Mi-a zâmbit Sfânta Varvara... Ca acum 20 de ani când absolveam Seminarul Teologic din Cluj. Atunci o iubeam, pe cea care este protectoarea minerilor. Era frumoasă și zăboveam minute în șir, în Capela Seminarului ca să-i spun dorurile... Nu m-a respins niciodată. Iar azi am revăzut-o... O iubesc la fel de mult...
DUPĂ 20 DE ANI
Cluj-Napoca. Mi-au prins dorurile urma, și iată-mă la Cluj,
în fața unui eveniment pe care acum mai bine de două decenii îl credeam
imposibil, dacă nu foarte departe: 20 de ani de la absolvirea
Seminarului
Teologic...
 |
| CAPELA SEMINRAULUI |
Pașii mi-au tremurat efectiv când, la ora 19 am intrat în
curtea școlii, spre a anticipa festivitățile de mâine, când ne vom revedea
prietenii de clasă, dascălii și ne vom îmbălsăma cu parfumul sfintelor
amintiri.
Intrând în Capela Seminarului, m-am îndreptat direct spre
Icoana Maicii Domnului, locul în care altădată mă rugam cu ardoare să pot
ajunge “ajutător” de
oameni, preot, patriot, bun cetățean al patriei mele. În capelă era liniște.
Sfânta Varvara, pe care o sorbeam adeseori cu drag din ochi, parcă mă aștepta.
La fel și Măicuța și celelalte sfinte maici. Le-am fotografiat instantaneu cu
telefonul, gest modern, care mi-a descoperit faptul că timpul ne-a schimbat
mult. Astăzi mânuim un laptop, un telefon mobil performant, în orice caz suntem
mai complicați și mai sofisticați. Ceea ce uneori e bine, iată că prin aceasta
eu vă pot împărtăși o bucurie, dar pe de altă
parte nu e bine, pentru că ne pierdem
simplitatea.
SINGURĂTATEA DINTR-O CAPELĂ
Uneori iubeam această singurătate. Îmi venea bine, îmi era
pe măsură, sau era un fel de fugă de neputință... Fugim de lume pentru că nu
suntem iubiți și pentru că nu iubim destul. Ne retragem pe locul umbrei noastre
și ne pierdem autenticul. Vorbim cu sfinții, neputând vorbi liber cu oamenii.
Le spunem lor, ceea ce trebuie să spunem lumii... Le spunem slăbicunile, fără a
fi considerați vinovați... Le spunem și virtuțile, fără a fi considerați
mândrii și plini de slavă deșartă... Plângem și nu ne este teamă că vom fi
considerați slabi. Iubim și nimeni nu ne respinge emoția. Da...pentru că
sfântul este omul riscului. Și mai mult decât căldicelul, cel fierbinte și cel
rece se mântuiește...
ERAM MAI TÂNĂR... ERAM LA FEL...
În fapt nu m-am schimbat. Sunt aproape la fel. Puțin mai
preocupat, dar tot așa de repede trec de la copilării la atitudin grave. Ca
acum 20 de ani... Aceeași bucurie de a vedea viața, de a crede în fericire, de a
crede că totuși oamenii sunt în esență buni... Cei mai buni... Cei mai
minunați...
Mâine, împreună cu colegii din Cenaclu, Mihai-e ziua sa de
naștere și Ștefan Ion-poimâine e și ziua lui, vom cânta în fața a zeci de
preoți, și oameni minunați... Cenaclul e la Cluj. Cu buchetul amintirilor și cu
rozele frumosului prezent...
Părintele Cătălin
