A plecat Măicuța și a rămas
iubirea. A plecat lemnul Icoanei de la Mihai Vodă și a rămas darul cel
fierbinte al sfintelor dorinți. Ieri Măicuța ne privea din biserică și ne tot
repeta: Nu uitați! Iubiți! Nu uitați ce v-am lăsat! Nu vă mai dezbinați! Nu mai
plecați pe drumuri lungi ca să mă căutați, căci aici voi fi mereu! 
Măicuța ne învață să iubim.
Să iubim înainte de marea iubire
cerească, când Mirele- Hristos ne va pofti la Cina cea veșnic.
A plecat
Măicuța și tu suflete trebuie să fi de azi altul. Uite-te la ochii tăi, la casa
ta, la iubirea ta, la prietenii tăi, la amintirile tale. Schimbă totul. Fi
vesel! Fi altfel! Iubește și simte mila.
Nu mai plânge. Nu mai te rătăci printre ceruri, căutându-l pe Dumnezeu.
Dumnezeu acum, aici, pe pământ, este bunătate, o privire caldă, o rugăciune, o
strângere de mână, un zâmbet...
Alt Dumnezeu nu există...
Așa a grăit Măicuța...
Cuvântul se întoarce,
Șoptit și sfios,
Hrănește-te suflet,
Poftește la cină,
Măicuța ți-a aduce un Mire
frumos,
Al tău o să fie,
Lumina cea lină.
Tu tremuri,
ai arderi de gând și
mister,
Nu-ți fie nici frică,
Nu ai nici-o vină,
O lacrimă caldă,
De milă și cer,
Măicuța îți lasă,
Lumina cea lină.
Hai cântă,
Fi vesel și plin de avânt,
Un înger,
În tine, te cheamă, suspină,
Măicuța te-atinge cu crin de cuvânt,
Sărută Icoana,
Lumina cea lină.
Așteaptă,
Oprește-ți cărările moi,
Pășește în dorul,
Ce nu se termină,
La praznic,
Îmbracă-te în hainele noi,
Aprinde-i iubirii,
Lumina cea lină.
