Veniți de luați lumină!

    Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinismului. Prin Răstignire şi Înviere omul devine nu doar ceea ce era Adam înainte de cădere, ci devine fiu al lui Dumnezeu după har. Şi este foarte important să înţelegem că nu sub forma unui decret divin - hotărâre de tipul celor judecătoreşti din lumea noastră - care nu ar schimba nimic înăuntrul nostru, ci omul este restaurat ontologic - în adâncul fiinţei sale. 

Firea umană după înviere nu rămâne neschimbată, primind doar iertare, ca şi cum am lua o haină curată peste trupul murdar, ci prin harul botezului, prin întreita scufundare în apă noi murim acestei lumi cu Hristos şi înviem cu Hristos.     

    Botezul este chipul îngropării şi învierii. După înviere, omul este nou, este recreat, refăcut. Pentru că aşa cum Iisus Hristos a fost ridicat pe cruce pentru păcatele noastre, tot aşa S-a ridicat din morţi pentru viaţa tuturor. Iisus a pătimit nu doar ca Fiu al lui Dumnezeu, ci şi ca Fiu al omului. Şi nu doar un Om a pătimit şi înviat, ci întreaga fire umană pe care Iisus Hristos şi-a asumat-o prin întruparea Sa. În cântările Învierii ni se spune cum trebuie să fim: „Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem, fraţilor, şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Aş atrage atenţia aici asupra sintagmei „să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere”, să ne gândim la aceste cuvinte cu mare atenţie, să ne gândim că nu avem voie nici să urâm, nici să nu iertăm.

“ Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit.”

COSMIN RUS