Am ajuns să trăiesc și acestă zi minunată. În acord cu praznicul cel mare al Nașterii Maicii Domnului, am avut o manifestare, cea cu numărul 190 din istoria cenaclului, plină de sentimente divine.
Pe scurt o sală plină, mai ales cu tineri. Un primar, domnul Roba, care pare mai degrabă o inimă ce bate la pulsul 200 pentur comunitate, pentru neam și pentru Biserica lui Hristos. Cântece vii, pricesne, texte patriotice, unele învățate de public chiar pe loc, în timpul concertului.
Doamne, Doamne, cât de frumos mai cântau acei copiii: Treceți batalioane române Carpații sau Vino în Rai! Ce voci curate, ce unitate de suflet, ce bucurie la toți cei d epe scenă... Și unde? În Alma Viii! Într-o localitate mică dar cu trăire de excepție!
Ne-a ajutat Maica Domnului, altfel nu-mi explic succesul. A fost parcă ea acolo cu noi. Cu dorul de a fi România mai bună, mai altfel...
Și de a salva țara din mâna atâtor răufăcători, care doresc jefuirea istorie și a demnității noastre.
Mulțumim Părinte Andrei! Mulțumim domnule primar și oameni buni! Ne revedem în decembrie, la Moșna!
CENACLUL LUMINĂ LINĂ a avut următoarea formulă de concert: Părintele Cătălin, Ștefan Ion,Andrei Lazăr, Dan Podoleanu, Mihai Doda, Nelu Domnaru, Cristian Țopea, Cristina Raicea, Adina Tomuța, Mihaela Pal, Andreea, și fetițele Ana și Cassiana! Cenaclul s-a deplasat cu mai multe mașini, prieteni, suporteri ai misiunii noastre și credincioși ai bisericilor naostre din Sibiu.

Mâine seară sper să revenim cu mai multe amănunte!