joi, 13 iunie 2013

PRIMUL INTERVIU CU SFÂNTUL ANTON DE PADOVA

-Numele tău este...?
-Anton. Pentru cei din răsărit un prieten bun...
-Și e ziua ta, 13 iunie 2013...
-Ziua mutării la cer. Ziua izbânzii când nu am văzut decât o singură cale. Doamne, ce soare a mai fost în acea zi. Lumină,lumină, lumină... Aveam 36 de ani și ceva... Parcă aud și acum glasurile sutelor de copii din Padova, care alergau și lăcrimând strigau: A murit sfântul! A murit sfântul!
- Și tu ce le-ai răspuns?
- Eu le răspundeam: Nu am murit! Am înviat! Sunt viu! Credeți-mă!... dar ei nu mă mai auzeau...
-Ți s-a mai luat un interviu?
-Nu, este primul... Dar să îl scrii ști de ce?
Seguici su Facebook:http://www.facebook.com/pages/PadovaOggi/199447200092925

-Scrisul rămâne. Mi-aduc aminte că un hoț a intrat odată în casa mea și mi-a furat pergamentele cu Comentarii la Paslmi. M-am supărat.
-Ce ai făcut la supărare?
-Eu nu fac ca voi. Eu tăceam și mă rugam. Nu doream să rănesc, pentru că lamentațiile la durere te lovesc doar pe tine însuți. Niciodată pe cei la care te adresezi. Deci, m-am rugat...
-Și?
- De îndată a venit hoțul înapoi. Mi le-a restituit. Era speriat. Pe drum, în fugă, când tocmai trecea peste un pod l-a oprit un cavaler înfiorător. Avea o spadă mare în mână. I-a poruncit să ducă ceea ce a furat înapoi la proprietar. Și omul era tare speriat... A fost îngerul meu păzitor. Dar nu știam că poate fi și războinic.
-De obicei cum este îngerul păzitor?
- Cred că ne seamănă. Precum stăpânul sau stăpâna. Dacă ne duc spre bine o să fie și ei cu noi în rai. Dacă nu, vor fi judecați și își vor pierde paradisul. O spune Pavel Apostolul...
-Cum te simți de ziua ta?
-Mai vesel, mai trist... Seamăn cu voi. Am învățat să tac. Nu mă mai arăt așa de des. Minunile sunt argumentul vulgar al existenței mele. Oamenii au nevoie de inimă.
- De ce suntem noi oamenii atât de răi?
- Voi  nu sunteți răi, dar v-ați învățat să supraviețuiți lovind. Dați totul la o parte din calea voastră. Vă faceți loc cu coatele, în disperarea de a spune totuși ceva în viață. Sunteți speriați de orice se întâmplă. Vă e frică de moarte, de viață, de tot. Nu vă suportați, dar vă declarați cuvinte mari. E tot o formă de a fugi unii de alții. Și când ajungeți la adevăr, vă răniți. Singurul vostru adevăr e rana.
-Vei mai face minuni?
- Nu știu. Dar nu știu. Dacă mai văd o inimă bună îmi place să mă fac robul ei.
-Te-am cinstit și astăzi la Sibiu. Puțin, dar...
-Mulțumesc.
-Mai vrei să-ți pun vreo întrebare?
- Da, de ce nu îmi ceri nimic?
-E singura dată când nu m-am gândit la aceasta. Pur și simplu vroiam să ști că mă gândesc la tine.

- Atunci e bine. Un prieten bun e mai de folos decât un înger. Oare cine a spus aceasta?...