luni, 11 martie 2019

CÂND AVEM DEZLEGARE ÎN POST?

Imagini pentru DILEMEÎncep să scriu două vorbe despre post, punând această stupidă întrebare: ”Când avem dezlegare?” Pentru că dacă aș pune titlul ”Când postim?”-nimeni nu ar mai citi acest articol. Dar hai să începem postul cu adevăratele întrebări. 
Imagini pentru ALIMENTE DE POSTDeci:
Cine ești tu cu adevărat? Ți-ai pus vreodată întrebarea sinceră, dacă practici creștinismul de voie sau de nevoie? Crezi cu adevărat în acest Iisus Hristos? Te temi oare de El sau îl iubești din tot sufletul? Ai vrea oare ca viața ta să arate altfel și să fi un om mai credincios?  Iată întrebările tale sau ale mele la început de post...

Mi-am început postul cu o problemă de conștiință și mi-am pus întrebarea cât vreau eu să țin acest post și cât vreau să scutesc din el. Primul lucru în minte mi-a venit să îmi spun că sunt bolnav, că sunt neputincios, că nu-i păcat ce intră în gură, ci numai ce iese afară... Am început să-mi liniștesc ”conștiința”, așa cum o fac de atâtea ori în viață când vine vorba de creștinism, de post, de rugăciune, de nevoință, aducându-mi tot felul de argumente anti-post... Și uite așa era să dau greș chiar din primele ore ale postului. Cu scuze, cu teorii despre calitate și nu cantitate, cu ideea că Dumnezeu nu are nevoie de postul meu, cu faptul că o să postesc doar când socotesc eu.... 
Și ce ciudat e omul...Mi-am adus aminte pe loc de toate neputințele mele, de faptul că sunt firav, că o să mă ”îmbolnăvesc” dela postire, că mă dor rinichii, că am ficatul și inima bolnave, că nu am proteină, sau că sunt prea habotnic în credință, prea extremist, prea frământat de ortodoxie și am uitat cât de ”sănătos” sunt la mesele de ”dulce”, când nu mai am nicio boală, când se aprind plăcerile gustative, când nu mai am nicio ”problemă la inimă”, când pot mânca carne prăjită din greu, mezeluri cancerigene și alte produse pline de ”E-uri”. Mi-am văzut duplicitatea și am înțeles că omul, că noi, că eu însumi, vorba unui sfânt părinte ”suflete, de multe ori devii fățarnic în fața lui Dumnezeu. Că nu dă prea multe parale pe ”postul Domnului”, că nu este serios în ceea ce el fals numește ”iubirea de Hristos”. Că de fapt suntem niște mici atei camuflați în zale de creștini ( la sărbători sau când dă bine la imaginea de oameni ”așezați”), ascunși după citate patristice, în care vezi Doamne mai de ”folos” este să nu postești, dar chipurile să fi ”om bun”...

Imagini pentru BUNICAȘi cine îmi garantează mie că sunt ”om bun”? Nepostirea mea, sminteala pe care o aduc eu celor cu care mă așez în păcătoșenie, la mese de dulce, la alte patimi? Faptul că noi creștinii secolului XXI am inventat teorii ciudate despre duhovnicie, că preoții ei înșiși nu mai postesc și se pun ”în bancă” cu pătimașii, devin una cu ei fără nicio mustrare de conștiință...
Întreb de aceea și eu, așa ca Apostolul Pavel ”au doară s-a schimbat Hristos?”, sau au inventat o nouă ”morală” strâmbă, adaptată la ipocriziile noastre, pentru lașitățile noastre, pentru faptul că nu mai suntem în stare să ducem un post curat dela un capăt la altul? Nu știu, dar în final am să vă spun ceva intim. Bunica mea avea o vorbă. ”Copile, necazurile care le vin oamenilor în sat sunt de la faptul că ei nu sunt corecți cu postul. Ba unui copil îi merge tot rău, ba o fată nu se poate mărita, ba nu ai spor la țarină, ba îți moare cineva drag, ba te simți tot timpul slăbit, și asta pentru că în ”mândriile” noastre spurcăm ( asta era vorba dânsei) postul cu dezlegări de o zi sau de mai mult. Vedem că ne merge rău, dar persistăm în obiceiurile noastre. Nu ne abatem de la ele. Nu învățăm niciodată nimic din necazurile pe care le-am avut. Și atunci în ce lume trăim? Și atunci de ce ne mirăm că suntem bolnavi? ”...

luni, 25 februarie 2019

LA MULȚI ANI SORIN POPA!!!- ȘI O SCRISOARE PENTRU DRAGII MEI COLEGI! VĂ ROG CITIȚI (PĂRINTELE CĂTĂLIN)

DUPĂ PETROȘANI, MEDIAȘ...IUBIRE
Sunt fericit să vă scriu din nou și să vă spun că vă iubesc dragi colegi, mai ales după emoționantele concerte de la Petroșani și Mediaș. Sfios am fost la început de drumuri, acum aproape zece ani, când nu vă cunoșteam pe toți cei de astăzi, dar, așa a binevoit Dumnezeu, cu fiecare să am un dor, o speranță și o lumină lină. 
Vedeți, cât este de întunecată valea pământească, cu diavolul care ne lovește în inimi, în talent, în lacrimi, ca să ne oprească dăruirea?  Nu este simplu să fim ai lui Dumnezeu? Și oare de ce am avut aceste succese publice de ieri și alaltăieri, dacă nu din har? Pentru că acest Cenaclu a fost îngăduit și binecuvântat ca să existe. Și el a făcut atât de mult bine oamenilor.
CONFESIUNEA MEA
Vă fac o confesiune publică, deși nu știu dacă veți avea răgazul să mai citiți. Se citesc greu astăzi textele fără fotografie și fără senzațional. Dar, cine știe, peste ani poate că aceste cuvinte vor valora ceva mai mult decât astăzi. De aceea vă spun că sunt ceea ce sunt și aceasta este mărturia mea, doar datorită Bunului Dumnezeu, și deci vă rog mult să nu-mi puneți în spate succesele cenaclului. Ele sunt, așa frumoase cum sunt datorită Lui, și datorită vouă-, tuturor celor care ați urcat vreodată pe scena acestui cenaclu.
Voi, colegii mei, sunteți niște oameni buni și înzestrați cu multe calități. Cenaclul v-a devenit casă și iubire. Cenaclul v-a luminat talentul și v-a scos pe scenele mari ale țării, în fața a mii și mii de oameni deosebiți, și fără a jigni pe alții, priviți atent ce oameni compun publicul nostru. Priviți spre fețele și palmele lor. Priviți ce domni și ce doamne, ce români frumoși avem în față. Oameni care la această oră vi se închină cu recunoștință pentru simplu motiv că voi veniți în fața lor și vă exprimați bucuria de a cânta.
CE ȘTIU OAMENII DESPRE NOI?
Oamenii care ne iubesc, care ne privesc și care ne aplaudă știu cel mai bine cine este acest Cenaclu. Mai bine chiar decât o știm noi cei ce formăm echipa luminoasă a cenaclului. Duminica, la Brașov, la Petroșani sau la Mediaș, ei lasă din odihna lor, se îmbracă frumos și vin la concerte ca să ne asculte dorurile. O mie la Brașov, trei sute la Petroșani și poate tot atâția la Mediaș. Ca să nu mai vorbim de alte concerte... Ei știu că voi veniți și le dăruiți ceva frumos. Ne ascultă fascinați, apoi fericiți și pleacă acasă liniștiți că mai există o speranță de bine în România. 
Publicul nostru ne face onoarea de a ne asculta. Publicul nostru ne face cinstea de a ne simți și noi artiști. Publicul nostru ne cumpără CD-urile, mirurile, pentru ca noi să mai avem un litru de motorină în plus săptămâna viitoare. Mai ales că într-o lume a banilor aruncați pe nimicuri și pe lucruri pierzătoare de suflet, nici un sponsor nu a venit vreodată să-și investească bănuții în demersul nostru. Dar Dumnezeu mi-a dat minte și oameni care, alcătuiesc infrastructura cenaclului, și uite așa am putut să găsesc banii care să ne ducă din loc în loc, din biserică în biserică, din suflet la suflet. 
VĂ DAU INIMA MEA!
Dacă aș fi putut să fac mai mult aș fi făcut și v-aș fi dăruit și vouă mai mult. Ca artiști meritați un ban în plus, dar eu nu am decât o inimă pe care dacă vreți o puteți împărți cu drag. Vă aparține vouă familiei mele, oamenilor buni și frumoși care cântați lângă mine.

Am fost întrebat de cineva dacă sunt ispite și am spus că toate au trecut ca fulgerul pe lângă urechile și dorurile mele. Nimic nu m-a învins. Pentru că eu am crezut în acest cenaclu. Și, nu este așa cum se spune că mi-ar fi fost greu. Nu, nu mi-a fost greu de loc și nu am răbdat nimic. Pentru că eu iubesc, iar când iubești nu stai mereu să calculezi iubirea. Nu am fost oprit de nimeni ca să iubesc așa cum știu eu. Și am știut să iubesc frumos. Și vă voi iubi mereu cu drag, indiferent de câte analize mi se vor face din partea celor care încă caută iubirea. Căci de aceea sunt un om fericit. Vă iubesc pe toți la fel. Vă iubesc liber. Vin la concerte din iubire și nu din rațiuni omenești. Aș veni și pe jos, dacă aș ști că acest cenaclu există undeva și eu am șansa doar ca să-l privesc. Așa cum la vârsta de zece ani vindeam sticle și borcane pentru a face rost de bănuți, și pentru a merge ca să ascult mesajele cântecelor Cenaclului Flacăra!
SĂ NE IUBIM MAI MULT!
Acum ce să mai spun, decât că e timpul ca să ne iubim mai mult. Să vă iubiți unii pe alții. Să vă lăudați, să vă spuneți vorbe tandre și prietenoase. Uite chiar azi e ziua colegului nostru Sorin Popa. Un om smerit și bun coleg. De exemplu poate ar merita din partea voastră spontan un buchet de flori, un cântec, o postare. Și nu pentru că spun eu, nu nu vreau să vă forțez iubirea, dar oare un om care a stat lângă noi aproape șase ani, cu care am cântat împreună, cu care am dormit laolaltă, cu care am mâncat din aceiași farfurie, cu care am stat în autobuz mii de kilometrii sau îngenunchiați alături de dânsul la Icoane, oare ce bine s-ar simți când noi îi vom spune un La Mulți Ani! Și nu doar un ”like” de complezență... 
LA MULȚI ANI NEA SORINE!

Da, LA MULȚI ANI NEA SORIN!
 EȘTI UN OM MINUNAT! 
ȘI voi fi astă-seară acasă la domnia ta, pentru că eu nu mă duc la aniversări ca la nuntă, după principiul darului, ”ai dat-îți dau, n-ai dat-nu-ți dau” ci după principiul iubirii, unde niciodată nu este prea mult. Și, îți mai spun ceva, nici din ”interes” nu vin, că am nevoie la ”Cenaclu” de domnia ta, chiar dacă am nevoie și e cert lucru acesta. Eu vin la tine din dragoste și voi veni ani de zile după ce nu va mai exista acest cenaclu...
Nea Sorine, și dumneata, și toți ceilalți colegi, îmi sunteți dragi ca oameni. Și ca buni creștini. Că DOAR pentru alți oameni am făcut și noi, poate mult, poate puțin, ca să cântăm pe scene, asta este o altă poveste. Plata va fi în Ceruri mare. Dar dincolo de scene, dincolo de interese, dincolo de orice, eu iubesc omul, pe tine, pe voi, pe toți; și de aceea niciodată nu pot să mă gândesc la nimic altceva decât că sunteți niște oameni minunați! Cu toții!
VĂ IUBESC ȘI LA MULȚI ANI!
MERGEM MAI DEPARTE CU IUBIRE!

sâmbătă, 9 februarie 2019

CE MAI FACE CENACLUL LUMINĂ LINĂ SAU CE MAI GÂNDIM CÂND NU CÂNTĂM...




Poate vă întrebați, poate e doar o curiozitate sau poate, cine știe, este și un mod de a ne spune inima, ce se mai întâmplă cu Cenaclul Lumină Lină? Răspunsul nu ar fi prea greu de dat, pentru că deși, eu însumi, ca preot, ca om , ca orice, retras de multă vreme de pe conturile FACEBOOK, din dorința de a trăi o viață mai simplă, sunt informat că dumneavoastră totuși aveți date destul de actuale despre colegii mei, mai ales că pe paginile de socializare viața merge mai departe.

În ceea ce mă privește, mă simt mulțumit
fără prea mult tumult mediatic. Îmi mențin ideea că Cenaclul creat de mine, a fost un stimulent bun și o scenă ideală pentru oameni extrem de talentați. Și mă bucur sincer că eu, Părintele Cătălin Dumitrean, cu ajutorul lui Dumnezeu, am contribuit la luminarea geniului lor.
Am pornit cu cenaclul dintr-o necesitate misionară acum zece ani de zile. Am avut un plan, un ideal, o dorință de face ceva gratis pentru români. Nu mi-am vândut imaginea publică pe bani, nu am cerut beneficii materiale pentru a putea cânta mari cântece naționale, nu am fost un extremist al ”propriilor creații”, nu am vrut să mă individualizez, să devin vedetă, idol sau lider. Am vrut să-mi număr anii vieții cu prețul unei jertfe. Și sacrificiul meu s-a numit Cenaclul Lumină Lină.

Am trăit creștinismul
public al cenaclului cu toată inima și acest fapt mi-a dat impulsul ca să


pot merge până la capăt cu acest ideal. Nu îi spun proiect, pentru că nu pot cădea în limbajul de lemn - e adevărat uzual- al zilelor ce le trăiesc. Îi spun misiune și atât. Evident, alături de câțiva oameni excepționali din punct de vedere al caracterului și al talentului muzical nativ. Nu am trădat cenaclul pentru nici o altă ofertă, și să nu credeți că nu am avut propuneri de a deveni o ”stea”- ce trist sună- dincolo de echipa mea. Mi s-au făcut elogii individuale periculoase, mi s-a sugerat că pot avea un viitor măreț și într-o formulă solitară, că am voce, că sunt bun, că de ce mă ”complic” prea tare cu atâta ”efort”, dar am surâs și am mers mai departe fericit că totul este așa... Mi-am asumat niște oameni, am crezut în ei și i-am învățat să creadă, la rândul lor, în Cenaclul Lumină Lină. Le-am spus și ei au înțeles că dragostea mea pentru ceea ce fac și pentru ei este una sinceră, că șansa de a fi cenaclist este un dat divin, că oriunde altundeva își vor pune talentul la treabă, pe bani sau fără bani poate fi ceva bun, dar la întâlnirea cu Hristos, într-o zi ”de apoi” vor fi felicitați mai ales pentru acest sacrificiu. 



Și este
atât de frumos să fi cenaclist. Să cânți în biserici, în săli pline de oameni onești, să nu-ți arunce nimeni batista sau banul pe țambal, să nu te oblige nici un patron de ”pab” la ordinea discografiei, să fi tu însăți, să fi demn, să fi în slujba adevărului.
Am crezut în acest cenaclu și mai cred. Nu mai am forța de la începuturi, dar lucrurile azi merg de la sine și așa este bine. Cenaclul a prins contur, a devenit un nume destul de greu pe piața muzicală românească și merge cu toată forța înainte. Respectul față de viața privată a colegilor m-a determinat să reduc numărul concertelor, deși îi văd dornici de cântec și în timpul lor liber, dar, se vede foarte limpede că, fiecare apariție a noastră să însemne un eveniment. Mă uitam la concertele care vin, trei la număr: Petroșani, Mediaș-invitați-dar tot în familie- și Sadu și știu că vor fi trei evenimente majore. O să vedeți...

Să nu se creadă că am obosit. Sunt doar atent cu vorbele mele și mai cumpătat în aparițiile  internet. Altădată era invers. Publicam mult și aveam concerte mai puține. Acum scriu mai puțin, dar lansările publice ale cenaclului sunt focare de tun, salve de artilerie nemuritoare, adevărate emulații de spiritualitate și cultură. Fiecare cu sute de suporteri, cu organizări excepționale și cu amintiri unice. De aceea cenaclul nu poate obosi, așa cum nici în rai, așa se spune, după moarte, nu ne vom plictisi de atâta bine. Doar dracii cică s-au blazat de prea multă lumină și iubire. Și au ajuns cine au ajuns...

Organizarea fiecărui concert este un adevărat cros pentru mine și echipa mea. Închipuiți-vă fiecare deplasare câte presupune. Noi facem prototipul afișului, organizarea mașinilor, editarea materialelor propagandistice, editarea colportaj, discuri, stabilirea soferilor, a grupului, a mesei, a cazărilor. Nu una, ci aproape 500. Cum le-am făcut? Cu entuziasm - am să vă răspund simplu și onest. Cu dragoste de a face ceva pentru neam. Cu bănuții drămuiți la maxim, numai Dumnezeu știe cum, cu nopți nedormite, cu emoții firești. Mă trezeam noaptea și mă întrebam cu ce echipă merg la Iași, sau la București, sau la Alma, sau la Cluj. Cine va lipsi, cine mă va anunța că a intervenit vreo slujbă, vreun protocol, ceva și nu mai poate veni. Cu grija de a nu se defecta vreo mașină,  un microfon la vreun cântec, spre a nu se trezi supărarea vreunui coleg, cu frământarea de a scoate banii de motorină din anunțurile cu CD-uri, știut fiind faptul că un cenaclu misionar trebuie să rămână filantropic. Că nu pot cere bani de la oameni simpli, pentru simplul motiv că eu îl aduc pe Hristos în fața lor. Și totuși, cu ajutorul unor colegi minunați, care m-au înțeles, m-au sprijinit și nu m-au părăsit, am ajuns aproape cinci sute de spectacole minunate.
Cenaclul e bine. Eu sunt la fel de bine și mă pregătesc pentru Petroșani. Mă rog la Maica Domnului să nu ne lase și să ne dea tuturor pace și binecuvântare.

Părintele Cătălin

joi, 31 ianuarie 2019

DE CE NU VENIM LA ICOANĂ...DE CE NU NE MÂNDRIM CU LUCRURILE SFINTE...

Vreți să știți cine suntem?
Vreți să știți de ce aveți rușine de a mărturisi public (chiar și internet) lucruri importante despre condiția dumneavoastră mărturisitoare?
Iată câteva răspunsuri:
1. Noi nu mai știm ce înseamnă a fi creștin adevărat.

2. Considerăm că ortodoxia este doar un fel de strai de sărbătoare.

3. Nu ne rugăm și nu mergem normal la biserică.

4. Ne e teamă de prieteni. Devenind ”prea” credincios” riști să pierzi slava deșartă, adică laudele prietenilor.

4. Nu postim.

5. Nu ne spovedim regulat, ci doar ocazional sau deloc.

7. Nu avem un duhovnic.

8. Avem interese omenești imediate. Mântuirea, adică dobândirea raiului nu este o prioritate. O acceptăm rațional, dar nu o considerăm o urgență, considerând că mai e mult până acolo...

9. Nu credem în harul icoanelor, a mirului. Considerăm icoanele doar simple podoabe, cu oarecare sfințenie.

10 Nu știm ce este sfințenia, că dacă am ști nu am mai sta în biserică ca în restaurant. Unii în biserică mănâncă, mestecăm gumă, își iau sticle cu apă și se servesc ca la bar, alții povestesc, judecă, se mândresc, se fălesc cu haine, aur, bijuterii etc. Ori acolo e ”foc” în toată regula, e mulțime de îngeri. Dar noi nu mai vedem aceste lucruri.

11. La Biserică, dacă nu am avea ”motive” ocazionale, nu mergem duminică de duminică. Ne-am obișnuit fără Liturghie, chestia asta ne-a intrat în sânge...Noroc cu câte un parastas, s-au când suntem în excursii sau pelerinaje. În rest, stăm ”cuminți” acasă.

12. Duminica luăm dimineața micul dejun chiar când mergem la Biserică și nu ne mai jertfim trupul câteva ore pentru Hristos.

12. Suntem obsedați de boli, de moarte, de doctori, de micile noastre plăceri. Nu sacrificăm niciun tabiet de dragul lui Hristos.

13. Mereu ne victimizăm și ne considerăm bolnavi sau înșelați de semeni.

14. Nu mergem la Sfintele Masluri.

15. Ținem sărbătorile de nume, dar în ziua respectivă, adică la onomastici, nu mergem la Biserică să mulțumim sfântului al cărui nume îl purtăm. Spunem că nu ne lasă datoriile de servici, dar la o adică știm să ne învoim când avem ceva lumesc.

16. Obligațiile creștinești sunt mereu pe locul al doilea.

17. Ne place lumea. Ne plac onorurile lumești, mesele, traiul ”bun” și ”tihnit”.

18. Ne plac distracțiile, glumele, moda și mașinile.

19 Am făcut din telefon IDOLUL cel mai căutat, iubit, adulat și dorit. Telefonul ne conduce viața. Cu el ne trezim, cu el adormim, cu el stăm la masă, cu el stăm în biserică, prin el spunem totul.  

20. Am pierdut energiile Duhului Sfânt, pe care le căutăm în oameni, în cafea, în droguri, în băuturi ”energizante”, în sport, în mâncare, în ape, în stele, în sexualitate, în prietenii... Suntem yoghini nedeclarați. De fapt, nici nu știm că HARUL DUHULUI SFÂNT este singura energie adevărată. Iar această energie nu se dă la sport, la masă, în excursii pe munte, ci la slujbe, acolo unde curge abundență de har. La Sfânta Liturghie, la Sfântul maslu, prin postire etc...

Sunt adevăruri. Știți ce e ciudat? Că marea majoritate le citim, dar rămânem prizonieri în închisoarea cugetului nostru strâmb. Păcat!
Părintele Cătălin

vineri, 25 ianuarie 2019

LA BRAD ÎN CETATEA DE SCAUN A NEÎNTINĂRII!

 LA Brad românismul pur încă nu a apus. Acolo, ieri, am găsit o stare de spirit deschisă la istorie, sau un fel de regiment românesc plin de energie tonică națională. A fost simplu și frumos. Am dat mână cu mână și s-a întins o horă mare. Oameni faini, plini de lumină.

La Brad au fost cu noi ”în duh” și Părintele Arsenie, ca să nu mai vorbim de moțul Avram Iancu. Erau acolo în sală și i-am văzut cu ochii sufletului. Ne priveau și ne binecuvântau. Fiecare cu harul lor. Și de aceea a fost un concert reușit...
La Brad cenacliștii au fost o familie. Aparent segmentați în grupuri, dar nu în ”bisericuțe”. La distanțe fizice în viața de fiecare zi, ei rămân pe scenă o mare familie. Chiar azi dimineață vorbeam cu Nelu Ivan cum să facem un efort comun pentru spectacolele de la sfârșitul lunii februarie și am simțit energia pozitivă cu care ne întăream unul pe altul. Cu extraordinarul Romică și cu părintele Alexandru suntem ca frații, am început să ne concentrăm eforturile pe piese noi și chiar a ieșit deosebit de bine, semn că avem o singură inimă. Cenaclul e mai viu ca niciodată și nu îl putem înlocui cu nimic.
Duminică ora 17 suntem la Brașov... Brașovenii ne aud?

PĂRINTELE CĂTĂLIN

luni, 21 ianuarie 2019

PĂRINTELE CĂTĂLIN CERE PACE

Reporter Trinitas: 
-Părinte vă deranjez cu o întrebare, mai ales după emisiunea de sâmbătă în care îndemnați la rugăciune, parcă, culmea contrariilor, lucrurile se întâmplă astfel; lumea a ieșit în stradă, iar la Sibiu, mai să se încaiere două tabere politice. Ce mai spuneți acum?

Imagini pentru ochii lui hristos

- Sufăr că poporul meu e trist și agitat. O maladie a nervilor și a viselor lumești. Sincer, mi-e milă de toți, cum a reușit satan să-i facă să se încaiere. Pe unii i-a îndemnat la hoție, la legi strâmbe, la corupție, pe alții la revanșă, la ură. Priviți pe fețele lor și veți înțelege că Hristos pentru unii încă nu a venit. Sunt musulmani, mozaici, orice, dar creștini nu sunt. Suferă. Aprinși de cel ce se bucură. M-am uitat pe fețele celor două tabere. Doamne ce aprinși erau. Ce disperați! Ce dezumanizați... Trist...
Dar, evident ei nu înțeleg aceste vorbe. Creștinismul nu poate fi înțeles decât în genunchi, cu Icoana Mântuitorului crucificat pe față. Creștinismul se trăiește doar cu lacrimi de milă. Noi, o să ne dăm seama mult prea târziu ce șansă mare am avut de iubire și cum ne-am bătut cu morile de vânt. De fapt cu propriul nostru eșec. Pentru unii însă va mai fi o strigare la pace. Ultima!

Hai să vă spun câteva versuri, și să le luați ca un sol de pace. Iertați-mă! eu nu pot ține ură pe nimeni. Pentru mine a Înviat Iisus Hristos!
Poporul meu a iești din nou în stradă

Tu iartă
(Poem scris de un om, care a descoperit creștinismul)

Tu iartă, e mai bine, tranșeea nu-i de noi,
Creștinii nu au ură, ei sunt un vas cu mir,
Se strâng în jurul crucii, precum un fel de roi,
Cu vorbe de împăcare, cu lacrimi în priviri.


Tu iartă, lasă marea să treacă peste maluri,
Furtunile mulțimii nu fac nicicând dreptate,
Ci dar aruncă pacea, ca valul peste valuri,
Iubirea e mai bună în mințile curate.


Tu iartă, doar te roagă, nu osândi, îți cer,
Nu fi aprins de stele care promit mireasmă,
Hristos ne-a dat promisul că vom trăi în cer,
Ne-așteaptă bucurie, nu ceartă omenească.


Tu iartă, ști, dreptatea nu înseamnă pocăință,
Satana bântuiește prin lume cu nectar,
Promite fercire, iluzie, ființă,
Și-apoi îți fură viața, ea, cel mai mare dar.


Tu iartă, vezi, cum lumea se încaieră în ură,
Își strigă reci sudalme și alte vorbe reci,
Creștinule, tu astăzi, mai bine taci și îndură,
Ca liniștit prin lume și mântuit să treci.


Tu iartă, vezi cum Domnul, ți-a dat cuvânt pe Cruce,
El ne-a iertat de toate și ne-a iubit frumos,
Căci dragostea și mila, spre paradis te duce,
Tu iartă, fii tu altfel, cum a  voit Hristos!







duminică, 20 ianuarie 2019

PREGĂTIRI

PREGĂTIRI FRUMOASE și SERIOASE
 sau  NOUTĂȚI PENTRU VIITOARELE CONCERTE

Ascultați o piesă nouă. Versuri: Traian Dorz.
Înregistrare în studio cu Părintele Cătălin Dumitrean, Părintele Alexandru Dănilă și Romică Harsany


sâmbătă, 19 ianuarie 2019

marți, 15 ianuarie 2019

LA ANIVERSARE- un cântec de ultimă oră. Versuri: Părintele Cătălin,: muzica: Ioan Ivan

Dacă există Eminescu, există și poemul meu, scris cu dor de a da cuvântului măreția paradisiacă. Vă mărturisesc că singura rațiune a poeziei mele este faptul că într-o zi, în rai, sunt sigur că nu vom mai vorbi decât în versuri. Vor dispărea propozițiile cu topică omenească, cuvintele fade și nule, scrierile fără morală etc. Vom fi doar noi și Logosul Iisus Hristos... Noi și Cuvântul cel din început, astfel că în fața Lui nu vom putea vorbi decât frumos. Adică în versuri...
Nelu Ivan mi-a făcut deosebita surpriză de a premia aceste versuri cu o melodie pe care a făcut-o chiar aseară. Incredibil de frumoasă. De dragul lui Eminescu. îi mulțumesc și sper să o auziți și în concerte. 

LA ANIVERSARE


Pe unde  e pădurea, pe acolo e și pasul,
Stă inima în mine și nu înțeleg nimic,
Se apropie durerea, se va opri și ceasul,
Și aș vrea ca încă o dată din morți să mă ridic.

Pe unde e o apă,  o piatră stă cu pace,
mi-aduc aminte ziua când cerul s-a deschis,
Și-am înțeles că omul e-un Dumnezeu ce tace,
Și dacă, vai vorbește, atunci nu e nimic.

Pe unde e lumina, un întuneric plânge,
Am fost o lăcrimare, într-un spital de dor,
Din rana mea un înger s-a împărtășit cu sânge,
Vă las iubiți prieteni, de acum aș vrea să zbor.

Pe unde mă voi duce, prin paradis de datini,
Să-mi însoțiți cununa cu sfinte liturghii,
Îți spun Adio lume! te las să stai în patimi,
Mă duc în bucurie, mă duc între vecii.


Pe unde este lacul, și-un nufăr alb mi-e minte,
Îmi schimb seninul nume, cu altul: Fericescu!
Și-n zilele iubirii, să îți aduci aminte,
Că a exista o taină, pe nume: Eminescu!


luni, 14 ianuarie 2019

Vă mulțumim! ICOANA A PLECAT...NE REVEDEM ÎN 2020!

 Vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi la acest eveniment minunat pentru ortodoxie. Cele 4 zile petrecute alături de Icoana Maicii Domnului „Hodighitria”-Îndrumătoarea au fost un dar al cerului pentru noi toți. Să fiți convinși că rugăciunile voastre au ajuns acolo unde trebuie, să nu deznădăjduiți pentru ca ajutorul este aproape. Vă mulțumim încă odată și vă așteptăm și anul viitor să ne bucurăm, să cântăm și să ne închinăm la Icoana Maicii Domnului „Hodighitria”-Îndrumătoarea.



vineri, 11 ianuarie 2019

REÎNCEPEM TREABA! HAI SĂ VĂ SPUN CUM...

Duminică ora 15, Cenaclul Lumină Lină are bucuria uverturii în marele concert realizat cu
prilejul venirii la Sibiu a Icoanei ÎNDRUMĂTOAREA de la Biserica Mihai Vodă din București. O oră jumătate de pricesne frumoase, care vor prefața startul stagiunii 2019 într-un mod sfânt și fericit.
  M-am gândit mult să facem câteva modificări de program în viitoarele concerte, bucurându-ne de faptul că avem voci frumoase, intrumentiști animați de doruri frumoase și mai ales caractere puternice. De exemplu, mă gândesc că programul concertelor să cuprindă de anul viitor, pe lângă excepționalul recital al divinului părinte Doru Gheaja și alte două recitaluri de grup. Un prim grup ar fi deja duetul Ioan Ivan - Marius Catalan (chitară și nai) care au calitate și atractivitate prin prisma faptului că vin mereu cu cântece noi, bine lucrate în repetiții. Am spus că Cenaclul nu poate merge la nesfârșit cu aceleași pricesne  obositor de lungi, care sunt atractive la nivel de strană( deși, după părerea mea în secolul XXI sunt neeficiente pentru generația de la 60 de ani în jos), fiind nevoie ca vocile excelente ale cenacliștilor să încerce să se producă într-un grup, în care fiecare să intre în parte în melodii. Asta presupune repetiții, o strategie de grup și mai ales înțelepciunea de a înțelege că un spectacol trenează atunci când cântecele solo sunt interpretate lent. 
  Desigur, în mentalitatea strănii ortodoxe, ideea este că tot ce este nou e o deraiere de la tradiție, că lumea se bucură mai mult de o priceasnă cu 10 strofe, ceea ce este absolut fals. Mai ales cântăreții de strană din bisericile noastre au îndepărtat poporul de la cele sfinte, ei fiind puțini și, deși dotați cu voci bune, au rămas impresia că lacrimile a trei ”bătrânele” sunt decisive în raport cu cei care nu mai suportă mediocritatea. In fapt probabil că mulți nu se aud, s-au consideră că, câteva onduiri de glas sunt capabile să ducă omul direct în rai. Cert este că, într-o țară care l-a dat pe Enescu, pe Tudor Gheorghe sau alte genii, este foarte greu să accepți ideea că Dumnezeu nu merită ceva mai stilat în propovăduirea valorilor sale. Dar mă rog...
  Cenaclul din fericire are oameni deschiși la minte și la nou, care ei înșiși vor să se autodepășeasacă și să realizeze lucruri optime, în raport bun cu sălile de concerte în care adresează. De exemplu, așa cum grupul ”Balada” a adus calitate în concerte, închipuiți-vă cum ar suna un grup (chiar acum îmi trece această idee prin minte) cu Părintele Cătălin, Părintele Alexandru și Romică, sincronizați în trei cântece pe spectacol, în care la referen să-și unească vocile, să lucreze pe sincronizări de ton (vocea 1 și vocea 2) și doar la strofe să-și exprime singular capacitățile interpretative. Ar fi și mai dinamic și mai eficient la nivel de răbdare de public.
Adevărul este că în concertele din ultima vreme membri cenaclului s-au smerit foarte mult, renunțând la veleități singulare, deși s-au deplasat uneori sute de kilometrii, renunțând la pricesnele proprii, neavând vreo frustrare și punând mai presus de orice binele colectiv. Și aici începând cu toți au fost extraordinar de unitari, mai ales că momentul istoric (vezi spectacolele de Centenar) au impus un anumit program cu cântece patriotice în forță și potrivite situației.
Ar fi frumos ca până la concertul din 27 ianuarie de la Brașov (în 24 la Sighișoara nu se mai ține) să reușim să intrăm pe scenă cu ceva nou, cu repetiții, cu entuziasm, din respect pentru cei câteva sute de oameni care deja și-au anunța dorința de a fi lângă noi. Avem deci nevoie de toți colegii, de marea familie a cenaclului, aceste rânduri scrise fiind un semnal, dragi suporteri, că vă respectăm, că ne gândim mereu să vă provocăm cu lucruri noi, adică cu daruri care să merite aprecierile dumneavoastră. 
Bucuria noastră mare este că îl avem alături pe Părintele Doru Gheaja, ctitorul cântecului patriotic contemporan, modelul nostru de bunătate, de iubire și de continuitate. Cu un astfel de profesor alături ești mereu tentat să te autodepășești, să te înnoiești și să fi un model de prietenie pentru orice conștiință cumpătată. 
Vă iubim, ne antrenăm și ne pregătim pentru concertele viitoare. Va fi frumos și anul acesta. Vă asigur de surprize frumoase. Până atunci ne vedem duminică pe Dealului. La ora 15...
părintele Cătălin 

joi, 10 ianuarie 2019

A venit Măicuța!

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Hodighitria” de la Biserica Mihai Vodă din Capitală, oferită Domnitorului Mihai Viteazul de călugării athoniţi, a fost adusă la Sibiu şi va fi aşezată la biserica de pe strada Dealului. Sibienii au posibilitatea de a se ruga Maicii Domnului prin intermediul acestei icoane de joi până duminică, între orele 08:00-21:00. Icoana a fost dăruită Domnitorului Mihai Viteazul de călugării athoniţi în semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit. Icoana a ajuns la Bucureşti în anul 1666 şi momentan nu se cunosc motivele pentru care nu a ajuns la voievod cât timp acesta era în viață și nici împrejurările prin care icoana a ajuns la ctitoria sa din București. „Pe icoană se află o inscripție: «Ioan din Rusicon, am adus această icoană în anul 1666». Noi am considerat că această icoană este un dar pe care atoniții l-au făcut voievodului pentru daniile făcute la Mănăstirea Simonos Petras și sigur la celelalte mănăstiri atonite, unde viețuiau români în acea vreme și unde era nevoie de ajutor”, potrivit părintelui paroh Adrian Beldianu de la Biserica „Mihai Vodă” din București.


Vă așteptăm la conferință!