Vorbesc cu Părintele Iulian din Veseud:- Părintele, duminică vine la noi Icoana și Cenaclul. Doamne, ce bucurie...
- Chiar așa simți Părinte Iulian?
- Părinte noi suntem fericiți, cei din Veseud...lumea freamătă... Vine Maica Domnului... S-a făcut minune cu Romică... Doamne, ce minune... a fost salvat... Am anunțat și ieri, și săptămâna trecută în biserică. Ce munlt ne bucurăm.
Închid telefonul. Simt bucuria de copil a Părintelui Iulian. Mă simt puțin stânjenit. Îmi dau seama ce mult îmi lipsește simplitatea și credința acestui preot. Preotul Iulian din Veseud...
HAI, HAI, INIMĂ HAI...
Plâng sufletește, gândindu-mă la biata limbă română... Pe care la orice nivel, cu orice prilej o scoatem afară cu gândul doar la modernismul nostru. Biata limbă română...
Seară... O seară cu Sfântul Anton... Apoi pace, reflexii adânci, regrete pentru slaba mea mărturisire publică și o ușoară silă de lume... Și mai ales de propriile păcate...
Mă trezesc intrând după mai mult timp pe net... Mi-e greu să merg pe facebook... Inchid, aprind, renunț iarăși... iarăși mă zbat cu degetul pe tastatură.
Am promis că voi asculta melodia lui Nelu Ivan pe versurile inspirate de Dumnezeu unui om... Ascult în întregime piesa LA INIMA CEA BOGATĂ... Minunată... Cine s-o înțeleagă... Inima... Și totuși, ce bun e Dumnezeu. Câte daruri ne mai dă el în fiecare clipă. Acela de a scrie versuri, de a nădăjdui în bine, de a merge mai departe... Dar, cine să ne mai înețeleagă...
