duminică, 22 decembrie 2013

PĂRINTELE CĂTĂLIN VĂ DOREȘTE MULȚI COLINDĂTORI LA UȘĂ!

Colinde la Biblioteca A.S.T.R.A... Colindători, public și nelipsitul Moș Crăciun...
Dar cine este el? Și răspunsul cel mai sigur ar fi acela că deși el vine din transcendent (n.n. legendele lumii îl aduc dintr-o țară necunoscută, rece, întunecată și plină de mister), însă în accepțiunea noastră românească, el nu reprezintă decât personificarea iubirii Tatălui. 
    Darurile, semn de dragoste împărtășită, oferite de Moș Crăciun, nu sunt  un semn de modernizare a tradițiilor, cum încearcă unii puritani ai ortodoxiei ca să suțină astăzi o astfel de teză  habotnică, ci dimpotrivă,ele reprezintă  o ducere aminte a faptului că dragostea presupune gest” și  “altruism”. Iar punctual ei de plecare este întodeauna de la noi spre alțiii. Oricât de mult și-ar dori unii oameni ca să practice nevoința creștină, ei sunt mereu în eroare dacă sunt doar mereu în așteptarea faptelor bune ale aproapelui și nu se hotărăsc ca de la ei să înceapă această minunată lucrare. Fiecare trebuie mai întâi ca să înceapă să dăruiască.

De la noi pleacă iubirea. Noi suntem semănătorii dragostei. Nu aproapele nostru. El este doar pământul în care semănăm. De aceea omul plin de iubire este acela care a lăsat în semenul său gesturi de altruism, daruri, cuvinte frumoase, semne de răbdare și exerciții de milă. Acela este un om creștin ideal, un om care primește la rândul său foarte multe daruri. Este mereu căutat de cei din jurul său și nu are niciodată zăvorul pus pe ușă.  Ușa sa este o ușă a bucuriei și a milei. În casa sa, se găsește mereu un colt de pâine pentru orice musafir. În inima sa se găsește mereu o vorbă de încurajare pentru cel care îi cere cuvântul. Niciodată aspru, niciodată doar după “lege”, fie chiar și  a lui Dumnezeu, niciodată trist, omul iubirii împlinește cuvântul Apostolui care spune: „Dragostea este mereu binevoitoare, nu se laudă, nu se trufește, nu se semețește, nu caută ale sale...”
De Crăciun avem oglinda și măsura propriei dăruiri, În măsura în care casa și inima noastră ne va fi umplută de semeni, de colindători, de daruri, de urări, de felicitări, vom putea face o evaluare corectă a modului în care noi, în timpul anului ce a trecut, am trimis iubire aproapelui nostru. Pentru că, nu ajunge doar să crezi că iubești, trebuie să transmiți realmente această iubire. Așa cum a făcut-o și Iisus Hristos. Nu ne-a iubit doar din ceruri, a venit  pe pământ. A trăit ca noi, a suportat căderea noastră, a mâncat împreună cu noi, a zâmbit, a plâns și a murit pentru noi. Abia apoi s-a reîntors în casa iubirii Sale...

Și o să închei cu un cuvânt al Preafericitului Părinte Daniel: “Colindați! Colindele au darul de a revigora în Biserica lui Hristos conștiința misionară, întrucât misiunea de a vesti iubirea lui Dumnezeu prin cuvânt și faptă este o vocație a tuturor creștinilor.