Iubirea înseamnă căutare. Maica Domnului ne caută zilnic,
iar noi ne ascundem de marea sa iubire... Și ca să mă explic, vreau să vă spun un gând personal. Îndrăgostitul are destinul căutării,
iar cel ce nu-și află rostul în iubire, e cel ce nu a căutat până la capăt.
Osteniți de, dese eșecuri, punând toată responsabilitatea nefericirii noastre pe
umerii altora, noi oamenii, pierdem prilejul divin al căutării și darului surpriză pe care
Dumnezeu ni-l trimite.
Lumea a ostenit în lene. Ce paradox, să te sfârșești
așteptând nimicul. Să crezi că Împărăția Cerurilor este o casă de oaspeți
leneși. Mi-e însă greu să cred faptul că în rai vor intra doar cei ce așteaptă
minuni și se zbat spre a aștepta doar lucrarea harului divin, adică fără o contribuție personală și a noastră. Nu, cu siguranță că în rai vor veni doar cei osteniți și împovărați
de căutări. Marii fii rătăcitori ai acestui pământ...
PROVOCARE
De câte ori mă cauți nu pot să te întâlnesc,
Și oare drumul vieții, așa de greu îmi este,
Îți spun o rugăciune, un paraclis citesc,
Poate vei plânge iarăși, sau îmi vei da o veste.
M-ai așteptat o viață, să-ți dau tot ce am bun,
Știam puțin de Tine, cum îmi dorești iubirea,
Și-acum când stau în veghe, nu pot nimic să-ți spun,
Citesc, dar mi-e rușine și-mi tremură simțirea.
Sunt emotiv pesemne, când vreau să spun ceva,
Vreo vorbă de plinire, un imn de bucurie,
Am auzit odată, că spus-ai undeva,
Veniți copii la mine, că milă o să-mi fie.
Ce ochi ai, și ce șansă, de a fi un rugător,
Icoana ta e suflet, speranță, răstignire,
Poate mi-ar fi mai bine chiar mâine ca să mor,
Să trec pe țărmul păcii, cu Tine în privire.
N-aș vrea să pierd durerea, de-a fi un stâlp stingher,
O cruce ce-și primește pe lemn desăvârșirea,
Cum stai pe mintea-mi veche, și-mi dai al păcii cer,
Îți mulțumesc Măicuță, că mi-ai găsit iubirea.
