Smerenia este o poartă a iubirii. Pe drumul acesta ajungi cu
siguranță la Maica Domnului. Fără prea multe vorbe, dar împăcându-te din suflet
cu toți cei din jurul tău...
Am poposit preț de câtva timp la Mânăstira Ciolanu. Pace și
liniște de început de lume. Monahul Iulian, trecut de 86 de ani, m-a
întâmpinat cu zâmbet cald și ospitalier:
-Câți mai sunteți pe aici Părinte?
-Numai vreo zece... Haideți până la mine la chilie să vă dau o rugăciune. Și apoi mergeți la părintele stareț...
| Părintele Iulian cu un pelerin... |
-Noi singuri ne facem veacul greu. Predicăm, ne rugăm,
vorbim, dar trebuie fapte.
Apoi, ochii mi-au căzut pe câteva fotografii cu părintele
Arsenie Boca.
-L-ați cunoscut personal.
-Nu,hm... am vrea noi să mergem pe urmele pașilor săi...
-Da, cine nu ar vrea... Ce sfat ne dați nouă, oamenilor și preoților din parohiile de lume?
-E grea călugăria? Mulți când au o nefericire vor să se călugărească, să scape de toate...
-E grea. Fugi de oameni, și te așteaptă cel cu coarne direct la ușa mânăstirii. Eu sunt monah din 1960. Apoi am ieșit cu decretul acela al comuniștilor, care ne-au împrăștiat pe toți.Am stat până acum 13 ani cântăreț într-o biserică. Si, am revenit aici... Mă bucur când vin pelerini. Aduc lumea la mine la chilie. E o bucurie...
...De la Ciolanu am plecat liniștit. Fără gânduri, fără
lacrimi... Da, fără lacrimi. Atâta vreme cât Maica Domnului zâmbea prin acest monah minunat, nu avea rost să plâng sau să mă plâng de ceva. Ajungea zâmbetul ei... Un zâmbet frumos. Și mai ales, să nu uit, cuvântul de final al monahului Iulian, auzit chiar la ușa chiliei sale:
-Îngerul păzitor v-a adus!
La Ciolanu timpul toarce,
Ca un dor ieșit din silă,
Parcă Dumnezeu se întoarce
Și ce pace, câtă milă!
La Ciolanu în mânăstire,
Maica Domnului zâmbește,
Este plină de iubire,
Și pe toți ne pomenește.
La Ciolanu, reînvie,
Duhul lui Mihai Vitezul,
Neamul românesc să știe,
Că divin îi este rangul.
La Ciolanu, cerul spune,
Nu există frământare,
Numai duh și rugăciune,
Leac și binecuvântare.
