joi, 28 august 2014

CUM SĂ VĂ ÎNTÂLNIȚI CU UN SFÂNT- PAGINĂ DE JURNAL-

PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN
BOLOGNA 28 AUGUST:
Buona giornata... 
Matinalele televiziunilor italiene încep întotdeauna cu știri optismiste, ceva de genul la “la vita e bela”, iar sufletul omului începe să viseze, să verse gânduri pozitive și idei pacifiste...
Vă  spun și eu „Bună dimineața”, și dacă timpul dumneavoastră nu ar fi așa de scurt v-aș fi scris multe, numai pentru a vă îndemna la o viață nouă și plină de temperament pozitiv, mai ales pentru că un creștin are întotdeauna “pe masă” toate atuurile vieții fericite. Începe ziua cu rugăciune, și o continuă cu vorbe calde , cu iubire și cu dăruire spre semeni.
..

În fiecare zi îmi propun să vorbesc frumos. Și să cunosc un sfânt. Pe stradă, între oamenii pe care-i cunosc sau îi recunosc, în icoanele unei biserici, sau pe amintirile civilizațiilor de mult trecute. Mi-e bine când cunosc un sfânt. Și cred că am cunoscut deja foarte mulți. Poate, gândindu-mă și la oamenii care zi de zi, aici în Italia, sau acasă, în România, se trezesc în fiecare dimineață la aceeași oră, își pregătesc micul dejun și pornesc cu demnitate spre locul de muncă. Poate chiar, acest vânzător de fructe, pe care, la Bologna, într-o suburbie necunoscută de nici o hartă universală, în fiecare zori de zi, își așează cu emoție marfa pe tarabă: merele, perele, strugurii, prunele, pepenii etc, așteptând cumpărătorii... Și lucrul acesta sunt sigur că îl face, observându-i vârsta, de vreo treizeci de ani neîncetat. Pentru că, aceasta este munca și fericirea lui... Stabilitatea și puterea de a nu visa mai mult, dincolo de merele și perele de pe propria sa tarabă....
..
Desigur că exagerez... Spuneți voi... Eu nu... Voi care căutați sfinții doar în inima pustiei sau pe palierele învechite ale mânăstirilor din țară... Voi, care, așa cum am crezut și eu de multe ori, sunteți gata să vă deplasați sute și sute de kilometrii spre a trăi o oră, o zi, o săptămână la fel ca cei care trăiesc „altfel”... Eroare... Viața nu are nici un sens când e un amestec de cioburi, fiecare cu dimensiunea sa... Viața e frumoasă când are continuitate... Și dragostea, și pacea sufletească, și munca, și fericirea celor dragi...
..
În mânăstiri căutați ceea ce nu puteți găsi în ochii aproapelui vostru... Și un amestec de disperare precipitată, vă aduce ispita, o zi, o oră, o săptămână, să credeți că totuși veți găsi răspunsurile prin care veți transforma lumea și îi veți face mai buni pe cei ce nu  „cred” în nimic... Păcatele maturității v-au făcut să pierdeți observația lucrurilor simple, să vreți să faceți îngeri din pietre și luceferi din asfalt... Da... Voi vreți să schimbați lumea... Voi vreți să fiți iubiți de cei ce nu vă înțeleg și să fiți stăpânii lor... Setea aceasta, slavă deșartă, vă împinge pe drumuri lungi, vă chinuie la canoane grele și vă obturează vederea lucrurilor simple... Și uneori vă pun și în situația de perturba liniștea monahilor, acești adevărați îngeri în trup...
Dar,oare câte lucruri frumoase nu sunt lângă noi și nu le vedem? Oare câte persoane vor să ne iubească și noi nu le arătăm interes? Vorbind mai ales de dragostea creștinească, și nu de cea „lumească”... Oare câte fire de iarbă nu așteaptă, ca să ne așezăm în ele și să le spunem  cu nonșalanță: “Bună dimineață, soră iarbă!”... Oare câte locuri de muncă nu așteaptă se le sfințim, ca să ducem celor dragi o pâine mai „puțin albă”, dar mai plină de demnitate? ... Oare câte scrisori de fericire nu așteaptă oamenii răniți ai acestei lumi, oameni cu handicap, oameni pe cărucioare, oameni  orbi, semeni necăjiți, pe care noi îi uităm, în disperarea “rezolvării” propriilor noastre probleme? ...
Da, plecați spre împlinirea propriilor noastre vise, nu mai suntem de mult creștini. Preocupați de a da o pâine albă celor ce ne dau o pâine albă, am uitat de cei ce nu au o coajă de pâine...
...
Viața e frumoasă... Atunci când vezi iubirea pretutindeni... Când orice om e important pentru tine... Când pe stradă se întâmplă minuni și tu ai ochi ca să le vezi. Când sfinții nu se retrag în icoane, ci se uită în ochii tăi chiar de pe trotuarul pe care calci apăsat de propriile griji, în fiecare zi... Sfinții îți ușurează pașii și te ajută să zâmbești... Ei, cei care au alungat de mult tristețea din inima lor... 

luni, 25 august 2014

SUFLET DE DUMINICĂ! SUFLET DE ROMÂN!

Cum să scriem ceva din Italia? Cum să pot scrie o poezie, de aici de departe fără a mă gândi nostalgic și imperativ la neamul meu... Fără demagogie... Din suflet și aproape de sufletele dezmărginite ale diasporei... De oamenii care trăiesc fără duminică, fără Dumnezeu, fără conștiința că mai aparțin unui anumit neam... Aici, unde mă aflu, se simte Babilonul, cum nu a fost el mai ciudat vreodată. Cu români care-și învață copiii să nu se mai întoarcă niciodată acasă, cu amestecuri de rase fără nicio idee de Dumnezeu, cu o lume care trăiește pentru ban și consum... Lumea care mă intrigă, lumea care mă aprinde și mai tare în patriotismul meu sufletesc...
De aceea, la provocarea lui Nelu Ivan, am găsit răgazul de a reacționa prin cuvânt și prin condiția de român, la tot ceea ce-mi este greu de înțeles... Și de aceea am scris acest poem... El poate părea banal la o primă lectură, dar sunt sigur că pe o muzică entuziastă, poate chiar tradițională, va găsi un mare ecou, în concertele cenaclului... Sunt sigur de acest fapt... Presimt un viitor aproape asemănător cântecului LA INIMA CEA BOGATĂ... Și de aceea, vă rog citiți-l și aveți răbdare... Timpul și Dumnezeu vă vor face ca să înțelegeți... Mulțumesc!

SUFLET DE DUMINICĂ

Ref:
Suflet de Duminică
Care se cuminecă,
Suflet de român
Bine de ți-ar fi și greu,
E cu tine, Dumnezeu,
Suflet de român


Las să fie cât de greu, căci cu noi e Dumnezeu
Suflet de român
Suflet bun din neamul meu, doruri vei avea mereu,
Suflet de român,
Vărsăm lacrimi în fântâni, dar rămânem tot români,
Suflet de român,
Și așa e din bătrâni, să ne știm aici stăpâni,
Suflet de români.

În biserici de iubire, ne-am făcut din cer simțire,
Suflet de român,
Și pătrunși de strălucire, am dat sfinți în cimitire,
Suflet de român,
Maica Domnului în dor, și-a lăsat al său fior,
Suflet de român,
Omoforul i-a fost iia, și Grădina: România,
Suflet de român.

În duminici de lumină, ne-am luat zestrea cea senină,
Suflet de român,
Sfinte liturghii frumoase, îngeri coborând în case,
Suflet de român,
Săbători din călindare, ne-au fost inimă și soare,
Suflet de român,
Dor de vechile hotare, dor de România Mare,
Suflet de român.


Și acum când nu e bine, rău de la apus îți vine,
Suflet de român ,
Hai, aprinde doruri line, vărsă lacrimi în suspine,
Suflet de român,
Și trezește-ți amintirea, datina să-ți fie firea,
Suflet de român,

Doar Hristos e strălucirea, Țara ta e România!

duminică, 24 august 2014

NELU și MIRELA IVAN, ADICĂ CEI FRUMOȘI!

Italia. Sunt la sute de kilometrii de țară, într-o dimineață superbă. Soare puternic, iar cerul pare mai limpede ca oricând. Mă pregătesc de un drum important la Bologna. În fine, azi noapte l-am visat pe Nelu Ivan. Era împreună cu doamna Mirela Maria, femeia minunată alături de care a împărțit  25 de ani de căsnicie. Superb, frumos și adevărat. Un cuplu cald și distins. Niște oameni de pus la rană, o șansă de lumină pentru toți cei ce îi cunosc și îi vor mai cunoaște de acum încolo...


   Nelu Ivan mi-a scris aseară pe Facebook că sunt șanse mari ca în 6 Septembrie să fie la o nuntă, deci în limitata posibilitate de a fi alături de Cenaclul Lumină Lină la Hădăreni, pe 7 Septembrie. Lucru de înțeles, și în firescul vieții de fiecare zi. Dar, de fiecare dată când dânsul nu e lângă noi la concerte, am început să simt o lipsă ființială, și eu și colegii din cenaclu, într-atât de mult m-am legat de persoana dânsului și de condiția sa de român luptător. 
    Dar oare pentru ce luptă Nelu Ivan? Nu e oare timpul de a lăsa armele oricărei bătălii jos și de a rămâne "la vatră"? Mai ales că are o casă și o soție minunată? Ei bine, dacă punem problema așa, înseamnă că nu-l cunoaștem absolut deloc pe cel care zvâcnește din adâncul inimii sale pentru binele națiunii din care face parte și pentru Biserica Ortodoxă pe care o slujește cu devotament. Cu chitara, cu glasul său ardelenesc și cu fiecare lacrimă ce-i fericește obrazul. La fel și doamna Mirela, care ne-a însoțite la foarte multe concerte, pentru cei ce nu o cunosc, vă spun cu mâna pe inimă că este un caracter puternic, un om care-și susține nelimitat soțul în lupta sa pentru frumos și adevăr... Deci, mai ales și în această misiune unică și divină a Cenaclului Lumină Lină.
Iar eu, iată-mă duhovnic al vieții lor... Omul care i-a cununat sâmbătă, la împlinirea a 25 de ani de căsnicie. Cu șansa de a-i binecuvânta și de a le rămâne preotul în bucurie... Cu invitația absolut sinceră, a lui Nelu Ivan: "Tot dumneavoastră o să ne cununați și la 50 de ani! Neapărat!" 

   Mulțumesc Nelu și Mirela Maria Ivan... Și, ce să mai spun, hai să încerc imposibilul, te așteptăm măcar cu sufletul la Hădăreni. Sau cine știe, poate ne faci o surpriză și sosești... chiar cu nuntași cu tot... Iar, la aniversarea căsniciei de 50 de ani, te rog să nu vi la nuntă fără chitară... Nici domnia ta, nici eu nu vom avea nevoie de baston... Sunt sigur de asta... Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc... 

duminică, 17 august 2014

LECHINȚA ȘI REGHIN, SAU ÎNCHEIEREA EXPLOZIVĂ A MARILOR CONCERTE DE VARĂ!

Lechința, limpede și absolută!

Încă de sâmbătă seara, când am sosit la Lechința, în jurul orei 22, am gândit că “ceva nu e în regulă”... Ospitalieri prin definiție, gazdele noastre s-au întrecut pe sine ca să ne primească cu mare bucurie și să facă tot ceea ce este posibil pentru concertul de adoua zi,pentru ca acesta, să fie unul magnific. Și au reușit pe deplin... Și am reușit pe deplin, la rândul nostru, să ne dăruim publicului, într-un “concert deplin” – așa cum spunea la sfârșit colegul nostru Nelu Ivan.
Peste 1000 de oameni după părerea gazdelor. Mulțime care ne-a copleșit și ne-a asaltat până la limita stativelor de microfoane. Bărbați, femei de toate vârstele, copii entuziaști, care au cântat cu emoție alături de noi și ne-au declarat sinceră prietenie. Iar la sfâșit închinarea credincioșilor la Icoană care a durat peste o oră jumătate, în condițiile în care au miruit trei preoți. Fascinant, nu?

Nu prea știu acum cum să notăm acest concert... Pe facebook am spus că “10!10!10!” ar fi cele trei note meritate de publicul bistrițean.  Dar 10 merită și echipa cenaclului, formată din Părintele Mihai Petian, Nelu Ivan, Ștefan Ion, Alexandru Dănilă, Ovidiu Contiș, Andrei Lazăr, Mihai Doda, Ana-fetița și Andreia Tecar, plus colegii de drum care ne-au ajutat la organizarea deplasării și a concertelor.
Au vrut lechințenii să fie cei mai buni? Nu știu? Poate că, mulți dintre dânșii nici nu aveau prea multe cunoștințe despre noi, iar alții ne văzuseră în alte concerte, la Arcalia, la Șirioara sau la Sâniacob... În orice caz, s-au dăruit frumos și au avut vervă deosebită la cântecele noastre și și-au exprimat “în forță ” fericirea de a avea partener de iubire, Cenaclul Lumină Lină...
Acum, pe drumul de întoarcere acasă, multe se pot scrie. Dar, prea puțin putem reda în cuvinte. Am auzit că mulți dintre cei prezenți, erau moți, cu familii care s-au strămutat pe meleaguri bistrițene acum câteva sute de ani. Și parcă le-am simțit patriotismul și felul special în care au vibrat la cântecele iubirii de neam. Cântece de trezire, cântece de îngrijorare, cântece de viitor...
Lechința a însemnat piscul unor concerte absolut fantastice pe care le-am trăit în ultimile luni. Semn că rostul Cenaclului Lumină Lină este unul absolut și inevitabil în conștiința prezentului și a viitorului României...

REGHIN ȘI TÂRGU-MUREȘ
O să scriem mai puține despre aceste două recitaluri ale cenaclului, pentru că timpul este scurt, pentru că încă trebuie să ne gândim foarte bine ce cuvinte să alegem despre aceste două exprimări ale noastre, desfășurate ieri, într-o zi plină dinamică, de dăruire națională.
În orice caz la Reghin în Biserica și la Târgu-Mureș în incinta penitenciarului pentru tineri, Cenaclul a cântat românește și creștinește, în același mod unic și inimitabil.
Dacă la Târgu-Mureș în incinta Penitenciarului(o surpriză, aceea de a fi invitați ad-hoc în acest loc al suferinței, recitalul a fost un fel de rază luminoasă pentru speranța altora, la Reghin, în schimb, totul a fost de ținută națională și în fața unor oameni calzi și profunzi.
La Reghin ne-a venit adeseori să lăcrimăm până la cer, la vederea românilor care au cântat cântecele naționale cu atâta transfigurare pozitivă. Absoluți, divini. De aceea, Reghinul a părut un oraș cu români majoritari, o vatră a iubirii față de Maica Domnului, o iesle a smereniei și devenirii naționale.


Mulțumim Reghin! Mulțumim Târgu-Mureș! Mulțumin dragi și minunați români!

vineri, 15 august 2014

MERGEM LA REGHIN...LOCUL UNDE ARDEALUL SE DĂ PE GRATIS UNGURILOR...

MERGEM LA REGHIN...
Un drum cu cenaclul nostru, este parcă un urcuș pe o redută... Nu comparați cu Plevna, acolo erau asaltați turcii, însă noi vrem să punem steagul românesc pe inimile românilor... Figuri de stil? Pentru cei ce lumești, da... afirmația de mai sus poate fi luată și așa, dar pentru noi, nu... Vorba lui Labiș: "Noi nu, niciodată!"...
REGHIN...ORAȘUL ROMÂNESC...
Cum se face că mâine seară vom cânta chiar în Reghin? Uite că se face...și uite că așa a vrut Dumnezeu... De Sfinții Brâncoveni să aducem patriotismul în actualitate tocmai la Reghin... Adică, acasă... Într-o casă, revendicată de frații noștri maghiari... Adică, de musafirii care, poftiți în casa noastră, au început să ceară acte de proprietate comună... De aceea, noi mergem la Reghin, ca să le spunem că România înseamnă România... Cui să le spunem? Lor? Maghiarilor? O, desigur că nu... Noi vrem să vorbim cu românii... Vorba cântecului nostru...unde sunt acum românii?...


TRAGEDIE NAȚIONALĂ...PĂMÂNTUL ARDEALULUI ÎMPĂRȚIT PE BUCĂȚI...

Nu e o glumă... E ceea ce au făcut politicienii și comisiile de retrocedare a averilor naționale...

Judecatoria Reghin a dispus retrocedarea catre urmasii grofilor maghiari a zeci de mii de hectare de padure

De mai multa vreme, pe rolul Judecatoriei municipiului Reghin, judetul Mures, se afla pe rol un proces prin care mostenitorii a trei cunoscute familii nobiliare maghiare – Banffy, Bethlen si Kemeny – solicitau retrocedarea a nu mai putin de 50.000 de hectare de padure situate in nordul judetului Mures, la limita cu Harghita.
Mostenitorii grofilor unguri si-au intemeiat cererea pe Legea 247 din 2005, care prevede retrocedarea tuturor proprietatilor confiscate abuziv de statul comunist. Initial, Comisia Judeteana de Fond Funciar (CJFF) Mures decisese respingerea cererii de retrocedare formulate de societatea Gudea Mesterhaza, care reprezinta interesele mostenitorilor grofilor.
CJFF Mures a luat aceasta decizie avand drept temei o lege inca in vigoare, denumita Legea de infiintare a Casei de Administrare si Supraveghere a Bunurilor Inamice (CASBI), promulgata imediat dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Legea prevedea, printre altele, confiscarea de catre statul roman a averilor tuturor cetatenilor romani care au parasit tara impreuna cu trupele invadatoare, germane si unguresti, in retragere.
Or,
cu o singura exceptie, cea a Evei Banffy, ceilalti membri ai familiilor grofilor Banffy, Bethlen si Kemeny au parasit Romania, impreuna cu trupele fasciste si horthyste, dupa eliberarea Transilvaniei de sub ocupatia maghiara. “Gardianul” a fost prima publicatie nationala care a dezvaluit faptul ca Legea CASBI face fara obiect
 cererile urmasilor grofilor maghiari.
Cu toate acestea, in mod surprinzator, instanta de judecata din Reghin a decis sa retrocedeze, partial, imense suprafete de padure din nordul Muresului, respectiv peste 20.000 de hectare, catre mostenitorii celor trei familii nobiliare maghiare. Dupa cate se pare, avocatii urmasilor grofilor au convins magistratii sa dea o sentinta favorabila clientilor lor, argumentand ca Legea CASBI nu a statuat existenta nici unui act juridic care sa ateste exproprierea. Potrivit avocatilor, CASBI doar a inventariat proprietatile respective.
Padurile grofilor nu fac obiectul retrocedarii
Oficialii Directiei Silvice Mures nu au putut spune prea multe despre sentinta judecatorilor din Reghin, intrucat institutia nu a primit inca sentinta in scris. In orice caz, daca urmasii grofilor unguri vor primi inapoi intreaga suprafata revendicata, Directia Silvica Mures va fi, practic, ca si desfiintata, intrucat nu prea va mai avea ce administra.
Acest lucru este, insa, putin probabil, crede conducerea Directiei Silvice. Legea CASBI, care i-a deposedat pe grofii unguri de zecile de mii de hectare de padure, a intrat in vigoare in 9 februarie 1945. Or, primul guvern comunist, cel condus de Petru Groza, a fost instalat abia o luna mai tarziu, la 6 martie 1945.
Prin urmare, padurile respective, nefiind confiscate abuziv de regimul comunist, nu fac obiectul Legii 247 de acum doi ani. Lucru cu care a fost de acord inclusiv senatorul-avocat Gyorgy Frunda. Acesta, insa, a precizat ca UDMR va promova o propunere legislativa menita sa dea urmasilor grofilor unguri imensele averi detinute candva pe teritoriul Romaniei.