de doruri... Cu acești copii de țărani frumoși... Mai frumoși decât cei de la oraș... Mai frumoși decât toate florile pământului... Copiii care timp de două ore și jumătate au cântat frenetic și expansiv...  Ei, cei ce vor asigura viitorul poporului român...
Ieri, la Viscri am scris istorie... Ieri am întâlnit neamul românesc ACASĂ!

ÎN VISCRI



Acasă la poporul meu,
În Viscri, satul de splendoare,
L-am regăsit pe Dumnezeu,
Și lacrima care nu doare.

Acasă în Ardealul meu,
În Viscri, sat cu doruri multe,
Cântând de bine și de greu,
Au fost români să ne asculte.

Acasă în pridvor de rai,
Într-o duminică frumoasă,
Iubirea s-a aprins în grai,
Suavă, dulce și sfioasă.

Acasă în blândeți de cer,
În Viscri, și în amintire,
Am început din nou să cer,
Lumină, luptă, nemurire.

PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN
dumitreancatalin@yahoo.com