CU VOI VIAȚA MEA ESTE DE O MIE DE ORI MAI FRUMOASĂ...(Părintele Cătălin)

Mă simt fericit că sunt din nou aproape de Ziua Învierii. Nu concep viața mea fără această zi, fără acest Post mare, pe care îl aștept ca pe cea mai importantă perioadă a anului. Pentru că în Postul Mare inima se schimbă și mintea devine mai înțeleaptă. De aceea, mesajul meu este scurt și la obiect, sunt fericit că am ajuns aceste zile și vă doresc multă credință.

CENACLUL

Este evident că mă gândesc mult și la Cenaclul Lumină Lină. Ca orice proiect de suflet el are temelie în Hristos și de aceea trebuie să continue. Cum? Vom vedea. dar ar fi mare păcat să nu sporim această lucrare. În trecut exista problema ca el să se oprească, mai ales că nu avea un lot constant, dar de un timp de vreme, să fie mai mult de cinci ani, lucrurile s-au schimbat. Cenaclul a strâns vreo 10 prieteni, 10 oameni serioși, 10 suflete pe scenă și alte câteva minunate în preajma scenei și totul a devenit credință. Suntem ca frații, deși suntem și foarte diferiți. Și nu e vorba de vârstă, căci atunci când privim la minunatul Părinte Doru Gheaja imposibilul devine posibil. ce să mai spui când îi vezi râvna, altruismul, onoarea și continuitatea? Să te

plângi de oase, de inimă, de ani? nu prea merge... Să te plângi că nu ai timp? Nu, nu merge...

Diferiți și totuși dependenți unii de alții, în sensul cel mai curat al cuvântului, artiștii Cenaclului Lumină Lină sunt pietre rare de credință și de bunătate. Ei sunt o familie sfântă și de aceea atunci când vă întâlniți cu ei, voi, publicul nostru nu spuneți Părintele Alexandru din Hoghilag, sau Romică dela Biserica ”de lângă zid”, sau etc, ci spuneți Părintele Alexandru din cenaclul Lumină Lină, părintele Cătălin din cenaclul Lumină Lină, Nelu Ivan din Cenaclul Lumină Lină și Părintele Doru Gheaja din Cenaclul Lumină Lină....

REPETIȚII ȘI UN POSIBIL NOU FORMAT DE SPECTACOL

Poate că vom schimba ceva în topica spectacolelor noastre, în modul în care vom configura calendarul spectacolelor, cine știe, poate că facem ceva și mai interesant. Mai ales că vom merge în localități unde am ami fost și unde lumea cred că s-ar bucura de puțină înnoire, nu? Pentru aceasta vom organiza câteva repetiții, și vom dezvolta un suflu nou în concerte. merge bine și așa, dar ne este drag și nouă să mai venim cu noutăți. Poate chiar ar fi bine, maturitate având destulă să începem a promova piesele noastre. Suntem și noi capabili să inventăm șlagăre, să aducem originalitate în concerte. Este o idee, nu știu, poate că ar fi frumos...

MI-E DRAG DE VOI...

Și acum pentru colegi mei... Mi-e drag și dor de voi. Vă chem să ne mai vedem, să ne mai întâlnim, să mai facem o seară de pace, de poezie, de familie... Nu știu cum, poate vă mai gândiți și voi, pentru că dacă nu sunt nevoit să mă sui în mașină și să sunt la ușa voastră când nu vă așteptați... Că tare îmi sunteți dragi. Și fără voi viața mea ar fi de o mie de  ori mai tristă. Vă respect intimitatea. bucuriile casnice și de aceea am fost ”zgârcit” cu programările concertelor, deși am avut zeci de invitații. Dar pentru mine e mult până în 11 mai. Nu știu, dar eu așa simt. Și nu că nu aș avea oameni dragi pe acasă, societate, lume care mă înconjoară cu sfințenie, ci pentru că voi sunteți ”slăbiciunea” mea dulce. De aceea mai dați câte un semn de viață, de iubire, de lumină și mă rog Maicii Domnului ca să fiți cu toții sănătoși...

HRISTOS A ÎNVIAT!

MÂNDRIA DRACILOR ”EUROPENI”

Mândria te face să nu mărturisești. Omul mândru, ce atent ești să nu-ți superi prietenii lumești, să nu distribui decât la un an odată o icoană, o chemare la slujbe, la rugăciune... Omule care vei fi judecat pentru compromisul tău. Omule care te lepezi zilnic de Hristos! Omule care ai făcut un ghiveci din religie, lumesc și iad. Omule, omule...
E Postul Mare și tu taci. E Postul mare și tu îți cauți mântuirea în oameni, în masoni, în Uniunea Europeană. Tu care vrei să-ți trimiți aleșii în Parlamentul European, adică la diavol acasă, în creația lui... Pentru că masonii au făcut aceste instituții, iar tu astăzi le girezi de frică și pentru că ai nevoie de ”Noul Tătuc”... 
Dar până când? Până când oare vor tăcea neamurile și nu se vor scula la luptă să-și împlinească chemarea de independență? Până când ne vom amesteca limbile, granițele, religiile, catedralele? Până când vom fi și lumești și ”spirituali”? Până când va mai suporta Iisus Hristos această zăpăceală istorică, făcută în numele diavolului ”umanist”? Până când ne om lepăda de Cruce? Până când?

( text scris cu aproape 10 ani în urmă, nepublicat atunci, dar mai actual ca niciodată. Mulțumim Pr. Cătălin că ni l-a încredințat spre publicare)

ȘTIU DE CE A ARS NOTRE-DAME! PĂRINTELE CĂTĂLIN:

Știu bine de ce a ars Notre Dame - catedrala Parisului. A ars pentru că în Franța creștinismul este în agonie de mai bine de 200 de ani și pentru că politica masonică a făcut tot ceea ce este posibil ca să fie discreditat creștinismul. Au lovit mediatic în Biserică (filme artistice, documentare istorice, legi păcătoase și tolerante la rău), au adus arabii cu milioanele ca să se amestece religiile, au creat o clasă de politicieni lași și spălați pe creier. Exact cum se întâmplă la noi.

”Omul nou” francez este vârful masonizării. Este omul care face orice ca să îngroape morala creștină, este omul-politic duplicitar, exact cum au ajuns politicienii de la noi, pe care i-ați văzut cât de penibili au fost la referendumul PRO-FAMILIE! Mi-a fost și îmi este rușine de ei. Au învățat de la ”frații” lor francezi, americani sau englezi, că fi politic înseamnă a fi ticălos și ipocrit. De fapt sunt mincinoși și nu se gândesc decât la ei. la viitorul ”lor”. La cariera lor. 

Timpul istoriei e pe sfârșite. Timp nu mai este. Răbdarea lui Dumnezeu este la margini, pentru că politicienii ucid religia creștină. Îl scot afară pe Hristos din istorie. iar Hristos nu vas fi învins niciodată. El este biruitorul!

În Franța creștinismul a fost răpus cu atrocitate. La noi încă mai suntem câteva milioane de oameni iubitori de tradiții, de slujbe, de morală creștină. Și pe noi vor să ne stârpească. Generația”tatuaților” slujește deschis diavolului. Internetul est enoul IDOL la care se închină miliarde de oameni. Ni se pregătesc cipuri sub frunte, carnete biometrice, suntem amenințați de mai mari-cî trebuie să ne închinăm doar la o anumită clasă politică ”așa zis PRO-BISERICĂ”, ni se ascultă telefoanele, ni se caută grșeșli în biografie ca să se motiveze în ”dosare de cadre” excluderea noastră, nu suntem solidari, nu sărim în ajutorul celor ce au curajul mărturisirii, ne bucurăm pentru că unii ne aruncă bani în ochi și uite așa facem și noi ”revoluție franceză”. Masonii înving prin progeniturile neo-comuniste, prin bărbi și mustăți de circumstanță, prin compromnisuri rușinoase. În curând va arde și NOTRE-DAME al nostru. Adică inima noastră! Și toți vom fi vinovați! Inclusiv noi cei ce am tăcut și am renunțat la mărturisire și la proclamarea identității noastre...

DE CE AM FOST ȘI CUM A FOST LA BLĂJEL!

M-am hotărât să mai scriu câte un articol. Învins de ”Facebook”-cu care de fapt nu sunt în relații cordiale, dar de care ne folosim, prin colegii care postează pe pagina ”Lumina Lină Sibiu”, pentru ca dumneavoastră să aveți zilnic informații despre noi, așadar retras din ”tumult”, nu mai îmi fac iluzii că lumea mai poate citi o serie de articole, așa cum vă obișnuisem ani de zile pe ”blog”. Primeam pe dumitreancatalin!yahoo.com altădată semne că sunt cititori care ”suportă” încă limba română și mă bucuram. Încă se mai citea... mai era răbdare pentru a citi. Dar astăzi ”pozele” au învins. Omul nu mai are finețea scrisului și nici emoția cărții. Trăim ca și ”pruncii” din ”poze colorate” și ne mirăm că Eminescu a devenit ”infractor” pentru elevii de clasele liceale...

Pe de altă parte cum să mai te apuci de scris dacă cititori nu ai? Cui să-i vorbești dacă omul nu are ”timp” de citit, plângându-se toată ziua că avem calendarul ”schimbat”, dar în realitate avem timp enorm pentru a vorbi cel puțin 120 de minute pe zi la telefon, uneori chiar mai mult...etc... Normal că articolele ”mor”...

dar totuși din respect pentru ”scris„, pentru frumosul concert de ieri de la Blăjel, pentru minunatul domn Cristian Roman, iată-mă fericit în situația de a scrie, cu riscul de nu fi citit, dar cu bucuria că uneori cuvintele au prețul lor frumos... Așadar, cum a fost ieri?

Am ajuns în jurul amiezii la Blăjel și se simțea un freamăt ancestral în Sala Căminului Cultural. Lumea venea, copiii din Păucea se pregăteau să cânte pricesne, ”Cununa Blăjelului”-excelent grup de comuniune artistică, își aranjau costumele populare și am simțit un fel de pace de dincolo de veac. La început era puțină răcoare în sală, dar inimile gazdelor băteau puternice. Cenacliștii veneau unul câte unul, opreau mașinile și își instrumentau mințile spre a se dărui încă o dată publicului românesc. nu eram chiar toți, dar cei care au venit, cu efort binecuvântat- să remarcăm lucrul acesta, au făcut tot ce a fost posibil pentru ca spectacolul să iasă bine. 

Mă gândeam că avem cifra 500. Adică 500 de manifestări sub numele LUMINĂ LINĂ... Și la sfârșit îl vedeam pe domnul primar mai mult decât fericit. Totul ieșise perfect. Un ”Cenaclu” mic la număr, poate schimba inimile unei întregi comunități. Și cât de mult au câștigat ca suflete, cei care au avut inspirația să cheme pe acești ”truditori” frumoși și să-și graveze laolaltă numele, iubirea și poate chiar  viitorul alături de ei. 

Mă gândeam apoi, că Dumnezeu îmi dă putere să iubesc pe acești oameni cu care merg la drum duminică de duminică și ei să mă iubească la fel de mult. Mă uitam la Părintele Doru cu cât drag mă privea, la Nelu Ivan care îmi pare nu doar frate ci pur și simplu al doilea suflet al meu, la Romică cu care m-am întors la Sibiu ”spovedindu-ne ” oboseala, cu Sorin care pare au ”As” al bunului simț colegial, cu toți ceilalți și simțeam că Maica Domnului ne-a dat mai mult decât o familie. Cu ei oamenii care niciodată nu au venit lângă mine din ”obligații” și o de câte ori nu aș fi vrut să-i umplu cu ”aur”, dar de unde nu am avut nici ei nu au cerut. Mai ales pentru că, cu leuții strânși în timpul săptămânii abia reușim să plătim combusitibilul, dar, vedeți dumneavoastră, aici se întâmplă un lucru mare, ceea ce nu se întâmplă în România neo-comunistă de astăzi, și anume faptul că iubirea învinge. Noi cântăm încă din iubire. Noi cântăm încă din pasiune. Noi nu cerem nici de unde este, nici de unde nu este. Noi iubim poporul, nu ne ascundem în spatele unui microfon ca să culegem ovații. Noi, alături de oameni jertfelnici, genul domnului Roman, un alt ”frumos nebun” al poporului român, suntem genul de entuziaști care văd un singur lucru înainte. IUBIREA DE ȚARĂ! În rest, totul e politică, imagine, fals, profit și interes. Într-o țară în care încă nu se găsește un sponsor care să sprijine după 500 de concert un astfel de grup, există încă lumină, oameni superbi ca cei din Blăjel, suflete mari și ”cântăreți”ai neamului gata de bătălie cu stelele și cu toată platitudinea neamului românesc.

La Blăjel cununa acestui concert am fost noi toți. De la cel care ne-a propus concert și până la ultimul copilaș din sală care a ținut sus drapelul tricolor. De aceea a vrut Dumnezeu ca noi să fim ieri acolo, la linia 500. Primind în schimb aplauzele unor oameni curați, buchetul de flori al unei sincerități divine și iubirea unui popor nemuritor.

Mulțumim Blăjel!

Mulțumim Cristian Roman!

Mergem mai departe!

PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN