Nu am scris până acum cronica de la Sălăgeni-Suceava. Obosit
peste măsură, dar împlinit mai mult decât se putea, mi s-a părut că nu mai am
cuvinte pentru a vă povesti cum a fost în Raiul Bucovinei. Și, poate că a 301
cronică a concertelor cenaclului, deși e istorie autentică, poate că nu o mai
puteți citi cu același entuziasm... Sau mă înșel?...
Adevărul e că voi sunteți prea discreți atunci când citiți, iar eu
scriu...scriu...scriu... Atitudine histrionică? Nu știu ce să zic? Dar nu cred
că prim-planul îl caut prin scris, ci doar bucuria de a dărui... Altfel nu pot
să trăiesc...
Hai să ne amintim cum am plecat miercuri spre Suceava.
Microbuzul, nea Ovidiu șoferul...ne-a lipsit însă mult și Nea Vasile-fratele
nostru de cruce... Popas în Mediaș...Urcă,ca de obicei sublimii noștrii
medieșeni Nelu Ivan și doamna Mirela, Romică...fără Alexandru( nu a fost învoit
de la școală)... etc...
Apoi după nouă ore de drum ajungem în Sălăgeni... Unde
mai avem puterea de a cânta Moldova și Ardealul la o cină teribil de curată...
Și în gândul nostru vibra Bucovina...Vatra Dornei perla-perlelor din România...
Concertul de a doua zi... vedeți sar de la o idee la
alta... a fost deci un concert minunat. Dragile măicuțe așezate pe bănci în
fața scenei, cum mai cântau. Din inimă și în lacrimi... Plângea poporul
român...plângeau doinele noastre strămoșești...plângeau clopotele Moldovei
sfâșiate de atâtea imperii cotropitoare... Plângea moartea și viața și noi pe
scenă cântam cu drag de popor... iar
acum când scriu...în Sibiu...aproape de Piața Mare la 50 de metrii de mine, mii
de tineri se destrăbălează într-un concert ZU-MANIA din care nu înțeleg
nimic... Ei, cei ce au părăsit autenticul, Biserica și țara pentru a trăi
altfel... Tinerii neamului...românesc... De aceea...chiar acum am început să
plâng și eu...
Mă întorc însă în Rai... În Putna unde am dormit la câțiva pași de leagănul veșnic al voievodului Ștefan... Era acolo...acasă... Dormea
și el... Liniștit... L-am trezit și l-am rugat să mai vină din când în când
printre contemporanii mei, ca să trezească neamul...Dar mi-a răspuns că acum e
totul foarte greu, că nici el parcă nu mai poate... Și l-am înțeles...
Cu părinții mei alături...ce șansă...fotografiile îi arată
lângă mine exuberanți...cu ei în viață...am bătut acest drum al Moldovei... Și
cu Cenaclul meu... Suflete din sufletul meu... Am continuat cu Sihăstria
Putnei, apoi cu Sucevița... și divinul albastru de Voroneț...care pentru mine e
verde românesc și ușă deschisă spre Rai... Maica de la Voroneț, ghidul
mânăstirii, ne spunea: DAR VOI SUNTEȚI DEJA ÎN RAI... UNDE SĂ MAI MERGEȚI? ...
Și am cântat cu inimă PREASFÂNTĂ MAICĂ ȘI FECIOARĂ chiar în Biserica
Voronețului... Ce sublim... Să ajungă Cenaclul să cânte și acolo... De acum
chiar nu mai pot scrie nimic... Mă înțelegeți?
Părintele Cătălin
dumitreancatalin@yahoo.com
