Mergeam spre Ernea cu multe nostalgii, dar cel mai frumos era prezentul. Insistența constructivă a Părintelui Marius, preot bun și hotărât, m-a făcut să readuc după aproape patru ani de zile cenaclul la Ernea. Și nu am avut ce regreta. A fost o zi a iubirii și a biruinței românismului.
Mi-era dor de cenacliști. După Iași nu am prea vorbit cu ei. M-am retras în tot felul de griji binecuvântate și peste iubirea noastră s-a așternut liniștea. Dar iubirea de cenaclu era la locul ei. Neatinsă de nicio problemă, vie și triumfătoare...
La Ernea am fost realmente surprins că au venit sute și sute de oameni, mai ales că Părintele Marius îmi spunea: ”Mă bazez pe vreo 55 de familii. Restul sunt romi, mă rog, persoane neimplicate...” Mulți erau din Dumbrăveni și alte localități învecinate...
Primul pe care îl îmbrățișez este Romică. Îi simt căldură sufletească și mă luminează zâmbetul său.. Îl caut cu privirea pe Nelu Ivan. Mi-e dor de el. La început nu îl văd, apoi îl regăsesc în Sfântul Altar... Cu dânsul mă simt împlinit și am mare curaj să merg mai departe. Mai ales că suntem două firi sensibile și pasionate de cântec... Nebunia noastră, iubirea noastră, cântecul...
Primul pe care îl îmbrățișez este Romică. Îi simt căldură sufletească și mă luminează zâmbetul său.. Îl caut cu privirea pe Nelu Ivan. Mi-e dor de el. La început nu îl văd, apoi îl regăsesc în Sfântul Altar... Cu dânsul mă simt împlinit și am mare curaj să merg mai departe. Mai ales că suntem două firi sensibile și pasionate de cântec... Nebunia noastră, iubirea noastră, cântecul...
Iată-l și pe Părintele Alexandru. Vali și Ștefan, marii absenți de la Iași... dar tot din pricini binecuvântate... Suntem gata de atac... Ultimile retușuri tehnice. Probe de microfon în pripă... Hai să începem... Și Andreea rostește lin rugăciunea...
Concertul a fost frumos. Poate neașteptat de frumos. Am regăsit sufletul Ardealului. Două . ore de emoție colectivă. Au cântat cu toții, și noi, și publicul, ca și cum nu ar fi fost nici o scenă. Îi priveam pe oameni și mă lăsam dus de gânduri îngerești... O bunicuță, să fi avut peste 80 de ani, îmi spune la sfârșit: ”Vă mulțumesc. A fost fain... Așa ceva nu am simțit niciodată...
Ne așezăm cu Nelu Ivan într-o strană. Romică și părintele Alexandru cântă la microfon încă o oră după concert, în timp ce lumea se perinda la Icoană, iar noi îi susținem... Parcă suntem doi bătrâni frumoși din timpuri ancestrale. Nelu Ivan cere un microfon și își dublează colegii. Este o scenă unică. Parcă atâta emoție nu am mai simțit de mult... iar afară e soare... Și sute de oameni vin să ne strângă mâinile... Și Părintele Marius se simte împlinit... Își vede enoriașii plecând fericiți la casele lor... Și noi și ei ne simțim stăpâni în România. Mesajul cântecelor noastre a fost pe deplin înțeles...
