M-AM ÎNTORS, DAR FRAȚII MEI
ROMÂNI AU RĂMAS ÎN PIAȚA UNIVERSITĂȚII!
CE AM GĂSIT LA SIBIU....
M-am întors acasă, după o noapte minunată în Piața
Universității. M-am dus acolo pentru a fi cu cei, ce veghează la granița dintre
demnitate și nesimțire națională. Evident, lângă cei ce mai au demnitate... Națională... Înconjurați de sute de jandarmi, dar fără ca să ne fie frică nici măcar o
secundă. Chiar dacă ne așteptam ca din moment în moment să se declanșeze o
furie a unităților de jandarmi. Ne-am asumat cu toții riscul, am cântat pentru
neam, am spus rugăciuni(care nu au fost arătate la televizor), ne-am
împrietenit cu ceilalți protestatari patrioți. Am simțit că așa trebuie să
arate un creștin și un român realist.
Reacționând la greu, fiind în față în clipa când țara o cere...
Mulțumesc celor care s-au străduit să scrie pe facebook sau pe mail. Ar fi putut poate să o facă mai mulți. Măcar două-trei cuvinte, pe lângă acel simplu
LIKE, dar e bine și așa. Totul e primit, după inima fiecăruia.
ACASĂ A FOST RUGĂCIUNE, PUȚINI ÎNSĂ...
Păstorul dacă are turmă, e urmat fidel de oile sale. Așa ar
fi normal, dacă nu ne-ar conduce rațiunea... Mintea aceasta pe care sfinții
părinți propun să o lăsăm mereu în seama duhovnicilor.
Dacă aș fi fost întrebat, de un fiu duhvnicesc: Părinte, noi
ce să facem? Ce așteptați de la noi?
Aș fi răspuns: Rugăți-vă cât mai mult! Măcar cât stau eu
acolo, sau dacă inima vă lasă veniți lângă mine. Luați un microbuz, învoiți-vă
de la șefi, de la servici, și urmați păstorul. Ce minunat ar fi!
Așa însă...
A fot priveghere pentru Roșia Montana. La Biserică pe Dealului. Unii au rezistat până dincolo de miezul nopții. Frumos. Au fost de fapt solidari cu inima mea de păstor
Fiecare a stat cât a vrut... Cât a vrut... s-au gândit că
sunt obosiți, că e o chestie prea generală, că mai bine merg la odihnă, că nu
e cazul să risipim zilele libere(doar mai vine o nuntă, o onomastică, etc)
M-AM GÂNDIT SĂ FAC O PETRECERE
Să nu vă smintiți, dar cred că dacă o să fac o petrecere o
să vină toți cei dragi mie. Fiii duhovnicești. O să le ofer de mâncare, un
pahar de vin, o să le dau voie să glumească, să se împrietenească, să lege
idile... Și atunci, voi pune ceasul pe masă... Să văd fiecare la cât pleacă,
dacă se grăbesc spre somn, spre casă, spre ce vor...
Desigur, e o exagerare... Așa o ironie de bun simț...Tragica ironie a bunului simț...
Sibiul mi s-a părut trist. Amețit de urgențele vieții de
fiecare zi. În timpul acesta, în Piața Universității ultimile rămăsițe ale
demnității naționale mai strigă încă: ROSIA MONTANĂ! DEMNITATEA NOASTRĂ! sau:
ROMÂNIA ! TREZEȘTE-TE!
