Știți de unde încep durerile voastre?
De la o simplă alegere. O alegere mai întotdeauna proastă. Că așa este prostia umană de când e lumea și pământul. Alegem anormalul și niciodată normalul.
Spun tratatele de psihologie că în dragoste suferim cel mai mult pentru că alegem întotdeauna prost și la fel de prost. Între un om ”normal” și un om ”pasional” alegem cu ostentație pe cel de al doilea. Bine, până aici nimic nu vă pare nimic greșit .Este firesc, veți zice, să alegeți un om tandru, un om cu sentimente puternice, un om care atrage... Dar tocmai aici se complică problema și de aici încep problemele și cazul miilor de cupluri care se despart zilnic pe pământ. Să ne explicăm:
Omul pasional este adevărat că pare mai tandru. Dar tandrețea -spun tot aceste studii umane-este semnul unui dezechilibru. Dragostea trupească-spun Sfinții Părinții-este satisfacția unui deficit mental, poate chiar a unei frustrări de personalitate, a unei dorințe de infinit întoarsă însă spre ceva trecător. Este o sete de divin la bază, dar dusă nu spre Dumnezeu cum ar fi firesc , ci spre trupul stricăcios al unui muritor. este ca și cum ai căuta să bei apă curată dintr-o baltă de ploaie. Desigur, ”drăgăstosul” trupesc își acoperă patima cu ademeniri care sună plăcut urechii și speranțelor, să zicem a unei tinere adolescente ( o, de ar fi numai ”adolescentele”). El îmbracă o plăcere într-un fel de artă (așa este în capul lui, de aceea patimile trupești îmbracă astăzi forme excentrice de exprimare, nu mai vorbesc de homosexualitate ca o culme a căderii), ca și cum ”cerul ar coborî atunci pe pământ”. Și cum pasiunea naște foc, tocmai aici este problema, că ea predispune psihicul într-un dezechilibru și spre o labilitate emoționale puternică.
UITATA PORUNCĂ: NU DESFRÂNA!
Lăsat de Dumnezeu cu porunca de ”a nu desfrâna”, de îndată ce păcatul s-a produs urmează un moment de ”rușine”. Preț de câteva fracțiuni de secundă sufletul te mustră, ca și cum ți-ar spune: ”Vezi, ce ai făcut?”... Este o jenă pe care ”împricinații” caută să o treacă cât mai repede inventând o discuție banală, sau poate chiar săvârșind imediat o altă trăsnaie... Deci, glasul conștiinței vorbește dar nu este băgat în seamă. Pasiunea însă a învins. Și păcatul s-a săvârșit...
DE CE SUNTEȚI NEFERICTE FETELOR? DAR VOI BĂIEȚILOR?
Pentru că nu ați ales normalitatea și maturitatea. Pentru că ați ales pasiunea. Aceleași studii, arată că din zece oameni, nouă aleg pe cineva după aspect și vârstă, nicidecum după criterii de echilibru. Un glas din interior, probabil tot conștiința, le atrage atenția că merg pe o pistă
greșită, dar un altul îi conduce spre foc. Alegem aspectul, adică fața, mușchii, hainele, greutatea corporală, și de cele mai multe ori banii. Alegem nebunia. Pentru că, se dovedește mai de fiecare dată, că în spatele ”modei” stă o nebunie. În spatele unui tânăr ”bine frezuit” și cu două trei tatuaje, stă un om slab. Un dezechilibrat, care la prima neînțelegere te părăsește. Ba chiar constați că se aruncă uluitor de repede în brațele altei ”victime”... Și te plângi mai apoi, că ”nu înțelegi”. De fapt înțelegi, dar nu vrei să recunoști că ești victima propriei tale slăbiciuni. Că ai ales prost, că ai ales ”moda”, că ai ales șablonul și nu esențialul. Și știți ce este cel mai ciudat? Pur și simplu noi nu învățăm din greșeli. Considerăm doar pe celălalt vinovat și nu acceptăm că de fapt noi l-am căutat cu lumânarea. Ei bine, tocmai de aceea vom face și a doua și a treia oară exact aceeași greșeală. Vom căuta șablonul...
NU VREM NORMALITATE!
De o fată sau de un bărbat matur nu are nimeni nevoie. Alegem pasiunea, atâta vreme cât veacul ne-a îndoctrinat pe toate căile mediatice să alegem ”pasiunea”. Adică nebunia. Un om care muncește, care-și chivernisește banii, care stă la locul lui, care este trecut prin durerile
vieții, în fapt nu este deloc interesant... Ba chiar îți vine să fugi de el, ca și cum ți-ai duce destinul într-o mare plictiseală. Și asta pentru că ne credem nemuritori trupește, alegem numai trupește. Desigur, la o adică, ne mințim cu bune intenții că vrem familie. Ne mințim, pentru că atunci când avem șansa și suntem aproape noi nu o mai dorim. Mai ales că în subconștientul nostru arde focul pasiunii. Și de aici încep bolile de suflet. Ne plângem că nu suntem iubiți, că nu avem casă, masă, copii... Ne plângem dar nu le merităm. Standardele noastre sunt rigide și ochii noștri sunt blocați de ”vise frumoase”. Omul trimis de Dumnezeu lângă tine, nu se vede. Ni se pare ”nepotrivit”, ”rigid” și ”prea matur”... Ori tocmai acești oameni fac ”casă bună”, dar nu, poftele noastre nu îi doresc... Din cazurile pe care le am la spovedanie 90% au fost fericiți cei care au ales oameni maturi. Căci în viața vin și necazurile, iar pe cel ”frumos” și ”potrivit” nu-l mai ai la îndemână când ești la greu. Te duci la cel matur ca să te înțeleagă și să te accepte așa cum ești... Și totuși, când să apuci pe drumul echilibrului, iar începi să te temi și fugi de maturitate. Iar atunci când totuși îți dai seama că ”el este” sau ”ea este” și vorbim de oameni echilibrați, îți cumperi bilet la clasa I-a ca să fugi cât mai departe. Unde fugi? Nici tu nu ști. Sau probabil că e simplu, spre nimic, spre suferință, spre așteptări deșarte...
ȘTIȚI DE CE NU PRIMIȚI ”JUMĂTATEA VIEȚII”-ADICĂ UN PARTENER NORMAL?
Pentru că unii desfrânând o parte a tinereții, acum nu pot face copii sănătoși. Și atunci Dumnezeu pune piedici...De dragul celor care i-ai putea naște dar i-ai face nefericiți pe viață... Și nu-ți vine ”sorocul”... Și mai ales că oamenii neglijează spălarea păcatelor. Fac uneori câteva masluri, se cuminecă, dar nu se țin de Biserică...Nu au făcut nici un canon adevărat și nici nu au scos rădăcinile păcatului. Și Dumnezeu nu le dă fetelor un bărbat ”normal” sau o fată ”cuminte”, pentru că i-ar transmite și aceluia sau aceleia blestemele neamului și păcate grele. Copiii lor s-ar naște cu ”deochi”, adică cu urmele avorturilor și desfrânărilor. Ar avea labilitate emoțională, ar avea vreun sindrom și ați pune crucea pe umărul unui partener nevinovat. Până nu vă duceți la duhovnici și până nu faceți masluri și canoane ca să spălați bine trupul vostru nu vi se dă fericire. Din dragoste Dumnezeu așteaptă căința, dar și canonul vostru.