JURANLUL INOCENȚEI (III): 1 MAI ȘI BLÂNZII PĂMÂNTULUI...De la mici...la anaforă...

Defilare de 1 Mai

Copilăria nu avea de ales. Le primeam pe toate cu bucurie... Ziua de 1 Mai era o zi la fel de blândă ca toate celelalte sărbători... Fie ele chiar și religioase. Să-mi fie cu iertare, mai ales că sunt preot, dar în copilărie m-aș fi bucurat și la vederea unui pachet de biscuiți. Mai țineți minte, biscuiții "Sibiu" cu Turnul Sfatului pe înveliș. Copilul din mine, și în general toți copii nu cred că ierarhizează bucuriile. Un copil nu va spune niciodată, că dacă mănâncă o înghețată nu se mântuiește, sau că dacă bea o înghițitură de aghiazmă în plus este cu un pas mai aproape de rai... Nu, copilul e fericit pur și simplu că există. În orice fel, și cu oricine îi stă prin preajmă și mai ales în orice condiții social-politice. 

Lumea la iarbă verde...Altădată

Copilul nu citește în semenii săi, pe posibilii viitori dușmani. Copil fiind nu înțelegeam niciodată de ce "nenea cutare" sau "tanti cutare" odată e prieten de familie și după aceea nu mai e "bun". Și nu va pricepe de ce acel fost amic bun nu ne mai vizitează pe acasă... Că nu știu care prieten de familie a devenit "între timp" un mare "ipocrit" și că e cazul s ne depărtăm de el. Copil fiind mi se păreau că toți oamenii sunt minunați, divini și extraordinari. iar anafora de duminică dimineața avea un gust și mai extraordinar.

DREPTUL LA ÎNGHEȚATĂ

De 1 Mai primeam dreptul de la părinți să mâncăm prima înghețată din an. Una "mică" de la dozatorul fixat cu candoare la colțul Hotelului Împăratul Romanilor. Era un amestec de ciocolată și vanilie. Dar care "mică" fiind, la prețul de 1 leu, se termina foarte repede...

Tramvaiul din anii 80... Stația de lângă Cimitir...

Nu erau multe bucurii pe vremea aceea. Și era mult mai bine. Oamenii nu erau depresivi și se simțeau bine în tovărășii. Iar asocierile nu se făceau în funcție de vicii... Ieșeam în Dumbrava Sibiului și vizitam an de an, Grădina Zoologică. Aceleași animale, același decor, dar era minunat și suficient pentru sufletele noastre. Iar la ieșire serveam câțiva mici proaspeți și gustoși, așezați pe o farfurie de carton. Totul era simplu, necomplicat și gustul micilor era blând. 
Troleibuzul 1 și autobuzele care mergeau din Dumbravă către Gară gemeau la întoarcere de lume. Pe scări, pe culoar, peste tot lumea se înghesuia fericită. Vorba lui Tudor Gheorghe: "Dacă altădată fugind spre stație și pierzând autobuzul femeile începeau să râdă, astăzi ele intră în disperare ". Pentru că, între timp, orgoliile noastre, visele de măreție, de îmbogățire, de fericire forțată, ne-au depărtat de frumos. Și poate și de măreția naivă a unei blânde și curate zile de 1 Mai...