CLUJ
17 septembrie 2016 este ziua concertului nostru din Cluj Napoca. Cu recitaluri de poezie, romanțe și cântece folk. ne pregătim și scriem versuri. Aș vrea foarte mult ca acest concert clujean să devină unul de referință. Și, pentru ca să nu fiu suspectat de lipsă de inspirație, m-am reîntors în poezie. Și scriu cu suflet, pregătind un ”Manual de poeme tomnatice”, adică un mănunchi de câteva zeci d epoezii pe care vreau să-l lansez la Cluj.
...
Toamna îmi pare totuși o barieră în drumul către iarnă. Nostalgia ei mă face și înțelept și revoltat. Pentru că duc dorul soarelui de vară și văd toamna ca un altar de singurătăți, ca o ofensivă împotriva comuniunii și a speranței. De aceea nu îmi rămâne decât revoluția versului. Și iată-mă scriind poeme.. Mai blânde, mai vechi în ton, dar întotdeauna pline de demnitate...
Un dor de Cluj
Merii mai poartă câte-un ultim fruct,
Sunt peste tot plecări spre nicăieri,
Și frunzele din inimă s-au rupt,
Mi-e dor de Cluj, de blândele tăceri.
Atât de singuri suntem uneori,
Doar Dumnezeu mai are loc în vis,
Nici florile de toamnă nu sunt flori,
Ci doar un gând pe-un nesfârșit abis.
Iubirile mai cred în ce va fi,
În parcul Babeș mai găsim perechi,
Și pașii rari se întorc către a ști,
Ce-a fost în rai, în of-ul cel vechi.
Da, vântul toamnei, luptător de soi,
Un cavaler ce luptă cu un dor,
Parcă ar dori să stingă cifra doi,
De focul viu, de veșnicul fior.
Și de aceea mă întorc spășit,
La Cluj, să simt misterul de a fi viu,
Pe Blaga să-l întreb de ce-a iubit,
Acest oraș, divin și timpuriu.
Deci: Bună seara, Cluj, destinul meu,
Tu clopot sfânt din cerul zis: Ardeal,
În dorul tău stă însuși Dumnezeu,
Ca o troiță blândă pe un deal.
5 OCTOMBRIE 2016
DOAMNE, IARĂȘI TOAMNĂ
Doamne, iarăși toamnă, ce iluzii stranii,
Pașii mei prin frunze grei și înțelepți,
Mi-au plecat cocorii, mi-au rămas hoinarii,
Doi copaci de sânge, când răniți, când drepți.
Doamne, iarăși frigul în prăsele frânte,
Milă mi se face de acest convoi,
Unde moartea plânge între doruri sfinte,
Și îngheață în arte biata cifră doi.
Doamne, fumul iese printr-un horn de jale,
Și acolo în casă se încălzesc cei buni,
Toamna n-are lege, nici surâs, nici cale,
Ci doar amintire către cei străbuni.
Doamne, dă o lege, un decret, o noimă,
Să oprim prin lacrimi tot ce moare acum,
Din a Ta iubire să împletim o doină,
Unde nostalgia se preface în scrum.
Și așa surâsul iarăși să se întoarcă,
Iar singurătatea să devină lut,
Și pe nemurire să îți scriu: Da, toamnă,
Eu de astăzi mâna, nu ți-o mai sărut!
5 OCTOMBRIE 2016
