Am lipsit de pe blog. Nu eu, ci întreg cenaclul nostru. Două
săptămâni, plus un care vine, în total trei fără cenaclu luminii noastre. Cum
este? Greu, nu? Dar noi...
Romică? Unde ești? Bine că am mai vorbit la telefon . Și cu
Nelu Ivan, care, din dragoste pentru cenaclu, era gata să pornească de ieri
spre orice destinație. Nu e frumos? Nu e minunat! Vedeți, acesta e cenaclul
nostru...
Parcă-l aud pe Alexandru: ”Abia aștept să plecăm la Iași!!!”
Bravo! Așa da! Devotament și spirit de sacrificiu...
Oricum vă promitem că revenim mai des pe blog... Găsim o
soluție. Chiar azi, cineva îmi propunea să mai reluăm anumite articole, numai
și numai ca voi să știți că noi trăim și mergem mai departe... pe drumul 351,
352, 353...
Și, iubirea de splendori e linia hotărârii noastre... Hai să
vă public o poezie. Trenul merge, gara e aproape, pe peron sunteți voi... Deci:
DIN IUBIRE
De-atâtea ori iubirea eîngropată,
Cenușă punem peste mierea ei,
Osul ei bun din flacără curată,
Se face scrum și ochii îmi sunt grei.
Of, nu mai văd, ceva mă înspăimântă,
Eram copil și am ajuns în dor,
Ce e de fapt, de ce nu mai se cântă,
Zborul, da zborul, cel mai simplu zbor.
Puterea spune legea, vai și sfinții,
Nu sentimentul, ci disprețul crud,
Ne pun pa lacrimi lanțurile minții,
Și inima își pierde timpul ud.
Ucidem azi, visăm la acel mâine,
În care pierdem ce-am plinit în har,
Și disperarea vine ca o pâine,
Of, gustul morții, cinic și amar.
Iubirea, nu e pâine, e tot cerul,
Un Dumnezeu reîntrupat în lut,
Potirul care-și află lin misterul,
Cei ce iubesc de fapt nu s-au născut.
Că ei nu mor, nu au nici nume, mamă,
Nici tată, lege, dată de început,
Sunt îngeri, flăcări, milă, suflet,rană,
Timpul prezent, și altul din trecut.
Iubesc și mă împreun cu veșnicia,
Ochii mei limpezi, peste tot s-au dus,
Iubesc și în iubiri e mărturia,
Doar tu o ști, prea bunul meu Iisus.
