Priviți!
Cenaclul Lumină Lină!
Părintele cu palma dreaptă ridicată spre cer. Nelu Ivan
cotrobăind prin copilărie: ”Reînflorește lemnul porții/Pe unde pleci, pe unde
vii/ În fața dragostei și a morții/ Noi toți redevenim copii/... Și Clujul
pustiu de lume, și amintirea unei seri
de vis...
Nelu Ivan cântă și soarele se liniștește din dogorire. Apoi
poemele noastre se contopesc în lacrimă. El cu chitara, eu cu versul...
Redevenim copii, sau imposibilul îmbătrânirii...
Parcă suntem pe stadion, of visul nostru de a cânta pe un
stadion... Și nu din măreție deșartă cum se poate crede, ci din amintirea
copilăriei mele și a tinereții sale, când noi mergeam, fără să ne cunoaștem unul
cu altul, pe stadioane, la Cenaclul Flacăra. Și acolo am trăit mitul. Iar cel
ce trăiește mitul își dorește retrăirea mitului... Așa cum e și în dragoste. Cel
ce se îndrăgostește de cineva nu va spune niciodată:”Ști, eu vreau să îmi
schimb viața!” Pentru că iubirea e iubire și altceva mai presus de iubire nu
există... De aceea nu sunt de acord cu cei ce își lasă case, copii, soți, soții
pentru a se pustnicii... Pustnicia fără iubire rămâne un ”loc gol” și atâta
tot...
Priviți!
Această fotografie peste ani va însemna mult. Unii o veți
ține în case lângă șemineu, dar foarte aproape de icoane... Veți fi fericiți că
ați cunoscu acel tricolor de pe suportul de partituri... Șifonat, pentru că
românii uită să-și calce tricolorul... Ei vor doar beneficii de pe urma
tricolorului... Și la o adică îl aruncă în lada cu zestre a istoriei... De acolo iese
tricolorul șifonat... Și eul nostru... ”Hai, ce chestie e asta să vorbim de
tricolor... Adică, ce vrei să zici, părinte?”... Uite, ce vreau să zic. Este ca
din când în când să îl mai și călcați și să–l sărutați... Pe el și obrazul
celor care îl cântă... Că de aici începe lumina să strălucească... Aceea lină,
lină, lină.. Pentru că, noi iubim... Valorile, cântecul, țara, drumurile lungi, Clujul
pustiu din acea seară de luni în care venisem la pomul lăudat cu sacul... Și
ne-am întors cu acasă cu doi saci
plini... Iubirea noastră și curajul de a fi fericiți... Cu doi, cu trei,
cu cinci spectatori...și alți...
Priviți!
Acesta este Cenaclul Lumină Lină... Un loc în care nu poți
doar să întinzi mâna și să ceri, ci să găsești jertfă de sine... Din care nu vei câștiga
decât veșnicia...
Lasă-mi
Lasă-mi lacrima în pace,
Ce-ai cu ea, ce vrei,
Dacă în tine totul tace,
Nu-mi lua ochii mei.
Lasă-mi dragostea în pace,
Nu mai spune: NU!
Duhul tău, de vină tace,
Dar EU nu sunt TU!
Lasă-mi cântecul să fie,
Linul meu destin,
Numai sufletul îmi știe,
Cum mi-a fost în chin.
Lasă-mi dorurile toate,
Țara, mama, noi,
Să trăiesc pe cât se poate,
Biata cifră doi.
Lasă-mi și credința sfântă,
Nu mi-o mai răni,
Căci nimic nu se întâmplă,
Fără de-a plăti.
Lasă-mi visele să zboare,
Nopțile în har,
Rugăciunea care doare,
Darul meu din dar.
Lasă-mi Doamne, lin cuvântul,
Să vorbesc de cer,
Nu-mi opri nicicând avântul,
Altceva nu-ți cer!
