Zice Mântuitorul: „Ce
folos dacă-i iubiți doar pe cei ai noștrii?”... Și parafrazând, aș spune, ce
folos dacă mergem la servici și chiar dacă trudim din greu, când facem acest
lucru tot pentru interesul nostru imediat și, bineînțeles a celor cu care compunem
viața? Ce folos că avem căștiguri, mai mari sau modeste, dar nu investim și în
cele ale aproapelui. Și nu în al aceluia cel mai aproape de noi?
Ploua pe drum. Ploaie
blândă de decembrie... Iar la Agârbiciu, când am intrat în Centrul de
Plasament, parcă ploua cu steluțe. Doamna director Valeria, era extrem de
bucuroasă. Fremăta, ca și organizatorii acestui eveniment, niște credincioși
din Sibiu, care au ținut să le rămână darul( au oferit copiilor pungi și
alimente) anonim.
În Sala de mese, de la
demisolul clădirii, domnea o stare de emoție și sărbătoare. Copiii ne așteptau
cu colinde și poezii. Unii își confecționaseră aripioare de îngerași, dar parcă
toți puteau în acel moment, să zboare... Ce a urmat e greu de redat Au fost adorabili. Și noi, am încercat să le
răsplătim gestul cu un program de colinde calde și pline de optimism...
Ne-am despărțit cu
greu. Copiii ne ajutau la împachetat aparatura. Și un dulce: “Să mai veniți!” Le-am răspuns fără ezitare: “Vom
reveni, cu drag și de iepuraș!” Dacă am promis…
