Scriu poezie. Vă scriu cu sufletul. Mă adresez lui Dumnezeu și parcă am sentimenul că numai astfel sunt etern. Prin creație, prin poem.
Știți...
Nu vreau să vă încarc memoria cu gândurile mele. Deși, văd că o fac. Sper să nu fie inflație de astfel de cuvinte personale și la un moment dat să vă plicitsiți de ele. Pentru că, recunosc, am un viciu, nu știu când și unde să mă opresc...
Și totuși, am mai scris o carte. Poate prea repede. A trecut însă un an de la ultima carte de poezie, dar poeziile mele curg... Și apa aceasta potabilă, poezia, apa cea vie, poate că a devenit prea obișnuită, poate prea multă, poate prea tulbure...
Voi însă trebuie să hotărâți acest lucru. Pentru că, eu deja am hotărât... Scriu, fie ce o fi... În orice caz, asta e... Ce să fac?
Duminică, la cenaclul de la A.S.T.R.A. voi lansa cartea "La ceasul împăcării". Și, credeți-mă că nu e niciun apropou necuvincios, pentru cei ce încă nu sunt împăcăți. Cu Dumnezeu, cu lumea, cu mine...
E pur și simplu strigarea, visul și speranța mea...
De azi, de mâine și de totdeauna...
PĂRINTELE
