Un sentiment, regina nu mai este,
Ea care a murit de mii de ori,
Devine astăzi mamă de poveste,
Icoană de dureri cu mii de flori.
Și ea, Regina, este România,
Trimisă în exil de rude reci,
Priviți-i gândul, dorul și privirea,
Pare un ghem pe inimile seci.
Și regele de acum o plânge tragic,
Ea, blânda Mioriță, s-a sfârșit,
Destin străvechi, sfielnic și amarnic,
Plătit cu vârf de cea care-a murit.
Cei doi monarhi parcă sunt zbor de suflet,
Unul în cer și altul pe pământ,
Istorie rănită până în cuget,
Destin ciudat, dar veșnic neînfrânt.
Când i-am avut, noi i-am lăsat deoparte,
Le-am dat un Peleș, praf în ochi frumoși,
I-am scos din testimonii și din carte,
Le-am interzis să fie mai duioși.
Dar ei mereu, au pus mai sus poporul,
Au spus deschis: Români vă dăm onorul!
Și vai de țara ce-a căzut în ștreang.
Simțim și-acum șenile bolșevice,
Și stepa care vine peste noi,
Siberii însângerat și elice,
A vulturilor vechi și a celor noi.
Măria Ta, regina noastră bună,
Ne luăm acum ADIO, și dorim,
Să ne trimiți din ceruri o cunună,
Coroana de iertare și sublim.
Că doar acolo unde îngeri cântă,
În patria iubirii, loc duios,
Vei fi un dor, o floare și o sfântă,
În ochiul cel curat al lui Hristos.
CUM MI-AM SALVAT DEMNITATEA
Dacă m-aș întâlni astăzi cu Maica Domnului, i-aș cere un singur lucru, acela de a-mi salva demnitatea umană. Și mi-aș dori să fiu un smerit. Să iert pe toți, să nu mă mai supă la vorbe aruncate spre mine cu dispreț, să-mi pot culege nectarul din darul rugăciunii și să fiu un om bun.
Am fost anul acesta în Cana. Am văzut chiar și unul din vasele în care s-a petrecut minunea. O bisericuță frumoasă, într-o curte mică dar deosebit de cochetă. Și mi-am adus aminte de Maica Domnului și de cuvântul ei puternic, care iată restaurează demnitatea umană. Ba chiar o și salvează. În viață am avut multe necazuri. Dar prin toate am trecut cu bone datorită ei. și de aceea i-am rămas dator. Țin mult ca să o mărturisesc, și dacă unii dintre dumneavoastră văd în pelerinajele mele cu Cenaclul Lumină Lină, doar o formulă de a mă împlini artistic sau o stare histrionică complexă, vreau să vă spun că nu este așa. Mai ales că niciun artist nu merge atât de des, fără bani, fără pretenții, pentru a cuceri admirația unui public. însăși faptul că merg atât de mult cu cenaclul e semn că îmi simt datoriile față de Maica Domnului neplătite. Entuziasmul meu e cauzat de ideea fericită că la fiecare concert mă port de mână cu Născătoarea de Dumnezeu. Și de aceea merg numai și numai înainte...
PĂRINTELE CĂTĂLIN
IUBIRE
IUBIRE
Ce să mă fac, de când te știu,
Lumină lină a vieții mele,
Îmi simt și timpul prea târziu,
Mă văd un ciob prin mii de stele.
Un pictor te-a ascuns în har,
Și te-a deschis spre ochi frumoasă,
Apoi mi te-a adus în dar,
Crăiasă dulce și duioasă.
Te rog să crezi, că nu cutez,
Să-ți spun tot ce mai port în suflet,
În mine hărți întemeiez,
Îmi ești și inimă și cuget.
Cu dor așa te-aștept mereu,
Să-ți văd curatul de chip de maică,
Și-n ochii Tăi stă Dumnezeu,
Când ne iubește și ne iartă.
Nu înceta să-mi lași un gând,
Un vers de har, o rugăciune,
Sunt un slujbaș umil, de rând,
Și nu-ți voi cere o minune.
Dar nu uita, că te-am dorit,
Și te-am cântat în zile sfinte,
Marie, cer desăvârșit,
O lacrimă de rai fierbinte.
SÂMBĂTĂ 13 AUGUST ORA 9.45
