marți, 22 iulie 2014

AVEM GRIJĂ ȘI DE COPIII PATRIEI!


Vedeți ce frumoși sunt ei! Copiii pe care Cenaclul Lumină Lină îi are în grija sa. Dumnezeu i-a trimis la ATELIERELE CREȘTINE DE VACANȚĂ pentru ca să învețe morala creștină, cum să-și iubească neamul și cum să devină oameni buni...
Au fost astăzi aproape 50... Ne miram și noi de unde mai vin, dar ne bucuram în același timp și aveam inima plină de mulțumire... Să aduci copiii la Sfânta Biserică... Să-i aduci chiar în timpul vacanței, nu e lucru de lepădat, e chiar o mare împlinire... Semn că Dumnezeu lucrează...Că suntem în fața unui proiect deosebit și că putem să recuperăm energiile juvenile ale neamului, spre a le da un sens creștin și o demnitate națională...
Atelierele creștine sunt un pas către normalitate, sau către ceea ce ar trebui să facă creștinătatea ortodoxă zi de zi... Adică, o investiție sigură și entuziastă în viitorul Sfintei Biserici...
Mulțumiri celor care ne ajută, echipei de educatori și tuturor celor care cred în reușita noastră!
Cu Maica Domnului înainte! 
Fotoreportaj:

luni, 21 iulie 2014

SCRISOARE CĂTRE TOȚI CEI CE VEGHEAZĂ CU LUMINĂ LINĂ...SAU DE LA RĂȘINARI LA BOIAN...

Dragii mei!
O scrisoare presupune două adevăruri: este sinceră și doritoare de răspuns.
Despre cenaclul nostru știți mai multe sau mai puține lucruri. Înființat de mine în 4 AUGUST 2009, el înseamnă un mod curat și entuziast de a vorbi poporului despre Dumnezeu, pe propriul său înțeles.
Nu mă întrebați cine suntem și dacă avem gânduri ascunse în inimă... Deși, e greu de demonstrat acest lucru, noi nu urmărim nici o slavă deșartă, nici o căpătuire financiară și nici o bucurie trecătoare. Suntem misionari, mergem dezinteresați financiar în turnee, cârpim de unde putem banii de motorină, mai primim pomană și de la alții, cântăm mai mult cu inima, dar suntem dornici de a vedea oamenii mulțumiți. Așa a fost ieri la Rășinari. Oamenii au fost fericiți. Și aceasta înseamnă har de la Dumnezeu. Adică dar din darul cerului...
Pe unde mergem suntem veseli. Ne gândim la Avram Iancu- eroul nostru favorit, la Mihai Viteazul, la România Mare, la Ardeal, la Basarabia, la dorința de a redeștepta demnitatea în români...
Pe unde mergem suntem cu Icoana Maicii Domnului... Adică, chiar cu Maica Domnului... Și de aici începe siguranța, emulația și dărnicia noastră... De aceea nu ne oprim.. Iar duminică vom cânta la Boian... Concertul 247...

Așa închei mica mea scrisoare!
Mulțumesc celor ce m-ați citit!Respect celor ce mă înțelegeți și iubire creștinească tuturor!
PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN

duminică, 20 iulie 2014

CENACLUL A CÂNTAT AZI LA RĂȘINARII LUI GOGA! 10 PENTRU PATRIOTISM!



Rășinari. Cenaclul a ajuns pentru prima oară în satul lui Octavian Goga și avut parte de o zi cu adevărat minunată. Rășinărenii ne-au primit frumos, au fost calzi cu noi, iar concertul s-a ridicat la cote înalte de evlavie și patriotism.
Cu rășinărenii parcă ne știam de o viață. Ne-am îmbrățișat cu toții la început de concert, iar după cele două ore de cântec nu au mai vrut să ne mai lase să plecăm. Erau fericiți, optimiști, plini de viață și de elan patriotic. Au cântat extraordinar de frumos. Parcă știau toate pricesnele și cântecele noastre. Lăcrimau la fiecare cântec și se declanșau fiori duhovnicești plini de angelism. Ne-au provocat la o mărturisire înflăcărată, astfel că discursurile noastre au fost pline de iubire.
La Rășinari, Părintele Cătălin a regăsit prieteni vechi. L-au așteptat cu drag și au reinvitat cenaclul la un nou concert. Oamenii firești, truditori și plini de lumină lăuntrică. Oameni învățați cu truda și cu iubirea de Maica Domnului. Oameni care au apreciat în mod evident lucrarea lui Dumnezeu, săvârșită prin cenaclul nostru.
Rășinărenii ne-au intrat în suflet. mai ales tinerii și copiii (din balcon și din biserică) care au cântat cu atâta însuflețire cântecele naționale. Nu credeam că poate exista așa ceva. Și am rămas cu o amintire de excepție. de la ei am primit aripi și har. Iar Maica Domnului cu siguranță că a fost bucuroasă văzând așa ceva. Și pentru ei o notă mare de 10!
Echipa cenaclului: Părintele Cătălin, Ștefan Ion, Nelu Ivan, Andrei Lazăr Mihai Doda, Florin Loloiu, Sorin Popa, Alexandru Dănilă, Romică Harșani, Cristian Țopea, Cassiana și Ana.

Atmosfera: Minunată, demnă de un mare concert. A fost uneori chiar de-a dreptul incredibilă.
Public: Biserica plină și cu oameni deosebit de credincioși, în orice caz buni români.

Organizare: Părintele Ioan Avram s-a ocupat foarte bine de organizare. Ne-am simțit bine în biserica Sfântul Ilie.

luni, 14 iulie 2014

PĂRINTELE CĂTĂLIN: Caietele de vacanță (II) Despre pădure, Maica Domnului, rujul de buze și iubire...


Să fim sinceri. Vara este anotimpul amintirilor. Nu iarna, nici toamna care îngroapă totul în frunze...
X
Era noapte. Și luna mi se părea mai aproape ca oricând. Era o noapte de primăvară și visam să am o chilie dincolo de mine. În pustiu... Să fiu gata de moarte. Să mă las pierdut în negura adâncurilor nocturne și deodată să mă trezesc în brațele lui Dumnezeu... Și m-am trezit... Viu, încă cald și fără măsură... Puteam să tac, puteam să nu mai doresc nimic... Misterul pusese stăpânire pe sufletul meu. Noaptea a trecut mai repede ca niciodată... M-am trezit umil și plin de candoare. Iar dis de dimineață am fugit să miros roua de pe fierele de iarbă. Tocmai mă întorsesem din rai...
X
"Iubirile" oamenilor parcă încep să stea sub contabilitate... Uneori au scopuri clare și sentimente puține.  Iubirile încep din glanda emoțională, dar ajung să se îngroape odată cu apariția rațiunilor. Emoțiile de început se bulversează destul de repede, atunci când apar curiozitățile viitorului. Ce o să fie? Unde o să ajungă iubirea? Cum o să se împlinească ea și material? Ce o să avem în casă, pe masă, în camera de zi? Cum o să stea verigheta pe mână? ... Adică, începe materialitatea lor, iar creștinismul pare la prima vedere, dacă dăm apă la moară teologiei penale, că nici el nu poate ca să ofere o șansă purei iubiri decât dacă ea se așează în chingile materialității. Trebuie să fim așa, să facem așa, să spunem așa... Trebuie, trebuie, trebuie...
 Astfel apar probleme... În loc de frumosul și mult doritul „Te iubesc”, apare mult prea greul „La ce oră vi acasă?” sau  „Cu cine ai umblat?”sau „ Când ne vom cumpăra un alt dulap sau o mașină mai bună?”... Nu mai spun că, în loc de „Rămân cu tine până la moarte”, se naște îngrozitorul „Nu mai putem continua, în felul acesta. Iubirea noastră nu duce la nimic...” Chiar, la ce oare poate să ducă iubirea?
Eu sunt de părere că iubirea este iubire și când nu duce la "nimic''. Sau, la ceea ce înțelege lumea a fi "nimic"... Și mai ales atunci... Hai, să îmi pun o problemă delicată... La ce oare a dus iubirea Lui Dumnezeu pentru oameni, când ea nu primește nici un răspuns de la om? La ce a dus jertfa Sa pe Cruce? La o lume care-i întoarce zilnic spatele Creatorului. La o lume care își face legile cum vrea ea și îl respectă pe Dumnezeu în proporție de, poate nici 10%... Și totuși Dumnezeu ne iubește... Nu ne solicită daune morale, nu ne pedepsește zilnic și nu ne părăsește... Iubirea e iubire de dragul iubirii. Chiar și atunci când nu duce la nimic material și social. Cu o condiție, să fie curată și din suflet...
X
Rugăciunile de vară sunt blânde. Ochii se închid spontan la prima bâlbâire de cuvinte. Apoi silabisești pe din afară orice rugăciune auzită... Rugăciunile particulare par însoțite de sentimentul dorului. La români, dorul are valențe tragice. El este deopotrivă suspin și balsam. La fel și Domnul Hristos. Gândul la El este deopotrivă mângâietor și răscolitor. Ai vrea să-L vezi chiar atunci în fața ta, și neputința de a-l observa îți trezește lacrimi. Iar atunci rugăciunile se prefac în jale. Cânți și îți ceri partea de liniștire. Vrei ca măcar o palmă de înger să te mângâie pe față. Of, cât de pământeni suntem... Dar e frumos!
X
Mi-e greu fără verde, fără pădure. Nu știu de ce am de multe ori sentimentul că mai degrabă aș aparține pădurilor. Că nu aș fi un om firesc, dar nici unul sălbatic.... Că aș sta în linul unui codru mult, poate ani și ani. Sau poate că ceva e nemângâiat în sufletul meu, de când am aflat că mii de pustnici au devenit fericiți.
Iubirea e un fel de codru. Dar pustnicii sunt tot mai puțini. Pentru că, marea majoritate a celor ce vor să iubească, caută câmpiile și dealurile, aranjamentele florale, dulcegăriile etc...
Am avut ieri o silă. O femeie pe stradă pășea agale și era rujată opulent. Niciodată nu am suferit rujurile. Le-am considerat o spoliere pe cel mai fin loc de pe fața omului. Locul cu care trebuie să grăiești, a devenit un fals. Scopul este acela de a te face adulat. Și cred că cel mai mult au de suferit soții care trebuie să suporte rujul de pe buzele soției, atunci când ei se pregătesc să le sărute. Un zid se naște între cei doi. Și de dragul unui sărut, bărbatul acceptă compromisul. Rujul nu este acceptat de asceza ortodoxă, care mai degrabă decât un act cosmetic, vede în el un mod de a-ți compromite naturalețea. Și de aceea icoanele cu ruj pe buze sunt atât de triste. Întrebați-o pe Maica Domnului, ce părere are...
X
Duminică poate fi în fiecare zi. Când ierți din suflet pe cel ce ți-a greșit cu ceva, ești într-o autentică zi de duminică. Când rabzi durerea în singurătate, fără a te lamenta cuiva ești un înger de duminică. Și peste toate un rob cinstit al lui Hristos Iisus.

X

Mi-aduc aminte de o panoramă incandeșcentă din proximitatea casei lui Simion, prietenul meu din Cervarese-Italia. Mă trezeam diminețile într-o stare vecină cu exuberanța. Mergeam la geamul dromitorului și contemplam un câmp invadat de verde, aflat în imediata apropiere a casei sale. În depărtare se zărea muntele și suburbiile orașului Vicenza. Dar panorama ce se deschidea înaintea ochilor mei era aducătoare de pace. Mă odihneam privind înainte. Și mă simețam plin de bunătate, mai ales că aveam mereu impresia că întrec în păcătoșenie pe mulți dintre semenii mei.
Ce idee inspirată. Să te atingi cu ochii de firele de iarbă și să te simți mai bun. Să te curețe verdele smeritelor firișoare de tot ce ai împovărat în mintea ta. Să fi parcă imponderabil și aproape fericit. Iată seducția unui timp pe care mi-l doresc întotdeauna repetat. Timp al reîntoarcerii în natură sau al statornicirii departe de urbanism. E visul blând al unui copil ce-și caută încă fiorii.
X
Sfios mă așez lângă o Icoană a Maicii Domnului. Am un sentiment de copilărie. Mă simt ca un pui de om răsfățat.  Am impresia că Fecioara Maria vrea să-mi spună câteva cuvinte dulci.Interesant e faptul că Maica Domnului pare că vorbește mereu. Caldă și primitoare. Și de câte ori am fost încercat de platitudine, m-am întors cu ochii spre prima Icoană a Măicuței ce-am avut în cale. Așa m-am împăcat mereu cu mine însumi și am alungat tragediile de la ușa istoriei personale.
Maica Domnului e trimisă în lume ca să ne odihnească. Ne vede agitați și dezorientați. Ne simte tumultul din gânduri și se zbate să ne inducă sentimentul de răbdare. Oricine este copilul Maicii Domnului este condamnat la răbdare nesfârșită. Și de aceea supărații pământului, orgolioșii, schizofrenicii mâniilor ciudoase, nu au nici o legătură cu Măicuța. Pentru că, le lipsește blândețea. Și așteptarea care este bastonul răbdării sau trunchiul ei absolut.
X

Am aflat că stelele plâng. Mi-a spus un înger, care apoi s-a dus să plângă și el. Patima plânsului a cuprins întregul univers. Și de aceea pustnicii nu mai au lacrimi. Ei s-au învățat să aștepte moartea. Și la capătul morții, ușile raiului. Mi-e dor să stau pe o stâncă, lângă un izvor și să privesc cum plâng stelele. Mi-e dor de Apuseni. Locul cel mai blând de pe pământ...

joi, 10 iulie 2014

Părintele Cătălin Dumitrean: Caietele de vacanță (I) 2014

Nopțile de vară sunt iubite de îngeri și de pustnici... În ele veghea de iubire este repede și scurtă. Lumânările se topesc ușor și icoanele par a zâmbi în speranță.
Îmi  amintesc de o bancă din fața Bisericii San Giovanni din Roma. Un părculeț, un amestec de iarbă și urbanism, și sfinții de pe biserică, statui care păreau rupte de realitate... Jos stăteam eu și timpul. Unul aproape de celălalt. Și pendulul se mișca mai alene ca oricând. Nu mai doream să mă ridic și să plec mai departe. Era suficient să rămân acolo și să contemplu celestul înălțimilor. Bizar sau nu, în jurul meu, lumea se grăbea. Totul era în mișcare, viața, istoria și iubirea. Poate că, de aceea, cu mâhnire m-am ridicat și am mers mai departe. A plouat foarte mult în ziua aceea. Dar, numai după ce m-am ridicat de pe bancă.
X
Plutesc... Vorbele mele sunt grele... Nici nu cred că pot fi citite. Culmea e că le scriu foarte ușor și îmi imaginez că unii dintre cei de dincolo de ecran le vor citi. Dar, dacă nu vor găsi un mesaj în ele, le vor abandona... Repede, foarte repede...
În viață am plictisit sute de semeni cu scrisul meu. Într-o lume a paradoxurilor, a senzațiilor tari, a ziarelor citite doar pe titlu, a cărților abandonate, scrisul meu a fost o insolență. Și, de aceea i-am înțeles pe toți aceia care s-au grăbit să-mi repudieze scrisul și blogurile. I-am înțeles. Nu e ușor să mai primești ceva de la alții. Obesesia de noi înșine e boala  noastră. Și de aici murim în fiecare zi câte puțin.
X

“Sfințenia vine din dragoste. Toți cei care cred și iubesc cu adevărat sunt sfinți”. Iar autorul acestei afirmații este Sfântul Ioan Gură de Aur… Frumos. Ce altceva mai doriți să știți?

marți, 8 iulie 2014

DE CE DUPĂ IUBIRE MOR?

Nelu Ivan face ce face și mă aduce cu inima în paradis... Am intrat stingher pe Internet, după o zi cu probleme și frumuseți, și iată surpriza absolută, o altă poezie scrisă cu greu de mine, este excepțional 
pusă în relief de creația melodică și interpretarea prietenului  meu Nelu Ivan...
Nelu Ivan, dacă citești ceea ce scriu aici, să ști că nu am lacrimi suficiente că să-i mulțumesc Lui Dumnezeu pentru acest moment și domniei tale pentru că faci ceea ce faci... Poezia e un fel de viață a mea. E trăirea intensă la care nu au acces foarte mulți, pentru că sinele meu interior este asemenea minelor cu labirinte  nesfârșite și dornice de Dumnezeu...

http://www.trilulilu.ro/de-ce-4?ref=profil
Ascult melodia și îmi vine să jur că nu voi mai întreba niciodată: De ce? Răspunsul tocmai a venit prin oferta prietenului din Mediaș. Îmi ajunge să ascult acest cântec și să fiu fericit. Îmi ajunge...
Cenaclul nostru ne face frumoși. Am ajuns ca să ne simțim unii pe alții de la distanță, să credem unii în alții, și să fim parcă un singur suflet. Și așa a fost de când există acest cenaclu. Un mod de a strânge inimile pentru inimi... Hai, hai inimă hai... Refrenul propriei noastre lupte și a nedespărțirii pe veșnicie...
Mi-e dor deja de voi, dragi colegi din Cenaclul Lumină Lină!
Fi binecuvântat Nelu Ivan! Vă iubesc prieteni dragi! Și să nu mă întrebați, de ce...
Părintele Cătălin

duminică, 6 iulie 2014

TÂRNAVA MERGE SIGUR CĂTRE RAI! CONCERTUL 245!


Ora 20... Sunt epuizat, și eu și toți colegii mei. Tocmai am sfârșit un alt minunat concert... La Târnava-Mediaș, satul cu sute de inimi minunate... Îmi răsună în ureche ca un destin, un refren de care, parcă nu mă mai pot desprinde: “Hai, hai, inima mea/Hai să mergem către RAI”... Și modul în care publicul a cântat-o, făcându-ne să o repetăm la sfârșitul concertului...
Un concert și greu, și minunat... Greu până în momentul în care ne-am desprins de monotonie. Și noi, cei de pe scenă, și publicul din Piața Mare a comunei. După pricesne și cântece de suflet, am dat semnalul de trezire: “Hai să nu mai fim așa... Hai să ne trezim, ca români, ca țară, că oameni ce caută pe Dumnezeu!” Și publicul a început să se comporte într-un mod minunat... Au luat parcă foc. Au cântat mai cu viață și cu mai multă speranță. Iar cântecele patriotice ne-au retrezit ideea că încă mai putem avea demnitate națională și duh ortodox.
Gazdele s-au pregătit foarte bine pentru acest eveniment. Familia Alb, domnul primar Norbert Pleiner și toți ceilalți au pus umărul la o acțiune cu bună mireasmă creștină și națională. Au
amplasat o scenă în centrul localității, au adus bănci, au chemat oamenii la bucurie și ne-au adresat la sfârșit cuvinte frumoase și greu de uitat. Au lăcrimat, au vibrat, ne-au sprijinit și ne-au răsplătit cu dragostea lor.
Publicul a fost cald. Oamenii simplii din popor, dar suflete mari. Parcă desprinși din tablourile vechi, acolo unde mai vezi țărani autentici, oameni iubitori de glie, de țară și de tricolor...
Nu pot să fac o cronică specială pentru acest eveniment. S-a terminat după două ore și jumătate  de iubire și mă simt parcă nepregătit să scriu cuvinte deosebite. Îmi ard degetele pe tastatură, poate obosite, poate mirate, poate întrebătoare: Oare chiar a avut loc, acest concert? Mergem spre casă și ne pare rău că nu mai suntem în Târnava. Așa cum spunea la sfârșit venerabilul Părinte Halmaghi: “Pleacă înapoi Cenaclul și deja am o urmă de tristețe, mai ales că nu știu de unde-și culeg energia aceste suflete minunate, acești soldați ai lui Hristos...
Eu îndrăznesc să spun că numai Maica Domnului ne-a dat ceea ce avem și datorită ei suntem, ceea ce suntem. Altfel nu se poate nimic...


Părintele Cătălin Dumitrean

Echipa Cenaclului Lumină Lină la Târnava: Nelu Ivan, Ștefan Ion, Mihai Doda, Andrei Lazăr, Alexandru Dănilă, Romică Halmaghi, Florin Loloiu, Valentin și Dumitru

sâmbătă, 5 iulie 2014

Mâine la Târnava...sau 245...cifra noastră de iubire...

O FEMEIE BAPTISTĂ TRECE LA ORTODOXIE ÎN URMA CONCERTULUI DE LUNI SEARA...
AU CONVINS-O CÂNTECELE NOASTRE ȘI PUTEREA MAICII DOMNULUI
  Seară de sâmbătă... 
E viu încă în mintea mea ultimul concert, cel de luni, de la Grădina de Vară Sfântul Ioan Iacob din Sibiu... Lume febrilă... Și, o femeie baptistă care a hotărât în urma concertului ca să treacă la ortodoxie. Extraordinar! Nu îi dăm acum numele, dar ea a venit absolut întâmplător la concert și a rămas impresionată de atmosfera spirituală întâlnită. Internată în Căminul de Pensionari de pe Strada George Coșbuc și asistând  la  acest cenaclu, a avut revelația unor oameni ortodcși extrem de febrili și de frumoși.... Și apoi, a venit la mine spunându-mi: „Părinte a fost ceva ce nu am văzut niciodată. E ceva deosebit... Niciodată nu am văzut așa ceva, nici la baptiști, nici la evanghelici... Sunt maghiară și am tot căutat în viață altceva, parcă ceva mai deosebit... Acum la bătrânețe am găsit... Acest concert mă face să văd ceea ce așteptam să văd de mult... Dăruirea... Vreau să vin la toate slujbele ortodoxiei. Am văzut oameni cu dar ”
TÂRNAVA
Mâine plecăm la Târnava Mare. Mi-e dor de oamenii aceia... De domnul primar Pleiner Norbert, un maghiar care poate da lecții de iubire față de România. Un suflet curat și plin de frumuseți spirituale. Cinste lui...
Mi-e drag să mă întâlnesc cu familia colegei noastre Dalia Alb. Oameni minunați și ospitalieri. Vrednici de toată lauda. Și mă duc la Târnava ca acasă. Să-l revăd și pe blândul Părinte Halmaghi și pe toți acei creștini iubitori de Maica Domnului...
E seară și vreau să vorbesc cu lumea și cu idealurile ei. Mi-e greu să nu scriu... Mi-e greu și să tac... Mi-e greu să nu remarc bucuria făcută de ziarul 100% SIBIU care a oferit o Pagina întreagă Cenaclului Lumină Lină. Sunt realități și răspunsuri la demersul nostru de a sărbători cinci ani de existență a grupului nostru...
Eseară și vreau să mă gândesc la Maica Domnului... Noi, cenaclul, bucuriile vor trece... Maica Domnului rămâne minunată...Și convertirile sau schimbările duhovnicești din viața unor oameni pe care i-am întâlnit, iubit și bucurat cu lumina noastră cea lină...