joi, 21 iulie 2016

INFORMĂM PUBLICUL IUBITOR DE CONCERTE...


Pe fondul unei excelente atmosfere în sânul Cenaclului Lumină Lină, cu refacerea unei formule clasice: Nelu Ivan, Părintele Alexandru, Sorin Popa, Romică, Andrei Lazăr, Andreea, Ștefan Ion, Vali Rațiu, Florin Loloiu și Părintele Cătălin, evident alături și de cei circa cinci sau șase membri care asigură cu mare spirit de jertfelnicie infrastructura concertelor, peste o săptămână, deci după 14 zile de pauză se vor relua turneele noastre.

-          -La întrebările cititorilor acestui blog de ce nu sporim numărul membrilor, vreau să vă asigur că nu depinde de noi acest lucru. În ceea ce mă privește și răspund public de această afirmație, mă simt foarte bine în această formulă deosebită. Suntem un grup frumos, unit și alcătuim o familie frumoasă. Nu ne închidem limitele într-un număr strict, dar orice formulă câștigătoare, și aici avem în vedere lucrurile deosebite realizate de acest grup, este greu de schimbat. Dar, evident, rămânem deschiși tuturor celor care doresc să facă un efort suplimentar în viața lor, iubind muzica misionară și dorind mântuirea sufletului prin dăruire.

-          -În general, încercările de a sta de vorbă cu alți tineri talentați, posibili membrii ai Cenaclului, s-au lovit de dorința lor de a sta în două bărci, adică de a cânta și pentru lume (aici avem în vedere și unele câștiguri financiare, nunți, spectacole artistice etc) și pentru Dumnezeu. Este motivul principal pentru care aceștia au pus mai întâi lumea pe locul întâi și apoi pe Dumnezeu. Deci, dacă ne întrebați de ce cutare sau cutare nu mai cântă în cenaclu, o să vă răspundem simplu: ”Ei au iubit mai mult lumea și o posibilă carieră artistică!”. Spun posibilă, pentru că sunt sigur că dânșii mai mult se înșeală, astăzi nemaiexistând o selecție a valorilor cum era altădată. Dacă dai 300 de lei, de exemplu, ajungi și cânți la FAVORIT TV, dar nu în fața unui public sincer,ci cu playback. Deci, al solicitările noastre, ca unii membrii mai noi să răspundă prezent la apelurile
concertelor ce le desfășurăm în România, ai bine, unii au adus tot felul de scuze inoportune, ba că nu pot veni prea departe în deplasări, ba că sâmbătă cântă la nu știu ce festival ( n.n. între noi fie vorba în atmosferă de bâlci unde 30 de oameni se uită la tine, și câteva sute trec nepăsători spre mici și bere), ba că sunt prea tineri, ba că nu plătim, ba că nu le oferim glorie etc.) Ori, Cenaclul Lumină Lină este un organism social serios, un proiect valid și plin de competență. Nu poți face parte din cenaclu fără a îi respecta proiectul, publicul și vocația. Pentru noi toți, actualii membrii ai cenaclului considerăm că este o mare onoare să fim protagoniști ai acestui organism social-cultural și misionar.

 La ora actuală, deși nu se vorbește deloc PUBLIC în România despre acest lucru, Cenaclul Lumină Lină este singurul organism din țară care adună săptămânal sute de oameni într-un scop nobil și se autofinanțează. Piața noastră artistică este sigură și publicul nostru este unul sincer și real. Dar, noi nu putem satisface dorințele de slavă deșartă ale unor copiii, care cred că azi sau mâine toată țara le va sta la picioare. Noi trudim pentru Hristos și pentru Măria Sa Poporul Român!

-          La sfârșitul lui iulie reîncepem la Axente Sever. Apoi Sibiu, apoi  Brateiu  etc. Începem ușor, în zonă și vom continua cu câteva mari concerte. Dar încă nu vă spunem numele localităților respective. Lăsam suspansul să existe și veți vedea de ce...


-          Acum ne rugăm, ne pregătim și ne odihnim. Cenaclul Lumină Lină EXISTĂ! Acest adevăr este cel mai important...

PĂRINTELE CĂTĂLIN

marți, 19 iulie 2016

POEME NOI DE LA PĂRINTELE CĂTĂLIN...SAU REVERENȚĂ ÎN FAȚA UNEI ICOANE...

Pentru prieteni, cu ocazia Sfântului Ilie, am revenit în poezie... O Icoană superbă și românească mi-a dat iarăși șansa scrisului... Priviți deci și Icoana...
Creație
 pentru autorul Icoanei

Lângă un brad, pe Dumnezeu să-l vezi,
Iar El să-ți pună fluturi peste rană,
Să-înveți să plângi, să crezi și să pictezi,
Chipul Măicuței Sfinte din icoană.

Culorile să curgă, blând izvor,
Și pensulă să-ți fie doar iubirea,
Din ochii Născătoarei, ca un dor,
Să-ți primenești și lacrima și firea.

Numai aici, în munții sfinți de har,
Mai trece Dumnezeu ca pe o hartă,
Pe o cărare, pasul Său cel rar,
Pășește blând și toate ni le iartă.

Ușor, ușor, Icoana prinde chip,
Maica și Pruncul se privesc cu milă,
Nimic sfârșit, e totul infinit,
Pământul s-a desprins din orice silă.

Că lumea se pictează însăși ea,
În fiecare zi sub vis de munte,
O știm și o aflăm în vreme grea,
Icoanele ne fac spre cer o punte.

Și dacă boala vieții are leac,
Vă scriu pe rețetar un sfat de cuget,
Oricând pictați sau vă rugați prin veac,

Icoana Născătoarei  prinde suflet.


De la noi

pentru colegii din Cenaclul Lumină Lină

Fir de iarbă, dulcele meu dor,
Mamă, tată, frate de iubire,
În Ardeal mi-e ultimul fior,
Și din deal eu mi-m făcut o fire.

Făt-Frumos se întoarce între noi,
Și vreo Cosânzeană îi coase ia,
Neamul nostru a început din doi,
Dumnezeu și mama, România.

Caii din coline prin a grai,
Lângă garofițe spun poeme,
Oile ne cântă pe la nai,
Stihuri ancestrale- pământene.

Bivolii cei leneși ne privesc,
Ochii lor sunt stele căzătoare,
Vitele a inimă doinesc,
Lacrima iubirii ce ne doare.

Firul meu de iarbă, pui stingher,
Ocrotit de palme risipite,
Îmi întinzi o scară către cer,
Din speranțe viu înveșnicite.

Iar cum toate pleacă și rămân,
Și mai regăsim un dor pe masă,
Vă salută pașnic, un român,
Ce-a iubit doar iarba de acasă.

luni, 18 iulie 2016

LA PRDEAL ȘI RÂȘNOV CU UN PAS MAI APROAPE DE CER!

În răstimpul în care nu am mai scris pe blog, Cenaclul Lumină Lină a fost protagonistul a încă două momente deosebite, o manifestare de suflet la Predeal, cu preoți și oameni apropiați Bisericii lui Hristos și la Râșnov unde am avut parte de o duminică unicat, adică în nota blândă și fericită a duminicilor noastre.
Predeal. Părintele Dumitru Lazăr, binecunoscuta noastră gazdă de Cioceni, din anii în care cenaclul entuziasma mica dar inimoasa comunitate prahoveană, a avut dorință și inspirația de a chema Cenaclul Lumină Lină, joi 14 iulie, la o seară culturală și frățească, undeva lângă Pârâul Rece, loc de frumusețe absolută și poate chiar unicat în spectrul splendorilor noastre naționale. Au fost prezenți preoți, preotese, familiile acestor neobosiți ostenitori ai Sfintelor Altare, dar mai ales ne-am bucurat de prezența P.S. Iustin Sigheteanul, Episcop-Vicar al Maramureșului și Sătmarului.
Noi am venit cu cea mai bună și mai clasică formulă, adică: Nelu Ivan, Părintele Alexandru, Romică, Andrei Lazăr, Sorin Popa, Florin Loloiu și Vali Rațiu. Au urmat patru ore incredibile de cântec și hrană spirituală, cenaclul entuziasmând mai ales prin coeziune, dinamică melodică și forță sentimentală. Noi înșine ne-am simțit bine împreună, astfel că drumul în noapte înapoi spre casă, a fost pentru colegii noștri încă un motiv de fericire, pentru că așa e în Cenaclul Lumină Lină, drumurile ne onesc tocmai atunci când părem că am fi mai obosiți.
Noi nu cădem nicodată. Maica Domnului ne dă mereu și mereu forțe proaspete, și cred că Predealul, cu aerul său curat și liniștitor, a fost o nouă scânteie care a reaprins flacăra de pasiune a grupului nostru. De aceea, îi mulțumesc special Părintelui Lazăr și poate cine știe când, ne vom revedea și cu minunatul public prahovean. În drum spre București, trecem totuși prin Ploiești...


Râșnov. A fost să fie Râșnovul la numai trei zile după Predeal. Și a fost să fie un concert delicat, sfințitor și deosebit al cenaclului nostru. Nu foarte multă lume, dea suficienți cât să creeze un mare spectacol. Și cred că toți colegii din cenaclu au rămas frumos surprinși de bucuria acestor râșnoveni, de blândețea și vorbele de dor cu care ne-au gratulat și înainte  și după desfășurarea concertului.
La Râșnov, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, Părintele Adrian a fost o gazdă fericită. Ne văzuse și la începuturi, în 6 decembrie 2010 la Moeciu, dar acum se minuna de transformările în bine ale echipei noastre. A cântat alături de oameni și de Părintele radu Bogdan, preot de la parohia vecină, a simțit fericirea propriilor enoriași și a ținut să ne spună cuvinte calde și meritoase.

Oamenii din Râșnov, care au venit la concert, la concurență cu un o manifestare muzical-laică

din oraș, ne-au dăruit două ceasuri și jumătate de dragoste infinită. Au cântat mai tot timpul, s-au atașat de versurile noastre și de propunerile noastre patriotice, simțindu-ne sinceritatea și dragostea de Hristos. Noi am răspuns cu  multe pricesne și ne-am bucurat de lacrimile recunoștinței lor. Și, oare ce poate fi mai frumos, mai dulce și mai împlinitor pentru membrii cenaclului nostru? Un astfel de public te face mai tânăr, mai bun și mai aproape de Dumnezeu. Mulțumim Râșnov! Slavă Ție Doamne!





miercuri, 13 iulie 2016

PĂRINTELE CĂTĂLIN: CUM SĂ NE SCHIMBĂM VIAȚA (I)

Imagini pentru CREŞTINUL LA SERVICI”Cel mai mărunt gând ce nu este întemeiat pe iubire nimicește pacea”- spunea odinioară Starețul Tadei, om cu viață sfântă și plină de râvnă către cele cerești. Și mi-am adus aminte de acest cuvânt vrând să devin mai bun, adică să vă conving și pe voi de faptul că dacă devenim mai religioși vom fi altfel. mai calmi, mai sănătoși, mai fericiți... Și cum am putea arăta altfel? Haideți să presupunem simplu, că într-o dimineață de vară, vom deschide ochii și ne vom hotărâ să facem altceva în această zi... Desigur, ne vom vedea și de obligațiile muncii și ale vieții. Vom merge la servici, vom face cumpărăturile pentru familie și ne vom strădui să nu le lipsească nimic celor dragi. Dar vom fi altfel. Așadar...

Imagini pentru FAMILIA LA BISERICĂVom începe ziua închinându-ne cu fața spre răsărit. Vom spune rugăciunea Tatăl Nostru cu voce domoală și apoi ne vom strădui să nune mai gândim la nimic rău. Vom evita să aprindem televizorul ca să mai vedem știrile rele ale lumii, crimele, bombele căzute în Indonezia sau chiar propunerile exagerate ale matinalelor de a petrece vacanțele pe Coasta de Azur, în Brazilia sau pe o insulă pustie de lângă țărmul croat. Ne vom gândi că banii din buzunar ar putea astăzi să facă fericiți mai mult de doi oameni, adică un prieten căruia să-i luăm o cruciuliță pentru mașină sau un sărac pe care să-l miluim cu ceva mai mult de o pâine... Și ziua ar continua fericită... 
Imagini pentru LA SERVICI LA CALCULATORÎn timp ce șeful sau colegii de servici ar începe să discute despre ultimile incursiuni ale D.N.A.-ului prin memoriile colective ale unor iluzii, ne luând atenția la bârfă cu ”opinia publică” ne-am ruga cu mintea astfel: ”Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul și mă mântueiște!” Și această superbă rugăciune am repeta-o mereu. O dată, de două ori, de trei, ori, de zeci de ori, până când bârfele ar înceta și liniștea se va așeza în birou și pe sufletele noastre. Căci vorba aceluiași stareț Tadei: ” Îi certăm mereu pe politicieni, dar ei sunt copiii noștri. Noi cei bătrâni suntem vinovați,  și nu ei, căci noi le-am dat pilda pe care o urmează în viață”


Imagini pentru FAMILIA LA BISERICĂImagini pentru SHOPPING ÎN MOLSpre seară vom veni acasă. Poate înainte vom trece pe la un mic magazin de cartier sau pe la piață, evitând forfota marilor MOL-URI unde nu atât ”prețul” mai lesnicios contează, ci mentalitatea păcătoasă care ne constrânge a crede că, o plimbare printr-un mare hipermarket te relaxează și-ți dă sentimentul modernității. Așadar, după ce cumpărăm pâinea de la un mic magazin, ne retragem în casa noastră, mai schimbăm o vorbă cu cei dragi, mai cântăm un cântec, mai citim o carte de folos sufletesc, ne punem la rugăciune și citim un acatist frumos înainte de a dormi. Vom simți o flacără de pace că se joacă plăcut pe inima noastră. Vom fi calmi și optimiști. Vom începe a trăi altfel și în sfârșit vom înțelege că viața în Hristos este singura care merită trăită. Atât de frumoasă și simplă este ea...

duminică, 10 iulie 2016

AZI LA GHIMBAV, FAMILIA CENACLULUI REUNITĂ ÎN FAȚA UNOR ROMÂNI ADEVĂRAȚI!

PĂRINTELE CĂTĂLIN: 

Ce oare ar putea fi în sufletul meu după acest concert de la Ghimbav? Sau vă întrebați oare cum a fost? Dacă a fost frumos sau dincolo de frumos? Și, oare cum aș putea să vă răspund de unul singur, dat fiind faptul că mai întotdeauna îmi revine duioasa sarcină de a scrie cronicile cenaclurilor noastre, deși sunt sigur că toți colegii mei ar scrie lucruri absolut remarcabile, referitor la starea lor de spirit din timpul concertelor.  Mai ales că fiecare are inima lui, trăirea lui, bunătatea și dăruirea lui.

La Ghimbav, dragii mei, a fost concertul la care m-am uitat cel mai mult spre colegii mei.  Fără ca ei să mă observe, sau poate că observându-mă și-au văzut mai departe de treabă, realizând un recital unic și deosebit de fascinant. Am fost atent la colegii mei, deși tentația a fost mai mare de a urmări un public furtunos și incredibil de angajat în eveniment. Vorba Părintelui Călin, la început de spectacol: ” Nu vă uitați la timp, oamenii vor rămâne și se vor bucura. Îi cunosc foarte bine!” Și așa a fost...

După Tohanu, Dumnezeu a vrut să fim astăzi din nou în această zonă a Brașovului. La Ghimbav, iar joi la Predeal, iar duminica viitoare la Râșnov. Interesant, nu?  Un adevărat turneu brașovean, în fața unor români adevărați, cu suflete curate, cu doruri aprinse și strălucitor de românești. Și publicul c a publicul, cald, vioi, temperamental, savurând până la lacrimi cântecele noastre...

... Dar fascinați mea  a fost unitatea acestui grup frumos. Iarăși și iarăși împreună. Cu  Nelu Ivan, cu Romică, cu Sorin Popa, cu Andrei Lazăr, cu Andreea, cu Vali Rațiu, cu Paul și cu toți cei care au fost în echipa largă a cenaclului și în spiritul angajării noastre spre a face ceva pentru acest popor. Ei bine, iată că încă facem. Și facem așa cum ne știm NOI! Iar astăzi toți colegii noștri au fost jertfitori de iubire. Mi-era drag să-i văd că fac ceea ce fac și că oamenii se bucură atât de mult. Oare ce putem cere mai mult de la viață? Oare cum de ne iubește Dumnezeu și Maica Domnului atât de mult? Oare cum de ne reunim și de fiecare dată avem doruri și suflete comune? Ce taină poate să fie aceasta? Nu știu ce să mai scriu, dar e incredibil și sublim! De fapt, cred că așa arată veșnicia. Numai și numai așa... Iubire, iubire, iubire...

Părintele Cătălin

Azi,scris la Sibiu, ora 20. 

marți, 5 iulie 2016

PĂRINTELE CĂTĂLIN SCRIE UN POEM NOU

Vă trimit prin blog o poezie. Azi am fost cu aproape 40 de copii la Pelișor. Am vizitat stâna familiei Piloiu și ne-am bucurat de deosebită ospitalitate a celor cu care am încercat a ridica o mânăstire, sau două, cine mai știe... În orice caz, am fost și la mânăstire și a fost frumos. Împreună cu acești copii pe care încercăm a-i învăța lucruri bune. Pentru că ne pasă, altfel ce rost ar avea să umplem timpul cu ei. Sunt atâtea și atâtea alte ”urgențe”... Dar copiii... Ei sunt uneori totul și plecând de mult din copilărie i-am abandonat total. Pe copii și ideea de a fi lângă copii... Ne gândim numai la bani, la ce facem la pensie, la ce facem cu salariul și cu pensia, la boli, la rinichi, la stomac, la doctori, la somn, la odihnă, la mâncare, la regimuri aspre, la rețete naturiste, la trup, la trup, la trup... Ne este frică că murim și atâta tot... Asta e viața, o frică de moarte și o încercare de prelungire a ”agoniei” noastre... Și totuși mai există copiii... Și totuși mai există iubire... Vă binecuvântez și vă las o poezie... Nu e cine știe ce, dar e suflet...
 Părintele Cătălin
BALADĂ DE VARĂ
Turmele se sting și totuși nu,
Mai există azi câte-o mioară,
Ca un drum de la un Eu la Tu,
Când iubim frumos întâia oară.

Mor bătrânii satelor străvechi,
Porțile de lemn încep a plânge,
Dragostea nu poți nicicând s-o negi,
Ea în tine ca un prunc se strânge.

Vai mi-e dor de apa din fântâni,
De-o ulcică blândă, tăinuită.
Apă rece, hrană de stăpân,
Și de-o zi de rugă fericită.

Miorița, mamă de popor,
Tu care alini în somn oierul,
Mai adu-ne neamul și un dor,
De oftat să se plinească cerul.

Și când, vai ciobanul va dori,
Turme de mioare infinite,
Spune-i tu, tot ce-ar putea a ști,
Dragostea stă-în lucruri mai smerite.

luni, 4 iulie 2016

TOHANU VECHI- UN CONCERT ÎN INIMA CALDĂ A IUBIRII!

Sâmbătă ora 16. Drum duios di Mediaș spre Tohan Vechi. Alături de mine Romică, inimă caldă și prietenoasă. Ne spunem dorurile, durerile, bucuriile. Căutăm soluții pentru a duce mai departe
drapelul de iubire al Cenaclului Lumină Lină. Romică este ca de obicei un bun coleg și spumos tovarăș de drum. Debordează de optimism și am sentimentul că lumea începe de la el să fie mult mai bună. Timpul trece repede. O barieră de tren la Voila, o oprire cu radarul tot acolo, un popas la Făgăraș, unde facem joncțiunea și cu ceilalți colegi și iată-ne la Tohanu Vechi.

Revedere frumoasă cu Părintele Prodea și minunata sa familie. Toți sunt deosebiți de ospitalieri. Fac orice ca noi să ne simțim bine. Ne dăruiesc inima și vorbele lor curate. Parcă suntem răsfățați și îmi dau seama că acest cenaclu spune mai mult decât știm noi. La intrarea în Biserică ni se face o primire de mare cinste. Credincioșii, care ne știu de la primul nostru concert ne așteaptă cu emoție. Clopotele bat, îmbrățișările sunt fierbinți și liniștea se așterne peste sufletele noastre:
-          V-am așteptat de doi ani, cu nerăbdare!- spune o bătrânică și iarăși ne sărută mâna. Mă fâstâcesc, aș vrea să-i spun că mi-a fost și mie dor de dânșii dar nu am cuvinte. Ce greu ne vin uneori cuvintele. Oamenii ne privesc fiecare gest, de parcă noi am fi eroii lor. Și, într-un fel suntem pentru ei o speranță de mai bine. 
Totul este o lecție de ospitalitate. Iar noi ne simțim datori să facem un concert deosebit. Lângă noi sunt Gelu și Mihai- Grupul Psaltic, care se sufocă de emoție. Gelu mă întreabă de zeci de ori ce
au de cântat, unde să ne ajute la cântece patriotice, cum să stea pe scenă. Le explic ce au de făcut și apoi facem o repetiție. Se încadrează perfect în dispozitiv. Sunt gata de luptă, gata de jertfă...
Noaptea se lasă blândă și misterioasă. Părintele Colțea ne primește în casa sa și ne oferă sfaturi generoase. Colegii se simt bine lângă vorbele sale. Nici nu știu cum am ajuns și la dânsul la Moeciu de Jos, dar am ajuns... Și apoi ne retragem spre odihnă. Dulcea și necesara odihnă...


... Vine și duminica. Clopotele bat în ritm furibund și sublim. Se anunță o zi minunată. Lumea, vine, vine, vine în valuri spre biserică. Sfânta Liturghie ne trimite în sferele cele mai profunde ale simțirii binelui uman și dumnezeiesc. Grupul nostru psaltic, alături de Romică este parcă un mic cor de îngeri. Totul sună minunat. Simțim rugăciunea, simțim pacea în inimă și simțim speranța. Suntem liniștiți, frumoși și plini de energii. Parcă ne-am pregăti d eun mare zbor printre stele.
Începe și concertul . Romică, Florin, Andreea, Sorin Popa, Mihai Doda, Grupul Psaltic, Paul  se autodepășesc. Pun suflet mult și întregesc cu succes lucrarea misionară a cenaclului. Totul pentru Maica Domnului. Pe care parcă o vedem stând lângă noi. Concertul are un ritm excepțional, iar lumea se implică incredibil. De la primul om până la ultimul, toți cântă. Îi lăsăm să se exprime și noi ne oprim. Iar ei, cu mai mult har spun așa de frumos: AM VENIT MĂICUȚĂ SĂ NE MAI VEDEM/SĂ NE SPUNEM DORUL PE CARE-L AVEM!

Pricesnele sunt odoare de nădejde, iar la cântecele patriotice avem sentimentul reîntoarcerii printre noi a vechilor eroi... Și două ore se scurg ca trei secunde de iubire...
Ne despărțim de Tohanu cu mare regret. Suntem invitați în oraș să vedem o sală deosebit de frumoasă, în car eîn octombrie se va organiza un mare concert la Cenaclului. Le promitem solemn revederea. Prietenii știu de ce...

PĂRINTELE CĂTĂLIN

vineri, 1 iulie 2016

DRAGII MEI... Părinte Petru, Părinte Mihai, Nelu Ivan, Romică, Părinte Alexandru, Sorin Popa, Florin, Vali și toți ceilalți...

Mă mir, mă dezleg de mii de prejudecăți și mă tot gândesc la faptul că cineva ar fi putut să
inventeze frumusețea mai înainte de spectacolul de aseară al Cenaclului Lumină Lină. Căci, după tot ceea ce s-a întâmplat în Grădina de Vară a Bisericii Sfântul Ioan Iacob Românul din Sibiu, este foarte greu să mai crezi că un asemenea eveniment mai poate fi întrecut în splendoare de un altul. Să fi cu inima de piatră și trebuie să-ți scoți pălăria în fața harului sfânt care i-a copleșit pe membrii cenaclului, dezlănțuiți parcă într-o furie de iubire, strălucind în ritmuri național-creștine unice și inimitabile.
Dragi colegi, m-ați COPLEȘIT prin frumos și dăruire. Mi-ați oferit o lecție de dragoste unică și copleșitoare. Voi, cei pe care vă iubesc atât de mult, că nu am cum să nu vă port în doruri ori de câte ori nu sunteți lângă mine.
DE ACEEA VĂ ADRESEZ O SCRISOARE, MAI MULT DECÂT O RECUNOȘTINȚĂ SAU DECÂT O SIMPLĂ CRONICĂ A UNUI MEMORABIL CONCERT.
 ADICĂ PUR ȘI SIMPLU UN MOD FIRESC DE A VĂ SPUNE CÂT DE MULT VĂ PREȚUIESC!

DRAGII MEI...

Dragă Părintele Petru, ai știut totul despre starea mea de spirit de dinainte de concert și ai făcut absolut totul ca să nu-mi lipsească iubirea. Te-ai așezat pe scena cenaclului, lucru pe care nu l-ai mai făcut de mult, mai ales că la un moment dat un dor de pustnicie te-a făcut să te întrebi dacă nu cumva ceea ce facem noi e prea puțin pentru sfinția ta. Dar, văzându-mi lacrimile din zilele pregătitoare concertului, ai rămas la Sibiu, și plin de smerenie ai stat acolo lângă mine, pe scenă, aproape patru ore, ca să mă susții. Ai dat totul din sfinția ta, ai cântat mai mult ca niciodată, ne-ai lăsat să ne simțim bine în zâmbetul tău aprobator și ne-ai miluit cu bunătatea ta. Iar noi toți, cei care știm că Dumnezeu ți-a dat deja multă sfințenie, am fost copleșiți de lumina răbdării tale. La bine și la greu, alături de noi, rămâi un exemplu unic de paternitate, colegialitate și o adevărată iubire.
Dragă Nelu Ivan, Maica Domnului ne face atât de frumoși împreună. Mâna pe care ți-am lăsat-o la un moment dat pe umăr, în timp ce cântai atât de divin, cred că a fost tot ceea ce puteam să-ți dăruiesc mai mult. Recunoștința unui om, care în preajma domniei tale se simte ca un frate mai tânăr. Un frate care-și caută fratele și nu poate să-l piardă niciodată. Iar mezinul este întotdeauna mai temperamental, dar întotdeauna cuviincios față de senectute. De fapt, tu ești omul drag inimii mele, am spus odată în chip de elogiu ”baciul” cenaclului, gândindu-mă la Știința mea fotbalistică și la cel mai prodigios nume pe care l-am respectat vreodată. Și aș fi vrut să nu te mai oprești din cântec, ca să-ți pot dovedi că Hristos îți va dărui cea mai frumoasă longevitate de viață adusă unui trubadur de simțire. Acolo în Cenaclul Lumină Lină stelele iubirii, se fac îngeri de bunătate și ei se coboară pe frunțile noastre ca să ne culeagă sudorile. Cu aceste sudori, strânse toate laolaltă, noi ne îndreptăm spre rai, dar nu fără a trece prin curțile de smarald a bucuriei de a fi frați. Și, te rog să mă crezi, și te rog să nu te copleșească altfel mărturisirea mea, dar am câteva întâlniri în viață edificatoare și decisive pentru destinul meu. Între aceste dumnezeiești întâlniri, cea cu frăția ta mi-e mai mai mult decât dragă. Îmi este viață și veșnicie. Nu uita că noi vom merge mereu înainte.

Dragă Romică, faci ce faci și ești indispensabil ochilor mei. Te invidiez că poți să râzi atât de curat. Te invidiez că ai așa suflet bun, că ești stâlp de nădejde în ceasuri grele, că te-a făcut Dumnezeu atât de luminos, că dacă aș fi mai sănătos mi-aș face transplant cu inima mea ca să ți-o dăruiesc ție. Deși, mă tem că și a mea e destul de grea. Și tu ești un exemplu de frumos și de ”nu mă lăsa la greu”. Și, așa cum ți-am spus de curând, Cenaclul a fost inventat pentru noi. Prin el, eu, tu, toți ceilalți, am devenit nume de bucurie pe buzele a zeci de mii de oameni. Și cum să plec eu fără voi la un concert? Ce o să răspund când acele bătrânele și acei superbi creștini or să mă întrebe: Dar Romică și ceilalți de ce nu au venit? Noi am reinventat cenaclul, bucuria și o mărturisire unică pe plai românesc...
Dragă Părinte Alexandru. Vorba cuiva drag, Doamne de ce nu
comunică mai mult. Noi ne iubim mai mult în tăcere. Tu îmi zâmbești și îmi spui mereu: Totul va fi bine! Sunt aici, lângă sfinția voastră Părinte! Da, chiar nu știu de ce vorbim așa de puțin și ne înțelegem așa de firesc direct de la inimă la inimă. Of, ce frumos! Și, te rog să mă crezi, că ieri seară așa fi vrut să nu se mai termine acel concert, să vă văd acolo, pe toți, calzi la suflet și irezistibil de duioși. Îți mulțumesc pentru tot și nu uita că glasul tău îl vrea Maica Domnului pe cât mai multe câmpii de iubire...
Dragă Sorin Popa, Cum să nu te prețuiesc, că parcă te-am cunoscut lângă mine din prima zi a existenței mele. Calmul tău mă trimite pe munți de speranță și îmi dă certitudini că marea familie a Cenaclului va izbândi mereu. Ești un om plin de dor, care atragi dorul și trimiți spre oameni limpezimi de fragedă emoție. Iar glasul tău alină, alină, alină, mii și mii de dureri. Sporești în semeni visul și împlinești lumina lină. Cinste ție, cinste vouă...
 Ștefan Ion e umbra și lumina mea smerită. Tace și face. Dar iubește enorm, căci numai un astfel de om a putut rămâne șapte ani lângă inima mea, ascultându-mi tulburat și netulburat cuvântul și patima de frumos. Și, cu el mă întregesc, pentru că a răbdat și grijile și splendorile ce le-am purtat pe spate. Întotdeauna discret, mi-a luat povara și a pus-o pe ochii săi. Și de multe ori a trebuit să meargă chiar cu ochii închiși înainte și numai înainte. Dar fără a se uita vreodată înapoi, fără a socoti eforturile și concertele făcute alături de mine. În inima mea i-am zidit deja o statuie, căci dacă piatra e tăcută, apoi să știți că ea nu se sfărâmă niciodată...

Dragă Părinte Mihai, dragă Florin, dragă Vali, dragă Andreea, dragă Părinte Cosmin, dragă Radu, dragă Vlăduț, dragii mei la toți, voi știți deja ce vreau să vă spun.  Nu știu de ce simt că voi știți totul, fiecare cuvânt de bucurie pe care vi-l pot adresa aici. Și lângă voi mai sunt câțiva oameni, din actualul lot al cenaclului, care mi-au susținut iubirea, lumina și demnitatea. Mai mereu pe ei îi ocolesc, așa cum numai părinții dornici de a evita răsfățul fiilor o fac spre binele copiilor. Dar vouă vă strig direct în inimă dorurile mele și recunoștința mea. Și de aceea să nu numărați câte rânduri am omis de a vă scrie vouă, celor ce meritați izvoare de lumină. Știu că voi, cei cu nume scrise, și cei cu nume nescrise, sunteți întotdeauna mulțumiți cu faptul că eu mă rog pentru voi. Că vă spovedesc, că vă împart zilnic și săptămânal toată ființa mea de preot. De aceea, recunoștința mea e însăși harul cu care încerc să vă conduc viața spre Împărăție. Mereu lângă mine, mereu la slujbe, mereu gata de luptă, voi sunteți ucenicii dragostei mele. Și vreau să cred că ați învățat bine lecția nemuririi. De aceea, idealul nostru nu va înceta niciodată. Suntem abia la început de drum, mai avem cale lungă și multe cetăți de cucerit. Pe multe metereze vom pune drapelul linei lumini și al dragostei față de Sfânta noastră Biserică. Și nu uitați: 
VOM ÎNVINGE!
PĂRINTELE CĂTĂLIN

miercuri, 29 iunie 2016

43 DE ANI PE PLANETA LUI DUMNEZEU

43
Nu am așteptat ora 12 noaptea spre a primi firescul și nefirescul:LA Mulți ANI! Nu mă grăbesc spre ziua de mâine, dar voi adormi în câteva minute cu gândul la tot ceea ce a fost divin și frumos în viața mea. Și acum mă las dus de somn pentru a mă trezi în epoca celor 43 de ani rostiți de Dumnezeu. Căci Lui îi datorez totul, părinților mei, celor buni și celor ce nu m-au purtat în inimă și în rugăciuni. Deci, câteva versuri vă invită pe planeta mea.


PLANETA MEA

Planeta mea, un înger și un crin,
De 43 de mii de ani lumină,
Mama mi-a dat sufixul cel mai lin,
Și de atunci mă tot feresc de vină.

Din tatăl meu am luat un fel de dor,
De Alba și de Horea, și de Iancu,
Nu am zburat, și nu doresc să zbor,
Mi-e bine când îmi țin în suflet rangul.

Mai port și ape, fluvii, mări de vis,
Atât de mult aș vrea să-mi vină valul,
Și crinul să mă smulgă din abis,
Să-mi pot găsi pentru vecie malul.

Planeta mea are un continent,
Pe care nimeni n-a pășit vreodată,
Un schit de har, smerit și permanent,
În care-mi port credința cea curată.

Nu-mi pun nădejdea în ospețe seci,
Atâți-a prieteni mi-au sorbit potirul,
Dar au secat, și-au devenit mai reci,
Uitând că zilnic le-am purtat seninul.

I-am înțeles, lumina are dungi,
Și prieteșugul fără cer e jale,
Planeta mea are măsuri prea lungi,
Iar calea mea e cea mai lungă cale.

Planeta mea, mai are mii de sfinți
Pustnici crescuți pe lacrimi de simțire,
Ochi ce privesc în suflete fierbinți,
Planeta mea înseamnă doar iubire,

Și, știu, că undeva într-un stingher,
Mai umilită decât se cuvine,
Alăturea de crin stă un mister,
Icoana Preacuratei, ce mă ține.

Și ea Maria, cât o fi de greu,
Să-mi înțeleagă gândul și speranța,
Mi-e pentru mine leac și Dumnezeu,
Sublimul ce-mi hrănește cutezanța.

De aceea scriu și vă salut frumos,
Să îmi trăiți lumina cea senină,
Vă iert, vă plâng și vă îndemn duios,
Rămâneți pe planeta cea mai lină!

PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN 

duminică, 26 iunie 2016

CENACLUL, MĂRTURIA MEA! CUM MI-AM ÎNMULȚIT IUBIREA!

Ar fi trebuit să vă scriu cronica recitalului din această seara... Din Sibiu, cu ocazia hramului parohiei Sfântul Ilie 2, dar o pace adâncă s-a așezat pe inima mea și vreau să vă mărturisesc ceva special:
Acum șapte ani, când am plecat la drumul mărturisirii cu Cenaclul Lumină Lină nu cunoșteam ochii oamenilor și nu știam că există atâtea lacrimi frumoase. Acum știu...
Cenaclul mi-a dat unica virtute de a face oameni fericiți. I-am văzut în concerte zâmbind, rugându-se sau plecând acasă ca să se roage, căci oare cenaclul avea alt scop. Ar fi putut fi oare Cenaclul doar un concert la care să adunăm talente și să le distribuim rațiunii sau plăcerii unor oameni simplii? Nu, nicidecum. Cenaclul a fost și a rămas o stare de iubire și de bunătate. Niște oameni s-au dus să le spună altor oameni cât de mult îi iubesc. Și dragostea lor a fost exprimată prin cântec...
În Cenaclu am învățat să fac ceva mai mult pentru semeni și să spun că e totuși prea puțin. Am cunoscut de fapt un altfel de timp. Nu am mai numărat orele faptelor bune și nu mi-am mai contabilizat sudorile.
Ba mai mult, am știut că de aceea mi-e bine în viață, pentru că totul s-a schimbat de când există Cenaclul. Până atunci făceam totul cu gândul că îmi fac numai și numai datoria. Preoția, serviciul la radio, grija față de unii fii duhovnicești. În Cenaclu am cunoscut că există un infinit al dăruirii și că dragostea niciodată nu cade, nu se sfârșește, nu se oprește. De aceea pe toți colegii mei i-am socotit și îi socotesc frații mei. Am stat cu ei pe drumuri lungi, am cântat laolaltă pe banchetele dure ale autoturismelor, am pus mâna pe rănile lor și pe iubirile  ce le au în suflet și m-am simțit fericit. Fericit că pot fi acolo în respirația lor...
Cenaclul mi-a arătat că poporul român trebuie ajutat mai mult. Că nu ajunge să ies la o plimbare prin pădure sau să stau la o masă generoasă și să-mi dau cu părerea despre starea jalnică a națiunii mele. Cenaclul m-a învățat să urăsc sofismele naționale și să ies la jertfă. de fapt cenaclul a fost singura mea politică prin care am făcut ceva pentru oameni, unicul meu partid care m-a propulsat președinte de lumină lină, primar de răbdare, consilier de sfaturi bune și deputat de iubire...
Cenaclul mi-a dat dor de rugăciune. Am explicat poporului meu că nu ajunge să crezi în bine și în lucruri pozitive, sau în nu știu ce alte energii sublime, că singura energie e harul lui Hristos, care cobora picătură cu picătură, duminică de duminică în inima mea. Și oare cum ar fost o duminică nestropită de acest har? Și oare ce aș fi putut pune în locul acestui minunat fluviu de iubire? Cum ar fi arătat viața mea fără chipurile atâtor oameni fericiți și fără porunca lui Dumnezeu:
- Frate Părinte Cătălin, du-te și cântă oamenilor mei! Nu te risipi pe străzi deșarte, căci piciorul Meu nu a trecut pe astfel de căi! Ți-am dat har, înmulțește-l la nesfârșit!
În această seară scriu ca un om fericit. Îmi dau seamă cât de mult bine mi-a făcut mie Dumnezeu. Și de aceea scriu ca să îmi împărtășesc bucuria vieții mele. Nu aș putea să tac. Aș păcătui dacă aș tăcea. Rugăciune mi-a descoperit adevărul. Și rugându-mă am învățat să-mi apreciezi faptele pozitive ale vieții. Mai ales când viața mea înseamnă Hristos!

sâmbătă, 25 iunie 2016

PĂRINTELE CĂTĂLIN. AMINTIRI DE SÂMBĂTĂ SEARA

Imagini pentru ȚĂRANII LA PORȚI
Bunica avea ochii verzui-albăstrii. Serile de sâmbătă, de vară erau lungi. Noi, pe stradă, cu vorbe dulci de sfântă copilărie. Bunica la poartă. Una, două, trei vecine. Povesteau de gândurile lui Dumnezeu. Că lumea s-a stricat în rânduieli, că cei de la oraș poartă feșteli pe față și ghiuluri de aur la degete. Că ”drăguțul” de Dumnezeu abia ne mai rabdă.

-          -Ce secetă! – o aud zicând.M-aș mai duce să mai ud în grădină, că ne-a ajuns pedeapsa pe toți, dar e păcat acum seara.. Da, să nu mă prindă apusul cu găleata în mână, că mâine părintele intră în biserică și deja au tras clopotele de seară.
-         - Bunică dar e păcat să mai lucrezi seara?
-         - După șase da, nenea Lia Podului o tras de vecernie. Și e mare, mare păcat ca cineva să mai lucreze acum. Tu o să te faci preot, nu popă, așa că să ți la respect ce am zis eu. Că ție îți las moștenire cuvintele mele. Aici în curte tu vei fi bărbat, altfel o să vină răul. Uite pomii ăștia să nu îi tai niciodată... Și să nu lucri la sărbători...
-         - Da, sunt atâția care acum uite mai lucră. Nenea, ști matale care......
Imagini pentru ȚĂRANII LA PORȚI-         - Ăia nu sunt oameni isprăviți. Nu vin la biserică. Și numai rele au în viață. La acela ce zice, I-a murit și copilul. A tăiat lemne sâmbătă seara la oameni fără evlavie de liturghie... Dar, el tot așa o duce... Zice că popa să-și vadă de treaba lui. Dar nu popa ne ține din lucru. E păcat, orice faci sâmbătă seara...Și să m faci nici  nimic sâmbătă seara. Nici la boltă să nu mergi... Nu, nu... 
-          - Păi, așa niște bomboane...
-          -Să-ți fi luat până acum. Numai bețivii merg la cârciumă seara. Omul lui Dumnezeu stă la casa lui. La poartă să așteptăm...
-          -Ce așteptăm bunică?
-          -Duminica... Biserică...

-          Și ochii bunicii erau arși de soare. Și fața îi era caldă de îmi era drag să o mângâi. Curată, limpede și brăzdată de sudoare. Dar nu se plângea de nimic.  


DORINȚE DIN RAI

Mai doresc, îmi e dor, am o rugă fierbinte,
Să mă întorc într-o seară pe la poarta din sat,
Să mă așez ca un vis, pe o bancă, cuminte,
Să fiu doar un copil sau în înger curat.

Și bunica să stea, lângă mine, cu pace,
Să-mi vorbească de tot ce-a rămas de la sfinți,
Iar apoi, să o văd cum oftează și tace,
Cum sloboade din ochi, doua lacrimi fierbinți.

Și să-mi spună: Copile e timpul de rugă,
Să ne ducem la somn, dar întâi mulțumind,
Că cel Bun ne-a dat timp și de vis, și de trudă,
Cele sfinte în noi, să le avem săvârșind.

Iar eu, cum mă știu, să îi cer amânare,
Să  mai stăm cu vecinii, câte-o oră la porți,
Că-i atât de frumos și atâta splendoare,
Când cei vechi se întorc, din a turmelor sorți.

Și așa să încheiem încă o seară sfioasă,
Iar un clopot de cer, să ne bată în gând,
Vai, mi-atâta de dor, de o vară duioasă,

Când găsisem un rai și-un oftat pe pământ.