LA MULȚI ANI ROMÂNIA MARE! AZI CÂNTĂM LA LUDUȘ-MUREȘ!

VIS DE UNIRE

Dacă regret ceva, să știți că aș fi vrut,

Să fiu atunci la Alba, cu mama și cu tata,

De acel 1 decembre, măreț, să fi avut,

Și parte și speranță, dar alta mi-a fost soarta.

O mie nouă sute și încă 18 ani,

A fost timpul de slavă, de rugă și onoare,

În care noi românii, cu sânge și elan,

Am scris pe arme frânte: Vrem România Mare!

Acum la Luduș, însă, simt sânge de erou,

Și da, e poate astăzi, altfel de sărbătoare,

Mi-e greu, îmi pare totul și vechi, și trist, și nou,

Dar încă am nădejde  de România Mare.

De ce nu-ți ți măsura, îmi spun cei mari de azi,

Nu vezi că nu se poate, că am pierdut unirea,

Că nu are rost poete, de țară să mai arzi,

Și neamului tău fraged să-i aperi nemurirea.

la Alba, doar stindarde, mincIuni, festine seci,

Nu va mai fi vreodată, în toate România,

Cât frații ei de-un sânge își fac din ceartă legi,

În Alba, da în Alba, e stinsă veșnicia.

Îl vezi pe Avram Iancu, pribeag în țara lui,

Mai moare într-o poartă, cu fluierul de jale,

El Crăișorul nostru, e azi al nimănui,

Și Horea rătăcește pe-o roată și pe-o cale.

Și Doamne, câtă ură, și vai ce neam trudit,

De patimi, de invidii, de triste execuții,

În lacrimile morții noi iarăși ne-am sfârșit,

Armata dezbinării își leagă-n frâu recruții.

Venim aici la Luduș, venim că nu avem loc,

În Alba seculară, sunt prea multe imperii,

Și dragostea de țară e pentru unii joc,

Ni s-a făcut rușine de patria tăcerii.

Venim cu toți la Luduș, că doar aici putem,

Să spunem ce ne doare, să ne vărsăm speranța

Că într-o zi românul, va spune: Nu mă tem!

Vreau România Mare! Trăiască cutezanța!

Și țineți minte oameni, tot ce ați auzit,

Nu e o doar o baladă în flacără de fire,

Ci visul nostru simplu, și chiar desăvârșit,

De-a ști că România mai crede în UNIRE!

DUPLEX DE CONȘTIINȚĂ ROMÂNEASCĂ LA SÂNGIORGIU DE MUREȘ ȘI ȘEICA MICĂ

SÂMBĂTĂ 26 NOIEMBRIE

Drum spre Sângiorgiu de Mureș. Cotim pe dealurile Târnăvenilor. Mașina pare să simtă starea de spirit limpede și cutezătoare a membrilor cenaclului. De fapt suntem mai multe mașini, îmbarcați ca pentru un nou asediu sau o nouă aventură spirituală. Ce simplu scriu acum, sau poate tot mai greu, căci fiecare concert ce vine înseamnă o luptă și o biruință în fața problemelor neamului românesc.

Și iarăși vale, iarăși deal, spunem trăind splendorile unei zile de sâmbătă superbe în care regăsim curajul mărturisirii. Suntem cu Nelu Ivan, cu Romică, cu Sorin Popa, Andrei, cu alții, iar mâine urmează să vină și ceilalți, grupul de mucenicie frumoasă, mereu jertfit prin cântec pe altarele ortodoxiei românești.

...

Intrâm în Târgu Mureș. Ne rătăcim puțin, apoi revenim pe traseu și la intrarea în Sângiorgiu iată-l pe Părintele Eugen așteptându-ne cu emoție. Îmbrățișări calde. Părintele este un om de mare calitate sufletească, un preot curajos și eficient în enoria sa. Nu a stat mult pe gânduri când i-am propus, acum două luni, ca să realizăm această manifestare cu Cenaclul Lumină Lină. Acum, iată-ne în fața faptului împlinit. Și ne simțim atât de bine.

...

Bisericuța este mică, aflat-o într-o casă, dar are mult har. Nu spațiul însă contează, cât inima acestui loc. Și iată-ne închinându-ne cu evlavie în fața icoanelor pe sticlă, piese excepționale de artă creștină,care împânzesc până la refuz  sfântul altar. Lăsăm mașinile în curte și ne împărțim pe la gazde. Suntem tratați cu multă ospitalitate și închei seara îngenunchiat, făcând rugăciunile de seară alături de stăpânii casei. Adorm liniștit, de parcă m-aș afla chiar în pridvorul raiului.

DUMINICĂ 27 NOIEMBRIE

De dimineață încă bisericuța geme de oameni. Este o atmosferă liturgică deosebită. Sosesc și

ceilalți colegi, și Părintele Doru Gheaja și suntem cu toții plini de entuziasm. Lumea fibrilează, așteptând concertul, dar mai întâi ne dăruim total momentului de rugăciune. Și fiecare simțim în suflet ceva cu totul și cu totul aparte. Bucuria se înmulțește prin apariția fratelui Ovidiu, membru mai vechi al Cenaclului Lumină Lină. Este o surpriză cu totul și cu totul deosebită. Mi-era chiar foarte dor de dânsul. Mie și colegilor din cenaclu.

...

Concertul are priză la public. Mureșenii sunt buni români. Tresară la fiecare piesă muzicală și aplaudă cu putere. Împletim colindele cu cântecele naționale. Vorbim cu oamenii și le explicăm mai bine demersul nostru misionar, iar pe fața lor observ bucurie. Sunt chiar surprinși de ceea ce se petrece lângă dânșii. Unora parcă chiar că nu le vine să creadă că asistă la un astfel de moment patriotic. Ne dăm și noi toată energia ca să iasă bine momentul. Nu mai spun că Părintele Eugen se află parcă în stare de extaz. Cântă alături de noi și își privește cu dragoste credincioșii. Cântecel curg ca din valuri de mare, astfel că abia la ora 14 reușim să ne oprim. Și purtăm toți o stare de aleasă fericire.

...

Ne despărțim greu se Sângeorgiu. Drumul spre Șeica Mică pare lung. Noaptea coboară încet peste căile noastre. Stăm la barieră aproape de Blaj, apoi socotim că suntem în întârziere, dar părintele din Șeica ne spune la telefon că nu e nicio problemă deoarece lumea ne așteaptă. Și nu mică ne este mirarea când ajungem la destinație și vedem o bisericuță plină de lume. Mulți

copii, chiar și tineri și credincioșii obișnuiți ai satului.

Intrăm în viteză. Descărcăm din nou aparatura. Punem stativele, boxele, stația, face probe scurte de microfon și gata, putem începe... Și o facem în forță: LA TINE VIN MĂICUȚĂ! Iar lumea prinde pulsul melodiei și începe să cânte la unison. Extraordinar de frumos e totul. Lumea cântă, noi cântăm, alegem piesele pe loc, mai ales pe cele care ar implica reacția publicului și nu greșim. Între timp ni s-au alăturat și Părintele Alexandru și Părintele Nicu Vlad. Suntem o echipă frumoasă și chiar unică.

...

Credincioșii din Șeica au o inimă mare. Mă provoacă să fiu plin de energie în fața microfonului. Îi provoc și eu, abia de mai au timp să se așeze pe scaun că alt cântec îi ridică în picioare.  Este un spectacol complet. Un mare concert al Cenaclului Lumină Lină tocmai se realizează. Și unde? Nu în București, nu la Craiova, nu la Cluj, ci aici, la Șeica Mică, unde oamenii sunt extraordinari. Deci, imposibil ca să nu reușim să ne autodepășim. .

...

Plecăm din Șeica cu gânduri pline de iubire. Drumul spre casă pare blând, curat și misterios. În Ardeal se simte mai mult ca oriunde în lume fiorul viu la veșniciei. Iar noi suntem soldații de elită al sfântului destin românesc. Ce șansă, ce onoare și câtă splendoare!

COMUNICAT IMPORTANT PENTRU MEMBRII CENACLULUI LUMINĂ LINĂ

Informăm pe acestă cale următoarele:       1.   Membrii permanenți ai Cenaclului Lumină Lină sunt rugați ca întotdeauna, cu cel puțin o săptămână înainte de concerte să anunțe disponibilitatea de a veni la acțiunile noastre. Excepție fac colegii de la orgă, care fiind înscriși și în alte acțiuni muzicale vor anunța cu 48 de ore disponibilitatea de a fi prezenți în concerte. Ei vor informa pe coordonatorul cenaclului, Părintele Cătălin Dumitrean, prin email, sms sau apel telefonic,posibilitatea sau imposibilitatea deplasării. Dat fiind faptul că fiecare deplasare presupune unele cheltuieli, știindu-se că organizatorii nu plătesc concertele noastre,care au factură misionară, spre a ajuta la bunul mers al organizării, vă rugăm să luați act de aceast comunicat. 

2. Coordonatorul Cenaclului Lumină Lină își păstrează dreptul de a nu suna înainte de fiecare concert, invitând în mod special pe cei care sunt deja membrii permanenți ai cenaclului. Pentru conformitate publicăm lista cu membrii permanenți ai cenaclului:  1. Părintele Cătălin Dumitrean-coordonator   2. Părintele Doru Gheaja- membru de onoare  3. Părintele Alexandru Dănilă 4. Ioan Ivan   5 Romică Harșany     6. Ștefan Ion   7. Sorin Popa  8. Andrei Lazăr    9. Andreea Tecar   10. Vali Rațiu   11. Florin Loloiu      12. Vlad Părău.
Deasemenea, în cenaclul nostru mai există și un important nucleu de persoane care se ocupă cu partea managerială și publicitară a concertelor, a căror prezență este necesară și permanentă în concerte. 

3. Concertul de la Câmpeni, programat inițial în ziua de 5 decembrie, a fost amânat pentru ziua de 21 decembrie-ora 17
4. Concertul de la Brad, programat inițial pentru ziua de 9 decembrie, nu se va mai desfășura, noi neputând fi prezenți la această dată. 
5. Ecipa cenaclului va porni sâmbătă, 26 noiembri, ora 13 din Sibiu spre Mureș, cu escală în Mediaș, unde vom face joncțiunea cu colegii Nelu Ivan și Romică Harșany la ora 13.45.  

PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN 

VĂ ROG DISTRIBUIȚI ȘI VOI ACEST COMUNICAT PE PAGINILE FACEBOOK

POEM PENTRU MAICA DOMNULUI- Părintele Cătălin

Uneori ne este tare greu. Punțile noastre de lumină, zbuciumul nostru de a face bine, parcă nu-și găsește împăcarea. Știm că Iisus ne-a spus că ”în lume necazuri veți avea”, dar ceva greu în inima noastră nu ne lasă să fim liberi în Domnul.

A fi liber în Hristos înseamnă a iubi. Iubirea este un fir nesfârșit de iertare și împăcare cu toată lumea. Un ghem de bunătate care se desface din inima mea. Și constat, după patru decenii și după două decenii de preoție, că cele mai bune ofrande aduse cerului nu au fost nici bisericile și mânăstirile ridicate, nici sutele de vieți ce le-am așezat pe drumul mântuirii, nici miile de poezii scrise, nici multele cărți cu vorbe meșteșugite, nici alte reușite care dau mulțumire la capăt de drum condiției de a fi preot, căci cel mai mult m-am înălțat în viață atunci când am știut să iert, să rabd și să iubesc... 

Dacă în numele zidirii lucrurilor sfinte, pe care le edificăm, vom sacrifica fericirea altora, atunci să știți că niciodată nu l-am văzut pe Hristos!

SUFLET BUN

Îți pierdusem fața, ochii tăi Măicuță,

M-am rugat o noapte iarăși să te văd,

Mi s-a frânt icoana, aici, pe măsuță,

Și-am crezut că vine iarăși un prăpăd.

Temerare lacrimi, nu au vrut să iasă,

Oare ce le ține, dincolo de vis,

De ce câteodată simt un dor în casă,

Parcă rugăciunea îmi iasă din abis.

M-am luptat cu stele, am vrut să fac bine,

M-am crezut năvalnic, m-am zbătut în toți,

Dar de-o vreme Maică, doar un gând îmi vine,

Să îmi las iertarea pe la mii de porți.

Unde îți văd chipul, curge cu blândețe,

Sfintele Icoane ce te poartă ard,

Și a ta iubire vine să ne învețe,

Să vărsăm pe suflet mirul cel de nard.

Noi suntem pastelul, poate iconarii,

Ce-au pictat pe inimi punți la vreme grea,

Dar mai bine îmi este ca să treacă anii,

Și să vină clipa când te voi vedea.

 Nu există totuși nicio fericire,

Dincolo de aceea de a fi mai buni,

Mila împăcării să ne fie fire,

Și icoane sfinte ca la cei străbuni.

Și de aceea Maică, nu lăsa pe cale,

Deznădejdea tristă să îmi fie veac,

De-o fi să se spargă și un deal , și-o vale,

Eu, întru răbdare, voi găsi un leac.

Astăzi își văd chipul pe o sticlă lină,

Dulce închipuire a raiului ceresc,

Mâine, după moarte, desfrunzit de vină,

O să-ți spun în față: Maică, te iubesc!

JURNALUL PĂRINTELUI CĂTĂLIN. DE LA IUBIRE DE NEAM LA COCA COLA ȘI ALTE DURERI...

  Redăm pentru opinia publică o parte din jurnalul scris pe drumurile pline de sărbătoare ale Cenaclului Lumină Lină, în ideea în care fiecare dintre voi veți înțelege mai profund starea de spirit care caracterizează aceastî echipa mărturisitoare, grup unic în România secularizată de astăzi:
CHIȘINĂU 6 NOIEMBRIE, ORA 17


Mai sunt foarte puține clipe până la concert, iar emoțiile se cer plătite cu fiorul unei stări grele care mățintuiește la pat. O povară grea în trup, cauzată de excesul de febrilitate mă oprește de la a porni laolaltă cu colegii mei pe drumul către sala de spectacole. le cer colegilor să înceapă singuri spectacolul și în cele din urmă sper să reușesc să ajung lângă dânșii. Minutele trec greu, dar la ora 18 punct, exact atunci când ar trebui să înceapă concertul Maica Domnului simt că mă trece dincolo de zidul suferinței. Mă ridic din pat, comand un taxi și pornesc spre sală. Ajung exact la 18 și 35 de minute. De acum totul este posibil...
...
  Duminică 13 noiembrie. Ora 9.30. 
  Luptăm cu nămeții. Împingem mașina lui Nelu Ivan și ne simțim incredibil de fericiți. Suntem împotmoliți într-un sat de munte, nu mai contează acum numele, Pe o pantă stă blocat un tir, noi cu toții împingem mașina și râdem. Imortalizăm

momentul printr-o fotografie năstrșnică, care să ne aducă aminte peste ani de clipele unice pe care le-am trăit noi. Parcă trăim într-un decor de aventuri, dar ceea ce este cel mai important este faptul că ne simțim minunat împreună.
Ninge puternic. Uniți la greu, mașina începe să pornească și să pindă viteză. Ne privim în ochi și ne vedem fețele strălucitoare. Numai Maica Domnului știe ce purtăm în suflete și cum ne-a ales ca să devenim o forță de iubire. Și poverile sunt biruite. Ne îndreptăm spre Șeulia și suntem siguri că suntem pe drumul cel bun...
...
   CHIȘINĂU - E trecut de miezul nopții. Mă complac într-o stare de reverie, ceva între vis și realitate. Mă gândesc la câte ispite nu am întâmpinat ca să duc mai departe acest cenaclu, la colegii mei care uneori ca niște prunci curați la suflet se uită mirați spre ispitele care le vin în urma misiunii și nu înțeleg ce se petrece în jurul lor. Unii reacționează omenește, dar grațios, alții se mâhnesc că nu e totul perfect, dar ceea ce este cel mai important noi toți ne dăm curaj unii altora. Suntem o echipă frumoasă... 
Somnul nu se lasă. Am trupul istovit, dar fericit. Concertul a fost incredibil de frumos. Parcă nicio urmă de amenințare rusească, de președinte Dodon, de comunism, de Siberii, de limbă falsă moldovenească. Mi se părea că sunt în România și atâta tot. 
...
ȘEULIA

   Drumul spre Sibiu este mai bun ca az dimineață. Nu mai ninge, dar îmi vin tot felul de gânduri.
  Când vorbești despre Hristos așteaptă-te la reproșuri. Vrăjmașul vine ca să te mâhnească și să-ți arate că tot ceea ce faci este ”inutil”. Ba la un moment dat, te simți chiar și tu puțin ”exagerat”. Citești din literatura sfinților, te minunezi de tot ceea ce au spus dânșii depsre patimi, ești sigur că lecturând cărțile lor ai intrat pe drumul cel bun, ai vrea ca la rândul tău să strigi adevîrurile aflate, dar ceva te oprește... Oare ce, dacă nu mândria ta de om, că nereușind să-i convertești pe ceilalți, dar iată că vine și ”eșecul” misionar și nu știi unde ai greșit. Începi parcă să fi nesigur pe tine, pe noua ta ”viață”, ba chiar simțindu-te prost că ai ”exagerat” cu lecțiile de ortodoxie, începi să cazi și tu în ispită și să-ți dorești ”locuri” mai căldicele.
  Eu însumi, ca preot am trăit uneori ”eșecul” încreștinării altora. Le-am vorbit de nevoia de a ne debarasa de anumite patimi și apucături ”mondene” și am constatat că mai nimic pozitiv nu s-a atins de viața lor. Și constat, că doar în cazul unei mari încercări emoționale, oamenii sunt dispuși cât de cât să schimbe ceva din obiceiurile și aspectul lor exterior. Abia la necaz îi mai poți spune omului să nu lipsească de la Sfânta Liturghie, să se roage acasă în fiecare seară, să țină post, să renunțe la bijuterii, să se îmbrace decent, să nu mai fumeze, să nu mai bea, să se lipsească de prietenii care-l duc în ispite. etc.
...
SIBIU 23 NOIEMBRIE
Cea mai mare dezamăgire a mea sunt oamenii care, deșii au necazuri și văd că Dumnezeu le tot trimite încercări, ei tot nu schimbă ceva esențial în viața lor. și nu pot spune că nu aud ”Cuvântul lui Dumnezeu” Dar, fie nu au rădăcini în credință, fie sunt convinși că încercările sunt un fel de ”așa mi-a fost scris”, ei tot nu ”se prind” că Dumnezeu îi ceartă și le cere indirect o schimbare. Sunt labili la ”lume”, odată uită de binefacerile lui Dumnezeu, nu le trebuie mult că să se distreze, să consume orice, să rupă postul, să se comporte ca și cum nu au avut niciun necaz... 
...
   Cât de rău poate face COCA-COLA, acest suc pe care-l întâlnesc mai la toate mesele pe unde mergem. Gazdele, fie din exces de ospitalitate, fie poate chiar din slava deșartă a ospitalității, ne sufocă la mesele de după concerte cu COCA COLA ȘI FANTA.
Eu am încercat să mă ofer exemplu și să nu beau. Este foarte adevărat că la gust aceste băuturi otrăvitoare de trup sunt plăcute, dar câteodată mă și mir cum oameni care au citit Sfinți Părinți sau care nu sunt în cele mai fericte stări fizice de sănătate, la vederea pe masă a sticlelor de COCA-COLA devin febrili, pofticioși, dând impresia că se pot trezi și din moarte, mințindu-și inima că s-ar energiza cu ele. 

   Ori tocmai aici este înșelarea. Coca-Cola, Fanta și toate celelalte sucuri sunt pline de E-uri și omoară vlaga organelor din corpul nostru. Dar ce ciudat este omul. Se știe bolnav, cunoaște teoretic toată lucrarea otrovurilor din corp, dar tot pe drumul distrugerii merge... Uneori chiar zâmbind, zicând: ”Hai să nu mai facem pe eroii, căci cu o moarte suntem toți datori!”, sau altădată chir legitimând copilărește nebunia: ”Ei, mai lăsați morală, eu am citit că COCA-COLA  are și calități!”... Păcat, pentur că Sfinții părinți, care ne-au învățat să ne ferim de autodistrugere, și pe care deși îi cităm cu atâta patos, în fapt în viața de zi cu zi nu ne sunt modele și exemple pentru mortificarea propriilor noastre patimi. 
...
   Nu știu, dar am uneori gândul că mulți dintre cei ce vin la biserică, sau poate sunt chiar teologi nu dau doi bani pe învățătura lui Iisus Hristos. Este așa o mare diferență între ceea ce propovăduim și ceea ce suntem de fapt, că te miri cum unii acceptă atât de lejer impostura. Ne-am obișnuit să vorbim mult de Maica Domnului, de iubire, de iertare, dar să nu îi imităm viața. Ne ținem ortodocși practicanți, dar nu putem sta dimineața zilei de duminică nemâncați, ca să luăm și noi o bucățică de anaforă. În ulitma vreme, asta o știu și din discuțiile cu fii mei duhovnicești, remarc că unii, deși i-am învățat tot ceea ce am știut că le poate fi de folos, ba chiar ei înșiși au văzut binefacerile lui Hristos, nu dau doi bani pe post, pe înfrânare, pe reținere. Au o ”teologie” în cap tare ciudată. Mai mult fac valuri de fațadă, dar la o adică nu pot ierta niciun ”greier mic” care le-a călcat piciorul... Sunt mai adaptabili la patimile lumii decât la virtuțile lui Iisus Hristos. Și e ciudată religia în care omul nu-ți respectă Dumnezeul. ba chiar se face că nic n-a auzit de tabla de valori morale...
  Asta suntem noi româniii, un fel de șmecheri care uneori arborăm cu tupeu o față evlavioasă.  Foarte puțini sinceri, și mai puțini plini de iubire...Mă uit la foarte mulți diuntre cei ce ne stau în față și cântă cu noi. Pe unii îi simt oameni curați la suflet, dar pe marea majoritate nu îi intuiesc ca find pregătiți să jertfească ceva pentru acest neam. Să nu uităm, că noi trăim într-o țară în care foarte mulți au încălcatlegi sau au furat cam tot ceea ce s-a putut. Într-o Românie în care patriotismul nu este decât pe emeblemă. Ca dovadă că nu am putut naște o generație de oameni politici sau de oșteni care să aducă Basarabia acasă. 

...
   Am îngenunchiat  rând pe rând în fața tuturor politicienilor care s-au perindat la putere. Am găsit ”părți pozitive” și în Iliescu, și în Băsescu, și în neamțul care stă acum pe scaunul de la Cotroceni. Dar nu am girat decât lașitatea. Pentur un MOL, pentru o COCA-COLA, pentru un BLACK FRIDAY. Orice străin care ne aruncă în față o ”reducere” este un ”om minunat”. Orice primar care ne asfaltează două străzi și ne oferă ”concerte” în Piața Mare este un ”sfânt”. Mda, actuala generație sanctifică minciuna, ipocrizia și desfrâul. 
...
   Colegii mei de cenaclu merită tot respectul. Le văd fețele pline de hotărâre atunci când sunt în concerte și îmi pare că suntem cu toții în Rai. Îmi lipsesc mult atunci când nu suntem în misiune. Număr zilele săptămânii și îmi par ani. Chiar, oare cât a trecut de când ne-am văzut CU TOȚII ultima oară? Parcă a fost o veșnicie. Îi iubesc și îmi e tare dor de ei. Sâmbătă pornim din nou la drum... Se simte iarăși lumina lină a Raiului...  

ACASĂ LA PĂRINTELE DORU GHEAJA ÎNTRE ISTORIE ȘI IUBIRE!

   Să fi fost întruna din zilele în care am pelerinaj pe drumurile iubirii de Cenaclul Lumină Lină, acea oră în care am intrat în casa Părintelui Doru Gheaja din Alba Iulia. O vecină ne-a zâmbit și ne-a spus: ”Sunați!”, înțelegând din privirea femeii că preotul albaiulean este foarte popular în urbea sa. Părintele a deschis poarta cu o emoție aparte și după ce am simțit calda sa îmbrățișare am pătruns în sanctuarul casei sale de pe strada Traian 72.

L-am abordat direct:

-          -Părinte Doru , cum vă duceți viața aici, la Alba Iulia?

Răspunsul a venit firesc:

-          -Hai să-ți arăt casa. Uite aici locuiesc cu familia uneia din cele trei fete. Și am pătruns ușor prin camerele locuinței, mobilate cu mult bun simț. Nimic extravagant, nimic fără gust, totul  arătând a ordine și bunătate. Apoi părintele mi-a arătat câteva diplome ale nepotului, care fusese o tânără speranță a înotului românesc, dar nu a mai pot continua cu sportul:

-          Ne-au închis bazinul de la Alba. Se ducea dragul de el pe la Sibiu să facă antrenamente. Venea seara obosit. Și școală și sport, și nu s-a mai putut. Am zis gata e timpul să ne vedem numai de școală...

-          -Cu membrii Cenaclului Flacăra mai țineți legătura?

-          -O, și încă cum. Cu toți. Sâmbătă a fost Șeicaru la Alba Iulia. El a devenit un om religios puternic, mai ales după moartea soției sale. A murit asfixiată. Și are duhovnic la București. L-am trimis și la P.S. Casian al Galațiului ca să-l mai întărească. Și sâmbătă am fost la Casa de Cultură, că m-a chemat. Era un festival de folk. Și Vasile m-a văzut în sală și a vorbit la microfon despre mine. A fost un moment teribil.  Am fost invitat să urc pe scenă, dar nu m-am dus.  Acolo era altă treabă, folk, eu cânt cu Cenaclul Lumină Lină...

-          -Superb! Dar ce faceți ne ajutați la concertele de iarnă?

-          -Părinte, vin la toate.Îmi place cu voi... Cu Nelu Ivan, ce om fain, îmi plac dânșii, și voi toți, că sunteți un grup echilibrat. I-am urmărit pe toți, fiecare are ceva aparte. Și Sorin, și Romică. Mai rar să poți aduna asemenea oameni și Dumnezeu le dă putere, că văd că muzica e viața lor.

Apoi i-am dăruit o Icoană pe sticlă cu Sfânta Cuvioasă Paraschiva. Părintele o comandase cu ceva vreme în urmă pentru a o dărui unei familii din Mălăncrav. Acum o privea cu admirație și ochii săi păreau că se uită direct spre rai. A tăcut câteva clipe, a fost la un pas de a lăcrima, iar apoi mulțumind m-a invitat în bibliotecă:

-          Hai să-ți arăt câteva cărți cu dedicație de la Adrian Păunescu. Am avut mai multe, dar le-am tot dat... Și privirea mi-a căzut pe o carte din anii 80, pe care semna cu dedicație marele poet:”Bărbatului teafăr la suflet și cuvânt, marii voci, Doru Gheaja, iubire!”

Am făcut câteva fotografii în fața cărților din frumoasa bibliotecă. Și Părintele s-a oprit deodată brusc și a început să-mi zâmbească:

-          Ți-am dat oare vreo poză cu mine și cu Papa Ioan Paul al II-lea, făcută la Vatican?

-          Nu, dar o doresc...

-          -I-am arătat-o și Patriarhului Teoctist. M-a întrebat cum de am ajuns înaintea dânsului acolo- oarecum mirat. Și i-am zis că am dat mâna cu Papa și nu m-am mai spălat după aceea o săptămână pe acea mână... Glumesc...

Părintele îmi developează amintiri din istoria cenaclului:

-          -Cum era Păunescu ca om?

-          -Cald, se învolbura repede din orice nimic,dar îi trecea tot atât de repede. Un om deosebit. Un patriot, așa cum a zis și Vasile Șeicaru duminică seara în Casa de Cultură. Trăia cu poporul în suflet.

-          -Păi cine mai face așa ceva?

-          -Nu mai avem astfel de oameni. El chiar așa trăia. La Râmeț îi plăcea multă să stea la slujbă. Și îmi mărturisea, că acolo la Râmeț, a reînvățat să fie creștin. Îl iubea mult pe P.S.Emilian Birdaș. Multe fapte deosebite au realizat împreună. Hai să ne reamintim cum au salvat de la dispariție Catedrala din Miercurea Ciuc și au edificat-o să existe trainic. Ea există și astăzi ca document.

-          -Emilian Birdaș?

-          -Un episcop patriot. Păcat de toți ”copiii” lui care l-au hulit după Revoluție. Nu se face. Când te duci pe un drum cu un om, apoi mergi până la capăt. Nu că ți se face rău, etc... P.S. Emilian construia biserici, în timpul în care alții le demolau...

   

 Și au urmat și alte cuvinte frumoase. Amintiri din memoria unui om pe care-l consider eu însumi ca fiind o istorie adevărată. Părintele Doru îmi spune spre final:

-        -  Părinte drag, eu nu mă las. Mergem împreună mai departe. Te ajut cât voi putea, că faci un lucru unic și frumos. Mie nu-mi este greu, doar cu biserica să mă rânduiesc, pentru că îi ajut pe Părintele Onișor Remus și pe Părintele Dumitru Vanca, amândoi preoți deosebiți... În rest, servim patria...

Am plecat din casa Părintelui Doru Gheaja fericit, liniștit și chiar vesel. M-a condus până la poartă, m-a îmbrățișat și mi-a spus că de abia așteaptă să se vadă cu noi... Cu Nelu Ivan, cu Părintele Alexandru, cu Romică, cu Sorin Popa, cu Andrei, cu Ștefan... Până la capăt cu Cenaclul Lumină Lină...

PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN: Ca un fercit post-scriptum, am scris și câteva versuri speciale pentru Părintele Doru Gheaja. Vă rog să le citiți și să puneți în inima dumneavoastră:

DORU GHEAJA

Dacă munții au o stâncă mai înaltă decât toate,

Dacă clopotul din Alba bate risipindu-și vraja,

Noi românii avem o taină și altceva nu se mai poate,

Căci în lacrimile noastre îl avem pe Doru Gheaja.

Hai să facem liturghia, drag părinte de iubire,

Să aruncăm în mări de lume și în amintire mreaja,

Iată brațele unirii ne devin de astăzi fire,

Căci te-avem liant  de suflet, drag Părinte, Doru Gheaja.

Cântă, despre Avram Iancu, despre moții care-și poartă,

Tulnicele suferinței,  neamul să nu-și piardă straja,

Bocetele prigonirii să le scoatem de sub roată,

Să ne spui că azi e bine, drag Părinte Doru Gheaja.

Cheamă pruncii, să se întoarcă la Iisus să învețe dorul,

Doina celor ce odată și-au lăsat în sânge viața,

Să îngenunchem cu morții și să înveșnicim fiorul,

De-a vorbi de Ștefan Vodă, drag Părinte Doru Gheaja.

Duce-m-aș  în deal la cruce, unde scrie simplu : Mama,

Într-o dimineață blândă când se risipește ceața,

Să-l mai văd lângă o coasă, ostenit, pe bietul tata,

Cum mereu ne cânți cu jale, drag Părinte Doru Gheaja.

Drumul către rai se face ca o dulce primăvară,

Întunericul din lume nu ne poate stinge vraja,

Binecuvântat să fie Cel ce-a spus întâia oara,

Noi românii avem lumină, îl avem pe Doru Gheaja!