duminică, 30 iunie 2019

CENACLUL LUMINĂ LINĂ LA CASA ARMATEI SIBIU CU DOUA ZILE ÎNAINTE DE ZIUA PĂRINTELUI CĂTĂLIN CONDUCĂTORUL SĂU DRAG


Fiecare concert susținut acasă, de Cenaclul Lumină Lină este special, îl așteptăm cu emoții deosebite, dar acesta a fost sublim! Încă de la început am simțit vibrația cântecului, cuprinzându-ne pe toți, dăruindu-ne zâmbetul și bucuria insuflate de muzică. Prin cântecele acestor oameni deosebiți, care sunt membrii Cenaclului Lumină Lină: Andreea Tecar, Mihai Doda, Ștefan Ion, Andrei Lazăr, dl. Ivan Ioan, dl. Romică Harșanyi, dl.Sorin Popa, Marius Catalan, sufletul oamenilor devine una cu sunetul muzicii, unite fiind într-o stare sublimă. Alături de Cenaclul Lumină Lină au venit prietenii și admiratorii lor, toți cei ce o iubesc pe Maica Domnului și neamul nostru Românesc  bucurându-se, de cântecele lor tradiționale. Cenaclul Lumină Lină a cântat magnific pentru inima celor prezenți, respectând publicul și dăruindu-se lui.
       
Prin cântecul lui, părintele intră în comuniune sufletească cu publicul, dăruindu-se cu dragoste, are loc acea sincronizare afectivă. Prin cântecul său părintele, răsfrânge dragostea, pe cerul muzicii românești, oferind sufletului ceea ce el are nevoie, trăire autentică, trăire profundă. Slujind lui Dumnezeu, lasă în urma lui un adevărat tezaur literar, scriind poezie, dă frumusețe vieții prin puterea harului și dramului de dumnezeire, oferă hrană sufletului care are nevoie de apartenență și iubire. Tocmai de aceea, interpretarea Baladei Din Bătrâni: De la moșii noștrii noi am învățat/ Doina și balada ce ni le-au lăsat… a fost primită cu mare bucurie. Picurând stropi de fericire în sufletul celor prezenți, ne-a oferit tuturor momente de rară încântare sufletească. Atât cântecele, cât și poeziile părintelui Cătălin, sunt un crâmpei din sufletul lui. Ele oglindesc iubirea profundă față de Maica Domnului. Iată mai zilele trecute ne scria pe blog: “Prietenul meu mă înțelege mereu și este milostiv…/ Prietenul meu, nu e niciodată prea ocupat… / Deși conduce un Univers întreg…/ Prietenul meu se numește: Iisus Hristos!”. Părintele, a semănat cu iubire divină câmpia sufletului nostru și a rodit harul său în lume. In seara de 28.06.2019, a fost fermecător, a cântat sensibil, am trăit cu toții magia cântecului. Părintele Doru Gheaja care îi stă alături cu acea, eleganță care impune respect, dar în același timp, blând, modest și demn. Cu o puternică expresivitate, îndrăgostit fiind de muzică și frumos, a  dominat și în această seară, scena cu personalitatea sa. Părintele Cătălin iubește oamenii și adevărul, radiază în jurul său iubire și încredere. Este pentru mulți dintre noi un model de viață, este omul de la care am înțeles cum coboară poezia prin cântec și rămâne de-a pururi în sufletul nostru. Felul discret, dar adânc lucrător al Sfinției sale, de a-și manifesta credința, modul tenace, în care își urmărește idealul sunt pilduitoare pentru noi.
Aducem un modest omagiu Părintelui Cătălin Dumitrean urându-i:La mulți și frumoși ani! Alături de toți cei dragi sufletului său.

luni, 10 iunie 2019

DE CE NU PRIMIȚI UN PARTENER NORMAL DE VIAȚĂ?

Știți de unde încep durerile voastre? 

De la o simplă alegere. O alegere mai întotdeauna proastă. Că așa este prostia umană de când e lumea și pământul. Alegem anormalul și niciodată normalul.


Imagini pentru IUBIRE
Spun tratatele de psihologie că în dragoste suferim cel mai mult pentru că alegem întotdeauna prost și la fel de prost. Între un om ”normal” și un om ”pasional” alegem cu ostentație pe cel de al doilea. Bine, până aici nimic nu vă pare nimic greșit .Este firesc, veți zice, să alegeți un om tandru, un om cu sentimente puternice, un om care atrage... Dar tocmai aici se complică problema și de aici încep problemele și cazul miilor de cupluri care se despart zilnic pe pământ. Să ne explicăm:



Imagini pentru BĂRBAT MODERN

Omul pasional este adevărat că pare mai tandru. Dar tandrețea -spun tot aceste studii umane-este semnul unui dezechilibru.  Dragostea trupească-spun Sfinții Părinții-este satisfacția unui deficit mental, poate chiar a unei frustrări de personalitate, a unei dorințe de infinit întoarsă însă spre ceva trecător. Este o sete de divin la bază, dar dusă nu spre Dumnezeu cum ar fi firesc , ci spre trupul stricăcios al unui muritor. este ca și cum ai căuta să bei apă curată dintr-o baltă de ploaie. Desigur, ”drăgăstosul” trupesc își acoperă patima cu ademeniri care sună plăcut urechii și speranțelor, să zicem a unei tinere adolescente ( o, de ar fi numai ”adolescentele”). El îmbracă o plăcere într-un fel de artă (așa este în capul lui, de aceea patimile trupești îmbracă astăzi forme excentrice de exprimare, nu mai vorbesc de homosexualitate ca o culme a căderii), ca și cum ”cerul ar coborî atunci pe pământ”. Și cum pasiunea naște foc, tocmai aici este problema, că ea predispune psihicul într-un dezechilibru și spre o labilitate emoționale puternică. 

UITATA PORUNCĂ: NU DESFRÂNA!

Lăsat de Dumnezeu cu porunca de ”a nu desfrâna”, de îndată ce păcatul s-a produs urmează un moment de ”rușine”. Preț de câteva fracțiuni de secundă sufletul te mustră, ca și cum ți-ar spune: ”Vezi, ce ai făcut?”... Este o jenă pe care ”împricinații” caută să o treacă cât mai repede inventând o discuție banală, sau poate chiar săvârșind imediat o altă trăsnaie... Deci, glasul conștiinței vorbește dar nu este băgat în seamă. Pasiunea însă a învins. Și păcatul s-a săvârșit...


DE CE SUNTEȚI NEFERICTE FETELOR? DAR VOI BĂIEȚILOR?


Pentru că nu ați ales normalitatea și maturitatea. Pentru că ați ales pasiunea. Aceleași studii, arată că din zece oameni, nouă aleg pe cineva după aspect și vârstă, nicidecum după criterii de echilibru. Un glas din interior, probabil tot conștiința, le atrage atenția că merg pe o pistă
greșită, dar un altul îi conduce spre foc. Alegem aspectul, adică fața, mușchii, hainele, greutatea corporală, și de cele mai multe ori banii. Alegem nebunia. Pentru că, se dovedește mai de fiecare dată, că în spatele ”modei” stă o nebunie. În spatele unui tânăr ”bine frezuit” și cu două trei tatuaje, stă un om slab. Un dezechilibrat, care la prima neînțelegere te părăsește. Ba chiar constați că se aruncă uluitor de repede în brațele altei ”victime”... Și te plângi mai apoi, că ”nu înțelegi”. De fapt înțelegi, dar nu vrei să recunoști că ești victima propriei tale slăbiciuni. Că ai ales prost, că ai ales ”moda”, că ai ales șablonul și nu esențialul. Și știți ce este cel mai ciudat? Pur și simplu noi nu învățăm din greșeli. Considerăm doar pe celălalt vinovat și nu acceptăm că de fapt noi l-am căutat cu lumânarea. Ei bine, tocmai de aceea vom face și a doua și a treia oară exact aceeași greșeală. Vom căuta șablonul...


NU VREM NORMALITATE!

De o fată sau de un bărbat matur nu are nimeni nevoie. Alegem pasiunea, atâta vreme cât veacul ne-a îndoctrinat pe toate căile mediatice să alegem ”pasiunea”. Adică nebunia. Un om care muncește, care-și chivernisește banii, care stă la locul lui, care este trecut prin durerile 
vieții, în fapt nu este deloc interesant... Ba chiar îți vine să fugi de el, ca și cum ți-ai duce destinul într-o mare plictiseală. Și asta pentru că ne credem nemuritori trupește, alegem numai trupește. Desigur, la o adică, ne mințim cu bune intenții că vrem familie. Ne mințim, pentru că atunci când avem șansa și suntem aproape noi nu o mai dorim. Mai ales că în subconștientul nostru arde focul pasiunii. Și de aici încep bolile de suflet. Ne plângem că nu suntem iubiți, că nu avem casă, masă, copii... Ne plângem dar nu le merităm. Standardele noastre sunt rigide și ochii noștri sunt blocați de ”vise frumoase”. Omul trimis de Dumnezeu lângă tine, nu se vede. Ni se pare ”nepotrivit”, ”rigid” și ”prea matur”... Ori tocmai acești oameni fac ”casă bună”, dar nu, poftele noastre nu îi doresc... Din cazurile pe care le am la spovedanie 90% au fost fericiți cei care au ales oameni maturi. Căci în viața vin și necazurile, iar pe cel ”frumos” și ”potrivit” nu-l mai ai la îndemână când ești la greu. Te duci la cel matur ca să te înțeleagă și să te accepte așa cum ești... Și totuși, când să apuci pe drumul echilibrului, iar începi să te temi și fugi de maturitate. Iar atunci când totuși îți dai seama că ”el este” sau ”ea este” și vorbim de oameni echilibrați, îți cumperi bilet la clasa I-a ca să fugi cât mai departe. Unde fugi? Nici tu nu ști. Sau probabil că e simplu, spre nimic, spre suferință, spre așteptări deșarte...

ȘTIȚI DE CE NU PRIMIȚI ”JUMĂTATEA VIEȚII”-ADICĂ UN PARTENER NORMAL?

Imagini pentru PĂRINTELE ARSENIE BOCA CITATE
Pentru că unii desfrânând o parte a tinereții, acum nu pot face copii sănătoși.  Și atunci Dumnezeu pune piedici...De dragul celor care i-ai putea naște dar i-ai face nefericiți pe viață... Și nu-ți vine ”sorocul”...  Și mai ales că oamenii neglijează spălarea păcatelor. Fac uneori câteva masluri, se cuminecă, dar nu se țin de Biserică...Nu au făcut nici un canon adevărat și nici nu au scos rădăcinile păcatului. Și Dumnezeu nu le dă fetelor un bărbat ”normal” sau o fată ”cuminte”, pentru că i-ar transmite și aceluia sau aceleia blestemele neamului și păcate grele. Copiii lor s-ar naște cu ”deochi”, adică cu urmele avorturilor și desfrânărilor. Ar avea labilitate emoțională, ar avea vreun sindrom și ați pune crucea pe umărul unui partener nevinovat. Până nu vă duceți la duhovnici și până nu faceți masluri și canoane ca să spălați bine trupul vostru nu vi se dă fericire. Din dragoste Dumnezeu așteaptă căința, dar și canonul vostru. 


luni, 3 iunie 2019

Interviu radiofonic cu părintele Cătălin: Ce urmează în viața cenaclului? Smerenia!

-Mai are rost blogul? Mai are rost să continuăm viața aici? 
-Deși, nu sunt adeptul ”facebook”-fapt notoriu fiind acela că nu postez și nu intru pe pagina de acolo, toate rezolvându-le cu ajutorul colegilor, totuși constat că nostalgia mai ține în viață această pagină. Interes există din partea cititorilor, dar faptul că nu se postează des aici, nu cred că poate fi de bun augur pentru supraviețuirea acestei pagini. 
-Nu cumva este și o reținere, până să intri pe blog, facebookul este în telefonul tău mai la îndemână?
-A, sunt sigur că așa este. Dar am mai spus, nu vreau să reiau subiectul, problema mediatizării cenaclului este un delicată. Ține de un pragmatism și de un entuziasm al asumării pe care nu o avem. Faptul că uneori doar eu și colegii de scenă mai fac câte ceva, aceasta mă trimit într-o mică depresie a descurajării. Am de multe ori impresia, nu de rea voință, ci de faptul că cenaclul este doar ”copilul” meu și al colegilor. Că eu l-am ”făcut” și eu îl pot ”crește”, iar moașele sunt ocazionale. Dacă ar fi mai mulți, doar după 10 ani merităm, care să mă provoace la mediatizare și chiar să facă ei așa ceva ar fi superb...
-Nu ați încercat să puneți și pe alții ”la treabă”?
- Ba da. Am avut la un moment dat un site ”Cenaclul Lumină Lină”. Era orice, dar numai cenaclu nu găseai pe acolo. Am pus prieteni să scrie și să posteze. Mă rugam prea mult ca să fac ceva. Lumea este entuziastă, dar practic suntem un popor care nu mergem până la capăt cu pragmatismul. Ardem și fitilul se consumă repede. Un vânticel de aiurea și ne doboară. Intrăm repede în regres. Spunem nu este treaba mea să mă ocup de postări, rolul meu este să aplaud, să țin pumnii strânși, să fiu entuziast, dar nu e chiar așa. Eu consider că mulți au iubit cenaclul cu interes. Doar cel ce a iubit dezinteresat a rămas în picioare. Unii ar fi venit și pe jos la acțiunile noastre. Acum se plâng de dureri de oase... Ce să înțeleg? Că așa este iubirea... mă rog, poate așa se iubește mai nou...

-Suntem entuziaști?

-Da, ca la fotbal. Zece minute atacăm, îi batem pe toți, apoi ne stingem. Spunem că nu avem condiții, că nu suntem pentru performanțe. Faimosul românesc ”merge și așa” este regăsit și la nivelul unui act cultural sau spiritual. Promitem de o mie de ori că nu mai păcătuim și tot același păcat îl facem în fiecare zi. Asta înseamnă labilitate în rădăcina neamului. Blesteme care lucrează pe față. 
- Lucrăm uneori, mă rog nu generalizez, doar pentru a ne fi strigat numele?
- Ne place ca firma să fie faină. Și să ne spună lumea pe nume. Să zugrăvim pereții, ca să dea bine..Omul vrea statui după moarte, el nu-și dorește mântuire. Îmi spunea un coleg care nu mai este în cenaclu, mai demult, odată, vă rog să mă lăsați să cânt mai mult la ”acest concert”, nu că îmi doresc eu, dar vin la spectacol niște colegi și trebuie... Sofisme! Slavă deșartă cât cuprinde! Aiurea misionarism... Ce trebuie? Să ne mândrim? Să ne lăfăim cu un talant care-i aparține lui Dumnezeu. Dacă nu era El, noi nu făceam nimic. Eram niște răgușiți și niște bolnavi. Dar vedeți cum intră dracul frustrării și cum căutăm ”argumente” ca să ne mândrim. De aceea în cenaclu nu poți merge mai departe fără smerenie.

-Dar cu nume proprii...
- Cred că de abia atunci când purtăm nume comune vom fi adevărați misionari. De ce trebuie să
mă prezint: Părintele Cătălin? Așa ca să mă laude lumea. Bine, să zicem că lumea mă laudă, dar ce fac dacă cu toate aceste laude dacă eu ajung în iad? Unde mai este numele propriu? De ce nu-mi ajunge numele de creștin? De ce? Am vreun câștig de moment? Că muncesc, mai mult ca alții? Nu! Între 23 de milioane de români eu sunt un ”ales” să fac ceva important pentru acest popor. Ca să mă mânuiesc eu și neamul meu. Vedeți, de aceea nu mai credem în politicieni; că ei zic dar nu fac. Se folosesc de publicitate și cu Dumnezeu și cu ”dracii” și cu masonii, doar ca să ajungă acolo unde au ei un vis. știu ei care...
-Vedeți, pentru că o viață trăim...
-Greșit! Nu trăim doar o viață. Tocmai aici e cheia problemei și mulți cred că eu vreau să devin artist. Nu, eu trăiesc o veșnicie. Nu mor! De aceea numele sunt doar semne de identificare și nimic mai mult. Hristos este numele nostru. Român este idealul meu. Nu mor, repet, pentru ca dacă mor o să fie nevoie să-mi scriu numele pe toate gardurile. Ca și ”vedetele”. Care au o viață de doi bani
și cad repede în depresie. Nu vedeți, atunci când ne mândrim, când uităm de Hristos, imediat apar nemulțumiri. Intrăm în depresie. Comentăm pe la spate. Îi atacăm pe alții public sau prin clevetire. Facem din limba noastră otravă. pentru o ”poză” suntem în stare să devenim musulmani. Ne simțim răniți, disprețuiți, parcă nici nu există Hristos. Eu chiar întreb: Voi credeți cu adevărat în Hristos?

-Ce urmează?
-Să căutăm în spectacole smerenia. Și să rămânem așa cum suntem. Echipa actuală, jos pălăria, este formată NUMAI din oameni onești. Fără a se înțelege că altădată a fost altfel. Nu, dar subliniez faptul că ne prețuim foarte mult. De cinci ani suntem mereu împreună și chiar sunt oameni minunați. Nu-i mai enumăr, că tocmai i-am făcut ”nume comune” (râde)...De aceea ei sunt lângă mine mereu. Mai ales că îi iubesc...