Eram din nou cu cântecele noastre... Piața Mare-Sibiu. Doamne, ce frig a mai fost în 20 Decembrie. Acum timpul era milos. Semăna cu sufletele prezente. Nu am fost mulți, nu am avut amplificare, dar am avut curaj...
Pentru Roșia Montana, pentru Pungești, pentru viitorul României.
Ce vorbe mari vă scriu? Dacă mă ne citiți. Nu știu, dar cred că cei ce mă citiți, aveți ceva frumos în inimă. Nu, nu că aș scrie eu. Sunt un nimeni. Dar România nu e nimeni...
Începem... Mă uit la ceas. 16.15... Tu Ardeal... Prind să accentuez primele silabe...ceilalți o fac mai ezitant...apoi toți prind curaj. Mă uit în ochii lor. Hai, la treabă. La luptă. Nu vă mai fie rușine. Aici nu suntem numai noi...100... Cine știe... Sunt toți strămoșii noștrii... Și cântecele încep să curgă. La TELEFOANE pe Nicolae Bălcescu... La Farmacia 24... E frumos... Suntem minunați... Cenaclul și neamul s-au reîntâlnit la cota 220... Este ora 18... Nu e deloc frig... Mergem cu toții acasă. Fericiți... Doamne, ocrotește-i pe români!