miercuri, 26 august 2015

Pelerinii din Cioceni: după 9 concerte la CIOCENI, acum au venit și ei la noi!


FILMUL RECUNOȘTINȚEI... UN MOTIV ÎN PLUS PENTRU MULT AȘTEPTATA GALĂ 10!

Pe vremea când Cioceni era un vatră a cenaclului, noi mergeam acolo ca acasă. Ciocenenii ne așteptau, se pregăteau și spuneau că noi suntem unica lor bucurie. Și așa era. 
Între timp Cioceniul a primit și alte daruri...
Între timp a trecut timp...
Între timp Cioceniul a ajuns la  Sibiu... Și bucuria noastră a fost fără de margini... Ei, cei care cântau simplu, cu mama părinților Lazăr în frunte, ei cei care doreau adunări ostășești pline de candoare, au venit acum la noi... Și totul a fost minunat... Și parcă ieri era și dânsa cu noi... Și ne spunea: Știu, sunteți oameni frumoși, iubiți pelerinajele, moaștele și ierarhia, dar să nu uitați, niciunul, și la Cioceni, și la Ploiești, să mai faceți câte o adunare de pricesne...parcă e mult mai bine... Eu așa v-am învățat!
Într-o zi, dragă soră Lazăr, ne vom întoarce și noi cu pricesnele... Mai simpli, mai smeriți, mai buni...
Ne vom întoarce într-o zi! 
Până atunci, să ne bucurăm de minunea de la SIBIU! EI, CEI MAI IUBIȚI DINTRE TOȚI, AU FOST CU NOI... Și ținem la ei ca la sufletul nostru... Amin!
Cenaclul Lumină Lină

marți, 25 august 2015

CAVALERII FĂRĂ CAI! O SCRISOARE CĂTRE COLEGII DIN CENACLU...CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE...

Nouă ne-a lipsit fiecăruia câte un cal. Că de cruce am avut parte, ca și de cum am fi ținut o lance în mână. Închipuiți-vă cum i-ar fi stat lui Romică în zale de cavaler medieval, gata să răstoarne toate castelele burgheze ale ipocriziei mondene... Ar fi  fost superb... Dar pe Alexandru...cred că fierbe la gândul că de multișor nu a mai fost în Lumina cea Lină... ehei,...preot acum... dar cred că încă nu și-a pierdut sângele de misionar, mai că el nu prea sună niciodată la telefon... Dar îl iubesc!
Nelu Ivan ar fi putut conduce o echipă de moți. Ca și Avram Iancu. Ziua ar fi luptat, seara ar fi horit, așa cum făcea și Crăișorul, când se retrăgea în șura oamenilor ca să doinească la suflet amarul... Și ar fi sunat chitara lui așa de frumos... Oricum, Nelu Ivan e un fel de înger de iubire și pace românească... Cu el îmi simt nădejdile hotărâte și avânturile domolite... Și ce mult îl iubesc...

Măi fraților! Să-i trimiteți articolul acesta și lui Romică, că el mereu zice că nu prinde internetul de Sibiu... Scrieți așa cenalcullumina@gmail.com...cu dragoste pentru cel mai minunat dintre pământeni...
Sorin Popa... A dat lovitura cu MAMA...Dar el însuși e un dor de țară infinit... Are chip de dac și suflet de roman... Și CU CĂCIULILE PE FRUNTE , parcă și Constantin se întoarce mai repede ACASĂ...DE LA BUCUREȘTI...TOT MAI BINE E ACASĂ...ADICĂ ÎN CENACLUL LUMINĂ LINĂ!... Putere, frate Sorin!


... Andrei... Sfinx care încă caută zâmbetul. Și e atât de fain când zâmbește. Face ce face și ne este indispensabil. Pune suflet, are ritm și e curajos... Mi-e ca un prunc, dar să nu-i spuneți că am zis așa despre el. Pentru că am o slăbiciune pentru el, mi-e drag și ca un frate...
... Stefan... O fotografie, încă una, încă trei, Ștefan nu e niciodată în ele... Dar e totdeauna lângă mine, iar asta spune tot...

... Andreea... Urcă în suflete cu pacea inimii și bucuria vârstei de... Nu vă spun cât... Mulțumim!
Nu-i uit, nici pe Vai și nici pe Florin... De la ei începe siguranța și mă rog ă fie mereu tineri și la fel de hotărâți pentru misiune. Și să aibă cât de mult timp pentru Cenaclul nostru... Ca să nu zic că abia aștept Postul... Suntem împreună parcă de o viață... Și e atât de frumos...

Și la final, un omagiu pentru acei oameni minunați...de la țară...pentru care există cenaclul LUMINĂ LINĂ și există ȚARA!... Poate îi face domnul Nelu, o melodie... Cine știe...numai să citească... și să mia pună un refren... Cine  știe...

PĂRINTELE


CÂNTEC DIN VATRĂ
Leagănă-ți calul, stelele în șură,
Lasă izvorul să fugă de piatră,
Iartă pământul, nu-i nicio ură,
Focul să-ți ardă în sfânta vatră.

Stai la icoane, mai spune-o rugă,
Tu poruncești și ai gură curată,
De-ai fi stăpânul, de-ai fi vreo slugă,
Ție tot cerul ți se arată.

Cosește fânul, culege prunii,
Pune pe masă pâine de casă,
Tu nu ești pleavă cum vrură unii,
Ci doar o cruce, veche, frumoasă.

Vine și toamna, struguri și jale,
Adună lemne, plin de vecie,
Tu și din lacrimi vei face cale,
Vină și iarna, ce-o fi să fie.

Apoi la poartă, când ieși la tihnă,
În sărbătoare și în duminici,
Parcă ți-e dorul fără de vină,
Vorbești, cu alții și te cumineci.

Va trece astăzi, pleacă și mâine,
Timpul se schimbă și se mâhnește,
Nu însă miezul din sfânta-ți pâine,
Ce-ai botezat-o viu, românește.

Și tot acolo, lângă fântână,
Sau la icoane, cu o cunună,
Dragostea simplă o să rămână,
Cu demnitatea, simplă și bună.

duminică, 23 august 2015

LA ARMENI ÎN VATRA LACRIMILOR ROMÂNEȘTI!

Acum șase ani, atunci când am pornit cu Cenaclul Lumină Lină în misiune, ne-am propus un deziderat simplu și eficient. Să mergem mai ales în sate, la oameni simplii, acolo unde nu s e întâmplă mai nimic în ceea ce privește viața religioasă de dincolo de Liturghie și slujbele firești ale vieții satului: nunți, botez, înmormântări... Adică, să dăm o mână preoților evlavioși care vor să facă ceva în plus pentru destinul comunității ce o păstoresc. Veți spune, desigur, că știți acest lucru, mai ales că nu este pentru prima dată când Părintele Cătălin socializează pe acest colț de pagină cu dumneavoastră, cu sacrificiul frumos al unor zile de duminică pe care niciodată nu și le-a imaginat ca fiind altfel, decât mărturisire și misiune. După opt ani de zile de emisiuni tv la un post sibian, explozia mea s-a făcut simțită prin Cenaclul Lumină Lină, un mod de a-mi rupe din timpul liber și de a merge lângă oameni să le vorbesc despre Hristos!


La Armeni m-am simțit împlinit și să nu vă închipuiți că am stat în fața a o mie de oameni, care au exultat de fericire la auzul veștilor că Cenaclul Lumină Lină poposea printre dânșii. Ei, drăguții de români, nici nu știau de unde suntem, cu toată frumoasa strădanie a părintelui paroh de a le spune că cineva, din Sibiu, vine să le întărească credința. Cenaclul era ca de obicei primit cu uimire și cu o mare curiozitate. Iar în fața noastră doar câțiva zeci de creștini, singurii supraviețuitori ai evlaviei ortodoxe practicante în acest sat uitat de lume...


... La ora 10.30 am cântat din nou  O SFÂNT IZVOR- priceasnă care amintește că fără pocăință și Euharistie, nimic nu poate fi deplin. Nici credința și nici mărturisirea noastră. Grupul Cenaclului s-a strâns apoi la microfoane și abia atunci mi-am dat seama că suntem puțini, dar hotărâți. Lipseau unii dintre noi, evident din binecuvântate motive, dar cred că și ei erau acolo cu noi... Așadar, Andrei, Andreea, Vlăduț(revenire deosebită și plină de suflet), Cassiana ( superbe poezii scrise și recitate despre părintele Arsenie), Ștefan Ion, Mihai Doda și nu în ultimul rând Sorin Popa. Dealtfel, Sorin popa a avut o interpretare magistrală a piesei MAMA – cântec de succes al concertelor noastre din ultimul an.

   Și concertul s-a vrut să fie altfel, așa că am revenit la unele piese mai vechi, VINO ÎN RAI, ȚIE MAICĂ-ȚI CER ȘI CUVINE-SE SĂ FIE. Ca să numai vorbesc de BOCETUL LUI IOAN CEL FĂRĂ DE MORMÂNT- cântec dedicat Mareșalului Ion Antonescu- pe care noi îl considerăm erou absolut al neamului românesc. Da, a fost frumos, iar cântecele patriotice, mai puține ca de obicei, totuși au fost cântate de toată biserica și puse parcă ca o aureolă de demnitate pe fiecare frunte de țăran.
Armeni ne-a fost o casă frumoasă. Un concert cu o formulă improvizată, dar de fapt nici nu s-a simțit acest lucru. Am fost cu abnegație și plini de avânt național, așa cum am mers peste tot în lume, ca să mai salvăm o parte din iubirea românilor pentru propria limbă și sfântul lor pământ. Și ce frumoase erau bunicuțele din Armeni. Ne-am fotografia cu dânsele, am vorbit liber, în formă de dialog despre Maica Domnului și am hotărât să rămânem uniți pe vecie. Iar, la întoarcere, pe drumul spre casă, în mașină, am început a lăcrima. Tocmai mă întorceam din drumul cu numărul 316 al cenaclului Lumină Lină și am văzut câteva blânde troițe la margine de drum. Eram în Ardeal! ACASĂ!

sâmbătă, 22 august 2015

AZI A LĂCRIMAT DIN NOU MĂICUȚA ÎN ICOANĂ!

La 0ra 13.30, Icoana Maicii Domnului de la biserica Sfântul Ioan Iacob din Sibiu a prins din nou a lăcrima. Și iarăși sâmbăta, în timp ce eram la spovedit și numai la o astfel de minune poate că nu ne gândeam. Știre de suflet și de senzație duhovnicească. Lacrimi din nou au căzut pentru neam și pentru păcatele noastre. Și precum am văzut lacrimile Măicuței, așa încercam să-i văd pe toți cei depărtați de inima cerului. Și ce taină mare este aceasta, ca Maica Domnului să plângă și foarte puțini să vină lângă ea...

Copiii Bisericii de pe Dealului, credincioși și oameni de suflet au început imediat să se strângă aici. Și întrebări senine: De ce iarăși aici? De ce ne cheamă Măicuța pe toți înapoi acasă... Pe Dealului... La vatra iubirii sale calde. De ce nu pe  dealurile din vest, din sud sau din nord? De ce nu din nou la Nicula sau la Râmeț? De ce nu aproape de Olt sau de Dunăre? De ce, de ce, de ce? Și cel mai bun răspuns, este o față căzută cu rușine spre pământ? Căci suntem neputincioși a răspunde așa cum se cuvine... Și spunem doar atât, pentru că ea știe cel mai bine unde îi este lumina dragostei. Și acolo lăcrimează, în locul unde oamenii nu vin doar spre a se dezlege de blesteme, de cununii, de farmece și de alte probleme, ci în locul în care creștinii o iubesc dezinteresat... Căci de ani de zile, aici, la această biserică, zi de zi, la ora 17 creștinii se roagă cu paraclisul și acatistul, precum pruncul se joacă cu obrajii mamei... Adică mereu... Din dragoste...
Veniți copii! 

PROGRAM DE ÎNCHINARE
Mâine, duminică, de la ora 17 la 21 și luni de la 8 la 21 biserica vă așteaptă cu ușile deschise... E timpul!

VĂ RUGĂM DISTRIBUIȚI ÎN REȚEAUA DVS. DE SOCIALIZARE ACEASTĂ ȘTIRE, FOTOGRAFIA ȘI ORARUL DE ÎNCHINARE LA ICOANĂ
...
și un poem scris la ora 18 de Părintele Cătălin:
Revelație
(poem închinat minunii de zi) 

La cum erai de blândă și când ai lăcrimat,
În sâmbăta nădejdii când tainele suspină,
Te-am înțeles Măicuță, în dorul Tău curat,
Tu ești o primăvară, miloasă și senină.

Și ce frumos e ochiul când vede semnul lin,
Izvoare de iubire și îngeri ce se închină,
Vestești mai mult prin lacrimi, vorbești așa puțin,
Un duh de înviere, ce nu se mai termină.

Potirele cu sânge s-au revărsat spre noi,
Smerenia se lasă din inimă divină,
Și te-am aflat Măicuță într-un sfielnic roi,
Acolo unde timpul nu are nicio vină.

Vorbesc acum heruvii, un imn devine rai,
Vin sfinții să sărute a cerului tulpină,
Și auzim de veacuri același dulce grai:

Veniți copii la Mine! În Slavă și Lumină!

miercuri, 19 august 2015

DE LA ÎNGERII SATULUI LA FOCUL INIMII

Priviți către ei mai atent. Unii sunt preoți, alții prunci, iar cei mai mulți țărani simplii. Ultimii țărani români, cum zicea odată sceptic Nicolae Manolescu. Un fel de oameni pe care timpul stă și se ridic veșnica. Îi veți găsi pe marea majoritatea tot acolo unde i-am lăsat noi, Cenaclul Lumină Lină. La Valea Șesii, la Chiochiș, la Șirioara etc... Pe drumuri de deal și munte. Statornic și demni. Fără bani, fără ifose, fără rătăciri. Împăcați cu destinul și ducându-și crucile fără să cârtească...

Ei, sunt îngerii noștri și noi pentru ei am inventat acest cenaclu. Care există dincolo de vorbe și de nimic. Și există pentru că trebuia să existe. Și pentru a demonstra că șie i există. Mai ales că noi, marea majoritatea a dezrădăcinaților, plecați prin lume sau la pe la oraș pentru un trai mai decent, am uitat că ei totuși există. Și noi credeam că au murit, că sunt bolnavi și inoportuni. Dar de fapt noi eram cei bolnavi, răstigniți în psihic și în dileme sentimentale.

Țăranii, copiii satului, preoții sunt cerul nostru. Prima treaptă a scării ce duce spre rai. Pe lângă ei trebuie să te strecori cu delicatețe, ca nu cumva să le transmiți neliniștile tale. Lor trebuie să le cânți duios sau în stare de jertfă. Cu ei trebuie să fi politicos, firesc și bun. Să le dai binețe de la primul și până la ultimul, ca să le vezi bucuria. Și să ști că pentru ei, oricine ai fi, tu ești un sol al iubirii. De aceea Dumnezeu a inventat acest mod de a le fi aproape, spunând simplu, dintr-o răsuflare: Să fie LUMINĂ LINĂ!   

PĂRINTELE Cătălin Dumitrean
dumitreancatalin@yahoo.com

luni, 17 august 2015

AM FOST LA CHIOCHIȘ-ACASĂ LA POPORUL MEU!


Chiochiș. Ar fi trebuit să scriu chiar ieri această cronică, mai ales că Cenaclul Lumină Lină a avut unul din cele mai importante concerte ale istoriei sale. Vorba lui Nelu Ivan: A fost cel mai emoționant și sensibil concert din ultima vreme. Și totul a părut incredibil. Și pentru noi, dar și pentru acești minunați oameni ai locului, despre care scumpul părinte  Ioan- sufletul și organizatorul acestui concert- spunea că nu s-au înclinat niciodată în decursul sutelor de ani. Au rămas creștini ortodocși și români 100%.

Am fost la Chiochiș și sunt fericit. Eu și întreaga echipă a Cenaclului. Am văzut suflete mari de români și o iubire superbă pentru Maica Domnului. Închipuiți-vă o biserică plină, gemând de iubire de neam și cu aprindere evlavioasă la fiecare vers al pricesnelor noastre. Urmărind uimiți apariția unui cenaclu despre care până mai ieri nu știau mai nimic. Vorba unui sătean: De treizeci de ani nu a fost așa ceva în biserica noastră... Inimi bune, minuni palpabile... Ei, oamenii locului, ardelenii care știu să spună DA frumosului...
Dar iată și micul film al concertului, pe care l-am notat cu 10 curat:

ORA 9
Cenaclul ajunge de la Șirioara la Chiochiș după un drum de 50 de kilometrii. Facem cunoștință cu biserica și cu primii creștini veniți la utrenie.
Descărcăm aparatură. La o primă vedere părem ciudați, transportând într-o biserică zeci de stative, boxe, microfoane și cabluri. Andrei, Sorin, Nelu Ivan și toți ceilalți sunt implicați în acest moment. O fac calm și cu gesturi sigure, mai ales că în spate stă experiența a zeci de astfel de momente.


ORA 10
Totul e gata din punct de vedere tehnic. Începe Sfânta Liturghie. Slujesc și cântăm primele pricesne: O SFÂNT IZVOR și PREAMILOSTIVĂ MAICĂ. Oamenii încep să ne privească și mai uimiți. Apar lacrimile și filmările pe telefoane. Atmosfera se transfigurează treptat.
ORA 11.15
Părintele Ioan ne face o prezentare deosebită. Cu emoții mari începem concertul: AM VENIT MĂICUȚĂ SĂ NE MAI VEDEM... Deja oamenii se ridică în picioare. Cântă. Sunt fascinați. Noi ne simțim extraordinar. MAMA- cu Nelu Ivan și Andreea interpretează extraordinar de sensibil: SĂ SE ÎNDREPTEZE... Apoi, fratele Ovidiu cu un cântec adaptat momentului și dedicat Părintelui Ioan. Sorin Popa strânge copiii în jurul său cu al său OMU-I ATÂTA DE MIC. Teribile clipe...
ORA 12. 15
Acum totul este incredibil. Toată lumea aplaudă și cântă IMNELE ARDEALULUI... Cântecele patriotice sunt casa sufletului nostru. Din ele curge laptele demnității naționale și fii țării se întorc la sânii curați ai mamei. Părem parcă stingheriți de atâta entuziasm. TRECEȚI BATALIOANE ȘI DOINA IANCULUI se cântă și cu ochii, și cu inima și cu brațele... Valuri de demnitate, mări și oceane de românism și totul într-o mică biserică dintr-un fericit sat ardelean. Vine și RUGA PENTRU PĂRINȚI, cântă și Ioana din Apatiu-revenită în cenaclu, iar la sfârșit imnul NOI-s-ar recunoștința noastră deplină față de acest public minunat...
13.30
 Concertul se încheie. Oamenii curg spre Icoană și apoi spre brațele noastre. Rămânem prieteni pe vecie. FIE NUMELE DOMNULUI BINECUVÂNTAT! AMIN!

PĂRINTELE CĂTĂLIN  

sâmbătă, 15 august 2015

RAIUL ÎNCEPE LA ȘIRIOARA! O ZI ȘI O SEARĂ DE VIS!

ORA 13
Șirioara. Sfântă Mărie mare. O zi cu totul specială în viața cenaclului. Două manifestări într-o singură zi. Mai mult două recitaluri dedicate special Maicii Domnului. Și o ambianță
patriarhală incredibilă. Aseară când am ajuns aici, am fost din nou poftiți cu multă ospitalitate. Obosiți după un drum lung, ne-am gândit mereu la spusele Părintelui Radu: Mâine va fi ceva deosebit... Și așa a fost...

Acum revin de la Sfânta Liturghie și le momentul nostru de dialog muzical cu credincioșii Șirioarei. Rețin corul copiilor pregătiți cu multă delicatețe de doamna preoteasă Ana... DE LA MARGINI O APOSTOLI- a fost provocarea lor, intonându-ne superb o binecunoscută priceasnă. I-am privit cu drag și am intrat și noi în hora iubirii de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Cu emoție Nelu Ivan a cântat fără chitară ,acompaniat doar de orgă, divina piesă SUB O SALCIE PLETOASĂ. Parcă am simțit tot trupul ridicat la cer, iar Romică nu a vrut să fie mai prejos și a ne-a dăruit un cântec de vis: PREAMILOSTIVĂ MAICĂ. Glasuri calde și binecuvântate, inimi de români puse în slujba neamului și a Bisericii lui Hristos.

A revenit și fratele Ovidiu de la Bistrița. Limpede ca un izvor de munte, cu un cântec sensibil închinat Măicuței. Iar noi toți, ne-am unit vocile cântând Tu ai fost Aleasă/ Cerului Mireasă/ Duhului Altar și iubirii Har... Ceas de taină și de cea mai limpede lumină. Iar în afara bisericii, ardea un soare strălucitor. Lumea o cinstea pe Maica Domnului și bucuria parcă curge pe întregul pământ... dar totul nu avea să sfârșească aici...

Ora 22
De puține clipe raiul s-a liniștit. Pentru că noi astăzi am fost într-un rai plin de iubire, de cântece și de bucurie. Nu vă putem mărturisi în cuvinte, acum la câteva clipe după ce s-au încheiat evenimentele din Șirioara ce a fost în această zi pe acest loc binecuvântat de Dumnezeu. Totuși, să încercăm:
Ora 18.30- Cete de săteni vin spre sfânta biserică și se așează în genunchi în fața Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea.

19.00 Începem paraclisul și evlavie este una deosebită. Ne rugăm și cântăm. Oamenii se strâng tot mai mulți. Vorbesc despre sfinți și despre vindecările prin credință. Nimeni nu mișcă, toți au lacrimi în ochi.
20.30 Cântăm pricesne.  Fiecare membru al cenaclului spune câte ceva. Oamenii încep să fie tot mai activi și mai plini de emoție. Se aplaudă și se cântă la unison.

21.00 Propun câteva cântece patriotice și atmosfera devine incendiară. Românii cântă din suflet. Este o atmosferă ideală pentru jertfă și iubire. Suntem parcă în rai și Ardealul este cântat dumnezeiește. Superb!
21.30 Sute de lumânări se aprind în fața bisericii. Sosesc pelerinii de la Nicula, după un parcurs de peste 60 de kilometrii pe jos. Vin d epe deal și noaptea le face sosirea cerească. Nu par a fi oameni, ci îngeri. Cântă pricesne. Sunt obosiți, dar au stare de transfigurare. Sute de oameni îi înconjoară. Parcă pământul își ține răsuflarea și sfinții au coborât printre oameni. Nu ne vine să credem ce vedem. Ei înconjoară biserica și continuă să cântă. De trei ori se dă ocol locașului de rugăciune, apoi intră în biserică și îngenunchează. Zeci și toți tineri. Cântă. Din inimă. Își dau tot  sufletul în cântare, iar noi părem răpiți la al treilea cer.


21.50 Cenaclul răspunde cu iubire și provoacă explozia de cântec: AM VENIT MĂICUȚĂ SĂ NE MAI VEDEM... Acum nimic nu mai e din lumea aceasta. Totul este divin. Îngerii au devenit oameni, iar oamenii îngeri. Cântă toată Șirioara, sau tot pământul românesc, cu strămoși cu toți. Totul din dragoste pentru Maica Domnului...
Mulțumim Măicuță!
Mulțumim Părinte Radu și doamnă preoteasă Ana!
Mulțumim îngerilor din Șirioara!

De acum sunt convins, că de aici începe RAIUL! 

ȘRIOARA: Am venit Măicuță să ne mai vedem!

Șirioara-15 august 2015
ora 8.00
Pentru EA , pentru Maica Domnului nimic nu e prea mult. Poate doar gândindu-ne la dragostea ei față de lume și având în vedere raporturile noastre cu dragostea ei, simțim că nu am făcut multe în viață. Ea spune FIE- iar noi ne gândim mereu la SĂ VEDEM... Ea este dăruită 100% omului, pentru care se roagă neîncetat, iar noi încă avem rezerve să facem totul pentru mântuire...
Biserica din Șirioara la ora 8 dimineața
Povesteam aseară cu Părintele Radu și cu doamna preoteasă Ana, de felul în care credincioșii din Șirioara au plecat la Mânăstirea Nicula și au înfruntat drumul ore și ore în șir, mergând pe jos, apoi o ploaie puternică de vară, iar în această seară, la lăsarea întunericului, vor reveni în sat cu lumânări aprins, cântând pricesne și oferind Măicuței toată dragostea lor. Ascultând povestea și anticipând ceea ce în premieră existențială vor vedea și ochii mei, am înțeles de ce 
acest popor mai are încă binecuvântarea lui Dumnezeu. Evident că datorită Maicii Domnului.

Pe Maica Domnului am adus-o în familia noastră. Ea ne este uneori mamă, alteori soră și chiar casă. Ea ne odihnește și tot ea ne dă răbdare și inteligență de viață. Cu ea plângem și uneori râdem. Cu ea vestim bucurii și scoatem suspine. Cu ea căutăm calea cea dreaptă a vieții și ne întoarcem din marile noastre rătăciri. Mâna ei e mereu întinsă către noi și poate că numai așa am reușit să însemnăm și noi ceva în viață. Restul, iluziile, funcțiile, titlurile, laudele,  orgoliile, slăvirile deșarte, agoniseli din cămări, nu au fost decât înșelări și deochi spiritual. De la Maica Domnului începe adevărul și curge mărturisirea speranței. Și dacă o cunoști nu vei mai dori mai nimic de la viață. Dar te vei bucura cântându-i și spunându-i mereu: Te iubesc, Măicuță!

Marie
( poem scris în casa Părintelui Radu, la Șirioara, 15 august 2015, ora 8.30)
Coboară crinii pe pământ,
Din candeli îngerii ies spre soare,
Și vreau să-ți fac un legământ,
Ție, Preasfântă Născătoare!

Să-mi fac din viață colț de rai,
Covor de floare lângă floare,
Să cânt din el, cu propriu-mi grai,
Ție, Preasfântă Născătoare!

Spunând: Marie! Te iubesc!
Întinde-mi mâna pe cărare!
Să-ți dau frumosul omenesc,
Ție, Preasfântă Născătoare!

Și când o fi să fie greu,
La ceasul morții care doare,
Tu, să mă duci la Dumnezeu,

Cu dor, Preasfântă Născătoare!

vineri, 14 august 2015

Cenaclul a poposit sâmbătă la Șard! De aici a început poveste...

   Șard. O localitate situată la aproximativ 7 km de legendarul oraș Alba Iulia. Zi de sâmbătă-8 august 2015. Trei mașini opresc pe o stradă laterală a satului. I se spunea altădată Ulița Popii. Acum e oră de amiază, casele stau toropite de caniculă și nici țipenie de om. Doar vreo zece oameni care coboară din aceste autoturisme și privesc cu liniște împrejurimile. Sunt membrii Cenaclului Lumină Lină, copiii darnici ai unei istorice echipe misionare, care, la chemarea mea, au venit să cunoască satul strămoșilor ce-mi deschid linia numelui de familie, dar și casa bunicilor Ilie și Elisabeta Dumitrean.

Imagini pentru satul ȘardImagini pentru satul Șard   Aș putea spune că aici, în Șard, s-au născut primele manifestări ale Cenaclului Lumină Lină, acum vreo treizeci de ani. Eram în anul 1984, când cu o chitară, la poarta casei bătrânești, adunam tinerii și copiii satului, spre a intona, seară de seară, vestitele cântece ale Cenaclului Flacăra. Era o atmosferă de vis. Unică. Abia spre miezul nopții intram obosiți în case, dar plini de lumină. Desigur, eram și noi un cenaclu, în felul nostru. Nu aveam nume, dar purtam un ideal. Nu aveam cunoștințe teoretice despre credință, dar eram sensibili și iubeam virtutea. Iar, la orele de Cenaclu Flacăra, pe stadioane sau în săli, învățam poezie clasică, codul bunelor maniere de comportament civic și cum să punem iubirea peste orice deziderat urgent al vieții. Așa eram noi atunci...
Imagini pentru gara Șard
Imagini pentru viile din Șard   Acum... am revenit în acel loc. Puțin schimbat la față... Însăși casa bunicilor, vândută de familie unor oameni gospodari, a cunoscut importante schimbări... Cenaclul Lumină Lină era prezent în fața ei pentru prima dată. Și fotografia de grup, mărturisește de la sine, că eram cu toții emoționați. Ca și cum am sta în fața obârșiilor, dar și a propriei identități... În sfântul nostru Ardeal. La Șard, o localitate de buni români și blânzi creștini ortodocși. Bucurie!

Părintele Dumitrean Cătălin