Ieri, în jurul prânzului, primesc un telefon de la Părintele
Doru Gheaja: ”Părinte drag, îți spun sincer, nu mai pot de fericire. A fost așa
de minunat la GALA 7 ANI, că nici acum nu mi-am revenit. Ați egala Cenaclul
Flacăra, vorbesc de entuziasm, de acești oameni minunați pe care îi ai acolo și
pe care nu știu cum i-ai adunat. Mi-ai mai zis că te ocupi de ei săptămânal, că
au venit cu necazuri la tine, dar să ști că se vede treaba că i-ai învățat
altceva. Sunt altfel... Și, dacă mă gândesc bine, cât pot, te rog să mă crezi,
eu merg cu tine până la capăt... M-au sfătuit chiar ”unii” din Sibiu, să nu mă
alătur ție, dar erau tare invidioși... Măi, acum îi înțeleg și de ce... Lumea
te iubește, iubește cenaclul și au un respect enorm pentru toți colegii tăi...
Sunt oameni adevărați. Nu știu cum i-ai unit, cum i-ai strâns, cum îi faci să
fie așa de dăruiți tot timpul. Se vede că cine se seamănă se adună...” Și cu
acestea spuse, părintele Doru a continuat preț de aproape o jumătate de oră să
vorbească la superlativ de emulație serii de joi, fapt care mi s-a părut
extraordinar, mai ales pentru că aceste vorbe vin din gura unui mare preot și a
unui român adevărat...
Aș fi dorit să scriu o cronică mai lungă a concertului de la
Sibiu. Efectiv nu am putut. A fost atât de deosebit încât mi s-au blocat din
nou cuvintele. Știam că bunii mei colegi așteaptă cronică. Aș fi vrut să scriu
mult, mult de tot... Dar ce? Cum? Spuneți voi cum ar fi fost titlul sau frazele
acestei cronici. Și m-am simțit neputincios, iradiat de sublimul unui concert
lung de aproape 4 ore, plin de evenimente speciale, de la premierea copiilor ce
au participat la ATELIERELE CREȘTINE DE VARĂ și până la distincțiile acordate
membrilor cenaclului. Cântece frumoase, cu Nelu Ivan, Romică, Andreea, Andrei, Părintele
Alexandru, Sorin Popa și toți ceilalți. Lume multă, parcă niciodată nu s-au
strâns atâția creștini în curtea bisericii, oameni ce au realizat o seară de
vis. De fapt, apogeul serii a fost spre final când s-a lăsat noaptea, când
reflectoarele construiau o atmosferă fascinantă, iar, la inițiativa lui Nelu Ivan,
s-a cântat HORA UNIRII. Lumea și-a dat mâna și atunci am înțeles încă și încă o
dată că acest cenaclu este vital ca să existe...
... Am întrerupt din nou scrierea acestei cronici, pentru că
chiar acum m-a sunat din nou Părintele Doru și am vorbit iarăși de această seară
superbă. Și de următorul concert de la Brateiu. Și sunt fericit. Îmi dau seama
că existăm și că suntem necesari. Că, îmi spune în telefon Părintele Doru:
”Voi sunteți urmașii de drept al Cenaclului lui Păunescu. Cu
cea mai frumoasă tentă creștină!” și aceste vorbe îmi dau aripi, mă flatează și
mă determină să merg cu bucurie mai departe...
A fost iată și GALA 7 ANI! Și anii vin și noi mereu și mereu
între români. Plecați de acasă, îi găsim pe români acasă. Și ne bucurăm că ușa
este pururea deschisă...