Cisnădia a vrut să fie fruntea în această primăvară întârziată. Ce oameni, ce atmosferă și ce sărbătoare deosebită a fost acolo! Abia am intrat în casă și încă mă minunez de frumusețea acestui concert.
Nu se simte nici oboseala, deși am avut un spectacol epuizant, înălțător și unic în felul său. O sală potrivită pentru intențiile noastre, arhiplină, cu oameni calzi și plini de energie. Ce mai, a fost viață și cântec, dar mai ales un excepțional recital de cântece patriotice.
Nu a lipsit nici folkul autentic, nici piesele religioase și nici poezia.
acum parcă nu mai am forța sufletească să mai adaug ceva. Mâine sper să revin cu imagini grăitoare și cu alte marginalii pline de esențialitate. Bravo Cisnădie! Un public exemplar! Aici Cenaclul Lumină Lină este într-adevăr acasă!
DE ACUM NE GÂNDIM LA SPECTACOLUL URMĂTOR! URMEAZĂ PREDEALUL!
La final vă mai dăruim două fotografii și vă spunem NOAPTE BUNĂ!
ȘI PE MÂINE...!