Începând de astăzi până duminică, datorită faptului că voi
fi concentrat pe evenimentul sosirii Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea la
Biserica Sfântul Ioan Iacob din Sibiu, am să încredințez spațiul blogului, timp
de câteva zile, colegului meu Cosmin Rus- de la Radio Trinitas Sibiu. Dânsul va
urmări pas cu pas evenimentele de pe Strada Dealului și vă va ține la curent,
pe blog și pe rețeaua de socializare Facebook, cu tot ceea ce se va petrece la Biserica
noastră.
Pentru astăzi vom debuta cu un dialog legat de acest
eveniment religios și vom aduce și câteva lămuriri legate de prezentul și
viitorul Cenaclului Lumină Lină.
Părintele Cătălin Dumitrean
-
Așadar Părinte, veniți la noi, veniți pe Strada
Dealului!
-Este titlul unui cântec mai vechi al cenaclului. De fapt cu
această piesă muzicală a debutat și primul concert în aer liber al cenaclului, la
Cisnădie în septembrie 2010. Apoi, fără a ne da seama de forța mobilizatoare a
textului și a muzicii scrise de noi, cei ce am compus acest cântec, am ignorat ani de zile frumoasa cântare. Acum mă bucur că începem dialogul cu parafrazarea titlului acestui cântec superb. Vă fac o confidență. Chiar luasem în suflet hotărârea ca noul format al concertelor
cenaclului să debuteze în viitor cu această piesă. Avem și alte cântece superbe, scrise de
noi, deci nu copiate de aiurea, care trebuie repuse în circuitul de valori al
cenaclului.
-Deci, să înțelegem
că vă gândiți la un nou format al concertelor cenaclului? Pe ce vă bazați?
- Mă bazez pe Maica
Domnului. Acum mi-e gândul la venirea Icoanei de la Mihai Vodă și mai puțin la
concertele cenaclului. A fost o stare de oboseală după sezonul de iarnă. Am
văzut că puțini dintre colegi sau chiar din suporteri au reacționat la finalul
sezonului. Nu mai am vești multe de la ostașii mei. Nu știu ce e prin inima lor. Mai vin, nu mai vin cu mine... Parcă toți au amuțit. Mi-au scris puțini. Și, i-am înțeles. Erau obosiți. Dar de acum ei trebuie să decidă ce fac și să mă anunțe. Să văd că totul vine de la ei... Noi românii
nu suntem obișnuiți să ducem lupte lungi. Obosim repede, renunțăm la primele
greutăți, ne gândim la noi înșine, la sănătatea noastră, la fericirea
personală. Și facem repede stânga împrejur...
- Bineînțeles, dar trebuie să avem oameni de rugăciune și
buni patrioți. Cel ce stă numai la televizor și se îndoctrinează singur cu
emisiuni, filme și idei mondialiste, cum va putea să cânte cu entuziasm despre
Maica Domnului și Avram Iancu. Să fim serioși. Nu va rezista. Va obosi, se va considera într-o
ecuație dificilă și o să abandoneze misiunea. Cum au făcut mulți... Parcă prea
mulți... Dar acum mă gândesc doar la viitor. Trecutul este doar o lecție și din
ea învăț și eu foarte mult... De aceea îmi permit să o mai aduc din când în când pe retina memoriei.
- Icoana?
- Este un examen pentru toți. Anul începe cu întărirea
bateriilor spirituale. Dar, dacă după ce pleacă Icoana de la Sibiu, noi vom
rămâne inerți, vegetativi și fără să ne apucăm serios de treabă, vă spun că
venirea Icoanei nu va fi decât o chestie pietistă. De a mai plânge o dată în
plus, de a ne preface că avem evlavie
față de Maica Domnului. Venirea Icoanei trebuie să descătușeze forțele
misionare ale credincioșilor.
-Chiar și ale Cenaclului?
- Mai ales ale probabililor și posibilor cenacliști.
-Ce veți face la plecarea Icoanei?
-Nu sunt sigur. Dar ar fi bine dacă m-aș retrage trei-patru
zile într-un loc de munte unde să mă odihnesc, să mă rog și să alcătuiesc noul
format al cenaclului. Aș vrea un concert mai religios. Aș vrea să compun câteva
piese noi, sau să găsesc în poeziile mai vechi texte care merită puse în
relief. Inclusiv din cele patriotice. Dar am nevoie de multă liniște și
concentrare. Apoi să mă reîntorc cu lucruri limpezi, frumose și să vedem pe
cine o să mă bazez. Oricum, dacă Maica Domnului va deschide mintea celor ce
pot face câte ceva, voi avea și în viitor o strașnică echipă. Așa cum am avut
și până acum...
-Deci, veniți la noi...
-Da, hai la final să ascultăm piesa aceasta. O postăm aici
și să vedem cum sună ea... Așa va reîncepe totul în Cenaclul Lumină Lină...