luni, 27 mai 2013

Mare sărbătoare la Sibiu, la Biserica din curtea Spitalului T.B.C. de ziua Sfântului Ioan Rusul

O zi de mare importanță pentru biserica noastră, care poartă hramul Sf.Ioan Rusul. Începând din seara zilei de Duminică, la slujba de Priveghere, credincioșii au venit în număr tot mai mare la Sf.Ioan Rusul să-i mulțumească și să se închine la Sfintele lui moaște. Toți cei ce au evlavie la Sfântul, slujitori și credincioși, s-au pregătit să întâmpine cu
cinstirea cuvenită pe Sf.Ioan Rusul în biserica pe care o păzește și o ocrotește prin purtarea lui de grijă minunată, încă de la  înființarea ei. De atunci, locul parcă a înflorit, devenind căutat de tot mai  mulți credincioși, care vin să-i ceară ajutorul în problemele lor. Dumnezeu ne-a binecuvântat de-a lungul anilor, pe lângă Sfintele moaște ale Sf.Ioan Rusul, cu câte o părticică din încă 10 Sfinte moaște ale Sfântului Nectarie din Eghina, Sf.Ap.Sila, Sf.Cosma si Damian, Sf.Pantelimon, Sf.Leontie de la Rădăuți, Sf.Epictet și Astion, Sf.Mc.Ecaterina, Sf.Grigorie Dialogul, Sf.Xenia, Sf.Petru cărora ne închinăm și le venerăm. 


Pe la ora 9 a început slujba Sfintei Liturghii, oficiată de părintele Cătălin Dumitrean, și un impresionant sobor de preoți: părintele Petru Vamvulescu, părintele Iosif Toma, părintele Ioan Mănișor, pr.Gheorghe Rășoiu. A fost cu adevărat înălțător! Ascultându-le glasul, cred că însuși Sf.Ioan Rusul, s-a aflat prezent la această Sf.Liturghie binecuvântându-ne pe toți care am trecut pragul bisericii închinate lui, umplându-ne de pace și bucurie, întru slava Lui Dumnezeu, în veci, Amin. Sute de credincioși s-au bucurat la Sărbătoarea Sfântului Ioan Rusul făcătorul de minuni, har
și binecuvântare am primit toți cei prezenți, și cei pentru care ne-am rugat. Ne-a așteptat Sfântul, asemenea Lui Hristos, când ne-am deschis inimile, a pătruns în ele cu dragostea Sa, încălzindu-ne, luminându-ne, asigurându-ne că iubind, vom avea parte de toate cele bune. Și pentru că Sf.Ioan Rusul ne iubește, ne-a făcut încă un dar de ziua sa, cartea de predici a părintelui Cătălin Dumitrean intitulată “De la ateism la Euharistie” spre bucuria și spre folosul credincioșilor care vor citi cuvântul părintelui, plin de învățături duhovnicești, care îmbină tâlcuirea evangheliei cu sfaturi practice, pornind de la exemplul de mântuitoare credință oferit de Sf.Ioan Rusul, căutând să trezească sufletele oamenilor la viețuirea în Hristos cea adevărată.        
 Pacea și bucuria sărbătorii, au făcut din acest praznic o minunată zi, în această biserică a Sfântului Ioan Rusul. Doamne, ajută-ne, să fim vrednici mereu de ajutorul lui. Amin.