COSMIN RUS ÎN DIALOG DE VINEREA MARE CU PĂRINTELE CĂTĂLIN
La demisolul Bisericii de pe Dealului stăm de vorbă cu
Părintele Cătălin. Un semiîntuneric dă o nuanță de mister discuției șie atâta
liniște. Orele trec și prohodul se apropie. Părintele e ca de obicei preocupat
de ceva, mereu cu inima în mai multe părți. Facem o înregistrare pentru
emisiunea de vineri 6 mai când va fi Izvorul Tămăduirii. Apoi declanșez o
întrebare:
- -Lumea nu L-a cunocut pe Hristos?
- -Mă tem dragă Cosmin că și astăzi nu-L cunoaștem.
Venim deseară la Prohod, da, dar oare nu o facem doar dintr-un pur
sentimentalism. Din respectul pentru tradiții etc. Eu, de când sunt preot mă
chinui să mă iau la trântă cu inerția lumii. Nu avem chip de îndrăgostiți. Nu
așa arată iubitorii de Hristos. Abia, abia ajung la Sfânta Biserică...
- -Creștinismul e în cădere?
- -Iubirea?
- -Acesta e idealul. Vedeți, atât de mult le spun
oamenilor, măi fraților nu e bine cum ne îmbrăcăm, cum dăm banii pe haine, pe
telefoane scumpe. Copiii de la mine de la biserică au început să vină în ținută
decentă, dar părinții ce fac, strică totul... Le cumpără telefoane scumpe...
Buf! E ca o lovitură de trăsnet.
Inconștiință sau mândrie, orgolii, slavă deșartă! Ce să faci tu cu
IPHONE 6 ? De ce nu dai jumate din banii
aceia la săraci... Iarăși ratăm creștinismul...
- -Ați început să le spuneți aceasta?
- -Păi eu trag de ei de nu mai știu cum. Acum le
spun să fie eroi, să fie smeriți, vorbesc deschis în biserică, nu mă feresc,
așa ca la cenaclu și pac îmi vine câte o ”răsplată”.
- -La cenaclul de la A.S.T.R.A. ultima dată când
v-am ascultat ați fost foarte tranșant față de problemele cu homosexualitatea,
masoneria, steagul Europei. Am avut un sentiment de mândrie națională
extraordinar de frumos.
- -Ști de ce?
- -Nu, părinte!
- -Pentru că eu vreau să ne depășim lașitatea. Ne ascundem
după pretexte. În cenaclu am rămas cu o mână de oameni frumoși, dar noi nu
suntem lașii acestui popor. Noi nu vom muri degeaba, într-un pat banal. Hai, să
nu crezi că suntem tari. Avem mental, dar numai mental impresia că o să picăm
într-o zi. Dar totul e în minte, acolo se naște războiul diavolului cu noi.
”Hai măi ce te tot duci cu cenaclul, mai stai acasă ca oamenii ”botezați”, că o
să mori pe drum!” Uite așa ne toacă ăla rău. Ca și pe Hristos pe Cruce.
- -Cum adică?
- -Păi nu șțiți că omenește a avut o slăbiciune.
”Părinte, fă să treacă paharul acesta dela Mine!”, așa vorbea omul din El. Dar apoi
a revenit: ” Dar nu cum voiesc Eu, ci cum Tu dorești!”... Uite aici e Taina
creștinătății. Renașterea din cenușă, o dată. Și doi, împăcarea cu orice
soartă. Mori, lasă să mori pe drum, dar nu ca un netrebnic. Și așa îl învingi pe diavol.
- -Crucea, azi prohodul, ce va fi?
- -Voi plânge cu enoriașii mei. Voi cânta prohodul
și voi aștepta Învierea. E cea mai teribilă zi din istorie. Vinerea Mare! De
aici a fost spânzurat diavolul. Și de aceea creștinismul va birui. Într-o zi o
să fim mai puternici. Cu o condiție, să ne rugăm mai mult, că prea se joacă cel
rău cu mințile noastre. Haideți la luptă că doar nu suntem lași. Fruntea sus,
idealul crucii și a jertfei să ne fie totul. Și să iubim din suflet. Din
suflet, auzi?
