luni, 11 martie 2019

CÂND AVEM DEZLEGARE ÎN POST?

Imagini pentru DILEMEÎncep să scriu două vorbe despre post, punând această stupidă întrebare: ”Când avem dezlegare?” Pentru că dacă aș pune titlul ”Când postim?”-nimeni nu ar mai citi acest articol. Dar hai să începem postul cu adevăratele întrebări. 
Imagini pentru ALIMENTE DE POSTDeci:
Cine ești tu cu adevărat? Ți-ai pus vreodată întrebarea sinceră, dacă practici creștinismul de voie sau de nevoie? Crezi cu adevărat în acest Iisus Hristos? Te temi oare de El sau îl iubești din tot sufletul? Ai vrea oare ca viața ta să arate altfel și să fi un om mai credincios?  Iată întrebările tale sau ale mele la început de post...

Mi-am început postul cu o problemă de conștiință și mi-am pus întrebarea cât vreau eu să țin acest post și cât vreau să scutesc din el. Primul lucru în minte mi-a venit să îmi spun că sunt bolnav, că sunt neputincios, că nu-i păcat ce intră în gură, ci numai ce iese afară... Am început să-mi liniștesc ”conștiința”, așa cum o fac de atâtea ori în viață când vine vorba de creștinism, de post, de rugăciune, de nevoință, aducându-mi tot felul de argumente anti-post... Și uite așa era să dau greș chiar din primele ore ale postului. Cu scuze, cu teorii despre calitate și nu cantitate, cu ideea că Dumnezeu nu are nevoie de postul meu, cu faptul că o să postesc doar când socotesc eu.... 
Și ce ciudat e omul...Mi-am adus aminte pe loc de toate neputințele mele, de faptul că sunt firav, că o să mă ”îmbolnăvesc” dela postire, că mă dor rinichii, că am ficatul și inima bolnave, că nu am proteină, sau că sunt prea habotnic în credință, prea extremist, prea frământat de ortodoxie și am uitat cât de ”sănătos” sunt la mesele de ”dulce”, când nu mai am nicio boală, când se aprind plăcerile gustative, când nu mai am nicio ”problemă la inimă”, când pot mânca carne prăjită din greu, mezeluri cancerigene și alte produse pline de ”E-uri”. Mi-am văzut duplicitatea și am înțeles că omul, că noi, că eu însumi, vorba unui sfânt părinte ”suflete, de multe ori devii fățarnic în fața lui Dumnezeu. Că nu dă prea multe parale pe ”postul Domnului”, că nu este serios în ceea ce el fals numește ”iubirea de Hristos”. Că de fapt suntem niște mici atei camuflați în zale de creștini ( la sărbători sau când dă bine la imaginea de oameni ”așezați”), ascunși după citate patristice, în care vezi Doamne mai de ”folos” este să nu postești, dar chipurile să fi ”om bun”...

Imagini pentru BUNICAȘi cine îmi garantează mie că sunt ”om bun”? Nepostirea mea, sminteala pe care o aduc eu celor cu care mă așez în păcătoșenie, la mese de dulce, la alte patimi? Faptul că noi creștinii secolului XXI am inventat teorii ciudate despre duhovnicie, că preoții ei înșiși nu mai postesc și se pun ”în bancă” cu pătimașii, devin una cu ei fără nicio mustrare de conștiință...
Întreb de aceea și eu, așa ca Apostolul Pavel ”au doară s-a schimbat Hristos?”, sau au inventat o nouă ”morală” strâmbă, adaptată la ipocriziile noastre, pentru lașitățile noastre, pentru faptul că nu mai suntem în stare să ducem un post curat dela un capăt la altul? Nu știu, dar în final am să vă spun ceva intim. Bunica mea avea o vorbă. ”Copile, necazurile care le vin oamenilor în sat sunt de la faptul că ei nu sunt corecți cu postul. Ba unui copil îi merge tot rău, ba o fată nu se poate mărita, ba nu ai spor la țarină, ba îți moare cineva drag, ba te simți tot timpul slăbit, și asta pentru că în ”mândriile” noastre spurcăm ( asta era vorba dânsei) postul cu dezlegări de o zi sau de mai mult. Vedem că ne merge rău, dar persistăm în obiceiurile noastre. Nu ne abatem de la ele. Nu învățăm niciodată nimic din necazurile pe care le-am avut. Și atunci în ce lume trăim? Și atunci de ce ne mirăm că suntem bolnavi? ”...