Sfârșit de an și punct terminus pentru Cenaclul Lumină Lină.
Capăt de linie la sfârșitul unui sezon lung și plin de evenimente. Și am sfârșit
prin colinde, cântece de iarnă și bucurie la Biblioteca A.S.T.R.A din Sibiu.
Cu participarea și implicarea Grupului MOTTO din Mediaș, a
Părintelui Mihai împreună cu credincioșii săi, a corului Bisericii Sfântul Ioan Iacob
din Sibiu și a copiilor de la aceeași biserică, care au colindat, au spus poezii
și s-au întâlnit cu Moș Crăciun.
A fost frumos. O seară curată. Cu câteva sute de oameni
prezenți și cu idealul de a alcătui cu toții o frumoasă familie creștină.
Grupul MOTTO a cântat în nota sa caracteristică, cântece de iarnă,
frumos armonizate și cu pasiune pregătite. Copiii au fost sinceri, veseli,
emoționați că trebuie să-și desfășoare programul chiar lângă Moș Crăciun. Au
pus inimă și dăruire. S-au
pregătit bine
și au binemeritat darurile primite. La care mai adăugăm apalauzele unui public
generos. A recitat minunat și Cassiana. Au fost la înălțime Romică și
Alexandru. Ne-am făcut părtași recitalului credincioșilor de la cele două
biserici și am trăit cu veselie și frumoasele urări maramureșene ale Părintelui
Mihai. Să mai adăugăm faptul că doamna Doina Jalea, fost mare om de radio, a moderat
în bună parte acest concert.
Nu au lipsit îndemnurile la patriotism. Am făcut din nou apel la
trezirea poporului român, la dreptul de a nu mai amesteca limba română cu alte
limbi străine, la iubire, la iertare, la răbdare și la bun simț.
Am primit sfaturi organizatorice, dar mai ales am cerut
celor ce dau sfaturi să se ofere chiar ei înșiși chezași ai cuvintelor ce le
slobozesc din minte și să ne ajute mai mult la desfășurarea unor astfel de
concerte.
Acum colindul s-a încheiat. Cenacliștii se retrag la vetrele
lor după 219 lupte cu inerția, cu amorțirea și cu nepăsarea. Nu știu neapărat
dacă am învins. Poate că, puteam face și mai mult, dar știu sigur că Maica
Domnului a fost mereu lângă noi și ne-a călăuzit pașii în puținul pe care l-am
făcut. Acum punem punct unui sezon greu. Suntem obosiți, suntem câți suntem,
suntem noi... Și sper ca Dumnezeu să ne ajute ca de acum înainte să facem doar
voia Lui.
Noapte bună Cenaclul Lumină Lină. Odihnește-te și bucură-te
că ai existat! Poate de mâine vei învia din nou...
PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN
Citiți mai jos și materialul doamnei Monica Armenciu