MÂNGÂIERE
Să se țină salbele de miri,
Apele de stâncă și de suflet,
Vechi cuvinte, marile iubiri,
Și-un oftat de ceruri pentru cuget.
Să pictezi pe sticlă un profet,
Verde, și apoi un pic de-albastru,
De la Luchian pân la Monet,
Totul să îmi devină
mâine astru.
Carul să se îndrepte către cer,
Nuferii să aștepte alinarea,
Lacul să devină un mister,
Sticla de pictură doar cărarea.
Să vorbim cu sfinții, simplu, hai,
Ce mai faceți, voi, copiii mării,
Așteptați pe Dumnezeu
în rai?
Sau porniți pe lacrimile sării?
Iată ce frumos, cum mai iubiți,
Și sorbiți din ochii lumina sfântă,
Nu uitați, așa sublimi să fiți,
O ICOANĂ blândă pe o tâmplă.
