CUM TE POATE ÎNȘELA DIVOLUL MÂNDRIEI

SFÂNTUL LUCA LA CRIMEII

"Patima slavei deşarte e nesfârşit de felurită. Cu toţii ne slăvim în deşert: unii cu frumuseţea trupească, cu bogăţia şi luxul hainelor, cu vilele, cu forţa fizică; alţii cu profunzimea cugetării, cu educaţia multilaterală şi cu talentele. Cel bolnav de slava deşartă devine negreşit trufaş: el se pune mai presus de toţi, i se pare că toţi sunt mai răi." (Sfântul Luca al Crimeii)

   Mă întreb dacă nu cumva cei mai mulți dintre noi suntem bolnavi. Și văd că întreaga omenire s-a schimbat la față, adică sa ”pocit”, probabil nu de azi sau de ieri,  ci așa cum spun teologii ”imediat după căderea din rai”. Oare de unde alergătura aceasta cumplită după haine și măști cosmetice, după parfumuri și accesorii mondene de piață? Și oare de ce doar cel care are pe el ”haine de firmă” poate fi numit un adaptat și un om interesant, pe care societatea pune preț? În anii adolescenței colegii de școală, gimnaziu, liceu, căutau mai mult hainele moderne decât învățătura. O pereche de ”blugi originali” și un ”tricou de firmă” însemna biletul de intrare în ”societate” sau speraclul cu care puteai pătrunde în inima vreunei fete sau a unui băiat... În sufletul tânărului se dădea o luptă teribilă, de care el nici nu avea cunoștință, aceea de a renunța la valorile tradiționale și de a-și pune ”masca” vestimentară pe trup. Și miza era înșelătoare... O mască formată din blugi, tricou, geacă de piele etc, fără de care nu puteai fi privit ca un ”frumos”, ci doar ca un ”neinteresant”, sau sărman, sau un cel mult un neadaptat. Adică, un om care nu gândește ”noul” și progresul”...

În această etapă a vieții, tânărul nici nu se gândește cursele vieții, la ipocrizia cu care ne ținem existența și mai ales la diavol, cel ce trage sforile lumii din întuneric. Slava deșartă, căci așa se cheamă dorința de a place lumii, te îndeamnă să fi în ton cu orice nou. Fără discernământ spiritual. Dacă mâine pe tricoul copiilor apare Batman, părintele grăbit să se mândrească cu ”purtarea de grijă” a propriilor odrasle, se grăbește să-i cumpere și copilului său un astfel de tricou. Mai ales că,  al său copil, crescut chiar de sine în cultul slavei deșarte, cu expresii de genul ”ne facem de rușine în societate”, sau ”oare ce-o să zică lumea dacă te îmbraci posac”, sau ”vezi, că pe mine mă știe toată lumea și ne facem de rușine”, ei bine, o să ceară până la urmă și el părintelui pantofii scumpi din magazinele MOL , adidașii originali, tricoul, tableta sau telefonul foarte modern, ba uneori va insista să se fac aceste cheltuieli, mergând până la a face ”scene” disperate. Totul spre a nu fi mai prejos decât alții...

 De fapt noi suntem vinovații și acum trebuie ori să ne ștergem trecutul sau să-l îndreptăm. Am inoculat copiilor noștri un mod de viață lumesc și greșit. Fetițele de la vârste fragede sunt atrase mai mult de farduri și iată-le cu tocuri mari pe care abia calcă, sau cu mii de ore petrecute în fața oglinzii. Ar vrea să-și schimbe fața, ochii, părul. De fapt, sărăcuțele de ele, nici nu au vreo zece ani și deja se plictisesc de culoarea părului lor. Îl vor galben, îl vor roșu și mai nou albastru și verde. Vor să-și lungească unghiile, le dau contururi ciudate, își înnegresc ochii cu otrăvuri care mai târziu le afectează dioptriile și chiar sănătate pielii. Oglinda și lavoarul cu cosmetice a devenit altarul lor. Acolo petrec în slavă deșartă cele mai importante ore ale vieții. Se privesc și niciodată nu sunt mulțumite. Trag linii colorate pe pielea ochilor, își înroșesc buzele, se gândesc și se răzgândesc cum vor arăta în ”ochii lumii”. Nu mai văd Cerul, suferința, săracii, Biserica, sfinții. Văd doar ochii oamenilor care le vor da ”note” de ”frumusețe” și delir existențial... Apare, așadar, sub masca căutării unei pretinse frumuseți, păcatul nemulțumirii de sine, a felului în care te-a lăsat Dumnezeu, patimă de care vei răspunde cu vârf în ziua judecății sufletului. De fapt, de la nemulțumirea cu culoarea părului sau a ochilor, de la lentilele de contact sau fardurile drăcești se ajunge mai târziu lă mărirea buzelor, a sânilor, la tatuaj, căci iată nici carnea, nici pielea nu-ți mai place, o vrei mai mare, mai cu verde și roșie, plină de flori chinezești, de citate kitchs, de inele care se înfig cu disperare în buric, în buze, în sprâncene, și care vorba Maicii Maria de la Sibiu: ”Râde diavolul de noi cu atâta satisfacție că a reușit să pocească ființa umană!”

PĂRINTELE CĂTĂLIN

(fragment dintr-o carte despre Slava Deșartă, ce se află acum în lucru)