CENACLUL SAU CE VREA DUMNEZEU DE LA NOI?
Lucrurile în viață nu sunt niciodată simple. A iubi înseamnă a aștepta. A cânta înseamnă a nu muri. A exista înseamnă a spera. A fi bun înseamnă a tăcea. A răbda e similar cu a îndura. A fi vesel înseamnă a fi umil.
LIKE, DAR NU CITIM...
Toate articolele despre cenaclu, pe care le scriu cu pasiune, de ceva timp, se lovesc de ipocrizia celor ce nu știu ce este viața. Și de aceea, în jurul Cenaclului Lumină Lină e atâta tăcere. Tac mulți. Și cei ce organizează concerte, și cei ce cântă, și cei ce au fost "prieteni"'- ai noștrii, și preoții care mai organizează, și cei care se simt doar datori ca să ne cheme, și cei ce vin la repetiții, și cei ce nu ne cunosc, decât eventual pe FACEBOOK... Tăcem toți, nu comunicăm, nu avem puterea de a vorbi... Și asta poate însemna lipsă de iubire... Poate..
BLOGUL
Blogul cenaclului parcă e și el în impas. Suferă. Ca și cei care nu fac nimic. Odată cu mine și cu cei care nu-l mai promovează. Toți au probleme mai importante.... Dar să tac... Nu cumva să mă mai pună cineva la punct, că fac afirmații fără acoperire...
ANOMALIA
În ultima vreme sunt anunțat: Părinte am hotârât să plec acolo! Părinte nu mai vin la cenaclu! Părinte nu e bine ce ziceți! Adică ceva de genul: Noi hotărâm părinte! Și, deci, iată că s-au inversat rolurile... Fiii duhovnicești hotărăsc ce să facă, cum să plece, cum să procedeze... Și lucrurile merg tot mai greu...
TOAMNA
E sfârșit de vară și suferim toți de aduceri aminte. Am vrea concerte, oameni care să vorbească de cenaclu ca de un fenomen duhovnicesc normal, mai ales că au trecut aproape 200 de concerte... Vrem, vrem, vrem... E greu însă, unii au mereu câte o scuză plauzibilă, mereu câte o toamnă plictisită, și atâtea alte obligații, până la a face ceva misiune... Și oare, Dumnezeu ce vrea de la noi?
