Predealul a fost ca un vis.
Un regal și o stare de spirit greu întâlnibilă în România anului 2013. Această
cronică care se scrie pe microbuz pe drumul spre casă, înseamnă mai mult decât
o informație specifică celor de după recitalurile noastre. Ea este chiar recunoștința
firească pe care o aducem unor oameni deosebiți care ne-au primit, ne-au
ascultat, ne-au admirat și ne-au cerut să revenim cât mai repede pe aceste
meleaguri.
La loc de frunte stă
efortul Părintelui Lucian Vitan, păstor adevărat de suflete și în același timp
un mare iubitor de eveniment cultural.L-am simțit cu inima sa caldă și sinceră
că ne-a primit din suflet și că a așezat Cenaclul Lumină Lină într-un loc adânc
al bucuriei sale. Lângă sfinția sa, destoinică și plini de energie, Părintele Dumitru Lazăr, Părintele Vasile Antal, oamenii de bine, doamna
preoteasă, și tot Comitetul Parohial cu care s-a organizat acest eveniment.
E noapte și abia mai vedem drumul spre casă. Nea Ion, șoferul nostru, ne spune că la patru se duce să ducă muncitori la servici. Picurii de ploaie se amestecă laolaltă cu fericirea noastră...
Am plecat din Sibiu la
ora 11.30, ne întoarcem spre casă acum la ora 23.45. Sunt clipe minunate și unice.
A fost un concert ideal și un mod curat de declara iubire Maicii Domnului și
Poporului român. Vom reveni cu o cronică mai cuprinzătoare în zilele ce
urmează. Mulțumim Predeal! Mii de mulțumiri frumoaselor noastre gazde!
E târziu și mai multe nu mai putem scrie acum! Dar, citiți-ne și mâine. Veți găsi un fotoreportaj minunat!