…Da, un vis de iarnă, care vrea parcă să lumineze somnul național.
Cenaclul Lumină Lină și Grupul MOTTO, o ambianță de adânc patriotism, cu foști
și actuali slujitori ai Ministerului de Interne, cu public din Târnava,
Târnăvioara și Copșa Mică, dornici să ne revadă.
Am ajuns la 14.15, sala era pregătită, microfoanele gata de început și
publicul începea să sosească. Nu am mai avut însă timp, de nici o repetiție, deși
dragul nostru Nelu Ivan ar fi dorit să intrăm pe scenă mai “încălziți”.
Prietenii de la MOTTO erau foarte emoționați. Sărbătoreau patru ani de existență
și evenimentul le-a fost dat să se desfășoare sub împreuna-lucrare cu Cenaclul
Lumină Lină.
A început concertul și cei de la MOTTO sunt minunați și pașnici. Trag de
sală să ritmeze aplauzele. La început mai greu, apoi din ce în ce mai ușor.
Răzbate cântecul ALILUIA și apoi totul devine divin. Cencliștii sunt cu toții
pe scenă, participă în mod altruist la recitalul medieșenilor. E și Alexandru,
și Romică, și Ștefan, Mihai, Dalia etc…
După care un tort de sărbătoare este oferit de organizatori ca răsplată
pentru cei 4 ani de efervescență MOTTO…
Începe Cenaclul… Cântăm, zidim frumos spiritual direct pe suflete. Și colegii
noștrii sunt la înălțime. Spun colinde curate și dezlănțuie cântecul în
întreaga sală… Și, așa cum era de așteptat, începe recitalul patriotic…
Toate cântecele de cutezanță ale noastre, pe care desigur că le cunoașteți și
le iubiți. Sala se înfierbântă… La imnul national, oamenii cântă extraordinar,
iar lacrimile se amestecă cu vibrația. De aici înainte nimeni nu mai stă pe
scaun. Iar concertul se sfârșește în picioare… Cerem să apărăm munții, aurul,
Roșia Montana, patrimoniul României și chiar limba română, iar lumea întreagă
depune un solemn JURĂMÂMNT PENTRU ARDEAL…
Totul e minunat, mai ales când pe colindul O CE VESTE MINUNATĂ, parcă
publicul ar vrea să vină pe scenă și să devină una cu noi… Acesta a fost
Mediașul Concertul 216 și mărturia altor inimi frumoase de români.