Binecuvîntarea părintelui Nicodim Bujor

Duhul Înţelepciunii, Duhul Răbdării, al Blîndeţii, al Gîndului Curat… toată Darea cea Bună şi tot Darul Cel Desăvîrşit de la Dumnezeu, Pogorîndu-se de la Părintele Luminilor!, să te acopere pe tine copilul meu!”…

sâmbătă, 23 mai 2015

DIN SPLENDOARE...NU MAI POT SCRIE...ÎNȚELEGEȚI DE CE?

  
Nu am scris până acum cronica de la Sălăgeni-Suceava. Obosit peste măsură, dar împlinit mai mult decât se putea, mi s-a părut că nu mai am cuvinte pentru a vă povesti cum a fost în Raiul Bucovinei. Și, poate că a 301 cronică a concertelor cenaclului, deși e istorie autentică, poate că nu o mai puteți citi cu același entuziasm... Sau mă înșel?...
Adevărul e că voi sunteți prea discreți atunci când citiți, iar eu scriu...scriu...scriu... Atitudine histrionică? Nu știu ce să zic? Dar nu cred că prim-planul îl caut prin scris, ci doar bucuria de a dărui... Altfel nu pot să trăiesc...
Hai să ne amintim cum am plecat miercuri spre Suceava. Microbuzul, nea Ovidiu șoferul...ne-a lipsit însă mult și Nea Vasile-fratele nostru de cruce... Popas în Mediaș...Urcă,ca de obicei sublimii noștrii medieșeni Nelu Ivan și doamna Mirela, Romică...fără Alexandru( nu a fost învoit de  la școală)... etc...
Apoi după nouă ore de drum ajungem în Sălăgeni... Unde mai avem puterea de a cânta Moldova și Ardealul la o cină teribil de curată... Și în gândul nostru vibra Bucovina...Vatra Dornei perla-perlelor din România... 
Concertul de a doua zi... vedeți sar de la o idee la alta... a fost deci un concert minunat. Dragile măicuțe așezate pe bănci în fața scenei, cum mai cântau. Din inimă și în lacrimi... Plângea poporul român...plângeau doinele noastre strămoșești...plângeau clopotele Moldovei sfâșiate de atâtea imperii cotropitoare... Plângea moartea și viața și noi pe scenă cântam cu drag de popor...  iar acum când scriu...în Sibiu...aproape de Piața Mare la 50 de metrii de mine, mii de tineri se destrăbălează într-un concert ZU-MANIA din care nu înțeleg nimic... Ei, cei ce au părăsit autenticul, Biserica și țara pentru a trăi altfel... Tinerii neamului...românesc... De aceea...chiar acum am început să plâng și eu...
Mă întorc însă în Rai... În Putna unde am dormit la câțiva pași de leagănul veșnic al voievodului Ștefan... Era acolo...acasă... Dormea și el... Liniștit... L-am trezit și l-am rugat să mai vină din când în când printre contemporanii mei, ca să trezească neamul...Dar mi-a răspuns că acum e totul foarte greu, că nici el parcă nu mai poate... Și l-am înțeles...
Cu părinții mei alături...ce șansă...fotografiile îi arată lângă mine exuberanți...cu ei în viață...am bătut acest drum al Moldovei... Și cu Cenaclul meu... Suflete din sufletul meu... Am continuat cu Sihăstria Putnei, apoi cu Sucevița... și divinul albastru de Voroneț...care pentru mine e verde românesc și ușă deschisă spre Rai... Maica de la Voroneț, ghidul mânăstirii, ne spunea: DAR VOI SUNTEȚI DEJA ÎN RAI... UNDE SĂ MAI MERGEȚI? ... Și am cântat cu inimă PREASFÂNTĂ MAICĂ ȘI FECIOARĂ chiar în Biserica Voronețului... Ce sublim... Să ajungă Cenaclul să cânte și acolo... De acum chiar nu mai pot scrie nimic... Mă înțelegeți?

Părintele Cătălin

dumitreancatalin@yahoo.com

miercuri, 20 mai 2015

DRUM SPRE CERUL BUCOVINEI...

CENACLUL LUMINĂ LINĂ e în drum spre Suceava. Trecem prin rai, prin Bucovina. Suntem parcă firavi la trup și răscoliți puternic sufletește de miile de brazi, lumânări terestre ținute pe umeri de îngeri. Romică zâmbește a bine, Ștefan admiră tăcut visul, Sorin parcă e în altă lume, Andrei urmărește cu candoare splendorile, iar soții IVAN au privirile pline de lumină... Microbuzul merge și de-ar avea gură s-ar ferici și el pentru ceea ce întâlnește în cale...
Din când în când mai zâmbim și mai rostim un poem. CÂNTĂM,TĂCEM, CÂNTĂM și apoi ne lăsăm din nou copleșiți de splendoare... BUCOVINA... dar din lacrima lui DUMNEZEU... Pe-un picior de plai, pe sprânceana dorurilor noastre de frumos... LA DRUM CU CENACLUL... O oră. Două, trei...pauză, apoi patru, cinci...multe... ȘI DRUMUL DEVINE CREZ, JERTFĂ ȘI DESTIN... TOTUL DE DRAGUL LUI DUMNEZEU... NOAPTE BUNĂ!

Cum să îmi las privirea să te încerce,
Smerită și frumoasă Bucovină,
Căci până-n noapte ochii o să-mi sece,

De lacrimi răscolite peste vină.

Aici și-a pus opinca Dumnezeu,
ȘI-a păstorit o turmă de mioare,
Și numai El, la bine și greu,
A spus că din iubire se și moare.

Căci cei ce trec prin tine simt mirat,
Că nu trăiesc pe o planetă strâmtă,
Ci într-un pridvor de inimă curat,
Pe-n fel de cer ce s-a lăsat pe tâmplă.

Căci Bucovină nu ești doar  pământ,
Furtuni de brazi, ghirlande de iubire,
Ci locul României cel mai sfânt,
Terestru paradis de nemurire.

Te binecuvintez acum cu un fior,
Ca fiul de risipă întors acasă,
Și din Ardeal  la tine vin cu dor,

Să-ți las smerit o lacrimă pe masă.


ȘI UN POEM SCRIS LA ORA 20... POTECI DE RAI - BUCOVINA
POTECI DE CER-BUCOVINA

Poteci de iubire, sfios mă frământă,
Un brad, încă unul, și îngeri sunt mii,
Vecernii de lacrimi în mine se întâmplă,
Dar oare și munții aceștia sunt vii?


Pământul sărută opinca ce-i lasă,
Din treceri sfioase, credință și dor,
Dar vai, peste tâmplă tot ceru-mi apasă,
Nu vrei amintire cu mine să zbori?

Vedeți cât e țara, umilă și multă,
E loc de splendori, pentru unul și toți,
Și caii iubirii de vise ascultă,
Când carele calcă smerite pe roți.

Te uită creștine, ce milă îți vine,
De ce fugi de neam și de tot ce e sfânt,
Căci numai acasă e pace și bine,
Când morții și vii își fac legământ.

La noapte oierul va plânge la stână,
Pe-o cruce de piatră, vorbind cu cei sfinți,
Se așeză în lacrimi pădurea română,

Și face metanii în ochii cuminți.

luni, 18 mai 2015

GALA 300 A CENACLULUI LUMINĂ LINĂ LA ALBA IULIA - DOUĂ REPORTAJE DE SUFLET SCRISE DE PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN ȘI DOAMNA MONICA ARMENCIU

De acum totul e doar o amintire. Blândă, curată și veșnică. Cenaclul Lumină Lină în cea mai complexă formulă și exprimare din mica sa istorie, a ajuns la Alba Iulia. A fost concertul cu numărul 300. O GALĂ în adevăratul sens al cuvântului. Gazdă și beneficiară a reprezentației noastre: Biserica Ortodoxă de lângă gară. Paroh inimitabil, ospitalier desăvârșit, iubitor de artă și de istorie națională: Părintele Lazăr Ioan. Și un public frumos, admirabil și chiar înălțător în tot ceea ce ne-a dăruit nouă.

Am fost la Alba Iulia pentru că se cădea să fim numai și numai acolo. În cetatea legendară a Marii Uniri. În sanctuarul mântuirii neamului românesc. Într-o biserică veche, în care spunea Părintele Ioan că e mai mult decât posibil ca să fie îngropat TRUPUL LUI MIHAI VITEAZUL... Poate că, tocmai de aceea, Mihai Viteazul a rânduit, din rai, ca noi să fim ieri acolo. Și a fost minunat.
Drumul spre Alba Iulia a început la ora 13 la Biserica născătoare de cenaclul, pe Strada dealului din Sibiu... Prieteni, credincioși, tineri, vârstnici, oameni frumoși, s-au strâns laolaltă spre a pleca către Mecca Română. Apoi, pe drum sau alăturat alți admiratori ai grupului nostru. Atmosfera a fost degajată, veselă, de sărbătoare. Doamnele au pregătit platourile cu merinde pentru masa românească care urma să se desfășoare la iarbă verde... și, în fine, coloana a pornit cu bucurie... Spre Alba, spre Mecca, de-a pururi...


   La ora 14.30 am ajuns la bisericuța din Alba. Am descărcat aparatura, am făcut primele probe vocale și instrumentale, și am recepționat și primele aplauze furtunoase. Veneau din partea sibienilor noștri. A urmat un moment emoționant la statuia lui Mihai Viteazul, situată în fața locașului de cult. Aici am făcut o fotografie, apoi am întonat cântecul REÎNTREGITORUL... Atmosfera patriotică a prins fierbinte contur și totul a început să devină minunat...

La ora 15 urcăm în poienița de lângă Schitul vechi al Albei. Aici are loc a adevărată masa românească, cu acompaniament de saxofon, cu cântece folclorice vechi și cu o poftă mare de mâncare. Să remarcăm că la această GALĂ 300 au revenit în echipa cenaclului o serie din foștii săi membrii, un gest de excepție și o mărturie că Cenaclul nu a fost uitat. De fapt, smerenia le-a spus celor ce au fost din nou alături de noi, să nu uite că Cenaclul a fost mai mult decât o șcenă, el a fost chiar o familie și o școală de conștiință ... Mulțumim așadar: Leonard Strugar, Mihaela Pal, Dalia Alb și domnului Dumbravă, care au fost și rămân copiii de inimă ai cenaclului.
Despre ceea ce a urmat, va scrie mai jos doamna Monica Armenciu. Vă îndemn să citiți
Părintele Cătălin


MONICA ARMENCIU:
A  fost Gala 300, a fost  Alba Iulia, a fost sublim!          

Da părinte, ce e de la Dumnezeu rămâne, noi toţi vă mulţumim pentru aceste ceasuri unice trăite în biserică alături de Maica Domnului şi de Cenaclul Lumină Lină. În această minunată Biserică monument Sf Treime din Maierii Bălgradului ctitorită în anul 1597 de către Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti, publicul din Alba Iulia a asistat la un concert de excepţie. Nici o altă stare nu se poate asemăna cu fiorul pe care îl simţi de la primul cântec al Cenaclului Lumină Lină.                                                  
 
La început Romică bate toaca, apoi părintele Petian atât de frumos ne îndeamnă, ca un merit pe care trebuie să-l dăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfinţilor şi eroilor noştrii cum este scris în Psalmul 46: “Cântaţi Dumnezeului nostru, cântaţi; Toate popoarele bateţi din palme, strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie.” Să cântăm împreună cu Cenaclul Lumină Lină lui Dumnezeu;
Părintele consilier, Cătălin Dumitrean întemeietorul şi creierul cenaclului a prezentat
Sfintele Moaşte, Sf. Icoană a Maicii Domnului care a lăcrimat şi reverenda Părintelui Arsenie Boca, aduse la închinare credincioşilor, spre bucuria tuturor, apoi ne-a încântat sufletul cu glasul sublim al sfinţiei sale timp de două ore cât a ţinut concertul, prezentând şi cântând… totul doar pentru Maica Domnului!
Andreea a interpretat  atât de frumos, de sensibil:”Curaţeşte-ne Doamne casa şi masa şi duhul şi trupul de toate rătăcirile, de toate nelegiuirile, aşa încât să ne rămână o singură grijă, un singur drum, o singură dragoste. Izbăveşte-ne Doamne de străvechiul nostru blestem de a porni peste tot şi a nu ajunge nicăieri…de a le
începe pe toate şi a nu duce nimic până la capăt…” a pus atâta emoţie în poezie, i-a dat viaţă.
Imnul naţional intonat de toată lumea, bineînţeles în picioare, Doamne ce fiori… apoi în forţă cântecele patriotice; Doamne cum, mai răsuna biserica la Clopotul reîntregirii:”Cât flamura roş-galbenă-albastră/ Ne este prag şi steag şi ideal/ Veniţi români, veniţi la Mecca noastră/ Veniţi la Alba Iulia-n Ardeal”. Am făcut ascultare din tot sufletul, am cântat cu toţii atât prietenii cenaclului care i-au însoţit printre care am avut bucuria să mă aflu, cât şi credincioşii acestei
frumoase parohii conduse de părintele Lazăr Ioan şi părintele David Adrian, ce oameni minunaţi, ce duh, s-o fi auzit pe bunica Maria în vârstă de 86 de ani, lângă care am avut plăcerea să stau cum ţinea ritmul cu ceilalţi; Vibrau piepturile cântând:”Capul lui Mihai Viteazul/ De la Torda se ridică şi întreabă de ce Ţara/ A rămas atât de mică./ Şi Câmpia Tordei, tristă/ Îi răspunde lui cu jale:/ Fiindcă astăzi ducem lipsa/ Capului Măriei Tale.”
Toţi membrii cenaclului au interpretat minunat, ascultându-i pe aceşti oameni minunaţi, ne dăm seama tot mai mult ce poate face un
om cu talentul său câtă fericire adusă în sufletele oamenilor, la fiecare ascultare a pricesnelor, a doinelor găseşti acel acord sublim… am fost copleşiţi de emoţie, am aplaudat sincer, necontenit, cu zâmbetul pe buze, iar membrii cenaclului ne-au zâmbit înapoi copleşiţi de mulţumirea noastră.
Se cuvine să amintim de momentul oferit copiilor de fratele Ovidiu de la Bistriţa, de interpretarea părintelui Nicolae acea cântare de rugăciune către Domnul şi Împăratul Cerului, cred că fiecare membru al cenaclului ar merita un articol special… sonorizarea asigurată impecabil, acompaniamentul totul.
După o asemenea zi, masă la iarbă verde cu prietenii cenaclului, Tort aniversar, bucurie, vizitarea Cetăţii din Alba Iulia, apoi acest magnific concert, la finalul căruia, am primit cu multă bucurie vestea că, a început oficial canonizarea Părintelui Arsenie Boca; cu siguranţă mulţi am devenit mai buni, mai recunoscători bunului Dumnezeu pentru tot.

Mulţumim preoţilor parohi Lazăr Ioan şi David Adrian, doamnelor preotese, părintelui Cătălin Dumitrean, părintelui Petian, membrilor cenaclului Lumină Lină, şi tuturor celor care au făcut posibil acest concert minunat.


FIE CA CELE 300 DE DRUMURI  ŞI JERTFA TUTUROR, SĂ FIE TOTUL SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU! AMIN!

Monica Armenciu

duminică, 17 mai 2015

ALBA IULIA SAU GALA CELOR 300 DE ZILE DE IUBIRE!


Nu, nu pot să nu scriu aici și acum ceva... E aproape miezul nopții și am trăit o zi de unică. Ziua concertului 300...la Alba Iulia în cel mai frumos oraș din România... Maica Domnului mi-a făcut mie și prietenilor mei acest favor... ea știa că iubesc mult Alba... Și a venit exact acum cota 300... La Alba Iulia...
Ce zi! Minunată! Lăcrimez... Iertați! Nu știu ce să zic...dar nu mai pot... de iubire... de bucurie pentru că am ajuns aici... La 300 de... recunoștință... Of ce greu îmi vin acum cuvintele... Nu, nu am obosit... Să nu credeți dragii mei că nu mai pot. Sunt viu, proaspăt și nimic nu o să mă încline... Dar a fost ziua în care Dumnezeu mi-a arătat că mă iubește...
Ce ani... Până la acest Alba Iulia... Și ce concert a fost astăzi... Unic... Am simțit harul. Cred că Maica Domnului era acolo... Da, da, era acolo... de aceea am ajuns noi la 300 de fragmente de Rai... Măicuța! Scumpa... Minunata!


E târziu... oare sunt frânt... Dar a meritat tot ce a fost... Știți ceva, nu regret nimic... Cum pot să regret iubirea... Cenaclul Lumină Lină! Alba Iulia... Răsplata unor zile inedite... 300 de biruințe și de lacrimi de cer... Mulțumesc tuturor! Ați fost lângă mine... Și la bine și la greu... Ce e de la Dumnezeu rămâne...

vineri, 15 mai 2015

CENACLUL LUMINĂ LINĂ LA GALA 300! DUMINICĂ, 17 MAI -ORA 18 LA ALBA IULIA!


Imagini pentru ALBA IULIA BISERICA MAIERI
BISERICA DE LÂNGĂ GARĂ
Imagini pentru ALBA IULIA WALLPAPERPovestea noastră curge ca un izvor frumos. Vine la rând GALA 300, la Alba Iulia și îmi doresc să fiu acolo împreună cu colegii mei...Nu avem timp de evaluări. Statisticile nu aparțin creștinilor. Mântuitorul spune doar atât: Du-te și fă și tu asemenea! și de aici ar trebui să înțelegem toți că ceasul nu e unul al analizelor...

Mergem la Alba Iulia în mod unic și surprinzător. Nu credeam că acest concert se va face în Orașul Marii Uniri. Și iată-l aproape făcut. Corabia Cenaclului a fost efectiv trasă de curenții harului și dusă spre Alba Iulia. Pentru că, inițial Gala 300 ar fi trebuit să se desfășoare undeva lângă Suceava, în Moldova... Dar Maica Domnului a vrut altfel... Și a dorit ca să fim în Ardeal ... și unde? Tocmai la Alba Iulia... lângă Horea, lângă Avram Iancu, lângă Mihai Viteazul, lângă Catedrala Reîntregirii...
VENIȚI ROMÂNI/ VENIȚI LA MECCA NOASTRĂ/ VENIȚI LA ALBA IULIA ÎN ARDEAL!

PROGRAMUL DE DUMINICĂ:

ORA 13:
Plecarea din Sibiu, în coloană, cu steaguri tricolore

ora 14
SOSIREA LA BISERICA DE LA ALBA IULIA
(se instalează aparatura fonică)

ora 15

PRÂNZ ROMÂNESC LA IARBĂ VERDE, lângă SCHITUL DIN DEAL (ZONA ȘTRAND )
(fiecare membru și prieten al cenaclului va aduce cu sine merinde și apă)

ora 16
Se vizitează Catedrala Reîntregirii și Dealul LA FURCI (locul unde au fost trași pe roată Horia și Cloșca)

ora 18 concert

DACĂ ESTE POSIBIL, TOATĂ LUMEA VA PURTA STRAIE ROMÂNEȘTI...



luni, 11 mai 2015

DE CE O IUBESC PE MAICA DOMNULUI... ȘI GALA 300 PENTRU SINCERITATE...

Maica Domnului îți mulțumesc! Vine clipa 300 din istoria plăpândă a cenaclului și cred că numai Tu meriți acum cele mai frumoase cuvinte. Știu, nu ai nevoie de ele. Și ce-ar putea ele spune mai deosebit, la câte cuvinte minunate s-au scris de poeți și de sfinți pentru Tine. Tu ești o floare albă care ai mereu soarele în pridvor și nestăpânită fericirea...

Imagini pentru icoana maica domnului indrumatoareaTe-am găsit așa cum ești destul de târziu, deși culmea mi-am început urcușurile pe colinele ortodoxiei destul de devreme, adică din pruncie. Dar pe Tine nu te știam așa de frumoasă, de blândă și plină de tandrețe duhovnicească. A trebuit să mor câte puțin, vorbesc ca om al suferințelor, că să-ți simt mâna ce mă mângâia... Eu aș dori ca aceste cuvinte să le citești numai Tu. Pentru că, oamenii au obosit citind ceea ce scriu de atâția ani pe blogul acesta... 

   Dar Tu nu ai obosit niciodată... Mereu ai mai așteptat o poezie, un zâmbet, o lacrimă, un cuvânt și dorul meu... Ce minunat! Să-mi dorești dorul... Să-ți fie dor de mine și să nu te saturi niciodată de cuvintele mele...
   300 de drumuri ai stat lângă mine... Mi-ai adus oameni frumoși în preajmă, împreună cu care te-am cântat... După putințele noastre umile... M-ai făcut să mă întâlnesc cu zeci și zeci de mii de români... I-am găsit acasă și i-am rugat să te primească în odaia sufletului lor... Te-au cântat și ei și te-am văzut zâmbind de dragul iubirii lor...

  Te-am purtat ca pe o zână pe apele neamului și te-am rugat să îi ajuți mai mult pe români. Să-i scoți din nepăsare și din somnul nefiresc al patimilor lor... Te-am luat într-o Icoană mică și ai făcut România mai mare... O țară din care a curs miere și lapte de speranță, căci la fiecare cântec pentru tine oamenii au lăcrimat cu nădejde...  Îi văd, îi simt și îi am în fața mea pe toți acei români și femei simple de la sat, care în concertele noastre și-au mai îndulcit, prin Tine, durerea...
Mi-e drag mare de Tine! Mi-e dor să t educ la Alba Iulia și nu mai știu pe unde... Oriunde, dar să fiu cu Tine... Să nu ne mai despartă nimic... Nici oameni, nici ploaia, nici vântul și niciodată depărtarea... Tu vi pe urmele mele, iar eu mă opresc din când în când spre a te aștepta din Urmă... Pentru că, cel ce obosește sunt întotdeauna eu... Tu însă niciodată... DAR, NU-I AȘA, MERGEM MAI DEPARTE...PÂNĂ LA CAPĂT...

DIN IUBIRE, MĂICUȚEI
Ochii mei muritori, te-au văzut în speranță,
Mâna mea s-a rugat cu o alta în cruce,
Nu înțeleg, cum de poți să îmi lași cutezanță,
Eu, străinul pribeag, rătăcit la răscruce.

M-ai lăsat să îți scriu, și să-ți las sentimente,
Cum mă ști, nu sunt bun ca să merit iubirea,
Dar mai mult, of, ce lin, cu priviri indulgente,
Din Icoană îmi faci dezrobită simțirea.

Cât de greu, să-ți vorbesc, este vis sau credință,
Nu există cuvânt, ca să-ți facă elogii,
Mulțumesc și îți cer cu smerită ființă,
Nu oprii acest ax ce-a stârnit orologii.

Ochii mei, nu știu cum, te-au văzut într-un zâmbet,
După ce lăcrimând, nu știam ce-i cu Tine,
E mai bine așa, să nu stai într-un plânset,
Și de azi îți promit că va și mai bine!