marți, 23 august 2016

MĂ ÎNTORC LA TINE

Imagini pentru ICOANA FIUL RISIPITOR

Mă întorc la Tine, Bună seara Doamne!
Mai primești străinii, vechi și obosiți?
Am lăsat pe drumuri zeci de duse toamne,
Acum plec genunchii grei și prihăniți.

Ușa Ți-e deschisă, ca atunci în noapte,
Când plecat-am mândru pe acel drum hain,
Îmi aduc aminte, plânsul, strigăt, șoapte,
Tu mai prins de mână să mai stau puțin.

Ochii Tăi, iubirea, se căzneau în mine,
Să-și găsească staul, reazim, gânduri, dor,
N-am știut ce-i viața, n-am aflat ce-i bine,
Și-am plecat departe, ca un vis în zbor.

De atunci veniră patimi și furtună,
Lumea înșelătoare mult m-a amăgit,
I-am băut otrava și am crezut că-i bună,
Dar pe urmă Doamne, toți m-au părăsit.

Într-o dimineață însă vorba-Ți caldă,
Iar am auzit-o, cineva mi-a spus:
-Tatăl Tău dorește iarăși să te vadă!
Dragostea de tine încă n-a apus.

Iată vin acasă și te rog Stăpâne,
Slugă mă numește, fiu nu pot să-ți fiu,
Lasă-ți peste frunte mâinile bătrâne,
Binecuvintează, dragostea să-ți știu!

Iartă-mă iubire, iartă-mă lumină,
Mi se înfierbântă dorurile reci,
Dar de ce verși, Doamne, lacrima-Ți divină,
M-am întors la Tine,sunt al Tău pe veci. 

luni, 22 august 2016

”CÂND MĂ VEȚI PIERDE VOI FI LA SELIȘTAT...”

Imagini pentru biserica ortodoxă seliștat   La Seliștat am încercat să par liniștit, deși totul era tulburător de frumos în jurul meu. Și vă rog frumos să nu mă întrebați ce înseamnă pentru un preot ”a fi tulburat de frumos”. V-aș putea răspunde că doar de câteva ori în viață m-a năucit frumosul acestei lumi, în mod paradoxal, adică dăruindu-mi și liniște și neliniște. Iar satul acesta unic, loc de veșnicie blândă mi- spus povestea propriei sale suferinți. Căci iată-mă numărând casele pustii și vorba părintelui Doru Gheaja, în acest loc altădată vedeai spre seară fumurile cum ieșeau din hornul caselor ca într-o poveste de splendoare.
Mi-e puțin greu să mă rup de liniștea de ieri și mi-e puțin rușine că nu mi-am ținut promisiunea publică de a posta pe internet ”până la opt seara” o fotografie cu fii divini ai satului românesc. Da, ei veniseră înapoi la vatro. Vreo 200 și au trăit o mare sărbătoare. 
- De unde sunteți?  - i-am întrebat. Și mi-au răspuns mirați:
- Păi, nu ne mai știți Părinte Cătălin? Din Sibiu, din Ileni, din Făgăraș, din Brașov... Cu toții am fost la concertele cenaclului dumneavoastră și venind pe drum ne rugam lui Dumnezeu să fie și cenaclul aici...

Cenaclul a fost, deși într-o formulă mai scurtă cu Părintele Doru Gheaja, cu Romică, cu Ștefan și cu Ghiță Grozea - faimosul taragotist ce cântă cu Nicolae Furdui Iancu... Și a iești un recital unic și încântător de frumos. Eu unul eram obosit. plecasem de dimineață din Sibiu, nu mă odihnisem foarte bine noaptea, dar am simțit la un moment dat că sunt transfigurat de ceva divin. Deși, am cântat într-o sală unde se serveau și bucate... Deși, lumea mai ieșea pe afară în căutarea duhurilor stricătoare de mântuire, deși un păhărel de vin se amesteca cu lacrima pricesnelor noastre. Și mi-a fost deodată așa de mare milă de români... Nefericiți, au sentimentul frustrării europene, și poate că tocmai de aceea se fac prieteni cu duhul patimii, crezând că așa sunt ”emancipați”... O boală prin care mulți au trecut și alții mai trec... Mi-a fost milă să văd mai ales femei ieșind cu poșeta în mână din sală, spre a merge la fumat, într-un autentic sens boschetăresc. Și să le văd masculinizate, de ideea că astfel își așează mai bine ”nervii” pe șeaua iluziilor de viață... Mi-a fost milă să văd pe acești extraordinari oameni că s-au mutat din acest sat de splendori, că vorba aceea ”ce mai era de făcut în el”, sau să înțeleg că niciun preot nu mai prea stă mai mult de ”cinci ani” într-o astfel de parohie... Că totul e în schimbare, că lumea vrea o altă lume și totul se întâmplă în timp real...
Am cântat la Seliștat cuprins de nostalgia propriei mele copilării. Și m-am gândit că într-un astfel de sat nu mi-ar pare rău să mă ”pierd”de lume, cu vreo câțiva ani înainte de moarte. Că nu mi-ar lipsi nici pâinea ”de la oraș” și nici produsele de BILLA cu care ne astâmpărăm zi de zi foamea de viață. În fapt omul nu are nevoie decât de liniște și de iubire. De liniștea unui astfel de sat și de iubirea lui Dumnezeu... Ceea ce vine peste este numai și numai dar...
Și ca o mică concluzie, dacă într-o zi doriți să mă alungați din lumina voastră trimiteți-mă la Seliștat în exil, iar dacă altădată nu o să mă mai găsiți să mă căutați acolo... Undeva pe deal, lângă lemnul cald al unei blânde troițe...  

PĂRINTELE CĂTĂLIN

vineri, 19 august 2016

PĂRINTELE CĂTĂLIN: CUVÂNT DUHOVNICESC DE SÂMBĂTĂ

CUM SĂ-ȚI UMPLI OCHII DE LACRIMI
Dacă sufletul este prieten al rugăciunii firea ta îmblânzește firile celor ce-ți stau aproape. Canonul de seară și de dimineață citit cu inima plină de Duh Sfânt te ajută să nu te pierzi în momentele cele mai grele, să nu iei decizii repezi și să vezi în ”mânia” fratelui tău doar o încercare trimisă spre creșterea ta duhovnicească.

Imagini pentru icoane pe sticlă
Dacă astăzi nu devii mai bun ca ieri, gândește-te fratele meu că toate ostenelile tale de a face lucruri duhovnicești au fost în zadar. Asemenea iconarilor care mai întâi își umpleau ochii de lacrimi și abia apoi treceau la desenarea ochilor Domnului, așa și sufletul tău omule să nu cuteze a face o faptă bună fără spovedanie. Așadar, pune-te mai întâi în genunchi și privește îndelung Icoana Domnului. Apoi cere-i sincer iertare pentru toate faptele tale rele, mai ales dacă unele le-ai socotit mai mici. Mărturisește-te în fața Icoanei preț de câteva minute precum o faci la spovedanie și cere darul lacrimilor, căci dacă nu vei plânge aici vei plânge într-o zi de ciudă, de invidie și de ură. Adu-ți deci aminte când ai plâns ultima dată ”din cauza Domnului” și când ai plâns ultima dată din cauza răutăților oamenilor și așa vei vedea starea ta sufletească.  
   Căci orice altă jertfa ta e în zadar dacă o faci doar ca să-L ”îmbunezi” pe Dumnezeu cu o faptă de renume și nu ai ca punct de pornire adevărata pocăință. S-au văzut foarte mulți semeni, așa zis ”făptuitori” de lucruri creștinești, care la prima ispită au căzut în patima mâniei și apoi a lepădării de Hristos și Sfânta Biserică. Deci, ia aminte, ca atunci când crezi că ești mai bine să nu cazi, căci amarnică îți va fi viața. Pe toate, deci, făurește-le cu smerenie și nu vei regreta.

joi, 18 august 2016

CE FRUMOȘI SUNT ȘI DOUĂ POEZII DE...TOAMNĂ...


Parcă ar fi Icoana dulce a Prieteniei! Colegii din Cenaclul Lumină Lină au fost ieri din nou împreună la Sibiu. A fost nu doar o repetiție, ci chiar mai mult, o revedere plină de dor și prietenie. Și-au spus cele ale sufletului, au stat la masă împreună, au cântat, au povestit despre cele vechi și mai ales despre cele viitoare. Nelu Ivan a prezentat o variantă a IMNULUI ECHIPEI GAZ METAN... iar azi de dimineață mi-a trimis o excelentă probă de virtute muzicală, adică ultima și cred că cea mai potrivită variantă a acestui imn. Totul a fost bine, ne-am simțit excelent împreună, pare incredibil că existăm. La Biserica Sfântului Ioan Rusu și Nectarie din Sibiu, ieri s-a scris o nouă pagină de iubire. Și viața noastră merge frumos mai departe...

Și acum vă las două poezii pe care le-am scris în acestă seară... nu vă cer să le publicați pe paginile dumneavoastră... dar dacă credeți că merită vă mulțumesc... Dar, mai întâi citiți-le cu răbdare... 
VI S DE TOAMNĂ

Văd ploile prin cioburi și vulturii arzând,
Luminile fac tumbe, trei fluturi se topesc,
O moară își întoarce paletele răzând,
Și toamna se întoarce în visul omenesc.

Nebunii mușcă frunze, iar pomii plâng de dor,
Nimic nu se aude, doar îngerii șoptesc,
Cristale de iubire pornesc acum în zbor,
Iar toamna se întoarce în visul omenesc.

Singurătatea plânge, regină va fi iar,
Of, pleopele cărunte abia de mai clipesc,
Adu-mi flanelul verde, ca rană și ca dar,
Căci toamna se întoarce în visul omenesc.

Condeiul amintirii adoarme în sertar,
Cuvintele odăjdii de sânge risipesc,
Și mirul de pe frunte când dulce, când amar,
Da, toamna se întoarce în visul omenesc.
  
 VIN ÎNGERII


De ce mirosul luminii e același, neschimbat,
Apropie-te umbră, cu nările mă simți,
Sunt eu și veșnicia, nu mă privi mirat,
În seara asta blândă vin îngerii fierbinți.

O pensulă și lumea se schimbă între noi,
Îți simt copilăria și știu că nu mă minți,
Ascultă, se aude un fel de dulce roi,
În seara asta blândă vin îngerii fierbinți.

La noapte mă cuminec cu visterii de rai,
Comorile se schimbă în ale noastre minți,
Deci, lasă-ți umbră taina și spune-mi simplu: Hai!
În seara asta blândă vin îngerii fierbinți.













luni, 15 august 2016

LA COPȘA MICĂ OAMENII AU AFLAT IUBIREA!

Soarele dădea semne frumoase încă dis de dimineață. La ora 9 iată-ne ajunși la Copșa Mică, la biserica de lemn unde întâlnim  atmosferă patriarhală. Părintele Claudiu ne primește cu drag și câțiva credincioși ne priveau deja mirați. Cine suntem și ce vrem?
Misterul avea să se risipească abia în jurul orei doi, când după un concert frumos al cenaclului, abia ne-am despărțit de copșeneni. Mama părintelui Claudiu mă oprește, pe mine și pe Nelu Ivan, în curtea bisericii și ne strânge puternic în brațe: ”Of, dragii mei, așa ceva nu am trăit niciodată!”... Ar trebui să ne simțim stingheri? Dar , acest adevăr îl auzim mereu. Pe unde mergem oamenii ne gratulează cu lacrimi de recunoștință și cu astfel de adevăruri. ”Sunteți minunați, să mai veniți!”
La Copșa trebuie să recunosc că ne-am autoinvitat. Pur și simplu. Nu am mai așteptat invitațiile gazdelor, l-am sunat pe Părintele Claudiu și i-am spus că
trebuie să venim la el. Ce era să fac, mi-era dor de oamenii locului cu care nu mă mai văzusem de doi ani. Și când aștepți invitațiile s-a r putea ca ele să întârzie, pentru că mai mereu sunt alte și alte priorități. Și a meritat să fim la Copșa, deși nu a fost foarte multă lume, gândindu-te că am cântat la oraș. Dar u fost oameni faini. Și Cenaclul nostru reunit, cu Romică, cu Florin Loloiu, cu Andreea, cu toți cei dragi...

La un moment dat văzând emoția publicului mi-era teamă că în sufletul lor se petrece o nedumerire. Uneori tăceau, iar alte ori cântau. La provocările noastre de a se alătura cu vocea cântecelor oamenii deveneau serioși și cântau din inimă. Apoi, iarăși tăceau... Și mă gândeam că sunt oameni deosebiți, plini de suferințe și de amintiri grele... Și așa a fost... Abia la sfârșit, cineva mi-a risipit gândurile spunându-mi: ”Să nu vă mirați părinte că uneori tăceam. Pentru noi, nimeni nu a făcut așa ceva vreodată, adică să ne ofere atâta iubire. Mulțumim Maicii Domnului și cenaclului că existați!”

vineri, 12 august 2016

REGINA MEA

Imagini pentru REGINA ANA
Un sentiment, regina nu mai este,
Ea care a murit de mii de ori,
Devine astăzi mamă de poveste,
Icoană de dureri cu mii de flori.

Și ea, Regina, este România,
Trimisă în exil de rude reci,
Priviți-i gândul, dorul și privirea,
Pare un ghem pe inimile seci.

Și regele de acum o plânge tragic,
Ea, blânda Mioriță, s-a sfârșit,
Destin străvechi, sfielnic și amarnic,
Plătit cu vârf de cea care-a murit.

Cei doi monarhi parcă sunt zbor de suflet,
Unul în cer și altul pe pământ,
Istorie rănită până în cuget,
Destin ciudat, dar veșnic neînfrânt.

Când i-am avut, noi i-am lăsat deoparte,
Le-am dat un Peleș, praf în ochi frumoși,
I-am scos din testimonii și din carte,
Le-am interzis să fie mai duioși.

Dar ei mereu, au pus mai sus poporul,
De orice interes de har și rang,
Au spus deschis: Români vă dăm onorul!
Și vai de țara ce-a căzut în ștreang.

Simțim și-acum șenile bolșevice,
Și stepa care vine peste noi,
Siberii însângerat și elice,
A vulturilor vechi și a celor noi.

Măria Ta, regina noastră bună,
Ne luăm acum ADIO, și dorim,
Să ne trimiți din ceruri o cunună,
Coroana de iertare și sublim.

Că doar acolo unde îngeri cântă,
În patria iubirii, loc duios,
Vei fi un dor, o floare și o sfântă,
În ochiul cel curat al lui Hristos.



CUM MI-AM SALVAT DEMNITATEA
Dacă m-aș întâlni astăzi cu Maica Domnului, i-aș cere un singur lucru, acela de a-mi salva demnitatea umană. Și mi-aș dori să fiu un smerit. Să iert pe toți, să nu mă mai supă la vorbe aruncate spre mine cu dispreț, să-mi pot culege nectarul din darul rugăciunii și să fiu un om bun. 

Imagini pentru MAICA DOMNULUI ICOANE PE STICLĂLa nunta pescarilor sărăcăcioși din Cana Galileii, când vinul tocmai se sfârșise și lumea începea a cleveti, Maica Domnului dezlănțuie o fericită minune. Și nu vinul s-a înmulțit acolo, cât demnitatea familiei. Dorind a-i salva pe miri de oprobiul nuntașilor, Fecioara Maria insistă către fiul său să săvârșească minunea. Ba aș putea spune că chiar îi poruncește, ceea ce pare incredibil. Mai ales că dânsa știa că Iisus este și Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.


Am fost anul acesta în Cana. Am văzut chiar și unul din vasele în care s-a petrecut minunea. O bisericuță frumoasă, într-o curte mică dar deosebit de cochetă. Și mi-am adus aminte de Maica Domnului și de cuvântul ei puternic, care iată restaurează demnitatea umană. Ba chiar o și salvează. În viață am avut multe necazuri. Dar prin toate am trecut cu bone datorită ei. și de aceea i-am rămas dator. Țin mult ca să o mărturisesc, și dacă unii dintre dumneavoastră văd în pelerinajele mele cu Cenaclul Lumină Lină, doar o formulă de a mă împlini artistic sau o stare histrionică complexă, vreau să vă spun că nu este așa. Mai ales că niciun artist nu merge atât de des, fără bani, fără pretenții, pentru a cuceri admirația unui public. însăși faptul că merg atât de mult cu cenaclul e semn că îmi simt datoriile față de Maica Domnului neplătite. Entuziasmul meu e cauzat de ideea fericită că la fiecare concert mă port de mână cu Născătoarea de Dumnezeu. Și de aceea merg numai și numai înainte...
PĂRINTELE CĂTĂLIN



IUBIRE



Ce să mă fac, de când te știu,
Lumină lină a vieții mele,
Îmi simt și timpul prea târziu,
Mă văd un ciob prin mii de stele.

Un pictor te-a ascuns în har,
Și te-a deschis spre ochi frumoasă,
Apoi mi te-a adus în dar,
Crăiasă dulce și duioasă.

Te rog să crezi, că nu cutez,
Să-ți spun tot ce mai port în suflet,
În mine hărți întemeiez,
Îmi ești și inimă și cuget.

Cu dor așa te-aștept mereu,
Să-ți văd curatul de chip de maică,
Și-n ochii Tăi stă Dumnezeu,
Când ne iubește și ne iartă.

Nu înceta să-mi lași un gând,
Un vers de har, o rugăciune,
Sunt un slujbaș umil, de rând,
Și nu-ți voi cere o minune.

Dar nu uita, că te-am dorit,
Și te-am cântat în zile sfinte,
Marie, cer desăvârșit,

O lacrimă de rai fierbinte.

SÂMBĂTĂ 13 AUGUST ORA 9.45

CUM MI-AM SALVAT DEMNITATEA

Imagini pentru MAICA DOMNULUI ICOANE PE STICLĂDacă m-aș întâlni astăzi cu Maica Domnului, i-aș cere un singur lucru, acela de a-mi salva demnitatea umană. Și mi-aș dori să fiu un smerit. Să iert pe toți, să nu mă mai supă la vorbe aruncate spre mine cu dispreț, să-mi pot culege nectarul din darul rugăciunii și să fiu un om bun. 

La nunta pescarilor sărăcăcioși din Cana Galileii, când vinul tocmai se sfârșise și lumea începea a cleveti, Maica Domnului dezlănțuie o fericită minune. Și nu vinul s-a înmulțit acolo, cât demnitatea familiei. Dorind a-i salva pe miri de oprobiul nuntașilor, Fecioara Maria insistă către fiul său să săvârșească minunea. Ba aș putea spune că chiar îi poruncește, ceea ce pare incredibil. Mai ales că dânsa știa că Iisus este și Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.


Am fost anul acesta în Cana. Am văzut chiar și unul din vasele în care s-a petrecut minunea. O bisericuță frumoasă, într-o curte mică dar deosebit de cochetă. Și mi-am adus aminte de Maica Domnului și de cuvântul ei puternic, care iată restaurează demnitatea umană. Ba chiar o și salvează. În viață am avut multe necazuri. Dar prin toate am trecut cu bone datorită ei. și de aceea i-am rămas dator. Țin mult ca să o mărturisesc, și dacă unii dintre dumneavoastră văd în pelerinajele mele cu Cenaclul Lumină Lină, doar o formulă de a mă împlini artistic sau o stare histrionică complexă, vreau să vă spun că nu este așa. Mai ales că niciun artist nu merge atât de des, fără bani, fără pretenții, pentru a cuceri admirația unui public. însăși faptul că merg atât de mult cu cenaclul e semn că îmi simt datoriile față de Maica Domnului neplătite. Entuziasmul meu e cauzat de ideea fericită că la fiecare concert mă port de mână cu Născătoarea de Dumnezeu. Și de aceea merg numai și numai înainte...
PĂRINTELE CĂTĂLIN



IUBIRE


Ce să mă fac, de când te știu,
Lumină lină a vieții mele,
Îmi simt și timpul prea târziu,
Mă văd un ciob prin mii de stele.

Un pictor te-a ascuns în har,
Și te-a deschis spre ochi frumoasă,
Apoi mi te-a adus în dar,
Crăiasă dulce și duioasă.

Te rog să crezi, că nu cutez,
Să-ți spun tot ce mai port în suflet,
În mine hărți întemeiez,
Îmi ești și inimă și cuget.

Cu dor așa te-aștept mereu,
Să-ți văd curatul de chip de maică,
Și-n ochii Tăi stă Dumnezeu,
Când ne iubește și ne iartă.

Nu înceta să-mi lași un gând,
Un vers de har, o rugăciune,
Sunt un slujbaș umil, de rând,
Și nu-ți voi cere o minune.

Dar nu uita, că te-am dorit,
Și te-am cântat în zile sfinte,
Marie, cer desăvârșit,

O lacrimă de rai fierbinte.

SÂMBĂTĂ 13 AUGUST ORA 9.45

joi, 11 august 2016

LA BRATEIU NU S-A MAI SPART OGLINDA

   Concertul de la Brateiu a trecut de patru zile și cronicarul nu-și găsește timp pentru două trei fraze. Dar inima lui este în aceeași vâltoare ca și la primul concert, adică angajată, entuziastă, implicată și posesiv de luminată. Pentru că acest cenaclu mi se pare mai mult decât o minune. El este un adevăr divin și luați vă rog frumos drept exemplu tocmai concertul de la Brateiu...Adică cum, nu știți ce a fost acolo? Dar cei care au fost nu v-au povestit? Of, of, păcat că nu ne povestim legendele și miturile le ascundem sub obroc. Boală simplă românească. Păi, hai să o luăm așa, deci, dacă după un asemenea concert nu îți vine să mai trăiești 100 de nai pe Terra, înseamnă că nici nu ști pentru ce te-ai născut. sau ești un blazat care aștepți cuminte securile tăioase destinului...
Imagini pentru tradatorul lui horea
Aici a avut loc petrecerea după trădare, la Zlatna...
  Ce a fost la Brateiu? În niciun caz vreo oboseală sau un drum ”lung”... doar o chestie ”tipică” cenaclului, care se încăpățânează ca duminică de duminică să nu stea pe acasă, cu o bere în mână, cu papuci de casă făcuți de cineva drag schimbând pampersi la ”ființe dragi”,  și privind cu nesaț la telenovele... Cenaclul scrie duminică de duminică pagini de istorie, despre care, la această oră, am curajul să scriu, marea majoritatea nici nu-și dau seama de anvergura sa... Și, vă rog să mă credeți că nu exagerez,  într-o Românie blazată și plină de vicii, entuziasmul înseamnă  de fapt pacoste. dar nu și pentru NOI! NOI! NOI....
Hai să vă mai spun ceva... Câteodată îmi vine să mor așa puțin, ca nu cumva să mă prindă moartea fără Cenaclul Lumină Lină. Sau să asist eu la uciderea sa. Știți că tot ce avem noi mai bun piere datorită trădării. Pe ION ȘI GHEORGHE NUȚU, trădătorii lui Horea, i-a cuprins ”oboseala” de atâta ”revoluțiune” fără rost, mai ales că nevestele îi certau să mai stea și pe ”acasă”. Iar după trădare, au făcut ospăț mare la Zlatna, vă și arăt poza ca să credeți că viața poate avea și lașitate. Și ei, trădătorii, își ziceau ”eroi”... Păi,zic unii, nu neapărat eroii, de ce să tot mergi, ce să tot cânți, ce să schimbi poporul acesta la creier. Vorba unui fost deținut politic, nenea Zamfiroiu, pe care l-am cunoscut la Lyon: ”Auzi Părinte, m-am căsătorit după pușcărie, cu o securistă. Lucra la Miliție și aveam microfoane în casă. Mă trăgea de limbă ce cred eu despre Ceaușescu. Iar eu, care eram mai deștept decât ea, ziceam: Dragă nu vezi că frigiderul e plin! Avem tihnă, salam, unt și ”libertate”. Apoi, am plecat cu ea, păi tot cu ea că altfel cum, în occident, am lăsat-o în cameră la hotel și dus am fost... Cu frigider cu tot... De atunci sunt liber...” Așa și noi, avem frigidere pline, bere, prieteni, excursii prin străinătate când vrem, telefoane scumpe, facebook, deci de ce să ne mai punem sufletul pentru Roșia Montană, pentru țărani, pentru concerte, pentru țară, pentru viitroul acestui pământ,pentru politică, pentru biserică...? Dacă noi o ducem bine, de restul ce ne mai pasă?
DESPRE COLEGI...
Și totuși NOI, ăștia zece- doisprezece,  ne punem tot sufletul în concerte... Nebuni de legat. Așa ca oamenii aceia de la Brateiu care duminică au făcut o atmosferă de senzație. Și pe noi ne-au stimulat să ne comportăm excelent. Iar colegii, oameni de mare caracter chiar au dat totul ca să realizăm ceva deosebit... Deci: NOTA 10 PENTRU COLEGI!
DESPRE PUBLIC...

Și cum nu mai am FACEBOOK, și cum nu am am mai intrat deloc pe el, nici nu  mai știu dacă s-a scris ”pe acolo” ceva pozitiv despre ceea ce a fost acolo.... Chiar dacă spectatorii au fost săteni, români șii de alte naționalități... Mulți aveau telefoane moderne la dânșii și au filmat mai tot timpul... Deci, după un asemenea concert-impact merita o explozie și pe internet...  Sau FACEBOOKUL  a rămas  tot la nivelul e care-l știam, adică mai scrieți  un banc, mai dați o poză cu pisica, mai cu nevasta și copilul fericiți că sunt o ”familie” unită, mai cu echipa de fotbal sau cu cafeluța aburindă de dimineață. Mă rog, nu vreau să-mi dau tranșant cu părerea, dar dacă cineva nu a scris chiar nimic după acest concert superb, sau chiar nu a postat măcar o mică poză despre ceea ce a fost acolo, înseamnă că nu e bine... Pentru că, oglinda demnității, de fapt s-a spart de mult... Dar cred că nu și la Brateiu... Unde a foat ceva UNICAT....
Brateiu a fost un exemplu de biruință... Și iată că, după patru zile de tăcere, uite că eu însumi rup tăcerea... Și, stiți oare de ce?  Ca să nu mă tai în cioburi...