Ce dor mi-e de Veseud!... Of...Aș vrea să mă mut în Veseud... O
oră, o zi pe lună, un an... Când am intrat duminică în sat, alături de caravna autoturismelor Cenaclului Lumină Lină, la prima casă pe stânga, o
bătârnică
stătea cuminte pe bancă, la poartă... Mi-a venit să lăcrimez, să mă rog de
Dumnezeu să nu mai arunce satele de români în uitare, să nască mereu veșnicia
din aceste oaze de simțire și răbdare smerită... Fredonam cu voce tare: „Enigmatici
și cuminți terminându-și rostul lor” – acel cântec al lui Hrușcă, cu care s-ar
putea începe și sfârși toată lirica noastră românească...
Da...am avut un sentiment puternic de candoare și dor de pace eternă... Pot spune că eram fericit...
Acum, la două zile după acel minunat concert, ce pot să vă mai zic? Cred că mi-ar fi cel mai ușor ca să
.JPG)
pustnicesc la
Veseud. Aud că pe aici a poposit ca să slujească la o nuntă și Părintele
Arsenie Boca. Mi s-a arătat și casa în care a ațipit vreo jumătate de oră...
După concert am luat cu toții
drumul bisericii. Am urcat la deal și eram dornici ca să ne rugăm. Terminasem
cu entuziasmul, începea isihia... Liniștea... Întram în cer... Cenaclul parcă
avea cheag la inimi... Ne simțeam mai uniți ca nicodată... Și am intrat în
liniștea bisericii din Veseud...
Moment de
admirație, de respiro...apoi de rugăciune... Apărătoare Doamnă – se aude din
glasurile tuturor celor prezenți... Este un moment teribil. Parcă am fi în Rai...
Rostim o rugăciune de mulțumire. Ne închinăm pios
și cerem binecuvântare pentru
renașterea românismului. Suntem firavi, suntem plini, suntem atât de aproape de
Dumnezeu... Veseud...amintirea blândelor cutezanțe... În veci amin!
