.jpg) |
| coperta în formula ei finală |
Am fost cu botezul prin spitale... Mi-am lăsat mâna sfioasă
peste zeci și zeci de creștete gânditoare. Ochi mirați... mai întotdeauna văd
ochii oamenilor așa mirați... Le-am spus tuturora că darul Bobotezii e darul
unui nou început... De la Bobotează se descoperă iubirea. Iubirea care nu
adoarme... Iubirea care te caută... Iubirea care te găsește... Iubirea care te
strigă... Iubirea care e gata să moară...
Am văzut iubirea în ochi de porumb... Alb...
milos...liber...liber... liber...
M-am fărmântat de fiecare dată când am turnat aghiazma peste
oameni. Și i-am întrebat: Voi credeți?... Și ochii lor m-au privit mirați...
Ce să vă mai povestesc... Așa ca un bunic care-și odihnește
nepoții... Să vă spun că vă vreau altfel... Că vă vreau aproape... Că încă
aștept să vă treziți și să veniți la mine cu inițiative, cu gânduri misionare,
cu ceva... Cu orice, dar să-mi scrieți și să-mi spuneți că n-ați ațipit din
nou...
OMILIA ÎNTÂI
Această lume veche și fără Dumnezeu,
Eu nu o știu prea bine, cum să-i vorbesc de pace,
Această lume tristă, a fost și e mereu,
Pustiul de iubire, pustiul care tace.
Și nu poți cere frate, iubire și cuvânt,
De nu găsești în tine ce ceri tu de la altul,
Tu nu înțelegi că dorul în dor, e legământ,
Și nimeni nu culege din subteran înaltul.
Tu vrei ca să se schimbe cei mulți de pe pământ,
Și crezi că doar războiul le va albi păcatul,
Dar ai uitat că mila o poartă Duhul Sfânt,
Că doar la împăciuire sosește Împăratul.
Vorbești și de Măicuța, ca de un rodnic pom,
Dar tu nu ai puterea să ierți două cuvinte,
Și nici să spui pe acelea ce le-ar dori un om,
Tu ce nu ești nici rece, nici palid, nici fierbinte.
Începe de la capăt, de unde pierzi mereu,
Iubirea ta frumoasă și plină de speranță,
Și nu uita că astăzi chiar Bunul Dumnezeu,
Îți dă aghiazmă mare și-un cer de cutezanță.
