Colinde la Biblioteca A.S.T.R.A... Colindători, public și
nelipsitul Moș Crăciun...
Dar cine este el? Și răspunsul cel mai sigur ar fi acela că
deși el vine din transcendent (n.n. legendele lumii îl aduc dintr-o țară necunoscută, rece, întunecată și
plină de mister), însă în accepțiunea noastră românească, el nu reprezintă decât
personificarea iubirii Tatălui.
Darurile, semn de dragoste împărtășită, oferite
de Moș Crăciun, nu sunt un semn de
modernizare a tradițiilor, cum încearcă unii puritani ai ortodoxiei ca să
suțină astăzi o astfel de teză habotnică, ci dimpotrivă,ele reprezintă
o ducere aminte a faptului că dragostea
presupune “gest” și “altruism”. Iar punctual ei de plecare este întodeauna de la noi spre alțiii. Oricât de mult și-ar dori unii oameni ca să
practice nevoința creștină, ei sunt mereu în eroare dacă sunt doar mereu în
așteptarea faptelor bune ale aproapelui și nu se hotărăsc ca de la ei să
înceapă această minunată lucrare. Fiecare trebuie mai întâi ca să înceapă să
dăruiască.
De la noi
pleacă iubirea. Noi suntem semănătorii dragostei. Nu aproapele nostru. El este
doar pământul în care semănăm. De aceea omul plin de iubire este acela care a
lăsat în semenul său gesturi de altruism, daruri, cuvinte frumoase, semne de
răbdare și exerciții de milă. Acela este un om creștin ideal, un om care
primește la rândul său foarte multe daruri. Este mereu căutat de cei din jurul
său și nu are niciodată zăvorul pus pe ușă. Ușa sa este o ușă a bucuriei și a milei. În
casa sa, se găsește mereu un colt de pâine pentru orice musafir. În inima sa se
găsește mereu o vorbă de încurajare pentru cel care îi cere cuvântul. Niciodată
aspru, niciodată doar după “lege”, fie chiar și a lui Dumnezeu, niciodată
trist, omul iubirii împlinește cuvântul Apostolui care spune: „Dragostea este
mereu binevoitoare, nu se laudă, nu se trufește, nu se semețește, nu caută ale sale...”
De Crăciun avem oglinda și măsura propriei dăruiri, În
măsura în care casa și inima noastră ne va fi umplută de semeni, de colindători, de daruri, de urări, de felicitări, vom putea face o evaluare
corectă a modului în care noi, în timpul anului ce a trecut, am trimis iubire
aproapelui nostru. Pentru că, nu ajunge doar să crezi că iubești, trebuie să
transmiți realmente această iubire. Așa cum a făcut-o și Iisus Hristos. Nu ne-a
iubit doar din ceruri, a venit pe pământ. A trăit ca noi, a suportat
căderea noastră, a mâncat împreună cu noi, a zâmbit, a plâns și a murit pentru
noi. Abia apoi s-a reîntors în casa iubirii Sale...
Și o să închei cu un cuvânt al Preafericitului Părinte
Daniel: “Colindați!
Colindele au darul de a revigora în Biserica lui Hristos conștiința misionară,
întrucât misiunea de a vesti iubirea lui Dumnezeu prin cuvânt și faptă este o
vocație a tuturor creștinilor.”
