Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284-311) şi era fiul dregătorului cetăţii Tesalonicului, botezat în taină de părinţii săi, de frica prigoanei împotriva creştinilor. Şi îl învăţau părinţii, în cămara cea ascunsă a casei lor, toate tainele sfintei credinţe, cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi milostenia cea către săraci. Şi, aşa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar mai ales, a început a lucra în el harul lui Dumnezeu. Şi tânărul creştea cu anii şi cu înţelepciunea, urcând scara virtuţilor, din putere în putere. Ajungând la vârsta cea desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsând pe tânărul Dimitrie moştenitor nu numai al multor averi, ci şi al bunului lor nume. Deci, împăratul Maximian, auzind de moartea dregătorului Tesalonicului, l-a chemat pe Dimitrie şi, cunoscându-i înţelepciunea, l-a făcut dregător în locul tatălui său. Şi a fost primit Sfântul cu mare cinste de cetăţeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovăduind pe faţă dreapta credinţă şi aducând pe mulţi la Hristos. Dar, nu după multă vreme, a cunoscut împăratul că dregătorul Dimitrie este creştin şi s-a mâniat foarte. Drept aceea, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, în anul 306, Maximian a poruncit să se facă praznic în fiecare cetate, în cinstea zeilor, şi a venit împăratul şi în Tesalonic. Iar Dimitrie, fiind întrebat de sunt adevărate cele auzite despre el, a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creştin, şi a defăimat închinarea cea păgânească. Atunci împăratul a poruncit să-l închidă în temniţă până la încheierea jocurilor în cinstea biruinţei sale. Şi se bucura împăratul, văzând mai ales pe un luptător vestit, Lie, vandal de neam, înalt, puternic şi înfricoşător la chip, că se lupta cu cei viteji şi-i ucidea, aruncându-i în suliţe. Deci, era acolo un tânăr creştin, anume Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acesta, văzând pe Lie ucigând fără cruţare pe oameni, mai cu seamă pe creştini, s-a aprins de râvnă. Şi, vrând să se lupte cu Lie, a alergat mai întâi la Sfântul Dimitrie, în temniţă, cerând de la el rugăciuni şi binecuvântare ca să-l poată birui pe acel ucigaş de oameni. Şi, însemnându-l cu semnul Crucii pe frunte, Sfântul i-a zis: „Du-te! Şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi!”. Deci, intrând în luptă cu Lie, Nestor a strigat: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”. Şi îndată, aruncându-l pe Lie în ascuţişul suliţelor, acela şi-a dat sufletul. Şi s-a întristat împăratul de moartea lui Lie. Aflând însă că Sfântul Dimitrie este cel care l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a trimis ostaşii, poruncindu-le să-l străpungă cu suliţele pe Sfântul, în temniţă, pentru că a fost pricina morţii lui Lie. Ostaşii au mers la temniţă, unde l-au găsit pe Sfânt rugându-se, iar când s-au apropiat să-l străpungă cu suliţele, Sfântul şi-a ridicat mâna dreaptă, primind prima însuliţare în coastă, asemenea Mântuitorului. Ucis de ostaşi, marele Dimitrie şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. A doua zi, din porunca împăratului, s-a tăiat capul şi Sfântului Nestor. Moaştele Sfântului Dimitrie, izvorâtoare de mir, au săvârşit multe minuni şi preaslăvite tămăduiri. Ele se află şi astăzi în biserica sa din Tesalonic, în Grecia.

UN PRIETEN PENTRU VEȘNICIE: CRISTIAN ROMAN

DE CE ACEST ARTICOL  

   Nu-mi place să ridic statui și nici să construiesc lirisme ieftine, de dragul curentului reformator snobist care domină astăzi lumea. Europa mea nu este una a norocului, ci aceea a icoanelor pe sticlă, a bisericilor de lemn și a clopului maramureșan sub care a supraviețuit întotdeauna demnitatea românească. Iar ca să pot înțelege cugetul respingător al ”domnilor fără de țară”, mă gândesc întotdeauna la bunicii mei care stau cuminți și nerăzboinici în cimitirul din sat, așteptând cu candoare, sub o cruce smerită mireasma sfântă a veacului ce va să fie. Așadar, apolitic, fără nostalgii de columne, nu mă pot abține totuși de a evidenția exemplul viu al unui om care de câtva timp mi-a mișcat amplu existența, e vorba de prietenul și fratele întru Hristos, pe numele său frumos: Cristian Vasile Roman.

CUM L-AM CUNOSCUT PE CRISTIAN ROMAN

Personal l-am cunoscut destul de târziu. Fusese prefect de Sibiu, și spre rușinea mea, nu știam exact între ce perioadă de timp a fost reprezentantul guvernului în județul nostru.

Avusesem o perioadă în care, mâhnit de atâta minciună la nivel politic, am preferat să mă dedic ”muncii de jos”, făcând bine oamenilor  în Biserică sau în spitalele din orașul Sibiu. De abia la o masă, după o filmare cu Televiziunea Trinitas, mi-a povestit de incidentele șocante în care a fost alungat de la conducerea Prefecturii Sibiu, de altfel printr-un concurs de ocultisme incredibile și imposibile de povestit în acest articol. Ceea ce este însă de reținut, referindu-mă la prima noastră întâlnire efectivă, este faptul că ea s-a petrecut în Biserică. La o seară duhovnicească cu monahul Alexandru Niță de la Mânăstirea Brâncoveanu, într-un context liniștitor și pedagogic duhovnicesc. Din acel moment mi-am dat seama după felul în care vorbea, se mișca și participa la sacra reuniune, că am în față un om extrem de jovial, frumos în gândire și plin de libertate mărturisitoare.

Dumnezeu l-a voit însă manager chiar în Spitalul de Pneumologie, locul unde de două decenii particip, în calitate de preot misionar, la lupta pentru viață. Venirea sa în acest locaș de tămăduire m-a bucurat profund, mai ales că acolo era nevoie de multe schimbări. Ceea ce s-a și întâmplat. Nu a trecut mult și cum omul sfințește locul am văzut un Cristian Roman animat de verva schimbărilor în bine, transformând un spital rutinat, sau mai degrabă stereotip, într-un modern centru de tămăduire trupească și sufletească. Pavilioane refăcute la standarde moderne, aparatură medicală adăugată unui personal înnoit, o curte în care totul mustește a nou și mai nou o bisericuță care s-a renovat frumos.

OMUL IDEAL IDENTIFICAT CU MUNCA SA

   Dar nu mică mi-a fost mirarea, mai ales când l-am văzut pe Cristian Roman trebăluind prin

spital, îmbrăcat în halat alb de muncă, printre oameni, participând efectiv la tot ceea ce însemna munca serioasă și plină de responsabilitate a echipei manageriale. L-am zărit, cu timp și fără timp, sfătuind personalul despre cum este bine ca noi angajații să fim serioși în tot ceea ce săvârșim minut de minut. L-am ascultat dând sfaturi ”tehnice” riguroase și competente începând de la ordinea din spital, până la găsirea unor resurse economice pentru echilibrarea bugetului spitalului. O torță vie, arzând efectiv neîncetat pentru idealul în care s-a angajat, sau a fost responsabilizat de Dumnezeu.

   Ceea ce m-a detreminat însă să scriu aceste rânduri nu este numai impresia sincer deosebită pe care mi-am făcut-o față de acest Om, ci mai ales demnitatea cu care-și duce zilnic existența. Căci da, se știe faptul că domnul Cristian Roman este un creștin practicant, ceea ce la urma urmei poate fi și o harismă și o chestiune de bună educație. Dânsul provine dintr-o familie de creștini cuminți, crescut prin prejama Mânăstirii Frăsinei, dar mai ales, educat în arta respectului față de om și valorile morale ale propriei credințe. Ceva însă m-a făcut să-l admir și mai ales să mi-l ofer, îndrăznesc cu mâna pe inimă să spun, chiar ca exemplu de urmat al propriei mele mărturisiri, și anume modul onest și demn în care se comportă de vreo câteva luni încoace, mai ales de când în România lucrurile au început să se tulbure și lumea să se respingă politic, cu ură și aprioric. Și ca să fiu mai clar înțeles am să vă ofer o explicație.

OMUL CARE LUPTĂ PENTRU DREPTATE

De vreo câțiva ani încoace, Cristian Roman este un simbol al luptei pentru adevăr. Un om care a ieșit în stradă pentru ca să-și strige dorul de dreptate, cerând oprirea corupției din România. Mi-a spus odată simplu, că face aceasta pentru copiii săi, el fiind un familist convins, cu o soție minunată și două fete extraordinar de bine crescute. Așadar, l-am văzut în fața sediului unui partid cerând demisia ”penalilor”, apoi la marșuri anti-comuniste și mai ales la marile proteste din București, inclusiv la acel teribil și de neuitat 10 August, când doar cei puternici au avut curajul de spune ”NU” ticăloșiei guvernabililor. Repet, un om corect, onest, fără a sări într-o extremă, fără a generaliza situații, fără a acuza pe nedrept oameni, bresle sau entități sociale. Toate acestea urmare a educație sale, a edificării intelectuale și a bunului simț plămădit în vatra culturii sale creștine. De aceea, tovarășii de proteste, ”unii” de obicei mai radicali în vehemență, l-au primit cu respect în rândurile lor și l-au considerat un om inegalabil.

”OF-UL MEU”

Dar, aici începe of-ul meu și al său, și vă rog să mă credeți că am meditat mult dacă să scriu sau să fiu ”laș” trecând sub obroc durerea mea personală. Deci, venind și momentul ”referendumului pro-familie” o cumpănă mare a apăsat pe umerii săi. Pentru prima dată Cristian Roman a trebuit să opteze în favoarea chemării Bisericii sale dragi, sau să îngroașe rândul celor care, fără a enunța, seduși de umanisme de import, au apucat să se ia la trântă cu valorile morale ale acestei nații. Și dilema a fost grea. Pentru că, între noi vorbind, partea ”protestatară, de data aceasta fără aceeași lumină a nunanțelor intelectuale, a intrat necinstit într-un joc ocult, punând pe Biserică, de fapt la cei mai mulți pe ”propria lor Biserică” stigmatul incompetenței și al delațiunii. De la fermitatea cu care au luptat în era ”Ordonanței 13” s-a ajuns la un fel de miting prolecultist, anti-orice ni se pare greșit, semănând foarte mult cu elanurile revoluționare franceze de la 1879 sau cu efuziunile stalinisite, anti-dogmatice de la 1947. În fapt, de la Dragnea, s-a sărit la ”credință”. Iar vinovații erau aceeași, Biserica, preoții, tradițiile, poruncile divine, Biblia, Adam și Eva, ca să nu mai vorbim de Hristos. Ciudat, ca și atunci când, după ”Colectiv”, deodată nu ”discotecile” sau ”prea marea încredere în distracție” a ucis pe acei tineri, ci Biserica trebuia să plătească ”în sfârșit” pentru toate „durerile” poporului. Iar ca sofismele să le fie credibile, reformatorii și-au ascuns ca de obicei, frustrarea, ranchiuna și ura sub lozinci sentimentaliste, gen, noi dorim un sistem ”umanist”, ”dreptate”, ”egalitate” și ”un viitor de aur” pentru țara fără de identitate... Evident, și fără ”corupți”. Toate pe un fond de ură, prin exprimări ”facebook” pline de ranchiună, de revanșă și lipsite de cel mai elementar bun simț.

   Deși, Cristian Roman știa la ce se expune,  dincolo de orice ”prietenii Facebook”, cu riscul de a-și dezamăgi chiar unii tovarăși de luptă, a riscat totul și s-a declarat public înaintea referendumului ca fiind categoric Pro-familie și Pro-credință. Toate acestea, repet, fără a-și schimba clarele opțiuni democratice și pro-dreptate pentru România. De acum însă ce a urmat a fost destul de previzibil. În loc să-i respecte omului opțiunea și credința, corifeii ”noi corectitudini politice”, foști ”admiratori”, de data asta incorecți cu opiniile sincere și libere ale unui creștin adevărat, sau pur și simplu dovedindu-se ei înșiși în mare dezacord cu regulile de bază ale democrației, au început prin ”sindromul Facebook” atacuri mânioase la adresa domniei sale, în fapt o nazistă epurare verbală. Deodată i s-a uitat domnului Roman tot trecutul și a fost considerat ”întunecat la minte”, ”ocultat de popi” (observați că neo-marxiștii mai tot timpul generalizează, ei neavând calificarea în nuanțe), până la a fi făcut ”fanatic religios”. Și mi-am adus aminte de regretatul Petre Țuțea, care spunea că în democrație prostul îi spune geniului: ”Ce mai faci frate?”, ca și cum le știe pe toate și le face pe toate.  
   

”EU NU SUNT UN LAȘ!”
Cristian Roman a trecut însă cu demnitate acest test al democrației. Și-a asumat credința, și-a

asumat libertatea propriei religiozități și a dat dovadă că nu este un laș. Înainte de referendum, și Dumnezeu mi-e martor că așa a fost, ținând foarte mult l-a dânsul, neștiind ceea ce dorește practic să facă, aproape că am evitat, ca să îl întâlnesc. Știam că prezența unui preot în orice spațiu public, în acele zile, putea fi socotită de ”rău-voitori” ca un semn de ”manipulare”, mai ales că ”libera cugetare” anti-referendum, aproape că băgase spaima în eventualii ”manipulați”, cerându-le violent ca să nu-și facă de lucru cu ”popii” și cu interesele lor ”obscurantiste”. 
  Așadar, m-am ferit ca să-l ”influențez” pe Cristian Roman (lucru oricum practic imposibil, pentru că domnia sa are o personalitate uriașă) sau de a-l pune indirect în situația de a se ”certa” cu prietenii, sau chiar de a-l obliga de a face un gest ”mărturisitor” nedorit.

Dar hai să vedeți  cum lucrează Dumnezeu prin oamenii săi dragi, căci chiar domnia sa m-a chemat la sine, în biroul de manager, și fără nicio introducere, mi-a spus direct: ”Părinte eu nu sunt un laș! Sunt unul din inițiatorii acestui referendum, și chiar dacă Dragnea ( de altfel un om anti-Biserică) a ”târât” pe nedrept  Sfânta Biserică în acest joc, cu scop de a aprinde antipatii publice anti-cler, amânând până în acest moment ținerea alegerilor, eu nu pot să-mi neg convingerile pro-familie. Sunt deschis la toate valorile umane și europene, dar toate le doresc într-o Românie morală. Pentru că Dumnezeu e viu și eu cred în morala pe care El a dat-o!”. Am rămas mut de uimire și de fericire. M-a pătruns până în inimă cuvântul său și n-am apucat să mai întreb decât atât: ”Dar cu prietenii dumenavoastră cum rămâne?” Și dânsul mi-a răspuns: ”Nu s-a schimbat nimic în opțiunile mele politice și în prieteniile mele. Dacă sunt prieteni adevărați îmi vor respecta decizia și vom lupta împreună în continuare. Prietenia nu presupune jignire și anulare a gândirii aproapelui. Dacă ești ”democrat” atunci să ne comportăm toți ca niște ”lorzi” și să respectăm credința și morala fiecărui om.  Deci, inclusiv pe a mea!”

AM CÂȘTIGAT UN PRIETEN ADEVĂRAT
Din acea zi, pot spune că am câștigat nu doar un prieten curat la suflet, ci un model de viață și de luptă. Nu am scris aceste rânduri pentru a-l flata pe prietenul Cristian Roman. Nu am nimic de câștigat din laude nesincere. Sunt un om care din 1990 am luptat în toate Piețele Universității posibile împotriva neo-comunismului. Am fost în luptă atunci când era greu să fi în luptă și am strâns poate mai multe mitinguri decât protestatarii sibieni de astăzi. Am fost lovit de mineri, am fost linșat de pesediști în Sala Sporturilor din Cluj, am luptat pentru monarhie, am dorit o țară frumoasă și democrată. Am devenit preot din convingere, am ridicat locașuri sfinte, am trudit două decenii la capătâiul bolnavilor din spitale în care mi-am donat banii pentru înnoirea lor, am hrănit săracii, am îngropat morții nimănui și mi-am dăruit destinul neamului în care am avut onoarea ca să mă nasc. Am pus ”pe picioare” mii de oameni aflați în suferință și care m-au asumat ”pe viață”ca părintele lor duhovnicesc. Sunt un om cu trecut, prezent și viitor. Și de aceea știu să iubesc, chiar și pe cei care nu știu să iubească. Iar pe domnul Cristian Roman, de acum îl așez în blânda mea inimă, într-o cămăruță specială a speranței, pentru că, spun sigur, de renumele acestui om în viitor vor fi legate multe din schimbările în bine ale acestui neam. Cristian Roman este omul care la ceas de încercare nu s-a lăsat de Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu uită niciodată...

PREOT CĂTĂLIN DUMITREAN

PROGRAMUL CENACLULUI LUMINĂ LINĂ

CONCERTLE CENACLULUI VOR FI URMĂTOARELE:

SEBIȘ-BISTRIȚA- 28 OCTOMBRIE ORA 15

BUCUREȘTI -PAROHIA ȘERBAN-VODĂ ORA 16 4 NOIEMBRIE

8 NOIEMBRIE-PERȘANI ORA 13

12 NOIEMBRIE-REGHIN în discuții.

16 NOIEMBRIE SLATINA-OLT ORA 16

18 NOIEMBRIE HĂRMAN  ORA 11
BRAȘOV - ORA 17 SALA REDUTA

30 NOIEMBRIE-REGHIN 

1 DECEMBRIE -CRISTEȘTI-MUREȘ ORA 13

2 DECEMBRIE HOHILAC

7 DECEMBRIE LUPENI-VALEA JIULUI ORA 17

9 DECEMBRIE CRĂCIUNELU DE SUS- ORA 12

Alte mărturisiri despre minunile făcute de Maica Domnului

Este a treia zi când credincioșii din Sibiu se închină la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului adusă la bisericuța de lemn dinn cadrul spitalului TBC. Vă redăm mai jos câteva marturisi făcute de cei cărora Maica Domnului le-a venit grabnic în ajutor.

“ Am citit Acatistul Buneivestiri timp de 2 luni, pt ca-mi doream sa trec peste o perioada foarte grea, plina de singuratate si nefericire, punandu-mi o dorinta in care am crezut cu toata fiinta, iar la fix 2 luni dupa ce am inceput sa-l citesc, am intalnit pe cineva si este un om minunat, pe care-l iubesc mult si ma face foarte fericita. Singura mea speranta de a iesi din situatia urata in care eram a fost Dumnezeu si Maica Domnului, iar Ei mi-au indeplinit dorinta. Cred cu tarie ca datorita acatistului si credintei mele mi s-a schimbat viata total si ca in tot ce fac Dumnezeu m-a indrumat si a avut grija sa primesc numai ce imi facea bine, chiar daca eu imi doream uneori altceva. Sa credeti si sigur Dumnezeu va avea grija de voi! “Nadia

“Maica Domnului mi-a salvat copilul de la moarte! Tot timpul ma rog Maicutei sa-l pazeasca si a facut asta de tare multe ori, dar acum cativa ani, fiul meu a cazut de la 3 metri inaltime si i s-au spart 2 dinti. Doar atat ! II multumesc Maicii Domnului!!!” Cristina

„N-a fost zi de la Dumnezeu să nu citesc acatistul Bunei Vestiri şi să nu mă rog la Fecioara Maria. Şi după ce am rămas însărcinată, zi de zi, timp de nouă luni, am continuat să citesc acatistul Bunei Vestiri, care îţi ia cam 45 de minute. Dumnezeu mi-a ascultat rugămintea şi sper că mă va ajuta încă o dată. Cred că a fost ceva mai presus de normal!” Simona

RUCĂR, un nou popas al Cenaclului Lumină Lină

         De curând membrii cenaclului Lumină lină, au fost oaspeții satului Rucăr, (Rucăr de Făgăraș) localitate aparținătoare comunei Viștea, așezare aflată la poalele impetuoșilor munți ai Făgărașului. Cenaclul Lumină a fost invitat cu ocazia celei de a VII-a ediții a sărbătorii Zilei Recoltei. De fapt în organizarea  evenimentului cultural, așa cum ne spune Florin Ioani – Primarul acestei comune,  se pornește în organizarea lui încă de cu primăvară, când întreaga comunitate ia parte la un binecuvântat Maslu de Obște, unde preoții din zonă invocă prin rugăciune, bunătatea și puterea lui Dumnezeu pentru sămânța pusă în pământ să  rodească. Normal ca toamna,  odată cu strângerea recoltei, să fie o zi dedicată  mulțumirii adresate cerescului Tată, celui care înlesnește să se reverse peste întreaga comunitate, bunăstarea, bogăția atâtor recolte.  Comuna Viștea este formată din cinci sate și anume: satul Rucăr aflat în dreapta râului Olt, face parte din Podișul Hârtibaciului. Comuna Viștea mai are în componență satele: Olteț, Viștea de Jos, Viștea de Sus, Viștișoara și bineînțeles satul Rucăr.  

      Din spusele primarului,  om al locului, ne spune,  preponderent locuitorii satelor arondate comunei se ocupă cu agricultura, știind pe aceste pământuri, pe lângă culturile tradiționale  de grâu și porumb, se cultivă cu rezultate bune cartoful devenind un sector agricol bine reprezentat al aceste părți de țară. 

De  asemenea sectorul cultivării legumelor,  livezile, creșterea oilor, vitelor cât și cel al abinăritului - apiculturii, dă localității acel aer rural gospodăresc ce vorbește de statornicie, știind câți tineri iau drumul străinătățurilor. Din spusele primarului, lucru îmbucurător peste 60 de tineri s-au  hotărât să rămână în sat, creându-se acea concurență bazată pe hărnicie, pe bunăstare, începând  de la animale, să fie cât mai bine întreținute, unii cultivă terenul iar produsele le valorifică prin vânzare, alții se ocupă de animale, lucruri pozitive care scot în evidență, oameni, îndeletniciri gospodărești ce vor duce la prosperitate și ridicare economică întregii comune, cu participarea întregii comunități. Pe parte de  infrastructură comuna are utilitățile publice necesare, toate satele sunt racordate la sistemul de iluminat, de gaze, rețeaua de apă, telefonie digitală,se lucrează intens  la finalizarea canalizării pe întreaga comună. 

         De remarcat în arealul comunei Viștea poți întâlnii forme de relief condensate în 15 km,  cum ar fi: goluri de munte, gol alpin știind că muntele are cultura lui, întâlnim cel mai înalt vârf de munte din România, Vârful Moldoveanu, Vârfu ”Viștea Mare”mai apoi râurile de munte fapt știut Munții Făgărașului, sunt munți cu însemnate izvoare de ape, așa se face datorită climei, reliefului, văile sunt adevărate grădini botanice. Mai jos spre vatra Oltului, este zona de câmpie, cunoscută ca luncile Oltului știute foarte roditoare, cu salba satelor pe o parte și alta a malurilor impetuosului râu, unde tradițiile obiceiurile particularizează fiecare așezare. Evenimentul cultural de la Rucăr se înscrie în multe alte rânduieli și sărbători întregii comunități dintr-o  nevoie de comunicare de apropiere binevenită. La Viștea de sus, dăinuie de câțiva ani un festival de pricesne ajuns la a XIV- ediție,  singurul festival de o așa mare anvergură din Țara Făgărașului, se înscrie ca mare sărbătoare  creștinească  de ziua ”Buna vestire” ce mai veche sărbătoare a preamăririi Maicii Domnului din chiar postul sfintelor Paște,   unde iau parte peste 1000 de participanți, dintre care 400-500 sunt componenții multor coruri invitate. 

Omenii din acest colț de Românie sunt apropiați de biserică ca parte importantă a comunității funcționează asemenea unui triumvirat bine definit în care intră „Biserica, Primăria și Școala” structură    bine  fundamentat ca statornicie și dăinuire, în toate așezările de pe întreg pământul românesc  Programul cenaclului a îmbogățit în mod plenar această sărbătoare a satului, aducând prin cântec și poezie acel frumos primenit cu cele mai alese flori ale iubirii de Hristos și de  țară dedicat sufletului, deși spectacolul s-a ținut  în sala căminului cultural, atmosfera degajată a fost generoasă unor momente de trăire spirituală bine gustată de publicul spectator, public care la rându-i, a participat cu sufletul unindu-și vocile cu cei ce compun acest merituos misionar cenaclu. Prin cântec s-a evocat marii noștri eroi ai neamului românesc ce-și dorm somnul de veci sub crucile atâtor cimitire, dar și pe toate câmpurile de bătălie atâtor războaie, amintind despre batalioanele armatei române prin trecerea munților la eliberarea sfântului Ardeal, de fapt sub sceptru acestui înălțător  cântec a început desfășurarea concertului la Rucăr. Andreea Tecar prin glasu-i de o gingășie aparte a adus imn de închinare Preacuratei Marii. 

O Măicuță Sfântă
te rugăm fierbinte: 
să ne-asculți de-a pururi
marea rugăminte
Nu lăsa Măicuță,
să pierim pe cale, 
căci noi suntem fiii
lacrimilor Tale.

           Sighișoreanul  Nicu Cismaș, precum un ”Păunaș al codrilor” aflat la început de drum, primit cu dragoste de membrii cenaclului a adus ca dar un înduioșător cântec dedicat părinților, dragostei de mamă, nu, să ne ne amintim de ei, atunci când nu mai sunt printre noi,  ducându-le flori la morminte, ci să-i iubim, să-i respectăm cât îi avem în mijlocul nostru dedicând cântecul celor ce astăzi mai au părinți.

 

Dacă ai harul și-ți trăiește mama
S-o prețuiești și vei fi fericit
Dacă ai harul  și-ți trăiesc părinții
Ai, cui să-i spui, atunci când ești lovit.

          În anii ”Centenarului” așa cum ne spune părintele Cătălin Dumitrean, România ne este mare în inimă,la graniță încă Prutul curge printre noi,  nădăjduim că într-o zi Prutul va curge în atca lui așa cum Oltul făcând parte cum este firesc din trupul țării ne-sfârtecate de vrerile hulpavnice atâtor imperii” pentru ea, pentru LIMBA ROMÂNĂ, care este și  aici cât și în Basarabia  și-n Bucovina, clopotul Putnei încă bate și  cântecele  frumoase, pline doruri ale Basarabiei trebuie cântate de noi ca o obligație a redeșteptare mai ales acum, cu fiecare zi de apropiere de marea și istorica zi a Unirii. Cântecul regretaților  Ion și Doina  Aldea  Teodorovici, ne-a adus în prezent nevoia de apropiere mai mult ca oricând avându-l ca mesager pe medieșanul Marius Catalan  

Pentru ea la Putna clopot bate
Pentru ea mi-e teamă de păcate 
Pentru ea e bolta mai albastră 
Pentru limba, pentru limba noastră.

           Avem istorie, avem aceste cântece  dătătoare de mândrie națională, au harul și darul să răscolească inimi doritoare de frățietate, de trezvie spirituală, mai presus de vrerea atâtora defăimători ce le stăm stavilă, opunându-ne răului ce le întunecă judecățile,  la ceea ce nu este de negociat și nici de vândut sau de înstrăinat, însăși țara. Cântecele celorlalți membri ai cenaclului ce și-au făcut din această misie datorie de onoare pusă în slujba binelui, în slujba mândriei de a fi ROMÂN,  aportul semnificativ adus organizării unor astfel de spectacole avându-l port drapel pe  părintele Cătălin Dumitrean, a părintelui Doru Gheaja,  ne întărește cugetul, prin dăruirea fără de opreliști pusă în slujba neamului românesc, ne înalță, conștienți prin fărâma de iubire și dragoste pusă în pocalul curat, doritor de adevăr și smerenie  ne facem părtași la însăși înălțarea mai presus de orice a  iubirii de neam și de țară, fiind  la rându-ne mesagerii acelui perpetuu dor nestăvilit de a fi acolo unde țara și bunul Dumnezeu  vrea să ajungem. 

Vasile Luca

Maica Domnului - Mărturisiri

“Maica Domnului imi este cea mai draga dintre sfinti si o simt ca si cum ar fi mamica mea. Am fost pusa sub ocrotirea ei de cand m-am nascut (medicii credeau ca am sa fiu baiat, dar mama mea a visat ca va naste o fata si ca va trebui sa ii puna numele Fecioarei) si mai mereu m-a ajutat, de fiecare data cand m-am rugat ei, fie pentru lucruri lumesti (note la scoala, tot felul de examene, mai mult sau mai putin importante) fie duhovnicesti (vindecarea cuiva drag, mijlocire pentru iertarea pacatelor bunicii mele). Maica Domnului este mereu grabnica ajutatoare si bine ar fi sa o avem mereu in sufletul nostru, caci de mare, mare – as spune chiar indispensabil – folos pentru mantuire ne este.” Ana.

“Am fost in strainatate si am lucrat acolo 4 ani.
La un moment dat nu am mai rezistat stresului la primul loc de munca. Nu aveam dreptul sa intrerup contractul de munca deoarece era impotriva legii. M-am rugat cu lacrimi fierbinti la Maica Domnului si la Mantuitorul nostru Iisus Hristos si am fost ajutat dezinteresat de un localnic in a gasi alt loc de munca mai convenabil.Rugati-va fierbinte si veti fi ajutat de Dumnezeu.” Ioan

“Adevar spuneti fratilor. Aflata pe buza prapastiei, Maicuta Domnului m-a salvat in ultima clipa. Chinul prin care am trecut s-a oprit brusc cand m-am rugat la ea. Rugati-va sincer si ajutorul nu va intarzia sa apara. Pe mine m-a ajutat mereu dar acum ultima data a fost chiar o minune” Elena.

Dragoste și smerenie!

Cu dragoste și cu smerenie, așa a fost întâmpinată la Sibiu, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Sihăstria Putnei. Curtea si mica biserică din cadrul spitalului TBC a fost plină de credincioși veniți din tot municipiul pentu a se închina și ruga Maicii Domnului. Această Icoană veche, care a scăpat de furia turcilor și care păstrează și astăzi urmele unei tăieturi de sabie, este cunoscută mai ales pentru puterea ei de a izbăvi de patimi, precum fumatul și beția și de a vindeca boli grele. 

                                                  

Ea a fost dăruită Mănăstirii Sihăstria Putnei de către o familie evlavioasă din localitatea Putna și se află la închinare în partea stângă a naosului Bisericii „Bunavestire” a acestei Mănăstiri. Icoana Maicii Domnului de la Sihăstria Putnei va fi găzduită timp de o săptămână la Sibiu cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a  Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și din purtarea de grijă a Presfințitului Damaschin Dorneanul, episcop vicar al acestei Arhiepiscopii. Credincioșii din Sibiu se vor putea închina la Icoana Maicii Domnului timp de 7 zile, până pe data de 24 octombrie în intervalul orar 8-21.

În așteptarea Icoanei!

Timp de 7 zile, începând cu 17 octombrie se va afla la Sibiu spre închinare Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Sihăstria Putnei. 

 Vă puteți închina la Sfânta Icoană în toate aceste zile la Bisericuța din lemn din curtea spitalului T.B.C. între orele 8:00–21:00.

Această Icoană veche, care a scăpat de furia turcilor și care păstrează și astăzi urmele unei tăieturi de sabie, este cunoscută mai ales pentru puterea ei de a izbăvi de patimi, precum fumatul și beția și de a vindeca boli grele. Ea a fost dăruită Mănăstirii Sihăstria Putnei de către o familie evlavioasă din localitatea Putna și se află la închinare în partea stângă a naosului Bisericii „Bunavestire” a acestei Mănăstiri.

Icoana Maicii Domnului de la Sihăstria Putnei va fi găzduită timp de o săptămână la Sibiu cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a  Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și din purtarea de grijă a Presfințitului Damaschin Dorneanul, episcop vicar al acestei Arhiepiscopii.

SPOVEDANIA UNUI ÎNVINGĂTOR: BISERICA ȘI NOI!

Mai întâi îmi cer iertare față de toți, dar consider că am obligația acestei spovedanii, pe care o fac sub epitrafirul bunului simț și nu din jenanta grijă de a mă lăuda că eu am făcut ceva foarte bun în viață. Dimpotrivă, consider că încă sunt foarte dator Bunului Dumnezeu și că dacă mâine aș merge la JUDECATA SUFLETULUI, poate că faptele mele ar fi prea puține ca să mă mântuiesc. Dar, văzând ”nemulțumirea” națională, transformată în dispreț față de chemarea Mamei-Biserică, conform căreia poporul meu, e  de azi gata să primească orice anomalie morală, și constatând faptul că, mai ales în aceste zile, noi preoții am fost puși violent la stâlpul infamiei, acum se cuvine să vorbesc și să mărturisesc câteva adevăruri uitate. De ce fac aceasta? Iată de ce:

Pentru că, Biserica a fost mereu lângă oamenii bolnavi. Am fost la căpătâiul a mii de oameni aflați în suferință și am mers cu drag lângă dânșii. În case, în azile de bătrâni, în spitale. Eu însumi sunt parohul a patru astfel de locuri sociale unde timp de două decenii am muncit pentru ajutorul semenilor mei.
Dar unii au uitat...


-La botezuri încreștinat copiii ca să devină ortodocși și la cununii le-am explicat oamenilor că ceea ce facem în Biserică nu este o scenografie pentru casetele video, ci o alipire de Iisus Hristos, cel care cunună nevăzut pe oameni.
Dar oamenii nu vor să creadă...

-Am ridicat biserici și nu spitale pentru că în ”casa Domnului” s-au vindecat mai mulți oameni decât în unele policlinici. Am fost martorul a sute de vindecări de cancer, de ciroză și a altor boli incurabile. Dar oamenii au uitat...
- În biserică am făcut educație civică și morală cu mii și mii de oameni. Am învățat copiii să vorbească frumos, să fie politicoși, să se roage la Dumnezeu, să fie cinstiți și darnici cu prietenii lor, să nu se certe, să-și respecte părinții, înaintașii, să meargă pe drumul virtuții și să nu se amestece cu promiscuitățile pământești. Am făcut programe, ateliere de vacanțe, spectacole, concerte de colinde, excursii, drumeții, etc... Dar aceasta s-a uitat...

-Am primit mii și mii de oameni la confesiuni. Am audiat cazuri grele și am alinat durerile oamenilor. Am ridicat semeni din prăpastia pierzaniei, am oprit oameni de la sinucidere și le-am dăruit un nou drum al vieții. Dar uneori s-a uitat și acest lucru...
- Am sacrificat timpul a opt ani de viață, duminică de duminică seara pentru a sta de vorbă cu oamenii la o televiziune locală și i-am catehizat în darurile credinței. Am realizat sute și sute de emisiuni radiofonice vorbind oamenilor de adevăr. Dar aceasta nu a mai contat...

Am mers cu cel mai frumos Cenaclu din România în 470 de locuri. Ani câștigați atât de mine, cât și de cei pe care i-am bucurat. Spectacole filantropice, acte de voluntariat line de iubire și lumină; dar poate că acest lucru a fost pus în umbră...

-Am îngropat morții de la morgă, oamenii înghețați nu de frigiderul instituției, ci de nepăsarea noastră. Unii de doi ani, alții de un an, incredibil... Dar acest lucru nu a fost luat în seamă de marii ”raționaliști” ai internetului... Și au uitat...

-Am pus la cale hrănirea a zeci de oameni, la o așa numită masă a săracilor, instituție care durează de 14 ani non-stop. Și am trimis în parohii sărace caravane de ajutoare, alimente și alte bunuri pentru oamenii necăjiți. Dar numai Dumnezeu a văzut...

Da, acesta nu este poporul meu. Dacă o singură ”buturugă” mică, un om, am înțeles că îl cheamă ”Cumva” și e politician, dar a fost de ajuns ca să anestezieze inimile ”copiilor Bisericii” atunci este foarte grav. Nu, acest ”om” nu ar  fi câștigat nimic oricum nimic pentru că niciodată nu a câștigat nimic decât Hristos, când s-a pus problema apărării unui principiu s-au entități morale. Nici el, și nici alții; nu ar fi câștigat nimic, dar acum diavolul e fericit că s-a folosit de un ”Baraba” pentru a-l pune în umbră pe Hristos... Cu toată morala sa ”creștină”... dar ingratitudinea a câștigat. ”Creștinii” și-au pus propria ”mamă”, adică Biserica, într-o situație jenantă. între chemarea ei și iluzia unei vieți materialiste mai bune au ales visul unui viitor ”luminat”. Au refuzat în baza unor minciuni și sofisme ieftine să asculte de proprii păstori. I-au judecat pe toți pentru greșelile unuia sau altuia. Și-au construit alibiuri ieftine,  repet ingrate față de propriile rădăcini. Și nu este prima oară când acest neam își ignoră rădăcinile. În alte cazuri ne-am vândut eroii și ne-am lăsat sfinții în închisori politice.
 Da, dragi copii ai Sfintei Biserici. Acum sunteți plini de argumente. Acum vă incomodează și epitrafirul unui preot, pe care îl considerați  poate prea ”scump”, când banii, nu-i așa se pot da ”săracilor”. Banii pe care voi poate de cele mai multe ori nu i-ați dat săracilor, ci propriilor voastre distracții.. Acum stați cu emfază și vă simțiți importanți explicându-ne unde  a greșit ”unul” și ”altul”. Acum scrieți analize deștepte și ne dați sfaturi de comportament viitor, ca vezi-Doamne, noi, ”Biserica”, ”preoții” ”să ne revenim” și voi ” să ne dați importanță”. Acum e ora voastră a învinșilor. Pentru că, de fapt voi ați pierdut această luptă.
Eu, noi, Biserica, mergem mai departe. Mai puternici, mai uniți, mai hotărâți să ne sacrificăm viața, timpul și sufletul. Vom fi la fel de buni, vă vom boteza, vă vom cununa, vom fi lângă voi când veți pierde pe cineva drag(situație nedorită desigur). Vom face concerte gratuite, vom da de mâncare amărâților, vom fi pe scaunul de spovedanie când voi veți veni să ne cereți asistența sufletească.. Vom fi acolo unde ne-ați lăsat când ne-ați părăsit și ne-ați răstălmăcit chemarea. Vom fi cu iubire. Vom fi cu speranță. Vom fi cu Hristos! Noi!

Părintele Cătălin Dumitrean

”MĂ TEM CĂ PIERIM CA NEAM! LA RUGĂCIUNI ȘI LA SLUJBE CU NOI!”- interviu cu Părintele Cătălin

-Cine suntem noi?

- Eu unul știu cine sunt. Sunt creștin ortodox,mărturisitor al propriului \botez. Cred nelimitat în existența și veșnicia lui Iisus Hristos. Știu că sunt veșnic, nu mă îndoiesc de acest adevăr. 

-Ce se întâmplă astăzi?

- Mândria a ajuns la cote înalte. Omul se pune în locul lui Dumnezeu. Mă așteptam la aceste timpuri. Oamenii s-au ”relaxat” prea mult din fenomenul credinței. S-au retras de la Sfânta  Liturghie, unii nici nu au fost vreodată la ea, au început să ducă o viață modernă, cu facilități tehnice nenumărate, cu sfârșituri de săptămână spumoase, cu internet, cu de toate și pe aici a venit diavolul.

-Cum?

- Uite, dumneata, de exemplu, dacă te duci vineri la o cabană cu prietenii, nu te supăra că aduc acest argument, dar din pahar în pahar, din vorbă în vorbă, ajungi să emiți judecăți. Ori

judecățile sunt periculoase. Îți dai cu părerea, mai spui ce ai mai citit prin ziare, pe net, pe facebook, că timpul liber nu-i așa trebuie umplut cu ceva și de aici încep rațiunile să explodeze în capul tău. Ba ești cu nu știu e echipă de fotbal, ba ști cum să dai o lege mai bine decât politicienii, ba devii ultra ”umanist” cu minoritățile sexuale.

-Internetul te ”ajută” să te transformi?

-Ba bine că nu. Îți dă o baza fantastică de smintire. Păi, noi chiar suntem opaci și nu vedem la ce clipuri muzicale se uită copiii noștri. Nuditate peste tot. Ținute sumare, acte homosexuale discrete sau opulente, lascivitate cât cuprinde etc. Chiar ne facem că nu vedem? Le interzicem să se uite la filme licențioase, dar la capitolul acesta suntem permisibili.

-Și încet-încet a venit sminteala

- Da. Copiii au mintea făcută varză. Ei încep foarte devreme o viață de păcate. Sexualitatea slăbește nervii. Devii labil. Plângi din orice, ești gelos, ești agresiv, ești bănuitor și cu umbra ta. priviți câtă agresivitate și cât veninau opozanții referendumului. Duri! Lovesc! Desființează Biblia! Îl fac nevăzut pe Hristos! Copii lor vin din urmă. Vor fi și mai zeloși în a-și apăra libertățile, așa zisele libertăți.

- Credeți?

- O să vedeți? De unde să scoți oameni blânzi. Lor Biserica, așa li se spune, e o adunătură de bătrâni retrograzi, de preoți șmecheri, de norme-”ciocan” care vezi-Doamne le taie din drepturi. Cultura păcatului e desființată. ce-aia? Vorba lui Raskolnikov, eroul dostoievskian, gata Dumnezeu nu mai există, deci totul este permis. Și cum vi tu Biserica, ca să-mi tai mie ”drepturi” și să le numești patimi.

-Păi nu asta vrea necuratul?

-Exact. Acum vedeți legătura? Cum s-au legat lucrurile și cum fiecare ne-am adus contribuția la sminteală. Am dus o viață comodă, am stat și noi în tot felul de anturaje și acum nu ne putem apăra propria ortodoxie. Chit că încă mai sunt oameni credincioși. 

-Ce facem?

- fraților, eu sunt duhovnic și cunosc bine omul. Omul nu este constant. Azi este cu atitudine, mâine este delăsător. La fel sunt și opozanții referendumului. Dar un creștin trebuie să fie mai decis. Să-și revină și să pună mâna pe virtute. La rugăciuni și la slujbe cu noi. Altfel mă tem că pierim ca neam.

Urlați și Muru - concertele 469 și 470

Un crampei de poveste

            Sâmbătă și duminecă a ultimei părți din luna septembrie cenaclul Lumină lină, membrii cenaclului au susținut în localitățile Urlați și Muru din județul Prahova, două concerte la care au luat parte sute de credincioși din aceste binecuvântate parohii ortodoxe. După un drum parcurs pe distanța a, mai trei sute de kilometri, membri cenaclului porniți din: Sibiu, Alba Iulia, Mediaș și Sighișoara, la chemarea părintelui Cătălin Dumitrean, au luat calea țării, ca de fiecare dată, pornind la drum având în suflet imboldul iubirii de Hristos și de țară. 

O zi de toamnă în care pădurile foșnitoare îmbracă în adieri pastelate, culori de la un verde tușat, la un ruginiu aprins, priveliști estompate de neguri înspre vârfuri de munți învăluite în cețuri. Pe răbojul spectacolelor trecând numărul 469, în cei 9 ani de existență a cenaclului.

               Pentru Nicu Cismaș - ca nou membru al cenaclului era primul spectacol la care lua parte, având câteva ore bune de mers, eu ca pasager pe scaunul de-a dreapta șoferului am avut ocazia să-i citesc pe față emoția, iar Nicu rulând cu mașina pe firul asfaltic al șoselei, aflat la volan, fredona o mulțime de cântece din țara Ardealului, cântece care de-a lungul vremurilor tulburi, au ținut treze voința de pace, de libertate și de unire a tuturor românilor așezați ca statornice între aceleași hotare, nu odată râvnite de alții. Dându-mi certitudinea, că noul membru al cenaclului descoperit de părintele Cătălin Dumitrean, cu ocazia ante-concertului susținut în localitatea Țopa de lângă Sighișoara, își va face cu prisosință simțită prezența prin cântec, cu prilejul viitoarele spectacole, fiindu-i alături toți membrii cenaclului. Cei care prin cântec își arată iubirea de țară, de Hristos având întipărit în sufletul lor dragostea nepieritoare pentru întreg neamul românesc. 

              Spectacolul în sine, a avut darul să descrețească frunți și să aline și însuflețească inimile celor prezenți, oameni iubitori de frumos aflați în număr mare în curtea sfintei biserici din Urlați, ce poartă hramul sfinților arhangheli ”Mihail și Gavril” Potrivit părintelui Petroniu Virgil Tănase, biserica are ceva din frumusețea ctitoriilor marilor voievozi, a fost construită în sec XIX, zidită între anii 1860-1882. inițial a fost împodobită cu o pictură a pictorului vrednic de pomenire Gheorghe Tăttărăscu, din cauza unor materiale de construcție neadecvate, folosindu-se nisip din Cricovu Sărat, pictura ulterior s-a deteriorat și n-a mai putut fi salvată. Biserica a fost re-pictată în jurul anului 2000, este asemănătoare cu biserica ”Sfânta Vineri” din Ploiești. 

                 Cu ocazia spectacolului de la Urlați, pe o aripă din fața sfintei biserici a fost ridicată o scenă unde membri cenaclului și-au desfășurat programul artistic. 

Concertul a fost precedat de cântecul de preamărire și rugă adresate Prea Măritei Împărătese Marii, de către părintele Doru Gheaja, închinat, măreției și grijii arătate nouă oamenilor, mulțumindu-i pentru tot darul bunătății Sale revărsat cu prisosință peste noi oamenii prin acel Imn închinat Preacuratei Maici. Prin glasu-i răscolitor a părintelui Doru, biserica a reverberat de sacru ”Sub milostivirea Ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, în  necaz și ne izbăvește din nevoi, una curată și binecuvântată. Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Toți sfinții rugați-vă Lui Dumnezeu pentru noi”.

                   De apreciat pe lângă membri cenaclului, aportul adus cu ocazia nenumăratelor spectacole cum și cel din prezent a bunului părinte Doru Gheaja, cel care ca de fiecare dată, cu o neostenită dragoste pentru cântecul patriotic, pentru odele închinate preasfintelor puteri cerești, bate la rându-i precum un atlet, drumurile țării, aducând în dar miilor de iubitori de Hristos și a Lui Maică plinitoare, cântecele Ardealului, ale Munților Apuseni, a oamenilor mândri de pe binecuvântate plaiuri românești, pământ stropit de-a lungul istoriei cu sângele atâtor martiri, purtând în suflet dragostea, iubirea nețărmurită pentru valorile nepieritoare ale întemeietorilor de neam, de credință, pe care stă așezată cu tare multă trăinicie biserica Lui Hristos.

Vasile Luca